Military employee’s workplace-tribunal choice upheld in allowance dispute; competence set with Bistrița Năsăud Tribunal.

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale obligarea paratului să-i plătească contravaloarea diurnei şi facilitatea cu familia, aferentă perioadei 2007, 2010, 2014, 2018, împreună cu dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă şi care va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 20.04.2023, Tribunalul Bistriţa Năsăud a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Mureş.

În esenţă, Tribunalul Bistriţa Năsăud a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii, iar conform prevederilor art. 95 C. proc. civ. şi art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictele de muncă se judecă, în primă instanţă, de tribunale.

Totodată, a reţinut că în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul avea domiciliul în Vătava, judeţul Mureş, astfel că în conformitate cu dispoziţiile legale invocate, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Mureş, în raport de domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 11 ianuarie 2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că raporturile litigioase de natură salarială ale reclamantului, militar - salariat bugetar (privind diurna şi alte drepturi accesorii) reprezintă raporturi de muncă, în sensul art. 1 şi art. 278 alin. (2) raportat la art. 160 din Codul muncii, iar conflictul grefat pe aceste raporturi constituie un conflict de muncă.

De asemenea, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legale, privind competenţa în materia conflictelor de muncă, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, şi anume la data de 9 decembrie 2022. Pornind de la acest reper temporal, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ca regulă generală în materie, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Totodată, instanţa a reţinut că având în vedere succesiunea în timp a normelor juridice cu acelaşi obiect de reglementare, este de remarcat că aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parţial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 (aflat în vigoare la data introducerii acţiunii deduse judecăţii), potrivit căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Deci, acest din urmă text legal se referă la ipoteza conflictelor individuale de muncă şi a reclamantului persoană fizică (numai acesta putând avea loc de muncă), recunoscând posibilitatea acestuia de a opta între instanţa de la domiciliul său sau de la locul său de muncă.

În acelaşi timp, instanţa a reţinut că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o componentă alternativă a instanţelor în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant o persoană fizică, dar şi o componentă exclusivă prevalentă, definitorie, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente.

A mai reţinut instanţa că, odată făcută această opţiune de către reclamant, în sensul alegerii instanţei în a cărei circumscripţie se află locul său de muncă, reclamantul nu mai poate reveni, pârâtul nu mai poate cere declinarea competenţei, iar instanţa, dacă a fost corect sesizată (ca instanţă de la locul de muncă al reclamantului, deci fără încălcarea acestor norme imperative şi limitative de competenţă), nu poate, din oficiu, să îşi decline competenţa teritorială.

Aşadar, instanţa a constatat că în cauza dedusă judecăţii, reclamantul, deşi are domiciliul în judeţul Mureş, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la locul de muncă, iar nu la tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul său.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bistriţa Năsăud şi Tribunalul Mureş, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamantul având calitatea de militar în cadrul UM 02110 Bistriţa.

Conform dispoziţiilor art. 269, alin. (2) Codul muncii, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată:

"(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în vigoare la data demarării prezentului litigiu, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere că potrivit adresei nr. x/18.10.2023, locul de muncă al reclamantului a fost în perioada în litigiu şi este şi în prezent la UM 02110 Bistriţa, care are sediul în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Înalta Curte reţine că, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două instanţe competente, a înţeles să investească Tribunalul Bistriţa Năsăud cu soluţionarea cauzei.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bistriţa Năsăud, instanţă judecătorească în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă reclamantul.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2024.