Payment order jurisdictional conflict resolved by assigning competence to District Court based on principal claim value excluding penalties

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.08.2023 pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. x/2023, creditoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitorii B. S.R.L, C., D. a solicitat instanţei obligarea debitorilor la plata sumei de 277.645,02 RON, ce urmează a fi actualizată potrivit clauzei art. 7.14 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 05 TM1 din 31.01.2022 coroborat cu art. 9.4 din acelaşi contract, până la stingerea integrală a obligaţiei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1014-1025 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 12 ianuarie 2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timişoara a reţinut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea pentru emiterea unei ordonanţe de plată poate fi introdusă de creditor la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar în privinţa competenţei materiale a instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, art. 95 pct. 1 C. proc. civ. prevede că tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Totodată, instanţa a reţinut că având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. ce stabilesc în cazul cererilor evaluabile în bani, un plafon maximal de 200.000 de RON al valorii obiectului cererii în raport cu care instanţa competentă este judecătoria, observând că valoarea obiectului cererii deduse judecăţii prin capătul principal de cerere este de 277.645,02 RON, aşadar superioară plafonului anterior menţionat, prezenta ordonanţă de plată este de competenţa materială a tribunalului, iar nu a judecătoriei.

În ceea ce priveşte cererea privind declinarea competenţei de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, ca fiind instanţa în circumscripţia căreia îşi are sediul vânzătorul, instanţa a reţinut că, prin art. 9.8. din contract, părţile au prevăzut că eventualele litigii se vor soluţiona pe cale amiabilă sau, dacă acest lucru nu este posibil, acestea vor fi soluţionate de instanţele de judecată de la sediul vânzătorului.

Prin urmare, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Prin sentinţa civilă nr. 331 din 22 mai 2024, Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocate de către B. S.R.L., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Buzău a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Totodată, potrivit art. 98 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

Aşadar, Tribunalul Buzău a reţinut că în speţă competenţa materială este determinată de valoarea obiectului principal, aceasta fiind de 150.091,44 RON, şi nu de valoarea penalităţilor sau de valoarea tuturor pretenţiilor.

Având în vedere că valoarea obiectului principal al cererii de chemare în judecată nu depăşeşte pragul de 200.000 RON, văzând dispoziţiile art. 1016 şi pe cele ale art. 98 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., citate mai sus, instanţa a constatat că revine Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a prezentei ordonanţe de plată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Buzău, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material şi teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanţă de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea debitorilor la plata sumei de 277.645,02 RON, din care suma de 127.553,58 RON reprezintă penalităţi, sumă ce urmează a fi actualizată potrivit clauzei art. 7.14 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 05 TM1 din 31.01.2022 coroborat cu art. 9.4 din acelaşi contract, până la stingerea integrală a obligaţiei.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar conform alin. (4):

"Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă, nu va putea cere declararea necompetenţei."

Aşadar, potrivit textului legal evocat, reclamantul nu este îndreptăţit să invoce excepţia de necompetenţă teritorială, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată de către reclamant, fără a fi invocată de către pârâţi printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Timişoara, iniţial învestită, a devenit competentă teritorial să judece prezentul litigiu.

În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă reţine că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.:

"Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti." Totodată, conform art. 98 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii."

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii, competenţa materială este determinată de valoarea obiectului principal, aceasta fiind de 150.091,44 RON, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată aflate la dosarul Judecătoriei Timişoara, şi nu de valoarea tuturor pretenţiilor solicitate, respectiv 277.645,02 RON, care includ şi penalităţile în cuantum de 127.553,58 RON.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa teritorială şi materială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara, aşa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2024.