Transfer of alternative jurisdiction for insurance claims to a cessionary under art. 115 CPC

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 12.10.2023 sub numărul de mai sus, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 69.256,64 RON, reprezentând diferenţă despăgubire pentru avarierea auto cu nr. de înmatriculare x în dosarul de daună x; precum şi a sumei de 415,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi aferente debitului principal, calculate pentru perioada 09.10.2023-11.10.2023, solicitând penalităţi în continuare, până la plata efectivă a despăgubirii, precum şi cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureş.

Prin sentinţa civilă nr. 1288 din 03 aprilie 2024, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În esenţă, Judecătoria Târgu Mureş a reţinut că normele de competenţă prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului în cazul unei acţiuni în pretenţii sunt incidente atât timp cât nu există alt temei care să atragă competenţa unei alte instanţe. Totodată instanţa a redat prevederile art. 115 C. proc. civ. şi a arătat că sediul pârâtei este situat în Bucureşti, str. x, fiind aflat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

A mai reţinut instanţa că reclamanta a dobândit calitate procesuală activă ca urmare a cesiunii de creanţă care a intervenit între aceasta şi societatea C. S.R.L., terţ prejudiciat, motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 115 şi art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa teritorială, prezenta acţiune nefiind o acţiune tipică în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă. Această din urmă interpretare se impune, din perspectiva raţiunii pentru care a fost reglementat art. 115 alin. (3) C. proc. civ., astfel, instanţa reţine că facultatea acordată terţului prejudiciat de a se adresa cu acţiune directă instanţei de la sediul sau domiciliul său a fost instituită ca o normă de protecţie în favoarea sa, prezumându-se o poziţie de inferioritate economică faţă de asigurător.

Instanţa a reţinut că această facultate nu se transmite cesionarului creanţei atunci când terţul prejudiciat înstrăinează printr-un act cu titlu particular dreptul de creanţă pe care îl are faţă de asigurător, subsumat acţiunii directe, întrucât normele de competenţă a instanţelor sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Totodată, instanţa a constatat că art. 115 alin. (3) C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât acţiunea directă introdusă pe calea cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar este formulată de către cesionarul creanţei derivate din obligaţia asigurătorului RCA de a despăgubi persoana prejudiciată pentru fapta asiguratului său, şi nu în mod nemijlocit de terţul prejudiciat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3694 din 21 mai 2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Totodată a mai reţinut prevederile art. 113 C. proc. civ. care reglementează competenţa alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: pct. 9 din art. 113 C. proc. civ., instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. În cazul instanţelor deopotrivă competente, reclamanta este cea care are posibilitatea de a alege instanţa competentă.

A mai reţinut instanţa că reclamanta a invocat dispoziţiile răspunderii civile delictuale, asigurătorul pârât fiind chemat să răspundă pentru fapta ilicită ce ar fi fost săvârşită de către asigurătorul său, intervenientul forţat. Având în vedere că fapta ilicită este reprezentată de încălcarea normelor şi producerea accidentului rutier, precum şi faptul că accidentul s-a produs în localitatea Cristeşti, în circumscripţia Judecătoriei Târgu Mureş, astfel cum rezultă din formularul de constatare amiabilă accident, instanţa a reţinut că Judecătoria Târgu Mureş, ca instanţa aleasă de către reclamantă în cazul competenţei alternative, era competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi avea obligaţia să păstreze dosarul spre soluţionare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoria Târgu Mureş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Târgu Mureş şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenţii, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 69.256,64 RON, reprezentând diferenţă despăgubire pentru avarierea auto cu nr. de înmatriculare x în dosarul de daună x; precum şi a sumei de 415,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi aferente debitului principal, calculate pentru perioada 09.10.2023-11.10.2023, solicitând penalităţi în continuare, până la plata efectivă a despăgubirii, precum şi cheltuieli de judecată.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină şi potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv:

"În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

Se constată astfel că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că în cauză este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată şi la instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat, respectiv Judecătoria Târgu Mureş.

Totodată, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza unui contract de cesiune de creanţă, instanţa supremă reţine că prin intermediul cesiunii, reclamanta a dobândit toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa cedată, inclusiv dreptul la acţiune, care este însoţit şi de dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute pentru litigiile ce izvorăsc din raporturi de asigurare, conform art. 1568 alin. (1) C. civ.:

"Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b)drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate."

Pe cale de consecinţă, date fiind dispoziţiile art. 115, alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi cele ale art. 116 din acelaşi Cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Târgu Mureş, reclamanta şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei competente.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Târgu Mureş, aşa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2024.