Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Tribunal Sibiu based on legal prorogation from active procedural joinder in salary discrimination case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Tribunal Sibiu to adjudicate the case, ruling that its territorial competence was established and retained. The dispute concerned a labor law action filed by multiple judges against judicial institutions for salary discrimination, alleging unpaid allowances for risk, confidentiality, and hazardous conditions since 2018. The Tribunal Sibiu initially claimed incompetence and referred the case to the Tribunal Constança, which subsequently rejected the transfer back to Sibiu, thereby creating the negative conflict. The decisive legal basis was Article 269(3) of the Labor Code combined with Article 59 of the Code of Civil Procedure, which permits a labor claim to be filed at the competent court of any claimant in cases of active procedural joinder. The Court held that because one claimant resided in Sibiu and the claims shared a close legal connection (same cause of action), a legal prorogation of competence occurred at the moment of the initial filing. Consequently, the subsequent procedural splitting of the case did not divest the Tribunal Sibiu of its acquired jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 alin. (2) C. proc. civ, art. 59 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Tribunal Sibiu based on legal prorogation from active procedural joinder in salary discrimination case: The dispute concerned a labor law action filed by multiple judges against judicial institutions for salary discrimination, alleging unpaid allowances for risk, confidentiality, and hazardous conditions since 2018. The Tribunal Sibiu initially claimed incompetence and referred the case to the Tribunal Constança, which subsequently rejected the transfer back to Sibiu, thereby creating the negative conflict. The decisive legal basis was Article 269(3) of the Labor Code combined with Article 59 of the Code of Civil Procedure, which permits a labor claim to be filed at the competent court of any claimant in cases of active procedural joinder. The Court held that because one claimant resided in Sibiu and the claims shared a close legal connection (same cause of action), a legal prorogation of competence occurred at the moment of the initial filing. Consequently, the subsequent procedural splitting of the case did not divest the Tribunal Sibiu of its acquired jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied in the dispositive to establish the territorial competence of the Tribunal Sibiu to resolve the conflict.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 august 2023, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate, obligarea pârâtului Tribunalului Bucureşti la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanţilor până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata diferenţelor dintre suma care s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate şi a sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018-la zi, dar şi în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.
Prin încheierea din 12.02.2024, la primul termen de judecată, instanţa a dispus disjungerea cererii în patru dosare, 3 dosare a câte 10 reclamanţi şi un dosar având ca reclamant pe EE., cu domiciliul în municipiul Sibiu.
Reclamanţii din prezenta cauză A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au rămas în dosarul cu numărul x/2023
Prin sentinţa civilă nr. 325/08.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa.
În esenţă, Tribunalul Sibiu a reţinut că în motivarea acţiunii, reclamanţii precizează faptul că în intervalul arătat, au avut calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, funcţie pe care o deţin şi în prezent. A mai reţinut că acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 16.08.2023 şi ca atare, nu sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii, în ceea ce priveşte alegerea instanţei competente, deoarece dreptul de opţiune nu aparţine reclamanţilor, raportat la faptul că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează competenţa facultativă.
În consecinţă, instanţa a reţinut că raportat la cadrul procesual stabilit de reclamanţi, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii referitoare la stabilirea competenţei teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă. Totodată, având în vedere dispoziţiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, respectiv calitatea de magistrat al reclamanţilor la data sesizării instanţei, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente aceste dispoziţii.
A mai arătat Tribunalul Sibiu că legiuitorul a înţeles să restrângă instanţele la care se poate adresa reclamantul la acelea din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Prin urmare, a reţinut tribunalul, reclamanţii nu au posibilitatea de a se adresa oricărei instanţe din ţară, ci doar celor învecinate curţii de apel în care se află instanţa pârâtă. Având în vedere faptul că Tribunalul Sibiu nu se află în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a admis excepţia invocată şi a trimis prezentul dosar spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 2584 din 17.07.2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, Tribunalul Sibiu a fost învestit să se pronunţe asupra cererilor reclamanţilor privind drepturi salariale, iar cauza a fost disjunsă în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii care au domiciliul în Bucureşti, respectiv Ploieşti, fiind astfel format prezentul dosar.
Totodată a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, iar dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competenţă teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ.
De asemenea, tribunalul a arătat că potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile părţilor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.
A mai reţinut Tribunalul Constanţa că deşi reclamanţii au invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtei, se constată existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi solicitate în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce izvorul drepturilor pretinse este reprezentat de aceleaşi dispoziţii legale, astfel încât competenţa trebuie stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Or, una dintre reclamante are domiciliul în Sibiu, ceea ce atrage competenţa Tribunalului Sibiu, a arătat instanţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Constanţa, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. de dosar x/2023, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate, obligarea pârâtului Tribunalului Bucureşti la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanţilor până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata diferenţelor dintre suma care s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate şi a sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018-la zi, dar şi în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.
Prin încheierea din 12.02.2024, la primul termen de judecată, instanţa a dispus disjungerea cererii în patru dosare, 3 dosare a câte 10 reclamanţi şi un dosar având ca reclamant pe EE., cu domiciliul în municipiul Sibiu.
Reclamanţii din prezenta cauză A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au rămas în dosarul cu numărul x/2023
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Pornind de la acest text de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă avea domiciliul în circumscripţia Tribunalului Sibiu.
Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".
În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.
Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.
În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanţii din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Sibiu, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanta EE. al cărei domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.
Împrejurarea că Tribunalul Sibiu a disjuns ulterior cererea reclamanţilor din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2024.