Recourse against final claims table ruling inadmissible under insolvency law restricting appeal to appellate courts

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, la 11 decembrie 2017, sub nr. x/2017/a9, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe nr. 1099 din 28 noiembrie 2017, publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 23014 din 6 decembrie 2017, întocmit de lichidatorul judiciar B. şi C. Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă, în dosarul nr. x/2017 al debitoarei D. S.R.L., solicitând rectificarea tabelului de creanţe, în sensul modificării cuantumului creanţei înscrise în favoarea creditoarei E. şi înscrierea acesteia cu suma de 63.101,67 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 59 alin. (5), coroborat cu dispoziţiile art. 113, raportat la art. 111 şi următoarele din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 243 din 31 mai 2018, Tribunalul Specializat Mureş a respins ca nefondată contestaţia formulată de A. împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei D. S.R.L..

Totodată, judecătorul-sindic a admis contestaţia formulată de creditoarea E. împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei D. S.R.L. şi a dispus rectificarea acestui tabel, în sensul înscrierii contestatoarei cu suma de 377.275,17 RON, în mod provizoriu, în categoria creanţelor prevăzute de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014.

2. Împotriva acestei sentinţe contestatorul A. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş , secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 387/A din 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul formulat de contestatorul A., acesta fiind obligat să plătească intimatei E. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la o instanţă egală în grad celei care a pronunţat această decizie, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

4. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata E. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 8, art. 9 şi art. 43 din Legea nr. 85/2014, întrucât obiectul litigiului este reprezentat de contestaţia împotriva tabelului definitiv de creanţe nr. 1099 din 28 noiembrie 2017, publicat în B.P.I. nr. 23014 din 6 decembrie 2017.

A mai invocat intimata excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu prevederile din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru nelegala timbrare, precum şi excepţia nulităţii recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2), coroborat cu prevederile art. 488 C. proc. civ., deoarece motivele de nelegalitate invocate de către recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestei căi de atac.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată, fără a face dovada acestora.

5. Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate de intimata E..

În cuprinsul răspunsului la întâmpinare, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 cu privire la calea de atac stabilită de legiuitor, în sensul că hotărârile date de judecătorul-sindic pot fi atacate numai cu apel, deoarece creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materia procedurilor de insolvenţă şi justiţiabililor.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 5 decembrie 2019 recurentul a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Ulterior, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 11 februarie 2020.

Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014.

La acelaşi termen s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat în cauză, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi s-a prorogat discutarea excepţiilor invocate de intimata E., prin întâmpinare.

Prin decizia nr. 162 din 21 martie 2024 pronunţată de Curtea Constituţională a României, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A. în dosarul nr. x/2017.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi s-a constatat că dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin art. I pct. 27 şi 28 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Având în vedere soluţia instanţei de contencios constituţional, instanţa supremă, constatând că a încetat motivul care a justificat luarea măsurii suspendării judecăţii cauzei privind admisibilitatea în principiu a recursului, din oficiu, va repune cauza pe rol şi va proceda la examinarea admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză.

La termenul din 17 septembrie 2024, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul vizează decizia instanţei de apel pronunţată în cadrul procedurii de insolvenţă deschise împotriva debitoarei D. S.R.L., ca urmare a formulării unei contestaţii împotriva tabelului definitiv de creanţe, a cărei soluţionare revine în competenţa judecătorului-sindic conform dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 59 alin. (5) coroborat cu art. 113 raportat la art. 111 şi următoarele din legea insolvenţei.

Înalta Curte reaminteşte că, prin decizia nr. 162 din 21 martie 2024 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 957 din 24 septembrie 2024, s-a a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014, ridicată în cauză de recurent, soluţie justificată, în esenţă, de interpretarea constantă potrivit căreia legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, statuare dublată de marja de apreciere a legiuitorului atunci când alege materiile exceptate de la anumite căi de atac, dreptul de acces la justiţie nefiind absolut.

Totodată instanţa de contencios constituţional a reţinut inexistenţa unei discriminări între persoanele care au acces la căile de atac reglementate de legea insolvenţei şi cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun, în considerarea specificului procedurilor de insolvenţă care impune adoptarea unor reglementări speciale, inclusiv în privinţa căilor de atac, configurate distinct de cele ale dreptului comun.

Legea nr. 85/2014 conţine dispoziţii imperative, cu caracter special, reglementând, printre altele, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, iar la art. 342 alin. (1) din dispoziţiile tranzitorii şi finale ale acestui act normativ este prevăzută norma de trimitere la dispoziţiile C. proc. civ. şi ale C. civ., cu condiţia ca acestea din urmă să nu contravină legii speciale.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive." Art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel."

Instanţa supremă, în considerarea obiectului acţiunii introductive, reţine că decizia atacată face parte din categoria celor care dobândesc caracter definitiv de la pronunţare, astfel cum sunt menţionate la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În egală măsură, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege este recunoscut cu valoare de principiu de art. 129 din Constituţia României, iar legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care concretizează una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac trebuie examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală, acestea nefiind întrunite în cauză pentru ca recursul să fie admisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 22 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei E. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Raportat la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea intimatei E. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 22 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata E..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.