Enforcement challenge rejected; restitution of 531,719.08 RON upheld as res judicata lacked identity of parties.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2891 din 4 aprilie 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, a fost admisă contestaţia la executare formulată de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A. şi au fost anulate toate actele de executare şi executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 169/2021 al B.E.J. B., precum şi încheierea din 27 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. x/2021; a fost admisă cererea de întoarcere a executării silite efectuate împotriva contestatorului în acelaşi dosar de executare şi a fost obligată intimata la restituirea către contestator a sumei de 531.719,08 RON, actualizată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data plăţii, respectiv 19 august 2021, până la data restituirii sumei.

Împotriva acestei sentinţe, intimata a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2810 din 11 noiembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri apelanta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură ciivlă, ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 1157/A/2023 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Această hotărâre a fost recurată de revizuenta A., care, prin memoriul de recurs, a solicitat casarea deciziei atacate şi, după rejudecare, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2810 din 11 noiembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată Tribunalului Bucureşti. Totodată, ca o consecinţă a anulării hotărârii tribunalului, a solicitat să se dispună întoarcerea executării, în sensul obligării intimatului la restituirea sumei de 648.268,98 RON, actualizată cu indicele ratei de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu 8 decembrie 2022 până la momentul restituirii debitului.

În susţinere, autoarea căii de atac a arătat că decizia recurată este nelegală prin prisma cazurilor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, făcând trimitere la primul motiv de nelegalitate, a afirmat că hotărârea instanţei de revizuire nu cuprinde o expunere adecvată a situaţiei de fapt prin raportare la considerentele hotărârilor pronunţate în cadrul contestaţiei la executare şi o analiză concretă a tuturor motivelor de revizuire şi a problemelor care i-au fost deduse judecăţii, nefiind respectate dispoziţiile art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

Subsumat ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că revizuirea deciziei tribunalului s-a solicitat în raport cu:

- sentinţa civilă nr. 3885 din 6 septembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2010, astfel cum a fost lămurită prin încheierea civilă din 18 martie 2019 a aceleiaşi instanţe şi rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 20/R/2019 din 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale,

- decizia civilă nr. 599A din 8 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi

- decizia civilă nr. 1100A din 19 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce priveşte prima hotărâre, a arătat, în esenţă, că aplicând greşit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. situaţiei de fapt eronat reţinute, Curtea de Apel Cluj a apreciat că Tribunalul Bucureşti ar fi stabilit în cadrul contestaţiei la executare doar natura obligaţiei debitorului Ministerul Finanţelor din titlul executoriu, în sensul că aceasta ar fi o obligaţie de a face, fără a nega calitatea procesuală pasivă a intimatei.

Or, potrivit recurentei, aceste statuări reprezintă o modificare a primei hotărâri sus-indicate sub aspectul calităţii debitorului Ministerul Finanţelor Publice şi încalcă dispozitivul sentinţei care stabileşte cu putere de lucru judecat raportul juridic de drept substanţial direct dintre recurentă şi intimat ca urmare a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei.

În opinia recurentei, calitatea procesuală pasivă a intimatului, stabilită definitiv în dosarul de fond, conferea autoarei căii de atac dreptul de a solicita executarea silită a acestuia şi de a obţine tot de la acest debitor îndeplinirea întocmai a dreptului definitiv câştigat, potrivit art. 36 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că redefinirea raportului juridic obligaţional în revizuire încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la chestiunea calităţii procesuale pasive a intimatului dezlegată definitiv de Tribunalul Sălaj şi menţinută de Curtea de Apel Cluj.

A mai subliniat că, în temeiul sentinţei civile opusă cu autoritate de lucru judecat, recurenta are calitatea de creditoare, iar intimatul calitatea de debitor şi că faţă de această împrejurare, autoarea căii de atac avea dreptul de a obţine prestaţia la care a fost obligată partea adversă prin titlul executoriu.

Totodată, a considerat că prin decizia supusă revizuirii s-a desfiinţat practic titlul executoriu în privinţa acestui debitor, cu depăşirea competenţei de către instanţă.

A mai arătat că, deşi toate aceste aspecte au fost invocate în cadrul revizuirii, ele nu au primit un răspuns din partea Curţii de Apel Cluj, reţinerea eronată a considerentelor sentinţei şi deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2021 conducând la neanalizarea în concret a acestui motiv de revizuire şi a dispoziţiilor legale invocate.

Referitor la decizia civilă nr. 599A din 8 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi decizia civilă nr. 1100A din 19 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, recurenta a arătat că potrivnicia vizează însăşi natura obligaţiei intimatului, care, în opinia acesteia, este o obligaţie de a da şi nu de a face, precum şi existenţa raportului juridic direct dintre reclamanţii din acel dosar, în calitate de creditori şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de debitor.

A afirmat că instanţa de revizuire în mod eronat a reţinut că recurenta ar fi susţinut că Tribunalul Bucureşti a dezlegat greşit problema efectului pozitiv al lucrului judecat, întrucât curtea de apel a analizat o cerinţă care priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv cea referitoare la identitatea de părţi, iar ceea ce s-a invocat şi instanţa de revizuire nu a analizat, a fost identitatea de chestiune litigioasă, cerinţă integrată efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat.

În opinia recurentei, natura cauzelor în care s-a dezlegat definitiv un aspect litigios nu prezenta relevanţă pentru soluţionarea cauzei, câtă vreme singura condiţie impusă de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. era legătura dintre cele două litigii, iar aceasta exista, având în vedere că obligaţia intimatului era unică faţă de toţi reclamanţii creditori şi cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 a privit acelaşi debitor şi aceeaşi obligaţie.

A mai arătat că instanţa de apel nu a analizat aceste susţineri, ci un alt aspect, respectiv identitatea părţilor şi că în considerentele hotărârii aceasta s-a referit la art. 431 C. proc. civ. în ansamblul său, fără a expune un raţionament în funcţie de cele două ipoteze avute în vedere de acest text de lege prin alin. (1) şi (2).

Or, neanalizând în mod real efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat invocat, recurenta a considerat că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat o soluţie potrivnică deciziilor sus-menţionate. În opinia sa, dacă s-ar fi verificat, s-ar fi observat că singura chestiune dezlegată prin aceste hotărâri viza identitatea de părţi, nu şi cerinţa identităţii chestiunii litigioase.

De asemenea, a precizat că în faţa instanţei de apel autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă a fost invocată în raport cu decizia civilă nr. 599A din 8 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, însă instanţa de prim control judiciar a extins analiza acestui aspect şi la decizia civilă nr. 1100A din 19 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, invocată în cauză cu titlu de practică judiciară.

Autoarea căii de atac a mai susţinut că instanţa de revizuire a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi din perspectiva faptului că cerinţa privind existenţa unei legături între litigii era întrunită, întrucât obligaţia intimatului era aceeaşi faţă de toţi creditorii, iar hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 vizau acelaşi debitor şi aceeaşi obligaţie.

În acest context, a apreciat că statuând în mod diferit asupra obligaţiei ce incumba intimatului, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contradictorie deciziilor sus-indicate.

În continuare, recurenta, făcând trimitere la art. 60 alin. (2) şi art. 435 alin. (2) C. proc. civ., art. 1.436 C. civ. şi la statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în dezlegarea unor chestiuni de drept în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a subliniat că motivele instanţei de revizuire contravin dezlegărilor instanţei supreme din decizia nr. 62/2021.

Totodată, faţă de existenţa cazului de coparticipare procesuală activă în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea care reprezenta titlul executoriu, autoarea căii de atac a considerat că în speţă se impunea pronunţarea aceleiaşi soluţii ca şi în dosarul nr. x/2021, respectiv respingerea contestaţiei la executare, în caz contrar fiind o discriminare vădită decurgând dintr-o diferenţă de tratament ce nu are la bază o justificare obiectivă şi rezonabilă, chestiune nepermisă de art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale precum şi statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunţată în cauza Stefănică contra României.

În final, a subliniat că faţă de soluţiile pronunţate în cele 3 dosare, de faptul că faţă de unii creditori obligaţia Ministerului Finanţelor Publice derivând din acelaşi titlu executoriu este o obligaţie de a da, iar faţă de recurentă este o obligaţie de a face, contradicţia dintre decizia suspusă revizuirii şi deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 este evidentă, motiv pentru care a considerat se impune desfiinţarea primei hotărâri în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat.

A mai precizat că din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O., prin schimbarea soluţiei din titlul executoriu şi înlăturarea din titlu a unuia dintre debitori, instanţa de apel, a încălcat art. 6.1 din Convenţie şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a examinat în concret hotărârile pretins contradictorii, soluţiile instanţelor pronunţate în litigiile purtate între părţi, precum şi considerentele ce au determinat acele soluţii, aplicând principiile care guvernează soluţionarea unei cereri de revizuire, potrivit cărora instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Ulterior acestei analize, instanţa de revizuire a expus propriile argumente care au fundamentat dispoziţia de respingere a cererii de revizuire, soluţie în pronunţarea căreia, aşa cum relevă considerentele hotărârii atacate, a fost avut în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi condiţiile cerute de lege pentru valorificarea lui.

Aşa fiind, instanţa de recurs consideră că în cauză au fost respectate exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care reglementează conţinutul unei hotărâri judecătoreşti şi art. 6 par. 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în ceea ce priveşte garanţia procesuală a motivării hotărârilor judecătoreşti.

Împrejurarea că instanţa de revizuire nu a răspuns fiecărui argument în parte sau nu a adoptat o soluţie favorabilă nu se constituie într-un viciu al nemotivării, cu consecinţe procesuale în cauză, întrucât motivarea unei hotărâri nu reprezintă o chestiune de amploare, de volum, ci de esenţă, iar instanţa poate răspunde argumentelor esenţiale ale părţilor, grupându-le, şi nu fiecărui argument de fapt pe care acestea îl invocă.

Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că, invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurentei sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar nu pct. 8 al aceluiaşi text de lege care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, se cuvine subliniat că analiza acestui motiv de nelegalitate nu poate face abstracţie de natura căii de atac a revizuirii, aceea de cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată strict în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege, sens în care verificarea legalităţii deciziei atacate va viza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se cerceta chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

În speţă, revizuirea deciziei civile nr. 2810 din 11 noiembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a solicitat justificat de faptul că aceasta este potrivnică:

- sentinţei civile nr. 3885 din 6 septembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, secţia Civilă din dosarul nr. x/2010, astfel cum a fost lămurită prin încheierea civilă din 18 martie 2019 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin decizia civilă nr. 20/R/2019 din 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2010,

- deciziei civile nr. 599A din 8 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi

- deciziei civile nr. 1100A din 19 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Instanţa învestită cu soluţionarea revizuirii, constatând că în speţă autoritatea de lucru a fost invocată în cauză în manifestarea ei pozitivă, care impunea întrunirea cerinţei identităţii de părţi şi a identităţii de chestiune litigioasă, precum şi condiţia ca autoritatea de lucru judecat să nu se fi invocat în faţa instanţelor de fond, a reţinut, în legătură cu hotărârea Tribunalului Sălaj, că aceasta nu poate fi opusă cu acest titlu, întrucât problema dezlegată în cele două dosare este diferită. În privinţa celor două decizii a statuat în sensul că nu există identitate de părţi, revizuenta fiind un terţ faţă de procesele în care s-au pronunţat. Totodată, a reţinut că aceste hotărâri au fost invocate cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţelor ce au soluţionat contestaţia la executare, chestiunea dedusă judecăţii primind un răspuns.

Această dezlegare este corectă şi reflectă respectarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ, conform căruia "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv nu pretinde identitatea de obiect şi cauză, însă implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

În consecinţă, cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor efecte ale autorităţii de lucru judecat.

Această concluzie decurge şi din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia ambele efecte - pozitiv şi negativ - ale autorităţii de lucru judecat, se produc numai în relaţia dintre părţi.

Faţă de terţi, aşa cum rezultă din economia alin. (2) al aceluiaşi text de lege acţionează efectul de opozabilitate.

Aşadar, terţul faţă de proces se poate prevala de hotărârea pronunţată anterior împotriva adversarului său, însă nu în virtutea autorităţii de lucru judecat, ci în considerarea unui efect al opozabilităţii hotărârii, pe temeiul căruia are posibilitatea de a invoca statuarea anterioară ce îi este favorabilă.

Asupra problemei identităţii de părţi în cazul autorităţii de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin decizia nr. 18/17.02.2020, în sensul că "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare" (paragraful 95).

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 599A din 8 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi decizia civilă nr. 1100A din 19 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă au fost pronunţate în dosare în care în care recurenta nu a fost parte, pentru a le putea opune cu acest titlu.

Nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să fi tranşat o chestiune litigioasă în legătură cu revizuenta, rezultă că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi.

Împrejurarea că în litigiile în care au fost pronunţate cele două decizii în contradictoriu cu intimatul au avut calitate de parte persoanele ce au figurat ca reclamanţi împreună cu revizuenta în dosarul nr. x/2010 nu este de natură să conducă la o altă concluzie, de vreme ce, potrivit sentinţei civile nr. 3885 din 6 septembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, reclamanţii nu sunt creditori solidari, în sensul art. 1434 şi 1.436 alin. (3) C. civ., raporturile juridice deduse judecăţii vizând fiecare reclamant în parte.

Prin urmare, soluţia instanţei de revizuire dată asupra deciziilor civile nr. 599A din 8 martie 2021 şi nr. 1100A din 19 aprilie 2022 ale Tribunalului Bucureşti este una judicioasă, concluzia alterităţii de părţi fiind suficientă pentru a fundamenta respingerea revizuirii sub acest aspect.

De altfel, se cuvine subliniat că în cauză nu se confirmă nici cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat.

Aceasta, întrucât, în procesul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, instanţele învestite cu judecata contestaţiei la executare au analizat şi s-au pronunţat asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă, statuând că cele două decizii nu pot fi invocate cu acest titlu.

Asupra modalităţii în care a chestiunea autorităţii de lucru judecat a fost dezlegată, instanţa învestită cu cererea de revizuire nu poate reveni, o statuare contrară golind de conţinut juridic normele ce reglementează revizuirea.

Finalmente, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate şi criticile prin care recurenta reclamă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3885 din 6 septembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, secţia Civilă pentru următoarele considerente:

Primul proces în care s-a pronunţat sentinţa opusă cu autoritate de lucru judecat a avut ca obiect drepturi de natură salarială. Calitatea procesuală pasivă a intimatului, de care revizuenta se prealează în justificarea calităţii de debitor a acestui şi a existenţei unui raport juridic obligaţional, a fost reţinută în considerarea calităţii Ministerului Finanţelor de instituţie publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanţele, în temeiul căreia exercită anumite funcţii specifice referitoare la derularea procedurii bugetare - întocmirea bugetului etc. Din această perspectivă, pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligaţiei de plată recunoscută în sarcina Ministerului Justiţiei intimatul Ministerul Finanţelor a fost obligat să pună la dispoziţie suma necesară achitării drepturilor salariale câştigate.

În schimb, obiectul litigiului în care a fost pronunţată decizia supusă revizuirii l-a reprezentat contestaţia la executare formulată de intimat, în contradictoriu cu revizuenta din cauza de faţă, împotriva actelor de executare silită a sentinţei sus-menţionate. Dezlegările instanţelor au vizat legalitatea actelor de executare silită în raport cu natura obligaţiei stabilite în sarcina intimatului prin titlu executoriu, în contextul existenţei opiniilor divirgente ale părţilor, revizuenta afirmând că este o obligaţie de a da, iar intimatul că este o obligaţie de a face.

Or, prin calificarea dată naturii obligaţiei stabilită în sarcina Ministerului Finanţelor, instanţa de apel nu a negat calitatea procesuală pasivă a intimatului, reţinută în sentinţă, ci a clarificat problema naturii obligaţiei intimatei - obligaţie de a face vs obligaţia de a da -, dedusă judecăţii pentru prima dată instanţei de executare.

Lipsa identităţii între chestiunile litigioase dezlegate în cadrul celor două procese rezultă chiar temeiul juridic ce a stat la baza soluţionării lor, avâbnd în vedere, că în primul dosar aceasta a fost fundamentată pe dreptul material aplicabil litigiului de muncă purtat cu un angajator, autoritate publică, iar în cel de-al doilea, pe legislaţia specifică contestaţiei la executare.

În acest contest, demersul curţii de apel realizat în soluţionarea dosarului de executare, în apel, nu poate avea semnificaţia atribuită de revizuentă, aceea de modificare a soluţiei cuprinsă în titlul executoriu sau de rejudecare a acţiunii sale ori de schimbare a raportului juridic obligaţional, câtă vreme statuările instanţei asupra naturii obligaţiei intimatului nu contrazic dispozitivul sentinţei opuse cu titlu de autoritate de lucru judecat şi nici considentele acestuia.

De altfel, aşa cum au fost invocate, aspectele învederate prin cererea de revizuire şi, ulterior, prin cererea de recurs, îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, însă nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci pentru motivul că judecata ar fi fost greşită, chestiune nepermisă în revizuire.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a respectat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 prin raportare la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru raţiunile înfăţişate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1157/A/2023 din 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL FINANŢELOR.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2024.