Territorial jurisdiction for labor litigation filed by a trade union: competence lies with the court at the union's registered seat

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 09.08.2023, sub numărul x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., reprezentate legal prin Sindicatul Naţional "F.", în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să plătească reclamantelor despăgubiri determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, începând cu 01.04.2020 până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate, plus dobânda legală.

În drept, au fost invocate prevederile art. 30 din C. proc. civ. şi ale art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 09.08.2020, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 29.11.2023, faţă de împrejurarea că domiciliile reclamantelor sunt în Giurgiu, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, a acordat cuvântul pe excepţia invocată şi a rămas în pronunţare.

Prin sentinţa nr. 2430/2023 din 29 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, în privinţa competenţei teritoriale, instanţa a reţinut, în esenţă, că legislaţia muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta aparţine nu instanţei de la domiciliul pârâtului, ci celei de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, art. 269 din Codul muncii instituind o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea fie la domiciliul lor, fie la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 1/2013, prin care a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reţinând că, în cauză, acţiunea nu este formulată de Sindicatul Naţional "F." în numele reclamantelor, ci este promovată de reclamante, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, în baza dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a considerat că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, ci competenţa aparţine Tribunalului Giurgiu, în circumscripţia căruia se află domiciliile reclamantelor.

Învestit prin declinare, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 156/LM/AS din 10 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, ataşat cererii de chemare în judecată, au fost depuse împuternicirile semnate de membrii de sindicat A., B., C., D., E. prin care acestea au împuternicit Sindicatul Naţional "F." să întreprindă toate demersurile necesare, precum şi orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a promova şi susţine acţiuni în justiţie în numele lor, în vederea apărării drepturilor ce decurg din calitatea de membrii de sindicat.

Totodată, a reţinut că acţiunea este semnată de Preşedintele Sindicatului Naţional "F.", iar sediul Sindicatului este în Craiova, judeţul Dolj, în a cărui rază teritorială funcţionează Tribunalul Dolj.

Instanţa a făcut trimitere şi la considerentele deciziei nr. 1/2013 pronunţate în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenţei teritoriale în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanţa de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.

A conchis că, pentru toate situaţiile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanţele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., iar, odată alegerea făcută, instanţa nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenţei.

În fine, a reţinut că Tribunalul Dolj a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 269 din Codul muncii şi art. 116 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 31.05.2024, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Giurgiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte reţine că prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c) sindicatele şi patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părţile, obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanţa care soluţionează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispoziţiilor legale.

Se observă că, în speţă, acţiunea a fost promovată de o organizaţie sindicală, respectiv Sindicatul Naţional "F.", în condiţiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ştampila sindicatului şi este semnată de preşedintele acestuia.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Naţional "F." este reclamant în litigiul pendinte.

De asemenea, se reţine că prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor este instanţa de la sediul sindicatului reclamant.

Trebuie menţionat că, în stabilirea competenţei teritoriale, are relevanţă sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Or, în condiţiile în care în analiza competenţei instanţa trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, aşa cum le-a înţeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict de muncă se determină în funcţie de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, ţinând cont şi de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii.

În speţă, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj. Dată fiind importanţa acestui element de identificare, faţă de caracterul competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei este de competenţa teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripţia căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Aşa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2024.