Inadmissibility of recourse against final appellate decision in sectorial procurement contract enforcement under Law No. 101/2016

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 10.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.066,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale calculate conform contractului, urmând ca suma să fie actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data naşterii creanţei până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 şi urm. din C. proc. civ., ale art. 53 alin. (11) şi ale art. 56 din Legea nr. 101/2016, ale art. 1270 şi art. 1538 alin. (1) C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Gorj, precum şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 22.02.2023, instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj în soluţionarea cererii, a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi a acordat termen 22.03.2023, pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada de comunicare a notificării pârâtei cu privire la plata penalităţilor de întârziere.

Prin sentinţa nr. 58/22.03.2023, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins exceptia prematurităţii cererii de chemare în judecată, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.062,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 41,33 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 22.02.2023 a declarat apel pârâta solicitând admiterea apelului, anularea încheierii de sedinţă şi schimbarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 428/04.10.2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Împotriva deciziei menţionate a formulat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei recurate.

Prin memoriul de recurs, sub un prim aspect, a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, deoarece între părţile contractante nu s-au purtat tratative în vederea soluţionării în mod amiabil a divergenţei, contrar clauzei înscrise la art. 21.2 în contractul încheiat, prin care părţile au prevăzut posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată doar dacă nu reuşesc să soluţioneze în mod amiabil divergenţa contractuală.

De asemenea, a învederat că în mod greşit a reţinut instanţa că reclamanta i-ar fi comunicat prin e-mail notificările nr. x/23.09.2022, nr. y/25.07.2022 şi nr. 14981/25.07.2022 privind executarea la termen a obligaţiilor contractuale, cuantumul şi modalitatea de plată a penalităţilor, câtă vreme actele dosarului nu relevă comunicarea acestora, iar din probatoriul administrat rezultă că achizitorul nu a depus niciun efort pentru soluţionarea pe cale amiabilă, prin tratative directe, a oricărei neînţelegeri, ci a formulat direct acţiune în pretenţii, contrar clauzei înscrise la art. 24.2 din Contractul sectorial de servicii nr. x/11.11.2020.

Sub un alt aspect, autoarea recursului a afirmat că, deşi a invocat prin întâmpinare, ca o apărare de fond, excepţia de neexecutare a contractului şi a arătat pe larg motivele pentru care reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale, instanţa nu a analizat apărările formulate şi nu s-a pronunţat cu privire la acestea.

Din această perspectivă a afirmat că instanţa de apel a respins nemotivat excepţia de neexecutare a contractului, prevăzută de art. 1556 C. civ., cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

În fine, a reiterat solicitarea de admitere a recursului cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 09.04.2024, pârâta a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil în considerarea faptului că raporturilor juridice contractuale dintre părţi li se aplică cu prioritate legislaţia specială din materia achiziţiilor sectoriale, respectiv: Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016, Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, art. 6, art. 1270 şi art. 1271 C. civ.

De asemenea, a învederat că niciuna dintre criticile invocate de recurentă nu se circumscriu motivului de casare invocat, decizia atacată nefiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar instanţa nu a omis, ci dimpotrivă, s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor supuse spre analiză.

Recurenta a formulat, la 07.05.2024, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte ca netemeinice. Totodată, a afirmat că hotărârea atacată este nelegală deoarece a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, contrar deciziei nr. 11/2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin rezoluţia din 20.05.2024 s-a fixat termen de judecată 19.06.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Analizând memoriul de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.066,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale calculate conform Contractului subsecvent sectorial de prestări servicii nr. x/11.11.2020, încheiat în baza Acordului cadru nr. 1616/CEOSM/07.09.2020, actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data naşterii creanţei până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Se constată, astfel, că pretenţiile reclamantei decurg din executarea unui contract sectorial de prestări servicii, încheiat în temeiul Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, fiind incidente norme speciale sub aspectul procedurii de soluţionare a acestor litigii.

În raport de data deschiderii procesului, 10.11.2022, potrivit art. 27 C. proc. civ., în cauză, este incidentă Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat:

"Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor" şi "prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

De asemenea, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă litigiului pendinte, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", iar conform art. 55 alin. (31) din acelaşi act normativ:

"hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Din textele legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile privind executarea contractelor administrative, în care se încadrează şi contractele de achiziţie sectorială, pot fi atacate numai cu apel, potrivit art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020.

Înalta Curte mai reaminteşte că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. că:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs".

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 428/04.10.2023, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de reclamantă având ca obiect executarea unui contract administrativ, natura contractului în discuţie nefiind contestată.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte reaminteşte că nicio instanţă naţională nu are posibilitatea de a considera admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Aşa fiind, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind executarea unui contract administrativ, se reţine că hotărârea recurată are caracter definitiv de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod coroborat cu art. 55 alin. (31) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 428/04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 428/04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2024.