Paulian action on simulated share transfers revived: late-appeal dismissal quashed and remanded, inadmissibility objection rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the appellate decision (no. 1026/Ap/07.06.2023 of the Brașov Court of Appeal) and remanded the case for a new appellate hearing; it also rejected the respondent company's inadmissibility objection but awarded no costs at this stage. The underlying dispute was a paulian (revocatory) action and action to declare simulated share transfers, brought by a creditor against alleged debtors and nominee persons/companies, challenging the concealment of assets and seeking to revoke/simulate share assignments. The Court held that the appeal was erroneously dismissed as time-barred: the first-instance judgment was communicated on 25 October 2022, the 30-day appeal deadline under Article 468(1) C.proc.civ. expired on 25 November 2022 (computed per Article 181(1) point 2), and the appeal mailed on 23 November 2022 was timely, so the forfeiture under Article 185(1) was unlawful; the alleged irregular composition of the appellate panel was not examined because it could have been raised during the appeal and was thus barred under Article 488(2) C.proc.civ.
Legislator headnote
AI generatedart. 468 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 468 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (2) C. proc. civ, art. 178 C. proc. civ, art. 488 pct. 2 C. proc. civ; Paulian action on simulated share transfers revived: late-appeal dismissal quashed and remanded, inadmissibility objection rejected: 1026/Ap/07.06.2023 of the Brașov Court of Appeal) and remanded the case for a new appellate hearing; it also rejected the respondent company's inadmissibility objection but awarded no costs at this stage. The underlying dispute was a paulian (revocatory) action and action to declare simulated share transfers, brought by a creditor against alleged debtors and nominee persons/companies, challenging the concealment of assets and seeking to revoke/simulate share assignments. The Court held that the appeal was erroneously dismissed as time-barred: the first-instance judgment was communicated on 25 October 2022, the 30-day appeal deadline under Article 468(1) C.proc.civ. expired on 25 November 2022 (computed per Article 181(1) point 2), and the appeal mailed on 23 November 2022 was timely, so the forfeiture under Article 185(1) was unlawful; the alleged irregular composition of the appellate panel was not examined because it could have been raised during the appeal and was thus barred under Article 488(2) C.proc.civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe sole ground for which the appeal was admitted, as the Court found a cassation ground based on the erroneous calculation of the appeal deadline.
Legal basis for allowing the appeal and quashing the appealed decision, with referral back.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 01.02.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., a formulat cerere revocatorie şi în declararea simulaţiilor.
I. În ce priveşte pârâta S.C. G. S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
1) În principal, revocarea cesiunii de părţi sociale încheiată între debitoarea sa personală, C., şi nepotul acesteia, D., materializată în cuprinsul hotărârii A.G.A. din 29.07.2019 a societăţii G. S.R.L., prin care C. a cedat, iar D. a cesionat 4 părţi sociale reprezentând 2% din capitalul social al societăţii, în valoare totală de 40 Ron.
În subsidiar, declararea simulaţiei cesiunii de părţi sociale astfel perfectată, constatându-se faptul că proprietarul real şi cesionar al părţilor sociale este în continuare debitoarea sa personală, C., deopotrivă cu faptul că D. este o persoană interpusă.
De asemenea, drept efect al constatării simulaţiei cesiunii, a solicitat să se declare simulaţia parţială a hotărârii A.G.A. din 29.07.2019, precum şi a Actului Constitutiv actualizat al societăţii.
2) Declararea simulaţiei cesiunii de părţi sociale perfectate între E. şi D., materializată în cuprinsul hotărârii A.G.A. din 29.07.2019 a societăţii G. S.R.L., prin care E. a cedat, iar D. a cesionat 96 părţi sociale reprezentând 48% din capitalul social, în valoare totală de 960 Ron, constatându-se faptul că proprietarul real şi cesionar al acestor părţi sociale este debitorul său personal, B., precum şi că D. este o persoană interpusă.
Drept efect al constatării simulaţiei cesiunii, a solicitat să se declare simulaţia parţială a hotărârii A.G.A. din 29.07.2019, precum şi a Actului Constitutiv actualizat.
3) Declararea simulaţiei cesiunii de părţi sociale perfectate între E. şi D., materializată în cuprinsul hotărârii A.G.A. din 06.11.2020 a societăţii G. S.R.L., prin care E. a cedat, iar D. a cesionat 100 părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social, în valoare totală de 1.000 Ron, constatându-se faptul că proprietarul real şi cesionar al acestor părţi sociale este debitorul său personal, B., precum şi că D. este o persoană interpusă.
Drept efect al constatării simulaţiei cesiunii, a solicitat să se declare simulaţia hotărârii A.G.A. din 06.11.2020, precum şi a Actului Constitutiv actualizat.
4) Urmare a admiterii cererilor anterioare, a solicitat să se dispună comunicarea către O.R.C. Buzău a unui exemplar al hotărârii, în vederea publicării acesteia.
5) A solicitat, totodată, înfiinţarea un sechestru asigurător asupra părţilor sociale ale societăţii G. S.R.L., până la soluţionarea cauzei.
II. În ce priveşte societatea H. S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
1) Declararea simulaţiei cesiunii de părţi sociale perfectate între E. şi D., materializată în cuprinsul hotărârii A.G.A. din 06.11.2020, prin care E. a cedat, iar D. a cesionat 20 părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social, în valoare totală de 200 Ron, constatându-se faptul că proprietarul real şi cesionar al acestor părţi sociale este debitorul său personal, B., precum şi că D. este o persoană interpusă.
Drept efect al constatării simulaţiei cesiunii, a solicitat să se declare simulaţia hotărârii A.G.A. din 06.11.2020, precum şi a Actului Constitutiv actualizat.
2) Urmare a admiterii cererilor anterioare, a solicitat să se dispună comunicarea către O.R.C. Buzău a unui exemplar al hotărârii, în vederea publicării acesteia.
3) Înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra părţilor sociale ale societăţii H. S.R.L., până la soluţionarea cauzei.
III. În ce priveşte societatea I. S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
1) Declararea simulaţiei actului constitutiv al societăţii I. S.R.L., ce are un capital social vărsat de 200 Ron, fiind împărţit într-un număr de 20 de părţi sociale cu o valoare nominală de 10 RON/parte socială, constatându-se faptul că asociaţii reali ai societăţii sunt B. şi C., precum şi că E. şi F. sunt persoane interpuse.
2) Drept efect al admiterii cererii anterioare, a solicitat să se dispună comunicarea către O.R.C. Buzău a unui exemplar al hotărârii, în vederea publicării acesteia.
3) Înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra părţilor sociale ale societăţii I. S.R.L., până la soluţionarea cauzei.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 1289 şi urm. C. civ., art. 1532 şi urm. C. civ., art. 1289 şi urm. C. civ. şi art. 1175 şi urm. C. civ., art. 194 şi urm. C. proc. civ.
Prin încheierea pronunţată la 30.03.2021, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de instituire sechestru asigurător, ca fiind neîntemeiată.
Pârâtele S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat excepţia tardivităţii formulării întâmpinării.
Prin încheierea din 19.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de strămutare a procesului, formulată de petenta A., şi dispusă strămutarea cauzei înregistrate în dosarul nr. x/2021 de la Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a păstrat actele de procedură efectuate până la data pronunţării încheierii asupra cererii de instituire sechestru asigurător, desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, şi restituirea către petentă a taxei judiciare de timbru achitate în dosarul nr. x/2021.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 26.07.2021, sub nr. x/2021, care, prin încheierea din 20.12.2021, a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător.
Au fost administrate probe, respectiv înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor.
Prin sentinţa nr. 543/07.07.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de probatorii formulată de reclamantă, ca nefiind utilă cauzei, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. G. S.R.L. a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând anularea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare unei instanţe egale în grad cu Tribunalul Dâmboviţa, iar în subsidiar, schimbarea în tot şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. a invocat excepţia tardivităţii formulării apelului faţă de depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 468 C. proc. civ.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii apelului.
Prin încheierea nr. 288/09.02.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de petenta A. şi a dispus strămutarea procesului de la Curtea de Apel Ploieşti, la Curtea de Apel Braşov, actele îndeplinite fiind păstrate.
Prin decizia civilă nr. 1026/Ap/07.06.2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis excepţia tardivităţii apelului, a respins ca tardiv apelul şi a obligat reclamanta la plata către intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, aferente apelului.
Împotriva acestei decizii civile a promovat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., şi a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel nu a fost constituită potrivit dispoziţiilor legale.
Detaliind, a arătat că, astfel cum reiese din conţinutul hotărârii nr. 82/16.11.2022 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov, completul C4A Civil, desemnat aleatoriu cu soluţionarea apelului, era compus din doamnele magistrat J. şi K., însă la ambele termene de judecată, completul a fost compus din doamnele magistrat J. şi L. (care a înlocuit-o pe doamna magistrat K.), fără ca la dosarul cauzei să existe vreun proces-verbal care să evidenţieze un incident de natură a modifica componenţa completului.
În continuare, a învederat că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, instituită prin Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, reprezintă o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, care corespunde rigorilor impuse de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului; în consecinţă, nerespectarea principiului repartizării aleatorii reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din convenţie.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul ca tardiv formulat, în condiţiile în care acesta a fost expediat, prin poştă, în a 29-a zi de la momentul comunicării sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În susţinere, a afirmat că, deşi instanţa de prim control a reţinut în mod corect data comunicării către aceasta a sentinţei pronunţate de tribunal şi data la care a aceasta a depus la poştă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi conţinut declarat apelul, a calculat în mod greşit zilele scurse de la momentul comunicării hotărârii şi până la momentul depunerii căii de atac, concluzionând în mod eronat că apelul a fost depus peste termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, calculând corect termenul, a solicitat a se constata că ultima zi în care calea de atac ordinară putea fi depusă era 25.11.2022, astfel că apelul expediat la 23.11.2022 a fost declarat în termen.
În raport de aceste critici argumentate, a considerat că nu se mai impune a prezenta motivele pentru care considerentele instanţei de apel raportat la necomunicarea sentinţei la adresa solicitată sunt nefondate.
În fine, a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe, cu excepţia Curţii de Apel Ploieşti şi a oricărei curţi de apel ce se învecinează cu aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 497 teza a II-a C. proc. civ. şi pentru interesul bunei administrări a justiţiei, motivat de influenţa intimaţilor-pârâţi asupra instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti şi a celor învecinate acestei instanţe.
Cu privire la această solicitare, recurenta a susţinut că numărarea greşită a zilelor din calendar, cu ocazia examinării excepţiei de tardivitate a apelului, constituie o nouă dovadă a influenţei exercitată de părţile adverse asupra Curţii de Apel Braşov, subliniind că natura cauzei, calitatea părilor şi caracterul repetat al unor erori în instrumentarea procesului, o îndreptăţesc să aprecieze că influenţa pe care o exercită părţile adverse nu se rezumă la instanţele din raza Curţii de Apel Ploieşti ci şi la curţile de apel învecinate, unde îşi desfăşoară activitatea rude, prieteni şi parteneri de afaceri ale acestora.
Prin întâmpinarea înaintată la dosar la 29.11.2023, intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, din perspectiva faptului că ambele motive de recurs puteau fi invocate în cursul judecăţii apelului, invocând în acest sens prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. care permit invocarea motivelor de recurs numai dacă acestea nu puteau fi invocate prin calea de atac a apelului sau în cursul judecării apelului, nefiind admisibilă invocarea lor omisso medio.
Făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 178 C. proc. civ. care permit invocarea nulităţilor absolute în orice stare a procesului, dacă legea nu prevede altfel, intimata a susţinut că art. 488 alin. (2) C. proc. civ. constituie o derogare prin care legea prevede altfel, respectiv permite invocarea unor astfel de excepţii direct în recurs numai dacă nu au putut fi invocate prin apel sau în cursul judecării apelului. Din această perspectivă, intimata a apreciat că aspectul legat de eventuala greşită compunere a completului de judecată putea fi invocat în cursul judecării apelului, în timp ce aspectul ce ţine de declararea în termen a apelului putea fi invocat prin chiar apelul declarat în cauză.
În subsidiar, intimata G. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, câtă vreme instanţa de prim control judiciar a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea regulilor de procedură.
Făcând o analiză teoretică şi jurisprudenţială a motivului de casare prev. de art. 488 pct. 2 C. proc. civ. invocat de recurentă, intimata a susţinut că, în fapt, eventualitatea unei alcătuiri nelegale a completului ar putea fi reţinută numai dacă schimbarea compunerii s-a produs în afara cadrului legal şi regulamentar, sens în care a solicitat ca, în examinarea temeiniciei acestui motiv de recurs, să se solicite Curţii de Apel Braşov temeiul care a condus la modificarea componenţei completului, simpla inexistenţă la dosar a actului care a generat această modificare nefiind de natură a atrage nulitatea hotărârii.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, intimata a susţinut că soluţia şi raţionamentul instanţei de apel sunt corecte în raport de data reală a comunicării hotărârii la domiciliul reclamantei şi că, în realitate, în cuprinsul deciziei atacate s-a strecurat o eroare materială privitoare la data avută în vedere de instanţa de apel ca fiind data de la care a început să curgă termenul de apel, recurenta însăşi, în faţa instanţei de apel nesusţinând că ar fi depus apelul în termen şi solicitând a se constata doar că hotărârea i-a fost comunicată la o adresă greşită astfel că apelul ar trebui considerat ca fiind depus în termen, încercând să justifice întârzierea cu bilete de avion cu care a încercat să dovedească faptul că în acea perioadă a fost plecată din ţară.
Intimatul-pârât D., la 27.11.2023, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Sub un prim aspect, a apreciat că hotărârea este legală iar primul motiv de recurs invocat este nefondat deoarece completul de judecată a fost constituit cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, sens în care, invocând art. 11 din Legea nr. 304/2022, ce reglementează principiul continuităţii completului şi excepţiile de la acest principiu, a susţinut că înlocuirea judecătorului în complet s-a realizat în temeiul unei hotărâri a colegiului de conducere, în baza unor motive obiective care au împiedicat judecătorul să participe la judecată.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost transmisă reclamantei la adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură anterior datei de 22.10.2022, iar menţiunea din considerentele decizie din apel privind data de 25.10.2022, ca dată a transmiterii hotărârii, reprezintă o eroare materială.
Pe de altă parte, a subliniat că şi în accepţiunea reprezentantului recurentei apelul a fost depus peste termen, acesta încercând să justifice întârzierea prin faptul că hotărârea nu a fost comunicată la adresa solicitată, ci la o altă adresă, fără însă a solicita repunerea în termen şi fără a critica actul de procedură al comunicării.
Recurenta-reclamantă, prin răspunsul la întâmpinare, depus la 19.01.2024, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca nefondată, motivat de faptul că, prin recurs, nu a formulat cereri noi; totodată, a învederat că, înaintea fiecărui termen de judecată, reprezentanţii convenţionali ai acesteia au consultat dosarul şi au constatat că nu există niciun document care să ateste necesitatea schimbării membrilor completului, iar instanţa nu a făcut nicio observaţie asupra acestui aspect şi nici nu l-a pus în discuţia părţilor. Pe de altă parte, a subliniat că data de 25.10.2022 nu este o eroare materială, cum greşit afirmă intimaţii-pârâţi, ci este data înscrisă pe procesul-verbal de comunicare al hotărârii la fosta reşedinţă, cu ignorarea solicitării sale de comunicare a hotărârii la o altă adresă, cerere depusă la dosar.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită.
În această privinţă, Înalta Curte reaminteşte că trebuie făcută distincţia între inadmisibilitatea căii de atac a recursului, sancţiune procesuală ce intervine atunci când partea nu are acces la această cale de atac, deoarece legea nu o prevede sau o exclude în mod expres, şi exigenţa stabilită de legiuitor privitoare la invocarea motivelor de casare în cadrul unei cereri de recurs, cuprinsă în art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că partea nu este îndreptăţită să invoce motive omisso medio, respectiv să critice hotărârea atacată prin invocarea unor neregularităţi care au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori şi nu le-a invocat ori, deşi le-a invocat în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În acest din urmă caz, consecinţa procesuală a nerespectării exigenţei impuse de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. este aceea că motivele invocate omisso medio vor rămâne neanalizate de către instanţa de recurs, iar dacă toate motivele de casare prezentate de recurent au fost invocate omisso medio, în absenţa unor alte motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., sancţiunea ce intervine este nulitatea recursului în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, reţinând, cu titlu de principiu, că invocarea unor motive cu încălcarea exigenţelor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu este de natură a conduce la inadmisibilitatea căii de atac a recursului, ci, eventual, la alte sancţiuni procesuale, prin raportare la argumentele prezentate şi ţinând cont de prevederile art. 494 corelate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată excepţia de inadmisibilitate a recursului invocată prin întâmpinare.
În continuare, procedând la examinarea primelor motive de casare invocate de recurentă, subsumate cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte formulează observaţia că, deşi se face referire la aceste motive de casare reglementate de lege, argumentele expuse în sprijinul nelegalităţii deciziei recurate relevă aspecte ce ţin de o presupusă încălcare de către instanţa de apel a regulilor de rapartizare aleatorie a cauzelor, ceea ce face posibilă încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a III-a C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea dacă hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.
Prin cererea de recurs se susţine că, astfel cum reiese din conţinutul hotărârii nr. 82/16.11.2022 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov, completul C4A Civil, desemnat aleatoriu cu soluţionarea apelului, era compus din doamnele judecător J. şi K., însă la ambele termene de judecată au participat, în calitate de judecători, J. şi L., de la dosarul cauzei lipsind înscrisul care ar fi justificat modificarea componenţei completului de judecată.
Prin răspunsul formulat la întâmpinările depuse de intimaţii-pârâţi S.C. G. S.R.L. şi D., se afirmă de către recurentă că a luat cunoştinţă de hotărârea menţionată la momentul formulării recursului, când a cercetat portalul instanţei de judecată şi a observat că aceasta era afişată, fără însă a mai fi publicată o altă hotărâre a Colegiului de conducere al instanţei care să arate împrejurările şi care să demonstreze obiectivitatea şi necesitatea schimbării unui membru al completului de judecată.
Criticile şi argumentele susţinute de recurentă sunt neîntemeiate, astfel că motivul de nelegalitate, care vizează încălcarea regulilor de repartizare aleatorie nu poate fi primit pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".
În cauză, nu se poate susţine cu temei că eventuala neregularitate invocată de recurentă s-ar produs la momentul pronunţării hotărârii sau la momentul declarării recursului şi nici că recurenta nu putea cunoaşte şi nu putea invoca, în cursul soluţionării apelului, această neregularitate. Se poate observa că rezoluţia din 21.03.2023, aflată la dosar curte de apel, de fixare a primului termen de judecată, la 19.04.2023, a fost semnată de doamna judecător K., iar la cele două termene de judecată fixate pentru judecata apelului, 19.04.2023, respectiv 31.05.2023, completul a fost constituit din doamnele judecător L. (Preşedinte) şi J., respectiv J. (Preşedinte) şi L..
Prin urmare, în măsura în care recurenta-reclamantă, reprezentată de doi reprezentanţi convenţionali - avocaţi, ar fi avut vreo nemulţumire referitoare la compunerea completului de judecată, în contextul în care hotărârea colegiului de conducere invocată era publică şi accesibilă oricând pe pagina de internet a instanţei, ar fi putut invoca această neregularitate fie la primul termen, fie la cel de-al doilea termen de judecată. În egală măsură, instanţa supremă subliniază că recurenta interesată de regularitatea alcătuirii completului de judecată, în ipoteza în care nu se putea servi de platformele electronice de informare, cuprinzând informaţii puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi, avea posibilitatea de a solicita instanţei de apel, în temeiul Legii nr. 554/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, informaţiile necesare referitoare la modul de alcătuire a completului de judecată.
Raţiunea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. este aceea de disciplinare a părţilor, de îndemnare a acestora de a invoca orice presupusă neregularitate de îndată ce aceasta este săvârşită, şi de evitare a exercitării de către părţi a drepturilor procesuale, cu înfrângerea exigenţei de bună-credinţă pe care o impune art. 12 alin. (1) C. proc. civ.
În cauza de faţă, dacă reclamanta-recurentă ar fi fost nemulţumită de modul de alcătuire a completului de judecată, avea la dispoziţie canalele de informare necesare, uşor accesibile, pentru a verifica dacă la alcătuirea completului au fost respectate prevederile legale şi regulamentare, încă de la primul termen de judecată în apel. Pasivitatea recurentei-reclamante în această privinţă sugerează faptul că nu a resimţit o vătămare procesuală, nici la primul termen şi nici la al doilea termen de judecată în apel, astfel că nu a considerat util a verifica conformitatea alcătuirii completului cu dispoziţiile regulamentare. În acest context, o astfel de pretinsă neregularitate nu mai poate fi ulterior invocată pe calea recursului, de vreme ce ea putea şi trebuia să fie invocată în cursul soluţionării apelului, întrucât dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. împiedică invocarea unor motive de recurs vizând neregularităţi procesuale ce puteau fi invocate în cursul soluţionării apelului.
În consecinţă, întrucât motivul de casare nu a fost invocat în condiţii de regularitate procedurală în etapa anterioară şi nu există un text care să prevadă că această neregularitate procesuală poate fi invocată direct în recurs, cu ignorarea exigenţelor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte concluzionează în sensul că motivul de recurs, vizând pretinsa greşită alcătuire a completului de judecată în apel nu poate fi primit şi nici analizat.
Cu privire la criticile subsumate de recurentă cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând greşita soluţionare, de către instanţa de apel, a excepţiei de tardivitate a apelului, instanţa supremă constată că recurenta reproşează instanţei de apel faptul că, deşi a reţinut în mod corect data comunicării către aceasta a sentinţei tribunalului şi data la care aceasta a depus la poştă apelul, a calculat în mod greşit zilele scurse de la data comunicării hotărârii şi până la momentul depunerii cererii de apel, concluzia potrivit căreia apelul ar fi fost depus peste termenul de 30 de zile, fiind eronată.
Examinarea înscrisurilor dosarului relevă faptul că dezlegările pe care instanţa de apel le-a dat excepţiei procesuale referitoare la tardivitatea apelului sunt eronate, sprijinite pe o greşită aplicare a normelor de procedură incidente în această materie, criticile subsumate acestui motiv de recurs fiind întemeiate.
În această privinţă, nu poate fi primită aprecierea intimatelor potrivit căreia invocarea acestei neregularităţi ar fi fost făcută de către recurentă tot omisso medio. Recurenta invocă o pretinsă neregularitate procedurală care s-a strecurat, cu ocazia judecării apelului, în raţionamentul instanţei, pretinsă neregularitate care, în opinia recurentei rezultă din soluţia pronunţată şi din motivarea instanţei. Într-o astfel de ipoteză, nu se poate susţine că recurenta ar fi putut invoca această pretinsă neregularitate prin motivele de apel sau în cursul soluţionării apelului, de vreme ce, din punct de vedere temporal, pretinsa neregularitate invocată de recurentă se plasează după închiderea dezbaterilor în apel, când părţile nu mai puteau invoca apărări şi excepţii, în acord cu rigorile procedurale.
Reţinând că această critică poate fi primită ca motiv de recurs, în raport cu exigenţele art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi procedând la examinarea acesteia, instanţa supremă reaminteşte că, în conformitate cu prevederile art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, hotărârea primei instanţe a fost comunicată apelantei-reclamante A. la 25.10.2022, la domiciliul procesual ales, punctul de lucru al Cabinetului Individual de Avocat M. din str. x, judeţul Ilfov, conform menţiunilor de pe procesul-verbal de înmânare aflat la dosar tribunal, ceea ce însemnă că termenul de declarare a apelului a început să curgă la data de 26 octombrie 2022 şi s-a împlinit într-o zi de vineri, respectiv în data de 25 noiembrie 2022, potrivit algoritmului de calcul reglementat de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia nu se ia în calculul termenului stabilit pe luni nici ziua când termenul începe să curgă şi nici ziua în care termenul se împlineşte.
Cum apelul a fost transmis Tribunalului Dâmboviţa, prin poştă, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, la 23.11.2022, conform înscrisurilor aflate la dosar recurs, în termenul legal imperativ prescris pentru efectuarea actului de procedură, în mod greşit instanţa de apel a concluzionat asupra depunerii tardive a apelului şi a admis excepţia tardivităţii căii de atac, prin raportare la art. 468 alin. (1) coroborat cu art. 182 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât sancţiunea decăderii apelantei-reclamante din dreptul de a-i fi examinate criticile deduse judecăţii apelului, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este lipsită de suport legal şi a produs părţii o vătămare a cărei înlăturare nu poate fi realizată decât prin anularea deciziei atacate cu recurs în condiţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce reprezintă regula de drept comun în materia nulităţii actelor de procedură.
Argumentele invocate în apărare de către intimate, referitoare la o pretinsă eroare materială strecurată în argumentaţia instanţei de apel, referitoare la data comunicării hotărârii primei instanţe către reclamantă şi, prin urmare, data de la care ar fi început să curgă termenul de apel, nu poate fi primită deoarece nu rezultă din examinarea documentelor de la dosarul cauzei.
Dincolo de o eventuală eroare comună în care s-ar fi regăsit atât părţile cât şi instanţa de apel, cu privire la data la care s-a realizat comunicarea hotărârii primei instanţe către reclamantă, invocată prin întâmpinare, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei rezultă că singura comunicare a hotărârii primei instanţe a fost cea care s-a realizat la data de 25 octombrie 2022, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare conţinând şi data la care hotărârea a fost efectiv comunicată părţii fiind ataşată la dosarul primei instanţe.
De altfel, instanţa supremă constată că intimatele, deşi au susţinut că reclamantei i s-a comunicat hotărârea anterior datei de 25 octombrie 2022, nu au fost în măsură să indice nici elementul probator de la dosar pe care se bazează o astfel de susţinere şi nici să precizeze care anume ar fi acea dată anterioară la care s-a realizat comunicarea şi de la care ar fi trebuit să fie calculat termenul de declarare a apelului pentru reclamantă.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1026/Ap/07.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, neputând fi primite susţinerile privind influenţa intimaţilor-pârâţi asupra instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti sau a celor învecinate acestei instanţe.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte S.C. G. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată în faza de recurs, dovedite cu înscrisurile înaintate la dosar, Înalta Curte notează că, în cazul admiterii unei căi de atac prin care este casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, cererea de chemare în judecată nu a fost soluţionată. Cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câştigătoare, astfel încât la acest moment nu se poate face aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L.
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1026/Ap/07.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2024.