Nullity of extraordinary appeal for challenging factual findings and evidence assessment instead of demonstrating misapplication of substantive law regarding unlawful land use

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă la 02.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului (în continuare A.D.S.), în contradictoriu cu pârâta S.C. Seara pe Deal S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 233.976,51 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 29,67 ha, teren categoria arabil, exploatată fără acordul A.D.S. şi fără a deţine un titlu valabil încheiat cu A.D.S. în perioada 01.03.2014- 27.11.2020, precum şi la achitarea sumelor actualizate corespunzător raportat la data plăţii efective.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., ale art. 1349 C. civ., precum şi toate dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul cererii.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 18/25.01.2023, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 168.171,7 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 29,67 ha, teren categoria arabil, exploatat fără acordul reclamantei şi fără titlu valabil, în perioada 01.01.2018-27.11.2020. Totodată, a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 474/19.10.2023, Cutea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii de apel, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelanta-parată S.C. Seara pe Deal S.R.L. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Împotriva deciziei menţionate a formulat recurs reclamanta Agentia Domeniilor Statului, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea parcursului procesual, sub un prim aspect, autoarea recursului a susţinut că prin decizia atacată au fost încălcate prevederile art. 1349 C. civ., în cauză fiind întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, întrucât pârâta a ocupat abuziv terenul acesteia, ridicând o construcţie în scop turistic.

Totodată, a afirmat că procesul-verbal de exploatare abuzivă a fost semnat fără obiecţiuni, astfel că instanţa nu avea posibilitatea de a nesocoti recunoaşterea faptei de însuşi făptuitorul din cauză.

Cu referire la reţinerea instanţei de apel în acord cu care, în cauză nu s-a făcut dovada prin probe certe a faptului că pârâta a ocupat suprafaţa de teren şi pentru restul perioadei deduse judecăţii, 01.03.2014-31.12.2017, recurenta a învederat că exploatarea abuzivă a suprafeţei de 29,67 ha teren pentru perioada menţionată a fost constatată de o comisie constituită în baza Ordinului comun al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului de Interne nr. 101/04.03.2002, fiind consemnată într-un proces-verbal semnat de doi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi de reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură, veridicitatea acestuia fiind, astfel, irefutabilă, faptele expuse bucurându-se de o prezumţie de adevăr şi legalitate, ce nu putea fi răsturnată prin simpla negare a lor din partea pârâtei.

În consecinţă, fapta ilicită consta în utilizarea terenului A.D.S. de către pârâtă care se comportă ca şi cum ar deţine un titlu pe teren şi exploatează suprafaţa în scopul obţinerii de profit, ignorând complet faptul că acel contract de concesiune nr. x/22.11.2004 nu mai putea constitui just titlu, câtă vreme a încetat prin reziliere la 16.02.2010, iar prejudiciul cauzat este reprezentat de suma pe care agenţia ar fi trebuit să o încaseze cu titlu de redevenţă pentru exploatarea unei suprafeţe de teren aflată în administrarea sa.

Sub un al doilea aspect, a afirmat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile Legii nr. 268/2001, prin care Statul Român a mandatat A.D.S. să exercite în numele său dreptul de proprietate publică asupra terenurilor care provin de la societăţile cu profil agricol.

În acest sens, a arătat că Statul Român, chiar dacă este proprietarul terenului exploatat în mod abuziv de pârâtă, acesta, ca entitate, nu îşi poate exercita drepturile decât prin instituţiile împuternicite prin lege, iar pentru terenul în discuţie legiuitorul a conferit această prerogativă agenţiei.

A susţinut că toate aceste aspecte nu au fost primite de instanţa de apel care, nu numai că a pronunţat o hotărâre care încalcă normele de drept materiale, respectiv prevederile Legii nr. 268/2001, dar nici nu s-a preocupat să argumenteze cauzele pentru care a înlăturat incidenţa textelor de lege invocate în susţinerea demersului procesual.

În continuare, autoarea recursului a învederat că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, şi anume: existenţa unui prejudiciu - redevenţa neîncasată de A.D.S., urmare a exploatării abuzive a terenurilor aflate în administrarea sa; existenţa unei fapte ilicite - exploatarea de către pârâtă a terenurilor aflate în administrarea A.D.S. fără a deţine un titlu valabil în acest sens şi fără a plăti preţul exploatării terenului; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu - patrimoniul A.D.S. a fost micşorat cu suma pe care ar fi trebuit să o obţină ca preţ al exploatării terenului de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, şi veniturile datorate bugetului de stat; existenţa vinovăţiei - pârâta nu deţine un contract valabil încheiat cu A.D.S. privind exploatarea legală a suprafeţelor de teren.

În încheiere, a reiterat solicitarea de admitere a recursului.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 05.03.2024, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată întrucât, pe de o parte, critica privind aprecierea greşită de către instanţa de apel a pretinsei recunoaşteri ce ar reieşi din semnarea procesului-verbal de exploatare abuzivă DJ/555/27.11.2020 este inadmisibilă în calea extraordinară de atac a recursului, iar pe de altă parte, critica ce vizează ignorarea prevederilor Legii nr. 268/2001 este invocată formal, fără a se preciza care norme de drept material din acest act normativ ar fi fost încălcate, interpretarea recurentei fiind lipsită de orice fundamant legal. De asemenea, a învederat că nu poate fi primită solicitarea de obligare a sa la plata unor despăgubiri pentru intervalul 2014-2017, câtă vreme societatea nu exista ca entitate juridică, capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu fiind dobândite de la înfiinţare, în anul 2018, potrivit informaţiilor de la Registrul Comerţului.

Recurenta-reclamantă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 04.04.2024 s-a fixat termen 19.06.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în ce le priveşte.

Demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la plata sumei de 233.976,51 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 29,67 ha, teren categoria arabil, exploatată fără acordul acesteia şi fără a deţine un titlu valabil încheiat cu A.D.S. în perioada 01.03.2014-27.11.2020, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, acţiunea fiind admisă în parte de tribunal, pârâta fiind obligată la plata contravalorii folosirii suprafeţei de teren doar pentru perioada 01.01.2018-27.11.2020, motivat de faptul că pentru restul perioadei, respectiv 01.03.2014-31.12.2017, nu a fost dovedită fapta ilicită, soluţie confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului A.D.S.

Instanţa de recurs constată că deşi recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel, ce a determinat concluzia că reclamanta nu a reuşit să dovedească prin probe certe faptul că pârâta ar fi ocupat suprafaţa de teren în discuţie şi pentru restul perioadei deduse judecăţii.

Astfel, criticând cele reţinute de instanţa de apel, în sensul că, în speţă erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind încălcate dispoziţiile art. 1349 C. civ., greşita reţinere a faptului că nu s-a făcut dovada exploatării fără titlu valabil a terenului de către pârâtă pentru întreg intervalul indicat în cererea de chemare în judecată, precum şi ignorarea prevederilor Legii nr. 268/2001, recurenta-pârâtă aduce în discuţie aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi contestă, în realitate, valoarea dată de instanţă probatoriului administrat, respectiv răspunsului Primăriei Cetate înaintat la dosar prin adresa nr. x/28.10.2022 şi procesului-verbal DJ/555/37.11.2020.

Însă, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., afirmaţiile recurentei referitoare la dovezile administrate tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Reţinând faptul că, în realitate, prin memoriul de recurs, se critică concluzia instanţei de apel cu privire la faptul că, pentru perioada 2014-2017 suprafaţa de 29,67 ha viţă de vie a fost exploatată de persoana fizică A., iar nu în calitate de reprezentant al pârâtei, recurenta readucând în discuţie aspecte de temeinicie, Înalta Curte reaminteşte părţilor că instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Înalta Curte notează că instanţa de apel, prin hotărârea atacată, a arătat că de ce nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, statornicite de art. 1349 C. civ., şi a cenzurat susţinerile apelantei-reclamante cu privire la cele consemnate în procesul-verbal DJ/555/27.11.2020, arătând că intenţia persoanei fizice A., pentru acea perioadă, de a exploata terenul în numele său, iar nu ca reprezentant al pârâtei, rezultă fără dubiu din modul în care terenul figurează în Registrul Plantaţiilor Viticole.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a ignorat prevederile Legii nr. 268/2001, a făcut o trimitere formală la acest act normativ, fără să facă referire la vreun viciu de legalitate a hotărârii atacate, ca urmare a încălcării acestora.

În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că aspectele prezentate de recurenta-reclamantă nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Astfel, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate formulat de recurenta-reclamantă nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu poate fi încadrat în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea înaintată la dosar, Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost solicitate formal, fără a fi făcută dovada existenţei şi întinderii lor. De altfel, reprezentantul convenţional, prezent la termenul de judecată, a precizat că îşi rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 474/19.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2024.