Eligibility of manufacturer for agricultural irrigation budget allocation and positive res judicata effect of prior rulings on lack of direct legal relationship

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă la 8 decembrie 2009, sub nr. x/2009, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.A., C. S.R.L., D. S.A. şi ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E., solicitând obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 174.408,7 RON, reprezentând contravaloarea alocaţiei bugetare de 50% din valoarea facturilor fiscale emise la 1 august 2003 către B. S.A., ca urmare a aprobării date pârâtelor de către DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a formulat, în temeiul art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cerere de chemare în garanţie a DIRECŢIEI PENTRU AGRICULTURĂ TELEORMAN (în prezent, DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN), care, la rândul său, a chemat în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, conform art. 60 alin. (2) din acelaşi Cod.

Prin sentinţa comercială nr. 161 din 23 martie 2011, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii faţă de pârâtele C. S.R.L., S.C D. S.A. şi ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E., a admis excepţia invocată de pârâta B. S.A. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru autoritate de lucru judecat, a respins cererea reclamantei de chemare în garanţie a DIRECŢIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi pe cea de chemare în garanţie a MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia nr. 434/2011 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis; instanţa de apel a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare treibunalului, reţinând, în esenţă, ca nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, impusă de lege pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, chemaţii în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE au declarat recurs.

Prin decizia nr. 3694 din 27 septembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au fost respinse excepţiile nulităţii cererii de recurs şi lipsei de interes, precum şi cererile de recurs.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că între cele două litigii anterior menţionate nu există identitate de părţi, notând că în prima acţiune instanţa de judecată a analizat un singur raport obligaţional dedus din aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 601/2003, în cadrul căruia s-a apreciat că reclamanta nu a avut legitimare procesuală activă, întrucât nu era beneficiara alocaţiei bugetare prevăzută de actul normativ menţionat. De asemenea, a reţinut că în prima dintre acţiunile deduse judecăţii nu a fost analizat raportul obligaţional dintre reclamantă şi ceilalţi pârâţi, fundamentat pe alte temeiuri juridice, impunând astfel concluzia lipsei identităţii de obiect între cele două cauze. În acest sens, a notat că, dacă prima cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile H.G. nr. 601/2003, în prezentul litigiu reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a fondat pretenţiile pe clauzele contractului de livrare instalaţii de irigaţii încheiat cu pârâta B. S.A.

Astfel, instanţa de recurs a subliniat că, în baza principiului disponibilităţii, cererea de chemare în judecată se impunea fi analizată în raport cu temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv din perspectiva raporturilor născute între părţi în baza contractului evocat. De asemenea, a reţinut că cererile de chemare în garanţie se impuneau a fi analizate şi în funcţie de existenţa unei potenţiale obligaţii de garanţie a instituţiilor publice faţă de entităţile juridice care au primit aprobarea pentru alocaţia bugetară.

Cauza a fost înregistrată de rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă sub nr. x/2013.

În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 399 din 23 iulie 2014, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de chematul în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta şi chemaţii în garanţie.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 3536 din 14 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială s-a apreciat că reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă în raport cu DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 526 din 31 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reţinut că tribunalul a încălcat dispoziţiile instanţei de casare, obligatorii pentru instanţa de trimitere, potrivit art. 315 C. proc. civ., motivat de faptul că că prima instanţă nu a analizat raportul contractual dintre reclamantă şi pârâtă, în baza căruia au fost livrate instalaţiile de irigaţii, respectiv contractul de distribuţie încheiat între părţi la 18 iulie 2003, pentru stabilirea unei eventuale obligaţii de plată în sarcina pârâtei, pornind de la cauza cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul juridic al acesteia, înţeles ca fundament al dreptului dedus judecăţii.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a reţinut că tribunalul a ignorat şi dispoziţia instanţei de casare privind judecarea cererilor de chemare în garanţie şi prin raportare la aspectele relevate de reclamantă cu privire la existenţa unei potenţiale obligaţii de garanţie a instituţiilor publice faţă de entităţile juridice care au primit aprobarea pentru alocaţia bugetară, pentru plata corespunzătoare alocaţiei aprobate din preţul facturat al instalaţiilor de irigaţii.

A mai apreciat că tribunalul s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active fără să se raporteze în analiza acesteia la pârâta B. S.A., în contradictoriu cu care a fost formulată acţiunea, preluând motivarea sentinţei comerciale nr. 3536 din 14 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

În final, admiţând apelul şi desfiinţând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, curtea a înlăturat cererea apelantei-reclamante de anulare a sentinţei şi de evocare a fondului, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificării aduse prin art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 2/2013, reţinându-se ca relevante data sesizării instanţei iniţial învestite - 9 decembrie 2009 şi prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, chemata în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei primei instanţe.

Prin decizia nr. 352 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constat nul recursul şi a obligat recurenta-chemată în garanţie la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cel de-al treilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă care, prin sentinţa civilă nr. 136 din 3 aprilie 2019, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A., a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei şi chemaţilor în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi a obligat pârâta B. S.A. şi chemaţii în garanţie la plata către reclamantă a sumei de 174.408 RON, reprezentând alocaţie bugetară.

Cu referire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin avizarea cererilor beneficiarilor alocaţiei şi aprobarea acesteia, chemata în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN s-a obligat să efectueze plata acesteia la momentul alimentării contului, iar neîndeplinirea acestei obligaţii s-a datorat chematului în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE. Cum avizarea cererilor a permis părţilor să urmeze procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003, iar intervenienţii să achite avansul de 50% din valoarea instalaţiilor şi reclamanta să livreze marfa al cărei preţ nu a fost achitat integral, tribunalul a reţinut că aceasta din urmă este îndreptăţită la plata alocaţiei bugetare pretinse.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii din 18 februarie 2019, a declarat apel chemata în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, solicitând schimbarea în tot a acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Teleorman pentru stabilirea corectă a cadrului procesual şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a promovat apel şi chematul în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată/prescrisă faţă de acest chemat în garanţie.

Prin decizia civilă nr. 957 din 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes în declararea apelului de către apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, invocată de intimata-reclamantă, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării apelului de către apelantul-chemat în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, invocată de intimata-reclamantă şi, în consecinţă, a fost respins ca tardiv, a fost admis apelul apelantei-chemate în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ TELEORMAN, au fost desfiinţate în parte încheierea şi sentinţa apelate şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în fundamentarea deciziei adoptate că, faţă de data comunicării hotărârii atacate, promovarea apelului de apelantul-chemat în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 15 zile, ceea ce a atras aplicarea sancţiunii decăderii.

Soluţionând apelul apelantei-chemate în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, instanţa de prim control judiciar a stabilit că prima instanţă nu a respectat dezlegările date de către instanţa supremă prin decizia de casare nr. 3694 din 27 septembrie 2012/27.09.2012, în sensul că prima instanţă nu a stabilit dacă există o obligaţie contractuală de plată a intimatei-pârâte B. S.A. faţă de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi a ignorat dispoziţia instanţei de recurs, din primul ciclu procesual, referitoare la stabilirea cadrului procesual în limitele de învestire trasate de intimata-reclamantă şi faţă de renunţarea la judecată în raport cu intimatele-pârâtele C. S.R.L., ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E. şi D.. A mai constatat că prima instanţă nu a analizat, potrivit dezlegării obligatorii date de instanţa supremă în primul ciclu procesual, cererile de chemare în garanţie prin raportare la aspectele relevate de intimata-reclamantă referitoare la existenţa unei potenţiale obligaţii de garanţie a instituţiilor publice faţă de entităţile juridice care au primit aprobarea pentru alocaţia bugetară. Pentru aceleaşi motive, curtea de apel a constatat că prima instanţă a ignorat şi cele statuate de instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 526 din 31 martie 2015.

Un alt motiv care a condus la desfiinţarea sentinţei atacate a fost reprezentat de încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reţinându-se sub acest aspect, că în cuprinsul sentinţei apelate nu se regăsesc motivele care susţin admiterea cererii principale din perspectiva îndeplinirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale şi nici motivele pentru care s-a dispus obligarea apelantelor-chemate în garanţie, împreună cu intimata-pârâtă B. S.A., la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 174.408 RON, reprezentând alocaţie bugetară.

Sub un alt considerent, instanţa de apel a reţinut că, la data la care s-a pronunţat sentinţa apelată, intimata-pârâtă B. S.A. se afla în procedura insolvenţei, deschisă în condiţiile Legii nr. 85/2014, astfel că prima instanţă trebuia, în ceea ce priveşte cererea principală, să constate suspendarea de drept a judecăţii, şi nu să procedeze la soluţionarea acesteia. În acest cadru, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi, subsecvent, a cererii formulate de DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN privind chemarea în garanţie a MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, a stabilit că au fost încălcat mecanismul instituit prin art. 60 C. proc. civ. referitor la soluţionarea acestor cereri.

Pentru aceste motive, instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune desfiinţarea în parte a încheierii şi a sentinţei apelate, cu menţinerea soluţiilor date de prima instanţă asupra excepţilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A., ca urmare a nerecurării lor.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 520 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel doar în ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului formulat de apelanta chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

La pronunţarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia de obligare a terţului chemat în garanţie, DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN la plata sumei de 174.408 RON, această parte a pierdut procesul, în primă instanţă, în raport cu reclamanta, motiv pentru care a apreciat că este justificat interesul terţului chemat în garanţie de a declara apel împotriva hotărârii pronunţate de tribunal. Analizând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, a constatat că în apel nu era incidentă ipoteza prevăzută de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii primei instanţe relevau cercetarea cauzei pe fond, dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la momentul începerii procesului, respectiv anularea hotărârii apelate, cu reţinerea procesului spre rejudecare de către instanţa de apel.

Totodată, a apreciat ca neîntemeiată critica recurentei prin care s-a susţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea 85/2014, deoarece acţiunea judiciară şi calea de atac nu au fost promovate de debitoarea în insolvenţă B. S.A.

A stabilit că a intrat în puterea de lucru judecat dispoziţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, prin neapelarea acestei soluţii, iar prin sentinţa civilă nr. 3536/14.03.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că reclamanta, în calitate de producător a utilajelor nu a justificat legitimarea procesuală activă, întrucât aceasta nu avea calitatea de beneficiar a alocaţiei bugetare, neexistând un raport juridic direct între aceasta şi cei doi pârâţi.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 1691 din 15 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia tardivităţii, a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, a respins contestaţia în anulare ca lipsită de interes. În motivare, a reţinut că, faţă de soluţia pronunţată prin decizia atacată - admiterea recursului său şi casarea deciziei instanţei de apel -, contestatoarea se situează pe poziţia părţii care a câştigat etapa procesuală în care a fost dată decizia contestată, sens în care aceasta nu poate justifica un interes în exercitarea contestaţiei în anulare.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 326 din 1 martie 2023, l-a admis, a anulat în parte încheierea din 18 februarie 2019 şi sentinţa apelată şi, evocând fondul, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei B. S.A. şi, în consecinţă, a respins acţiunea îndreptată împotriva acestei pârâte ca fiiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva DIRECŢIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN împotriva chematului în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi a menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii şi sentinţei apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar judiciar, constatând că intimata-pârâtă B. S.A. a fost radiată din Registrul Comerţului, şi având în vedere prevederile art. 251 alin. (1) C. civ., a stabilit că această intimată nu mai are capacitate procesuală de folosinţă. În acest context, a statuat că nu se mai poate da eficienţă juridică considerentelor expuse prin decizia de casare referitoare la aplicarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, a reţinut că prin cererea de chemare în garanţie s-a solicitat obligarea apelantei-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de bani solicitate de aceasta din urmă prin cererea principală, arătându-se că o asemenea obligaţie în sarcina apelantei-chemată în garanţie rezultă din faptul că aceasta a emis aprobările de acordare a alocaţiilor de 50%. De asemenea, intimata-reclamantă şi-a întemeiat cererea şi pe prevederile H.G. nr. 801/2003. Pe aceste premise, analizând prevederile acestui ultim act normativ, precum şi aprobările privind alocaţiile bugetare emise de apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, a constatat că acestea nu prevăd nicio obligaţie de garanţie sau de plată a unor despăgubiri în sarcina chematei în garanţie.

De asemenea, a reţinut că din aprobările privind alocaţiile bugetare emise de apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN rezultă că acestea au fost emise către intimata-pârâtă B. S.A., în calitate de furnizor, iar nu către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Pe cale de consecinţă, faţă de prevederile pct. 7 al Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli şi asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii pentru achiziţionarea de instalaţii de irigat noi, din producţia internă, cu finanţare de la bugetul de stat, aprobat prin H.G. nr. 801/2003, a apreciat că, în speţă, plata s-ar fi putut efectua numai către intimata-pârâtă B. S.A., care a avut calitatea de furnizor al instalaţiilor de irigat, iar nu către intimata-reclamantă A. S.R.L., care a avut calitatea de producător al respectivelor instalaţii. În acest context, a reţinut, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 201 din 28 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în dosarul nr. x/2006 prin care s-a reţinut că "statul acordă alocaţia numai beneficiarilor precizaţi la pct. 3 şi nu furnizorilor de utilaje, ca în cazul intimatei S.C. A. S.R.L. (...) în cauză, nu rezultă că între reclamantă (A. S.R.L. - menţiunea Curţii) şi pârâte (DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN ŞI MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE - MENŢIUNEA CURŢII) ar exista un raport juridic direct, deoarece aceasta nu este beneficiara alocaţiei".

În schimb, a apreciat în cauza dedusă judecăţii, nu se poate da eficienţa solicitată de reclamantă aspectelor reţinute prin decizia nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în dosarul nr. x/2006, întrucât în acest ultim dosar s-au avut în vedere alte raporturi juridice decât cele din cauză, respectiv raporturi juridice cu alţi beneficiari decât cei din cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar.

De asemenea, a constatat că în ciclul procesual anterior, instanţa de recurs, în decizia nr. 520 din 9 martie 2021, a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, raportându-se la altă hotărâre judecătorească definitivă, că intimata-reclamantă, în calitate de producător al utilajelor, nu are calitatea de beneficiar al alocaţiei bugetare.

Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanţie MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, instanţa de apel, reţinând că apelanta-chemată în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN nu a căzut în pretenţii, a respins această cerere ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de prim control judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivare, după expunerea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, a afirmat că instanţa de apel în mod greşit a valorificat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 520/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care şi decizia nr. 1280/2010 a instanţei supreme se bucura de acelaşi efect, iar cerinţa triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză era îndeplinită.

Pentru aceste motive, a apreciat că instanţa de prim-control judiciar nu putea să aleagă între cele două decizii.

În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de drept material şi pe cele procesuale, dându-le o interpretare greşită, cu ignorarea celor stabilite prin H.G. nr. 801/2003, întrucât actul normativ nu excludea calitatea procesuală activă a beneficiarilor de a solicita virarea sumei la care erau îndreptăţiţi în baza acestor prevederi legale, în contul furnizorului căruia îi este conferită calitatea de creditor al obligaţiei de plată.

De asemenea, a afirmat că instanţa de apel a interpretat eronat actul dedus judecăţii atunci când a statuat că între recurentă şi pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi B. S.A. nu a existat un raport juridic.

A apreciat că raţionamentul instanţei de prim control judiciar contravine actelor depuse la dosar în ceea ce priveşte calitatea sa de producător, furnizor prin intermediul B. S.A., precum şi faptul că bunurile au fost puse în funcţiune tot de către recurentă, potrivit procesului-verbal de predare şi că aceasta a încasat 50% din valoarea bunurilor livrate de la beneficiarii efectivi ai instalaţiilor.

De asemenea, a precizat că restul de 50% din alocaţie nu a fost achitat, deşi pentru alţi beneficiari instanţele s-au pronunţat în favoarea recurentei.

La 12 octombrie 2023, intimata DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN a depus întâmpinare prin care, apreciind ca temeinică şi legală decizia atacată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 16 octombrie 2023 intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului. În motivare, a arătat că, deşi recurenta a susţinut incidenţa motivelor de nelegalitate de la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile expuse în susţinerea lor nu se încadrează în vreunul din cazurile indicate, întrucât acestea privesc modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul cauzei.

Luând în analiză cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare, Înalta Curte constată că din argumentele expuse de autoarea căii de atac în justificarea nelegalităţii deciziei atacate se pot desprinde critici ce pot fi încadrate în una dintre ipotezele de la art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care, urmează a respinge excepţia nulităţii recursului.

În continuare, verificând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

În etapa procesuală anterioară, instanţa de prim-control judiciar a respins cerere de chemare în judecată a intimatei B. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a intimatei DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN ca urmare a reţinerii autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 201 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, reţinând că dezlegările instanţei supreme cu privire la faptul că recurenta nu deţine calitatea de furnizor pentru a se putea reţine în raport cu aceasta incidenţa H.G. nr. 801/2003 se impun cu autoritate de lucru judecat, dat fiind că litigiul s-a purtat între aceleaşi părţi şi a avut acelaşi obiect. În schimb, a stabilit că decizia din 2010 nu poate fi opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat, de vreme ce aceasta a fost pronunţată într-un alt litigiu derivând din raporturi juridice ce vizau alte părţi decât cele din cauză. În consecinţă, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de această ultimă parte împotriva MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Pe calea recursului, fără a contesta soluţia instanţei de apel asupra cererii de chemare în judecată, dar şi statuările instanţei de prim control judiciar referitoare la efectele deciziei nr. 520/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza de faţă prin prisma autorităţii de lucru judecat, autoarea căii de atac reclamă, sub un prim aspect, valorificarea greşită a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie, secţia Comercială în ceea ce priveşte soluţia acesteia cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva chematei în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN, susţinând că în privinţa acesteia era întrunită cerinţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi pentru a putea fi opusă cu acest titlu.

Înalta Curte reaminteşte părţilor că în legislaţia aplicabilă litigiului de faţă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: de excepţie procesuală, potrivit art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., şi de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. - părţi, obiect şi cauză -, în privinţa efectului pozitiv, existenţa unei hotărâri poate fi invocată în cadrul altui proces atunci când este adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, cu scopul de a împiedica contrazicerile dintre hotărârile judecătoreşti.

Prin urmare, puterea de lucru judecat, ca manifestare pozitivă a autorităţii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, poate fi opusă ca prezumţie absolută irefragabilă numai în legătură cu dezlegările irevocabile date problemelor de drept în raporturile juridice dintre părţi într-un litigiu anterior, doar acestea având caracter obligatoriu in litigiile ulterioare.

În aceste coordonate de principiu, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că în cauză chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în recurs, aşa cum aceasta a fost opusă de recurentă în etapa anterioară fost soluţionată de către instanţa de apel şi, vizează autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă în ceea ce priveşte raportul juridic dintre autoarea căii de atac şi intimaţii-chemaţi în garanţie, împrejurare faţă de care, examinând statuările instanţei în legătură cu decizia nr. 1280 din 20 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, instanţa supremă constată că acestea sunt corecte, aspectele dezlegate în litigiul anterior neputând fi opuse cu acest titlu în cauza de faţă.

Astfel, în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea indicată anterior, dosar nr. x/2006, părţi în proces au figurat A. S.R.L., în calitate de reclamantă, DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, în calitate de pârâţi şi F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. S.R.L., în calitate de interveniente. Obiectul litigios l-a reprezentat obligarea pârâtelor la plata alocaţiei bugetare prevăzute de H.G. nr. 801/2003, raportul juridic obligaţional fiind unul dedus din aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 601/2003, prin prisma calităţii reclamantei de furnizor al produselor de irigaţii către interveniente - beneficiare ale alocaţiei bugetare prevăzute de actul normativ anterior menţionat.

În procesul de faţă, promovarea acţiunii de către reclamanta A. S.R.L. a avut la bază raportul juridic dintre recurentă şi pârâta B. S.R.L., derivat din contractul de livrare instalaţii de irigaţii încheiat între acestea, iar cererea de chemare în garanţie îndreptată împotriva DIRECŢIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN (DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ) a fost întemeiată pe obligaţia de garanţie a instituţiilor publice faţă de entităţile juridice care au primit aprobarea pentru alocaţia bugetară, respectiv pârâtele, ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E., C. S.R.L. şi D..

Aşadar, raportul juridic obligaţional principal dedus judecăţii a fost cel stabilit între recurentă şi pârâta A. S.R.L., şi în subsidiar, pe cel derivat din obligaţia de garanţie pe care intimata DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN ar fi avut-o faţă de pârâtă. Totodată, se reţine că dreptul de creanţă afirmat este circumscris calităţii recurentei de producător de utilaje de irigaţii, şi nu de furnizor.

Prin urmare, dacă în prima cauză cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile H.G. nr. 801/2003, în prezentul litigiu pretenţiile reclamantei A. S.R.L. se fundamentează pe clauzele contractului de livrare instalaţii de irigaţii încheiat cu pârâta B. S.A., iar faţă de chemata în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN în baza obligaţiei de plată, care, în opinia reclamantei, rezulta din aprobările emise în temeiul H.G nr. 801/2003 pentru beneficiarii C. S.R.L., D. S.A. şi ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E..

Aşa cum a indicat chiar recurenta în faţa instanţelor anterioare, cererea sa de chemare în judecată nu are ca temei H.G. nr. 801/2003, ci datoria pârâtei B. S.A. stabilită în urma unei relaţii comerciale (decizia nr. 3694 din 27 septembrie 2012 a Înaltei Curţie de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual.

În consecinţă, nu se poate reţine că în privinţa celor două litigii chestiunile litigioase sunt identice, în măsura în care cele din litigiul - dosar nr. x/2006 - priveşte raporturi juridice dintre alte părţi decât cele din acest proces.

Împrejurarea că în justificarea pretenţiilor ce constituie obiectul ambelor dosare s-a invocat acelaşi act normativ, H.G. nr. 801/2003, nu este de natură să conducă spre o altă concluzie, de vreme ce, aşa cum s-a reţinut anterior, în cele două cauze chestiunile analizate sunt distincte, atât din perspectiva titularilor raporturilor juridice, cât şi a problemei juridice deduse judecăţii.

Aşa fiind, critica recurentei-reclamante este neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite cerinţele legale pentru valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială.

Prin cele de-al doilea set de critici recurenta reclamă încălcarea prevederilor H.G. nr. 801/2003, justificat de faptul că beneficiarii alocaţiei erau îndreptăţiţi în baza acestei norme legale să solicite plata în contul furnizorului şi că între recurentă şi DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN exista un raport juridic direct, aspect ce rezulta din actele dosarului care relevau calitatea sa de producător, furnizor prin intermediul B. S.A. a instalaţiilor de irigaţii, precum şi faptul că aceste bunuri au fost puse în funcţiune tot de către recurentă, potrivit procesului-verbal de predare a acestora şi că autoarea căii de atac a încasat 50% din valoarea acestora.

Criticile recurentei nu pot fi integrate motivelor reglementate de art. 304 Cod procedură şi urmează a fi înlăturate fără a fi analizate în fond.

Aceasta, în condiţiile în care, întreaga construcţie juridică a ipotezei sesizate este fundamentată pe aspecte de fapt şi elemente probatorii, care, faţă de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, nu mai pot fi restabilite sau reevaluate în această etapă procesuală, controlul instanţei de recurs fiind limitat la aspecte de nelegalitate, şi nu de netemeinicie, cum este cazul în speţă.

Prin aceste critici recurenta propune propria sa interpretare a actului normativ, ignorând considerentele instanţei de prim control judiciar referitoare la calitatea sa de producător al instaţiilor de irigaţii, şi nu de furnizor, considerente intrate în puterea lucrului judecat prin nerecurare.

Mai mult, dându-se eficienţă puterii de lucru judecat dezelegărilor instanţei supreme din decizia nr. 201 din 28 martie 2009, orice alte chestiuni sau critici care tind să contrazică aspectele dezlegate în legătură cu un eventual raport juridic între recurentă şi intimata-chemata în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN sunt lipsite de efecte juridice, asupra lor instanţa de recurs neputând statua în sens contrar.

Mai mult, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, asupra chestiunii dedusă verificării în recurs s-a stabilit cu putere de lucru judecat şi prin decizia de casare 520 din 9 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă care, raportându-se la sentinţa civilă nr. 3536 din 14 martie 2007 a instanţei supreme, a reţinut că reclamanta, în calitate de producător a utilajelor, nu are calitatea de beneficiar al alocaţiei bugetare, între aceasta şi cei doi chemaţi în garanţie neexistând un raport juridic direct.

În concluzie, reţinând că, în cauză, decizia recurată respectă normele legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ASOCIAŢIA FAMILIALĂ E., C. S.R.L., B. S.A., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR I.. şi D. şi cu intimaţii-chemaţi în garanţie DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEŢEANĂ TELEORMAN şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2024.