Air passenger compensation: exclusive vs. relative territorial jurisdiction under Reg. 261/2004 and prohibition of ex officio declination
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice assigned jurisdiction to the Court of Law (Judecătoria Buftea) to resolve a negative conflict of jurisdiction, thereby overturning the territorial declinations by both lower courts and effectively sustaining the plaintiff’s initial filing at the defendant’s domicile. The dispute involved a claim for a fixed compensation of 400 EUR pursuant to EU Regulation 261/2004 for flight delays or cancellations, assigned via a debt cession from a consumer to a professional entity. The lower courts had clashed on whether the EU rule granting competence to courts of departure or arrival constituted an exclusive territorial competence allowing *ex officio* declination; the Supreme Court determined that Article 5(1)(b) of Regulation (EC) 44/2001 is not an exclusive jurisdictional norm for internal territorial matters, which are instead governed by the general and special rules of the Code of Civil Procedure (Articles 107 and 113), including the alternative competence for the defendant’s domicile and the place of departure/arrival. Because these are relative (private order) competence norms from which parties may derogate, and given that the plaintiff is a professional cessionary rather than a consumer entitled to special protection, the exception of lack of territorial competence could not be raised *ex officio* but only by the defendant; as the defendant failed to appear or file a response, the originally seized court at the defendant’s domicile retained exclusive competence under Article 130(3) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 1522 din C. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ; Air passenger compensation: exclusive vs. relative territorial jurisdiction under Reg. 261/2004 and prohibition of ex officio declination: The dispute involved a claim for a fixed compensation of 400 EUR pursuant to EU Regulation 261/2004 for flight delays or cancellations, assigned via a debt cession from a consumer to a professional entity. The lower courts had clashed on whether the EU rule granting competence to courts of departure or arrival constituted an exclusive territorial competence allowing *ex officio* declination; the Supreme Court determined that Article 5(1)(b) of Regulation (EC) 44/2001 is not an exclusive jurisdictional norm for internal territorial matters, which are instead governed by the general and special rules of the Code of Civil Procedure (Articles 107 and 113), including the alternative competence for the defendant’s domicile and the place of departure/arrival. Because these are relative (private order) competence norms from which parties may derogate, and given that the plaintiff is a professional cessionary rather than a consumer entitled to special protection, the exception of lack of territorial competence could not be raised *ex officio* but only by the defendant; as the defendant failed to appear or file a response, the originally seized court at the defendant’s domicile retained exclusive competence under Article 130(3) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the final operative part to justify the court's decision to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 ianuarie 2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub număr de dosar x, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei C.N.T.A.R. TAROM S.A., la plata sumei reprezentând compensaţie întârziere/anulare zbor şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pasagerii au achiziţionat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul x/19.07.2021, pe ruta Cluj Napoca - Hurghada, care a ajuns la destinaţie cu o întârziere mai mare de 3 ore/a fost anulat.
A mai învederat că între părţi a intervenit o cesiune de creanţă, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile şi accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensaţia datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 şi 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 din C. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).
Pârâta C.N.T.A.R. TAROM S.A. nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 4405 din 11 mai 2023, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit biletelor de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Cluj-Napoca, iar ca punct de sosire Aeroportul Hurgada.
Instanţa a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi a evocat hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08.
Prin această hotărâre s-a reţinut că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."
Aşa fiind, Judecătoria Buftea a conchis că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.
Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 7337/2024 din 15 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut, în esenţă, că art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competenţă exclusivă, dispoziţiile având relevanţă din perspectiva competenţei internaţionale, iar, odată stabilită competenţa instanţelor române, astfel cum a constatat Judecătoria Buftea, instanţa naţională competentă teritorial se stabileşte potrivit normelor dreptului intern.
În raport de împrejurarea că pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a înfăţişat în faţa instanţei de judecată, după evocarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) şi (3) şi art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată din oficiu doar când este exclusivă or, în cauză, contrar celor reţinute de Judecătoria Buftea, competenţa este relativă, de ordine privată, astfel încât instanţa de trimitere nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A., împotriva pârâtei - C.N.T.A.R. TAROM S.A., prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului x/19.06.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
Cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea C.J.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, s-a reţinut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.
Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.
În cauza de faţă, este vorba despre o pricină privitoare la bunuri în care pretenţia reclamantei priveşte plata unei despăgubiri decurgând din activitatea unui operator aerian cu sediul în România, judeţul Ilfov, oraşul Otopeni, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial incidentă este regula de drept comun, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora:
"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport ar putea fi incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Însă, aşa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ., în ipoteza în care mai multe instanţe sunt competente din punct de vedere teritorial să judece un litigiu, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă constată că, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată.
Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, astfel cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.
Se impune a se mai reţine faptul că, în speţă, nu sunt aplicabile normele de competenţă teritorială menite a proteja consumatorii. Aşa cum rezultă din decizia preliminară pronunţată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 - 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecţia specială acordată exclusiv consumatorului.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2024.