Status of contractual clauses approved by decree in annulment of arbitral award for violation of mandatory law

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 35.074.212,46 RON (fără TVA) reprezentând costurile şi cheltuielile aferente perioadei de prelungire a duratei de execuţie a contractului, stabilită de inginer prin Modurile de Soluţionare emise la data de 15 noiembrie 2016 şi 8 august 2018 şi aprobată de beneficiar, plus dobânda legală calculată până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 163.193,30 Euro (fără TVA) stabilită prin modul de soluţionare comunicat de inginer la data de 17 noiembrie 2016, plus pierdere de profit, cu cheltuieli de judecată.

La data de 7.09.2022, Reclamanta a depus "cerere precizare a câtimii pretenţiilor deduse arbitrajului", prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: pentru Disputa 1, debit principal 30.565.945,14 RON, dobânda legală 8.514.918,64 RON, pentru Disputa 2, debit principal 163.193,30 euro şi dobânda legală 45.461,63 Euro, cheltuieli arbitrale 1.014.186,24 RON.

Prin sentinţa arbitrală nr. 25/06.03.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă privind pretenţiile reclamantei, a admis în parte cererea de arbitrare precizată prin cererea de precizare a câtimii pretenţiilor deduse arbitrajului din data de 07.09.2023, şi în consecinţă: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 20.418.534,75 RON, reprezentând costurile şi cheltuielile indirecte suplimentare aferente perioadei de prelungire a duratei de execuţie a contractului stabilită de inginer prin modurile de soluţionare comunicate la data de 15 noiembrie 2016 şi, respectiv, la data de 8 august 2018, precum şi dobânda legală calculată conform prevederilor art. 3 (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar de la data acestei sentinţe arbitrate şi până la data plăţii efective a sumei de 20.418.534,75 RON (Disputa 1); a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 163.193,30 Euro (tară TVA) stabilită prin modul de soluţionare emis de inginer şi comunicat la data de 17 noiembrie 2016, precum şi la plata echivalentului în RON al dobânzii legale în sumă de 32.530,24 Euro calculată de expert conform prevederilor art. 3 (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar calculată de la15.11.2019 (data Cererii de arbitrare) până la data de 13.12.2021 şi în continuare până la data plăţii efective a echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 163.19330 Euro (Disputa 2); a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 433.990,03 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare Compania Naţională De Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând admiterea acţiunii în anulare în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) coroborat cu art. 611 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei arbitrale nr. 25/06.03.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi pe cale de consecinţă respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10.04.2023, sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 101/2023 din data de 26 octombrie 2023, pronunţată în dosarul x/2023, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a respins acţiunea în anulare sentinţă arbitrală formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 25/06.03.2023, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 14.788,73 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii recurate şi trimiterea acţiunii în anulare spre rejudecare, iar în subsidiar, în cazul reţinerii spre judecare, a solicitat casarea sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei arbitrale nr. 25 din 6 martie 2023; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de fond s-a pronunţat fără a avea în vedere aspectele esenţiale prezentate în acţiunea în anulare şi, înţelegând în mod greşit situaţia de fapt, a aplicat în mod necorespunzător normele de drept material.

În opinia autoarei recursului, sentinţa civilă nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 6 din CEDO.

Potrivit recurentei-reclamante, sentinţa recurată este nelegală, întrucât reţinerile instanţei de fond sunt eronate, fiind de natură să schimbe natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei.

Circumscris motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că motivul de anulare invocat în cuprinsul acţiunii anulare, respectiv cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h), vizează aspecte ce ţin de conţinutul hotărârii arbitrale, în raport de care consideră că sentinţa arbitrala nr. 25 din 06.03.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României, contrar celor dispuse de instanţa de fond, încalcă dispoziţiile imperative ale legii aplicabile în prezenta speţă.

Contrar susţinerilor instanţei de fond în sensul că tribunalul arbitral nu a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 22 din C. proc. civ., susţine recurenta-reclamantă că acest principiu se circumstanţiază modului de stabilire a faptelor pricinii în materialitatea lor, la îndatorirea instanţei de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Consideră recurenta-reclamantă că sentinţa civilă nr. 101 din 26.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a Civila a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 575 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, respectiv instanţa de fond avea obligaţia de a analiza şi verifica dacă în procedura arbitrală a fost asigurat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

De asemenea, apreciază că instanţa de fond trebuia să constate că tribunalul arbitral a ignorat dispoziţiile legale în vigoare privitoare la achiziţiile publice, respectiv dispoziţiile O.G. nr. 34/2006 precum şi Instrucţiunea nr. 1/2006 privind modificarea contractului de achiziţie publică/contractului de achiziţie sectorială/acordului-cadru emisă de ANAP.

Totodată, în opinia sa, dat fiind faptul că dispoziţiile contractuale au fost aprobate printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1405/2010, au dobândit valoarea juridică a unei norme imperative.

Prin urmare, apreciază recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut eronat că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 lit. h) din C. proc. civ., menţionându-se că prevederile Sub - Clauzei 20.1 din Condiţiile speciale ale contractului au un caracter imperativ, împrejurare care instituie obligativitatea respectării cu stricteţe a termenelor şi a procedurii de soluţionare a revendicărilor antreprenorului, în caz contrar antreprenorul îşi va pierde însuşi dreptul de despăgubire (plăţi suplimentare) sau de obţine o compensaţie diminuată, după caz.

În concluzie, având în vedere definiţia doctrinară şi trăsăturile a contractului administrativ coroborat cu faptul ca voinţa autorităţii publice a fost impusă prin caietul de sarcini, iar clauze contractuale sunt reglementate prin H.G. nr. 1405/2010, recurenta-reclamantă susţine că aceste clauze au valoarea juridica a unei norme imperative.

Din această perspectivă, consideră că sentinţa civilă recurată ar fi trebuit să conţină o analiză mai aprofundată a apărărilor formulate. Or, sentinţa pronunţată în fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor în anulare invocate, nu cuprinde raţionamentul juridic pe care instanţa l-a avut în vedere la înlăturarea normelor de drept invocate, apreciind că acestea echivalează cu nemotivarea sentinţei.

Reclamă recurenta-reclamantă şi faptul că instanţa de fond nu a arătat de ce criticile de netemeinicie ale sentinţei arbitrale nu pot face obiectul analizei acţiunii în anulare.

În opinia sa, sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice şi a bunelor moravuri (art. 6 şi 42 alin. (1) pct. 2 şi 13, art. 576 C. proc. civ., art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 paragraf I din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Articolul 6 paragraful l, din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale), dispoziţii care reglementează principiile echităţii, imparţialităţii şi independenţei, împrejurare care conduce la casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare şi desfiinţarea în tot a hotărârilor arbitrale.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică şi cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată de către instanţei de fond, apreciind că suma de 14.788,73 RON este disproporţionată în raport de complexitatea cauzei şi munca depusă de avocatul care a asigurat reprezentarea pârâtei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 613 alin. (4), art. 452 coroborat cu art. 453 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă în data de 28.03.2024 (data poştei), intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a susţinut că, în realitate, criticile aduse hotărârii recurate sunt limitate la simple afirmaţii şi speculaţii cu privire la pretinsa lipsă de motivare a sentinţei nr. 101 din 26.10.2023. Susţine că atât prin recurs, cât şi prin acţiunea în anulare, s-a încercat o rejudecare în fond a litigiului arbitral, fiind invocate aspecte de fond şi de temeinicie cu privire la litigiul arbitral, critici ce sunt inadmisibile în cadrul acestei procedurii speciale, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Mai precizează intimata-pârâtă că recurenta-reclamantă nu a indicat, în cuprinsul acţiunii în anulare, care sunt dispoziţiile legale imperative pretins încălcate de tribunalul arbitral cu ocazia soluţionării disputelor, fiind indicate cu titlu general dreptul la apărare, principiul aflării adevărului sau egalitatea de tratament.

În realitate, recurenta-reclamantă este nemulţumită de soluţia pronunţată de tribunalul arbitral.

În opinia sa, prima instanţă în mod corect a reţinut că nu pot fi analizate în cadrul acţiunii în anulare criticile privind modul în care tribunalul arbitral a stabilit întinderea prejudiciului şi a interpretat clauzele contractuale, întrucât nu sunt chestiuni care să poate fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 608 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Analizând actele dosarului şi sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reţine Înalta Curte că, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 25/06.03.2023, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2019.

În raport de acest aspect, Înalta Curte observă că acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este o cale de atac specială ce permite realizarea unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale din perspectiva motivelor prevăzute de art. 608 lit. a)-i) din C. proc. civ.. Întrucât motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute şi privesc legalitatea hotărârii arbitrale în raport cu convenţia arbitrală şi cu cadrul socio-juridic în care aceasta urmează să îşi producă efectele, prin acţiunea în anulare nu pot fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, la probele administrate şi modalitatea de valorificare a acestora.

Prin urmare, recursul formulat împotriva unei sentinţe pronunţate în baza art. 613 din C. proc. civ. este supus unei duble limitări, recurentul fiind obligat să prezinte critici concrete subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. privind modalitatea în care instanţa de fond a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare prevăzute de art. 608 lit. a)-i) din C. proc. civ.

Prin acţiunea în anulare formulată, reclamanta a contestat hotărârea arbitrală din perspectiva incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut la art. 608 lit. h), conform căruia hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată în cazul în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţii imperative ale legii.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă a reclamat faptul că sentinţa de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia.

Critica este nefondată şi, în consecinţă, va fi respinsă.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, argumentele instanţei constituindu-se într-o înlănţuire logică a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia, motivarea fiind clară şi concisă. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, nu poate fi asimilată unei nemotivări în sensul textului legal evocat.

Argumentat şi legal motivat, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut cu justeţe că prin acţiunea în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., reclamanta nu a invocat nicio dispoziţie imperativă a legii care să fi fost încălcată de către tribunalul arbitral şi care ar fi putut conduce la desfiinţarea sentinţei, şi nici nu a expus vreun argument care să fi dus la concluzia că sentinţa ar încălca ordinea publică sau bunele moravuri.

A criticat reclamanta că în mod greşit tribunalul arbitral a respins apărările CNAIR cu privire la decăderea antreprenorului din dreptul de a pretinde costuri suplimentare în conformitate cu prevederile art. 2545 C. civ. şi raportat la Sub-clauza 20.1 din Condiţiile Speciale de Contract, respectiv cu privire la nerespectarea termenului de 28 de zile. Totodată, a susţinut că au fost ignorate dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi ale Instrucţiunii nr. 1/2006, iar cu privire la disputa nr. 2 s-a invocat neluarea în seamă a apărărilor şi a anumitor înscrisuri, apreciind că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare astfel cum este acesta prevăzut prin dispoziţiile imperative ale legii, respectiv art. 13 din C. proc. civ., precum şi nerespectarea art. 6 alin. (1) CEDO, cu privire la egalitatea de tratament, egalitatea de arme, nerespectarea Constituţiei.

Verificând, sub acest aspect considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat considerentele şi silogismul juridic pentru a explica hotărârea dată, a oferit răspuns la toate argumentele aduse de parte, arătând motivele pentru care nu toate aspectele invocate de parte pot fi analizate din perspectiva motivului invocat prin acţiunea în anulare.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prima instanţă a analizat şi motivat punctual fiecare critică în parte, reţinând că apărările CNAIR referitoare la decădere nu au fost respinse, ci nu au mai fost analizate ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii invocării de către CNAIR a decăderii reclamantei din dreptul de a pretinde costuri suplimentare pentru motivul că termenele prevăzute de Sub-clauza 20.1 ar fi depăşite. În acest sens, a reţinut că reclamanta nu a formulat nicio critică cu privire la soluţia dispusă prin încheierea din 11.11.2020 prin care tribunalul arbitral a admis excepţia tardivităţii.

Analizând a doua critică formulată de către reclamantă, prima instanţă a respins-o motivat de faptul că nu au fost indicate dispoziţiile din cuprinsul O.U.G. nr. 34/2066 şi ale Instrucţiunii nr. 1/2006.

În final, cu privire la cea de-a treia critică, a reţinut prima instanţă că încălcarea dreptul la apărare, a dreptului la un proces echitabil, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ. şi a celor prevăzute de art. 6 CEDO sunt aspecte ce exced obiectului cenzurii pe calea acţiunii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea curţii de apel conţine argumentele pentru care s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor reclamantei astfel cum au fost formulate prin raportare la motivul de nelegalitate invocat şi nu raportat la fondul litigiului, fiind conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu considerentele instanţei de fond nu poate duce la concluzia că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunţa soluţia sau că aspectele reţinute de instanţă sunt eronate şi schimbă natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosar şi, în niciun caz, nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale va fi respinsă ca nefondată.

Procedând în continuare la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit aceste norme casarea unei hotărâri judecătoreşti se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la motivul de recurs invocat, recurenta-reclamantă a susţinut că dispoziţiile contractuale au valoarea unor norme imperative întrucât au fost aprobate printr-un act normativ, respectiv prin H.G. nr. 1405/2010, împrejurare în raport de care sentinţa recurată ar fi trebuit să conţină o analiză mai aprofundată a apărărilor formulate.

Reţine Înalta Curte că, prin hotărârea recurată, curtea de apel nu a aplicat normele de drept material invocate de recurentă şi nu a dezlegat pe fond aspectele mai sus relevate, privind obligativitatea respectării cu stricteţe a termenelor şi a procedurii de soluţionare a revendicărilor, în conformitate cu dispoziţiile sub-clauzei 20.1 din condiţiile speciale. Ceea ce a reţinut, în realitate, este doar faptul că aceste argumente nu au fost analizate urmare a admiterii excepţiei tardivităţii invocării de către CNAIR a decăderii reclamantei din dreptul de a pretinde costuri suplimentare pentru motivul că termenele prevăzute de Sub-clauza 20.1 ar fi depăşite. De altfel, a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a formulat nicio critică cu privire la soluţia dispusă prin încheierea din 11.11.2020 prin care tribunalul arbitral a admis excepţia tardivităţii.

Pe de altă parte, constată instanţa de recurs că nici în cadrul memoriului de recurs recurenta-reclamantă nu a criticat această soluţie, ci a reiterat motivele formulate pe calea acţiunii în anulare, făcând trimitere la clauzele contractuale şi la consideraţii de ordin teoretic privind executarea contractelor administrative.

De asemenea, se constată că, deşi recurenta-reclamantă a făcut referire la ignorarea dispoziţiilor legale în vigoare privitoare la achiziţiile publice, respectiv O.G. nr. 34/2006 şi Instrucţiunea nr. 1/2006, acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de către titulara memoriului de recurs, nefiind însoţit de critici privind modul concret în care prin sentinţa atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial.

Cu titlu general, notează Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, prevederile contractuale nu dobândesc valoarea juridică a unor norme imperative, ca urmare a reglementării printr-o hotărâre de Guvern. Domeniul normelor imperative nu poate fi înţeles decât în accepţiune restrânsă a termenului, ca înglobând ordinea juridică de drept reglementată prin acte normative cu valoare generală, care prescriu subiectelor de drept o conduită inderogabilă.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a mai făcut referire şi la încălcarea dispoziţiilor art. 575 alin. (2) coroborat cu art. 13 şi 22 din C. proc. civ. şi la cele ale art. CEDO.

În acest context, Înalta Curte subliniază că art. 608 C. proc. civ. deschide părţilor o procedură specială de desfiinţare a hotărârii arbitrale, stabilind restrictiv limitele în care pot fi promovate criticile de nelegalitate la adresa acesteia, apte să declanşeze şi să circumstanţieze controlul judiciar.

Ipoteza reglementată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu permite, astfel cum tinde recurenta-reclamantă prin modul în care îşi argumentează prezenta cale de atac, examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti, iar acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul strict, limitat, de legalitate pentru ipotezele anume stabilite, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a ignorat faptul că toate aceste susţineri au primit un răspuns specific din partea primei instanţe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigenţelor acestei căi extraordinare de atac de reformare. Simpla reiterare în recurs a argumentelor expuse în cadrul acţiunii în anulare valorificate la prima instanţă nu respectă exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa sentinţei atacate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a concluzionat că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată la plata căreia a fost obligată de către curtea de apel, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 3 din data de 20.01.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (paragraful 34) că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face."

Prin urmare, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 101/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante în calea de atac, în baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1), la art. 452, la art. 455 şi la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 8867,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 101/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 8867,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.".

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.