Civil damages for anticompetitive acts: territorial competence preservation against ex nunc constitutional invalidation of jurisdictional statute

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civila la data de 11.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin faptele anticoncurenţiale sancţionate de Consiliul Concurentei din România prin Decizia nr. 74/18.12.2018. În acest sens, a solicitat:

(i) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material constând în:

- profitul nerealizat în cadrul Contractului de servicii de mentenanţă preventivă, mentenanţă corectivă, precum şi, după caz, achiziţionarea de piese de schimb pentru sistemele de navigaţie, comunicaţii şi supraveghere proiect OPV 6610 (Lotul I) în valoare de 79.378,86 RON (echivalentul a 16.737,06 euro) şi pentru Lotul II sisteme de navigaţie, comunicaţii şi supraveghere proiect C. în valoare de 87.265,68 RON (echivalentul a 18.400,00 euro), în total în cuantum de 166.644,54 RON;

- costuri cu serviciile de consultanţă pentru participarea la licitaţie în sumă de 25.199,27 RON;

(ii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare la valoarea prejudiciului material, calculată potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 de la data notificării pârâtei, respectiv 07.08.2019, şi până la data plăţii integrale;

(iii) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamantă în cuantum de 200.000 euro, constând în afectarea reputaţiei societăţii;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 410 din data de 04.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 166.644,54 de RON reprezentând contravaloare profit nerealizat; la plata sumei de 25.199,27 de RON reprezentând contravaloare servicii de consultanţă; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 de RON reprezentând contravaloare despăgubiri pentru daune de natură nepatrimonială constând în afectarea dreptului la imagine şi reputaţie; a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal în cuantum total de 291.843,81 de RON, de la data de 07.08.2019 şi până la data achitării integrale a debitului principal; de asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 23.903,86 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de 8.903,86 de RON şi onorariu de avocat de 15.000 de RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi, în principal, anularea hotărârii instanţei de fond ca fiind pronunţată cu încălcarea competenţei teritoriale a acesteia cu consecinţa trimiterii cauzei spre judecare instanţei competente din punct de vedere teritorial, respectiv Tribunalul Constanţa; în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii în parte a petitului cererii introductive de instanţă vizând obligarea B. la plata contravalorii serviciilor de consultantă şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acesteia, pe de o parte, în limita sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă şi asistentă juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susţinerii intereselor sale în faţa Consiliului Concurenţei şi, pe de altă parte, în limita dobânzii legale penalizatoare raportată la suma de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultantă şi asistenţă juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susţinerii intereselor sale în faţa Consiliului Concurenţei şi aferentă perioadei de timp cuprinse între data de 07.08.2019 data achitării efective a acesteia. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante, în temeiul prevederilor art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată angajate în ambele cicluri procesuale.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 29.05.2023, sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 410/04.03.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele morale de 100.000 RON, ca neîntemeiat; a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 20798,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 1552,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând, în principal, casarea în tot a deciziei, admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti cu consecinţa trimiterii cauzei la Tribunalul Constanţa spre competentă soluţionare în prim ciclu procesual, iar, în subsidiar, casarea în parte a deciziei şi admiterea în tot a apelului exercitat.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat faptul că hotărârea este nelegală sub aspectul încălcării competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocându-se nerespectarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu referire la nerespectarea efectelor ex nunc al hotărârilor Curţii Constituţionale.

A argumentat recurenta-pârâtă că instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa instanţei se verifică la data sesizării, respectiv noiembrie 2019, în timp ce Decizia CCR nr. 239/03.06.2020, prin intermediul căreia a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 39/2017, a fost pronunţată în cursul anului 2020. Astfel că, la momentul la care a fost învestită cu prezenta cauză competenţa a fost stabilită prin raportare la dispoziţiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 39/2017.

Soluţia a fost menţinută şi de către instanţa de apel, reţinându-se, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 25 din C. proc. civ. schimbarea competenţei în cursul judecăţii procesului, fie şi în virtutea efectelor declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale, nu determină necompetenţa instanţei iniţial legal investite.

Analizând o serie de decizii pronunţate de către Curtea Constituţională, autoarea recursului a concluzionat că neconstituţionalitatea unui text este o sancţiune de drept constituţional ce se aplică imediat situaţiilor pendinte, nu doar situaţiilor juridice născute ulterior momentului publicării deciziilor în Monitorul Oficial; prin acceptarea tezei potrivit căreia efectele unei decizii a Curţii Constituţionale nu se produc cu privire la o situaţie juridică născută anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial ar avea loc înfrângerea efectului direct şi general obligatoriu al deciziei Curţii şi implicit prevalenţa unei prescripţii normative în fata unei norme de rang constituţional.

În opinia autoarei recursului, în cauză nu au relevanţă prevederile art. 25 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., la care a făcut trimitere instanţa de apel, întrucât ipoteza reglementată de către legiuitor este cu totul alta decât cea supusă analizei, respectiv situaţia în care, în cursul judecării litigiului, legiuitorul intervine şi modifică dispoziţiile procedurale originare vizând competenţa generală, materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, cu privire la obligarea sa la plata sumei de 166.644,54 RON reprezentând contravaloarea profitului nerealizat, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prejudiciului pentru a putea face obiectul reparaţiei, respectiv ca prejudiciul să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă a arătat că apărările sale nu au urmărit a supune controlului instanţelor de judecată modalitatea în care Asocierea îndeplinea cerinţele de calificare, ci a vizat situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în mod expres în cuprinsul adresei nr. x/26.03.2015, emisă de Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare, respectiv că Asocierea nu îndeplinea cerinţa de calificare a experienţei similare. În atare condiţii, în opinia sa, consecinţele neîndeplinirii cerinţelor erau fie de respingere a ofertei Asocierii drept una inacceptabilă, întrucât ofertantul nu îndeplinea una dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire, fie de excludere din procedură, întrucât ofertantul a prezentat informaţii false în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie.

În opinia recurentei-pârâte, prezintă relevanţă şi poziţia procesuală a Ancom cu privire la aspectele revelate, în sensul că partea nu a înţeles să combată aceste susţineri, ceea ce, în accepţiunea sa, nu poate fi interpretată decât ca o acceptare tacită şi o recunoaştere deplină.

A mai invocat recurenta-pârâtă că instanţa de apel a administrat superficial probatoriul, respectiv înscrisurile, neobservând, pe de o parte, că reclamanta a participat la procedura de achiziţie publică cu o ofertă comună în cadrul unei asocieri cu societatea D. S.A., stare de fapt atestată conform Acordului de asociere înregistrat la reclamantă sub nr. x/17.12.2014, cu o cotă de repartizare a beneficiilor sau a pierderilor rezultate din activităţile comune în valoare de 50%, iar, pe de altă parte, nu a observat că în partea introductivă a cererii de chemare în judecată reclamanta a precizat pretenţiile evocând integral presupusul prejudiciu al Asocierii sub forma unui prezumat profit nerealizat, iar în considerentele cererii introductive de instanţă s-a arătat că profitul nerealizat ar fi raportat la cotele de participare stabilite conform Acordului (pct. 27 cerere).

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat şi soluţia de obligare la plata sumei de 25.199,27 RON cu titlu de costuri cu serviciile de consultanţă pentru participarea la licitaţie, considerând că au fost nesocotite dispoziţiile art. 476 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., prin faptul că instanţa nu a analizat susţinerile formulate în cadrul întâmpinării depuse în etapa procesuală a fondului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483, cele ale art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a solicitat şi emiterea unor adrese.

La 27 martie 2024, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului şi în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie pe baza unei corecte evaluări a situaţiei de fapt în raport cu probatoriul administrat şi cu prevederile legale aplicabile.

Cu privire la primul motiv de recurs, a apreciat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 25 din C. proc. civ., făcând trimitere şi la deciziile nr. 812/2006 şi nr. 287/2004 pronunţate de Curtea Constituţională. În acest sens, a argumentat că în stabilirea competenţei instanţei interesează data învestirii acesteia cu cererea dedusă judecăţii, având în vedere că verificarea competenţei de judecată se face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, intimata-reclamantă a arătat, în esenţă, că recurenta-pârâtă nu a dovedit încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept substanţial aplicabile situaţiei de fapt, că se încearcă, printr-o interpretare proprie a situaţiei de fapt, contestarea concluziilor Deciziei nr. 74/18.12.2018 reţinute de Consiliul Concurenţei, precum şi faptul că nu au fost indicate normele de drept material presupus a fi încălcate de judecătorul apelului.

Nu în ultimul rând, a considerat intimata-reclamantă că instanţa de apel în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 477 din C. proc. civ., dat fiind faptul că partea adversă nu a criticat în faza procesuală a apelului sumele reţinute reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă pentru participarea la licitaţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele şi cele ale art. 490 raportate la cele ale art. 4713 alin. (3) din C. proc. civ.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Analizând recursul, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică vizează respingerea, de către instanţa de prim control judiciar, a motivului de apel referitor la soluţionarea greşită de către judecătorul fondului a excepţiei necompetenţei teritoriale a secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, critică încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., ce are ca finalitate respectarea normelor procedurale privitoare la competenţa de ordine publică a instanţelor judecătoreşti.

Această critică este neîntemeiată şi, în consecinţă va fi respinsă.

În acest sens, reţine Înalta Curte că prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin faptele anticoncurenţiale sancţionate de Consiliul Concurentei din România prin Decizia nr. 74/18.12.2018, acţiune întemeiată în mod expres pe dispoziţiile O.U.G. nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Sesizată fiind cu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocată de pârâtă prin notele scrise depuse la data de 06.08.2021 prin raportare la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 239/3.06.2020, instanţa de fond a considerat că excepţia este neîntemeiată, raportat la data sesizării instanţei de judecată, respectiv 11.11.2019 - anterior pronunţării deciziei.

În mod similar, instanţa de prim control judiciar a înlăturat susţinerile referitoare la încălcarea competenţei teritoriale de către Tribunalul Bucureşti, reţinând, în mod judicios, că verificarea legalităţii învestirii instanţei de judecată a avut loc anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 239/3.06.2020 în Monitorul Oficial, făcând trimitere în acest sens şi la dispoziţiile art. 25 din C. proc. civ.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte are în vedere considerentele Curţii Constituţionale, astfel cum au fost reţinute prin Decizia nr. 135/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., prin care s-a reţinut, cu titlu de principiu, că în cauzele în care competenţa instanţei a fost stabilită anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale, fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenţei instanţei astfel stabilite. În această situaţie, întrucât momentul stabilirii competenţei instanţei de executare a fost depăşit şi întrucât nu a fost contestată la acel moment, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curţii Constituţionale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. De asemenea, în evaluarea criteriului stabilirii competenţei, instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competenţa instanţei a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curţii neputându-se aplica pentru situaţii epuizate/trecute.

Prin urmare, reţine Înalta Curte că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 239/3.06.2020 nu sunt aplicabile prezentului litigiu, deoarece momentul procesual, respectiv cel al învestirii instanţei de judecată, de care legea leagă aplicarea normelor de procedură civilă, fusese depăşit la data publicării deciziei, astfel încât aceasta nu poate produce consecinţe juridice asupra proceselor în curs, întrucât, în caz contrar, ar retroactiva.

În consecinţă, criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. nu pot fi primite, instanţa de apel pronunţând, din această perspectivă, o soluţie legală.

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat soluţia de obligare la plata sumei de 166.644,54 RON reprezentând contravaloare profit nerealizat.

Verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de această critică, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

În esenţă, recurenta-pârâtă a criticat raţionamentul instanţei de apel sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor prejudiciului, aducând în discuţie apărările formulate în faţa instanţelor de fond cu privire la neîndeplinirea cerinţelor de calificare de către Asociere astfel cum au fost stabilite în documentaţia de atribuire, cu privire la întinderea prejudiciului decurgând din participarea la licitaţie în asociere cu o altă societate şi solicitând reaprecierea probatoriului.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât prin intermediul recursului poate fi dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Instanţa de recurs nu poate cerceta modalitatea de apreciere a probelor administrate de către instanţele de fond, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, întrucât priveşte temeinicia, nu nelegalitatea acesteia.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat soluţia de obligare la plata sumei de 25.199,27 RON cu titlu de costuri cu serviciile de consultanţă pentru participarea la licitaţie, apreciind că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte constată că deşi recurenta-pârâtă nu a invocat în concret motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate pot fi examinate din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a fi analizate în consecinţă.

În acest sens, Înalta Curte consideră că se impune a se preciza că efectul devolutiv al căii ordinare de atac, consacrat de art. 476 din C. proc. civ., cunoaşte o dublă limitare, potrivit dispoziţiilor art. 477 şi celor ale art. 478 din acelaşi act normativ, astfel încât interesează, pe de o parte, criticile concrete formulate de către apelantă la adresa hotărârii primei instanţe, instanţa de apel fiind ţinută să judece cauza, pe de o parte, în limitele motivelor de apel, iar, pe de altă parte, la ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că deşi apelul este o cale devolutivă de atac, acesta nu presupune reanalizarea de către instanţa de apel a tuturor problemele de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ. impun instanţei de apel să realizeze o nouă judecată, în fapt şi în drept, chiar dacă apelul nu este motivat, consecinţa acestui principiu fiind faptul că un apel nemotivat nu poate fi respins ca atare sau anulat.

Înalta Curte observă că, în memoriul de apel, apelanta-pârâtă a solicitat, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii în parte a petitului cererii introductive de instanţă în limita sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultantă şi asistentă juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susţinerii intereselor sale în faţa Consiliului Concurentei şi în limita dobânzii legale penalizatoare raportată la suma de bani astfel precizată şi aferentă perioadei de timp cuprinse între data de 7.08.2019 şi data achitării efective, fără a invoca alte motive de apel şi fără a aduce critici concrete.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, reţine Înalta Curte că devoluţiunea operează asupra întregii cauze, pentru toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii în faţa primei instanţe, doar în cazul în care partea apelantă nu limitează efectul devolutiv al apelului la anumite soluţii din dispozitivul hotărârii primei instanţe ori când această limitare nu rezultă din cererea de apel.

Or, în cauză, având în vedere limitele stabilite implicit de către apelanta-pârâtă şi absenţa unor critici concrete privind aspectele soluţionate de instanţa de fond, instanţa de apel în mod judicios a reţinut că nu a fost criticată în concret dispoziţia de acordare a costurilor privind serviciile de consultantă, fiind reluată numai solicitarea reclamantei şi considerentele primei instanţe de la fila x, paragraf 4 sentinţă, fără a detalia motivele pentru care apreciază ca fiind greşit raţionamentul primei instanţe.

Articolul 476 C. proc. civ. impune instanţei să realizeze o nouă judecată, în fapt şi în drept, dacă apelul nu este motivat, însă, în cazul de faţă, apelul a fost motivat.

Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi sub acest aspect, Înalta Curte nu va reţine susţinerile recurentei-pârâte.

Pentru considerentele expuse, în considerarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.