Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1351/2024 AI generated

Admissibility conditions for constitutional unconstitutionality exception in civil revision proceedings under old Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1351/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower instance's decision to reject as inadmissible the request to refer the unconstitutionality of certain civil procedure provisions to the Constitutional Court; the dispute arose from a motion for revision of a civil judgment, where the appellant challenged the admissibility of the unconstitutionality exception raised against Article 322(5) and (7) and Article 87(8) of the old Civil Procedure Code (1865), specifically arguing that the original court had erroneously analyzed the relevance of the exception rather than its admissibility conditions; the Court ruled that the original decision was legally sound because the appellant failed to demonstrate a concrete link between the contested provisions and the solution of the case, as required by Article 29 of Law No. 47/1992, and that the invocation regarding Article 87(8) was merely formal without specific argumentation, while also rejecting the appellant’s claims of material incompetence and request for clarification of legal issues under the new Civil Procedure Code as unfounded and inadmissible, respectively.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 87 pct. 8 din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 137 din C. proc. civ, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Admissibility conditions for constitutional unconstitutionality exception in civil revision proceedings under old Civil Procedure Code: De asemenea, recurentul a invocat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile, apreciind că, în speţă, competenţa de soluţionarea recursului aparţine Completului de 5 judecători.

Keywords

AI generated
constitutional argumentation civil revision proceedings constitutional revision judicial law effects of unconstitutionality control of constitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ
x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
art. 87 pct. 8 din C. proc. civ
5 şi 7 şi a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
de la 1865 coroborat cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 137 din C. proc. civ
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A., Înalta Curte reţine dispoziţiile art.
art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022
civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A., Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 23 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Autorul căii de atac a criticat în esenţă faptul că, în mod nelegal, instanţa supremă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale analizând pertinenţa invocării excepţii şi nu a analizat condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
art. 304 C. proc. civ
580 din 20 iulie 2017, pronunţată de către Curtea Constituţională (paragrafele 21 şi 22), Înalta Curte reţine că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
de la 1865 şi, în mod judicios, a reţinut, că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, invocând, în drept, dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul x/2023, Curtea de Apel Constanţa a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 şi înregistrarea acestuia ca dosar distinct pe rolul instanţei.

Prin decizia civilă nr. 170/LP din 08 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus trimiterea cauzei, respectiv a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023) spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023/a1, stabilindu-se termen de judecată la data de 12 decembrie 2023.

La data de 4 martie 2024, revizuentul a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 şi a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865.

Cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 şi a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 5 martie 2024, sub nr. x/2023/a1.2.

Prin încheierea pronunţată la 14 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 şi a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva acestei încheieri, la data de 16 mai 2024, petentul A. a formulat recurs declarativ, arătând că motivele de recurs vor fi depuse după primirea încheierii motivate.

Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023/a1.2*, fixându-se termen de judecată la 18.06.2024.

În cadrul memoriului intitulat "motive de recurs", depus în data de 17 iunie 2024, recurentul a arătat că, în situaţia în care instanţa de recurs va invoca excepţia tardivităţii depunerii motivelor de recurs, înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 şi 306 din C. proc. civ. de la 1865 coroborat cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, recurentul a invocat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile, apreciind că, în speţă, competenţa de soluţionarea recursului aparţine Completului de 5 judecători.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 din noul C. proc. civ., apreciind necesară dezlegarea problemei de drept în baza cărora se judecă recursul declarat conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A., Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 potrivit cărora secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Din interpretarea acestei norme şi având în vedere că cererea de recurs a fost formulată de petentul A. împotriva unei încheieri pronunţate în dosarul nr. x/2023.2 de către un al complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, instanţa supremă reţine că acest complet este competent să soluţioneze prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A..

Cu privire la solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 din noul C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această instituţie reprezintă un mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare, nou-introdus în actualul C. proc. civ., în Titlul III al Cărţii a II-a, alături de recursul în interesul legii, ce are rolul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti.

Având în vedere că obiectul recursului îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 şi a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865, într-un litigiu guvernat din punct de vedere procesual de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865 (raportat la data începerii procesului, respectiv 29 noiembrie 2011), Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 Noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată de către recurent în cadrul dosarului nr. x/2023 vizează prevederile art. 322 pct. 5 şi 7 şi a art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865.

Autorul căii de atac a criticat în esenţă faptul că, în mod nelegal, instanţa supremă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale analizând pertinenţa invocării excepţii şi nu a analizat condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, recurentul a reiterat argumentele expuse în cadrul cererii prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Plecând de la considerentele deciziei nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, pronunţată de către Curtea Constituţională (paragrafele 21 şi 22), Înalta Curte reţine că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Contrar susţinerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, instanţa supremă a analizat punctual condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale a art. 322 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865 şi, în mod judicios, a reţinut, că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Soluţia privind neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu soluţionarea cauzei.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a apreciat cu justeţe că autorul excepţiei nu a formulat veritabile critici de neconstituţionalitate, ci şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii şi pentru situaţia în care se invocă contradictorialitatea unei hotărâri judecătoreşti civile cu o ordonanţă penală sau hotărâre penală, sens în care reţine că în cauză nu este îndeplinită cea de-a patra condiţie de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispoziţiile invocate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 din din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine că în mod just s-a constatat că invocarea a fost realizată în mod formal, fără o argumentare concretă în privinţa neconcordanţei dintre dispoziţiile legale pretins neconstituţionale şi textul legii fundamentale. Această susţinere formală nu este suficientă pentru a da relevanţă cerinţei ca soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

În acest context, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată şi că în mod judicios s-a apreciat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Drept urmare, Înalta Curte reţine legalitatea încheierii atacate şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 Noul C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.2.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.