Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Iași retains competence over court clerks' leave pay claims after prorogation at joint filing.

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2023, 40 reclamanţi, printre care şi A., au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la acordarea a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pentru fiecare an începând cu iulie 2022 şi până la data formulării acţiunii, precum şi pentru viitor, până la eliberarea din funcţie, şi la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la momentul plăţii efective.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2023, tribunalul a disjuns cererile privind 39 de reclamanţi, în dosarul iniţial fiind menţinută acţiunea formulată de B.; a fost format, astfel, şi dosarul de faţă, nr. x/2023, privind cererea reclamantei A., în care, prin sentinţa civilă nr. 2347/2023 din 5 decembrie 2023, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă şi, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, revine în competenţa de soluţionare a instanţei în circumscripţia căreia reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Reţinând că domiciliul reclamantei este situat în Municipiul Bucureşti şi că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., faţă de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, iar în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, aflat în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel învestit, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1120 din 3 aprilie 2024, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a evocat dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ. şi art. 269 alin. (3) din Codul muncii şi, arătând că reclamanta a invocat prin acţiune drepturi proprii, a apreciat totuşi că există o legătură suficient de strânsă între acestea şi drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi, pentru ca cererile să fie judecate împreună.

Totodată, a reţinut că Tribunalul Iaşi a devenit competent prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 19 aprilie 2024.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Constanţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa a fost învestită, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2023, cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, reclamanţii solicitând acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta A., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă, respectiv B., are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Iaşi. În privinţa acestei reclamante, tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 din C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanta al cărei domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Iaşi a disjuns ulterior cererea reclamantei A. nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.