Competence for EU air passenger compensation claims under Regulation 261/2004 vs. private-order territorial jurisdiction for foreign airline subsidiaries

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 400 Euro, reprezentând compensaţie întârziere/anulare zbor şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pasagerul a achiziţionat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul W63481/01.08.2022, pe ruta Cluj-Napoca - Larnaca, care a fost anulat.

A mai învederat că între părţi a intervenit o cesiune de creanţă, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile şi accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensaţia datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 7692 din 8 septembrie 2023, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului. În speţă, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Cluj-Napoca, iar ca punct de sosire Aeroportul din Larnaca. Pe cale de consecinţă, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 5747/CC/12.04.2024, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în primul rând, că, în situaţia din speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, astfel încât instanţa nu avea posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Instanţa a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, nu este aplicabil în cazul de faţă, însă chiar cu luarea în considerare a acestei norme juridice, trebuie observat că instanţa de trimitere a aplicat greşit această normă: astfel, dacă ajungea la concluzia că instanţele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internaţional), soluţia era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) şi (2), respectiv art. 132 alin. (4) din C. proc. civ.

În schimb, dacă identifica un temei juridic pentru competenţa instanţelor române - din punct de vedere teritorial deveneau incidente, faţă de obiectul cererii, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., caz în care soluţia era aceea de stabilire a propriei competenţe, în condiţiile în care toate aceste norme sunt de ordine privată, iar instanţa nu avea posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei în astfel de situaţii.

Referitor la interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, instanţa a reţinut că aceasta priveşte Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din acelaşi Regulament, priveşte exclusiv acţiunile în legătură cu drepturile pasagerilor.

Interpretarea dată în cauza C-204/08 are ca premisă aplicabilitatea acestui din urmă Regulament. Or, nu este cazul în speţă, părţile litigiului fiind reclamanta - persoană juridică română, cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

În ceea ce priveşte posibilitatea acestei instanţe de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, se reţine că admiterea necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Buftea, deşi aceasta era instanţa competentă, echivalează cu încălcarea unei norme imperative de ordine publică şi anume cea a art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. şi, prin urmare, instanţa învestită în acest mod are posibilitatea de a invoca, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale care, prin nesocotirea normei arătate mai sus, a devenit o necompetenţă de ordine publică.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - S.C. A. S.A., persoană juridică de origine română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, judeţul Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro, reprezentând compensaţie pentru anularea zborului W63481/01.08.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, stabilesc că "o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă".

Este adevărat că a fost întemeiată cererea pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al Uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură naţională.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care stabilesc că "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

În acelaşi sens este şi art. 1.066 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanţele evocate, instanţa competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) din C. proc. civ., "când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Aşa fiind, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.