Negative jurisdictional conflict in labor dispute: territorial competence determined by trade union seat when acting as claimant

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., F., G. şi H., reprezentate legal prin Sindicatul Naţional "I.", în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să acorde reclamanţilor sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum minim de 50% până la 75% din salariul de bază, începând cu data pronunţării hotărârii şi în continuare, pe perioada derulării raporturilor de muncă, actualizate, plus dobânda legală penalizatoare, precum şi despăgubiri reprezentând sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum minim de 50% până la 75% din salariul de bază, începând cu luna mai 2020, până la data pronunţării hotărârii, actualizate, plus dobânda legală penalizatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 30 din C. proc. civ. şi ale art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 6 iulie 2020, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 24 noiembrie 2023, faţă de împrejurarea că domiciliile reclamanţilor sunt în Giurgiu, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a acordat cuvântul pe excepţia invocată şi a rămas în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 2411 din 24 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în dreptul muncii, normele speciale de procedură civilă, de competenţă, instituie, atât în sprijinul salariaţilor, cât şi al angajatorilor, o competenţă teritorială exclusivă (de ordine publică), în favoarea instanţei de la domiciliul/reşedinţa/sediul reclamantului.

Cu privire la noţiunea de "reclamant/reclamanţi", în sensul art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi a art. 29, art. 30, art. 32, art. 36 şi art. 55 din C. proc. civ., instanţa a arătat că, de regulă, sunt salariaţii părţii pârâte, ca persoane fizice.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Reţinând că, în cauză, Sindicatul Naţional "I." nu îşi justifică calitatea procesuală, fiind doar mandatarul reclamanţilor, în baza dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a considerat că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, ci competenţa aparţine Tribunalului Giurgiu, în circumscripţia căruia se află atât domiciliile reclamantelor, cât şi locul de muncă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 104/2024 din 14 martie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, în stabilirea competenţei teritoriale, instanţa a reţinut, în esenţă, că prezintă relevanţă faptul că acţiunea introductivă de instanţă a fost introdusă de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., prin reprezentant legal Sindicatul Naţional "I.", în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 367/2022.

Ataşat cererii de chemare în judecată au fost depuse împuternicirile semnate de membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G. şi H. prin care aceştia au împuternicit Sindicatul Naţional "I." să întreprindă toate demersurile necesare, precum şi orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a promova şi susţine acţiuni în justiţie în numele lor, în vederea apărării drepturilor ce decurg din calitatea lor de membrii de sindicat.

Totodată, a menţionat că acţiunea este semnată de Preşedintele Sindicatului Naţional "I.", poartă semnătura acestei instituţii, iar sediul Sindicatului este în Craiova, judeţul Dolj, în a cărui rază teritorială funcţionează Tribunalul Dolj.

Instanţa a făcut trimitere şi la considerentele Deciziei nr. 1/2013 pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenţei teritoriale în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanţa de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.

Aşadar, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, stabilindu-se competenţa teritorială în favoarea instanţei de la sediul sindicatului.

Or, pentru toate situaţiile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanţele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.. Odată alegerea făcută, instanţa nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenţei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 22 aprilie 2024.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Giurgiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că litigiul, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c) sindicatele şi patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părţile, obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanţa care soluţionează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispoziţiilor legale.

Se observă că, în speţă, acţiunea a fost promovată de o organizaţie sindicală, respectiv Sindicatul Naţional "I.", în condiţiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ştampila sindicatului şi este semnată de preşedintele acestuia.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Naţional "I." este reclamant în litigiul pendinte.

De asemenea, se reţine că prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor este instanţa de la sediul sindicatului reclamant.

Trebuie menţionat că, în stabilirea competenţei teritoriale, are relevanţă sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Or, în condiţiile în care în analiza competenţei instanţa trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, aşa cum le-a înţeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict de muncă se determină în funcţie de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ţinând cont şi de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii.

În speţă, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj. Dată fiind importanţa acestui element de identificare, faţă de caracterul competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei este de competenţa teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripţia căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.