Negative conflict of jurisdiction over labor claim for work booklet reconstitution and seniority resolved by assignment to Bucharest Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., a solicitat reconstituirea carnetului de muncă şi a vechimii în muncă pentru perioada 3 mai 1971 - martie 1994.

Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1011 din 2 noiembrie 2023, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Arad, invocată de instanţă, din oficiu, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. fiind declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut, în esenţă, că reclamanta are domiciliul pe teritoriul statului german, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ.

În privinţa competenţei materiale, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Văzând că domiciliul reclamantei nu este în România, ci în străinătate şi, pe cale de consecinţă, nu se poate stabili care tribunal de pe teritoriul României este îndreptăţit să soluţioneze litigiul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ., Tribunalul Arad a concluzionat în sensul că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1877/2024 din 22 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., în favoarea Tribunalului Arad; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut, pe de o parte, că afirmaţia reclamantei potrivit căreia domiciliul său este în Germania nu este susţinută de înscrisuri doveditoare, iar, pe de altă parte, este evident că reclamanta se află în culpă pentru neîndeplinirea formalităţilor legale în situaţia în care interveneau schimbări în adresa sa de domiciliu.

Instanţa de judecată a apreciat că nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ.

Chiar dacă nu s-ar cunoaşte domiciliul reclamantei în România, Tribunalul Bucureşti a considerat că nu poate să se stabilească o altă instanţă competentă, întrucât devin aplicabile prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de judecată a reţinut că norma de la art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ. prevede o regulă a subsidiarităţii, urmărind acordarea competenţei Tribunalului Bucureşti doar în măsura în care nicio altă normă legală nu ar putea fi aplicată.

Prin urmare, chiar dacă nu s-ar putea stabili competenţa unui proces după reguli speciale, redevine aplicabilă regula generală, aşa cum este firesc, respectiv instanţa domiciliului pârâtului, instanţă ce este mai bine plasată decât instanţa competentă în subsidiar, potrivit art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ.. Nu există niciun argument raţional pentru a se recurge la competenţa subsidiară, care are o altă logică juridică, din moment ce competenţa instanţelor poate fi determinată potrivit domiciliului pârâtului, reprezentând regula generală în materie de competenţă.

Or, în speţă, sediul uneia dintre pârâte este în judeţul Arad, astfel că, prin raportare la aceste prevederi, poate fi stabilită competenţa de a judeca litigiul în favoarea Tribunalului Arad, ca instanţă română.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta, cu domiciliul în judeţul Arad, este obligată să acţioneze la instanţa de la domiciliul său, competenţa reglementată de Codul muncii fiind imperativă. Această competenţă nu poate fi înlăturată nici de părţi, nici de instanţa, cu atât mai mult cu cât şi pârâta are sediul în municipiul Arad, scopul normei de stabilire a competenţei teritoriale fiind acela de a facilita accesul la justiţie, având în vedere şi necesitatea instanţei de a conlucra cu celelalte instituţii care ar prezenta interes în cauză sau care ar facilita soluţionarea cauzei şi executarea hotărârii, ulterior pronunţării soluţiei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 10 mai 2024.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Arad şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul litigiului îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., prin care a solicitat reconstituirea carnetului de muncă şi a vechimii în muncă pentru perioada 3 mai 1971 - martie 1994.

Normele de procedură care reglementează competenţa materială a instanţelor în ceea ce priveşte conflictele de asigurări sociale atribuie tribunalelor plenitudine de competenţă în această materie.

Reclamanta A. a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că are domiciliul în Germania, iar din evidenţele DEPABD nu rezultă că ar avea domiciliul sau reşedinţa în municipiul Arad, aspect care antrenează imposibilitatea legală de a identifica instanţa competentă prin aplicarea regulii prevăzute de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti".

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.