Territorial jurisdiction for labor claims by court clerks against prosecutor's offices under special competence rules of the Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) resolved a negative jurisdictional conflict by definitively assigning competence to the Argeș Court of Appeal, Labor and Social Insurance Section, reversing the conflicting declinations of jurisdiction made by both the Argeș and Alba Courts of Appeal. The dispute involved a labor claim filed by a group of court clerks (grefieri) against various Public Prosecutor’s Offices, seeking the award of 50 days of additional vacation leave for the period 2018–2022 and 10 days annually thereafter, which triggered a territorial jurisdictional battle between two competing courts of appeal. The decisive legal basis was the application of the special mandatory provisions of Article 127(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which extends the special jurisdictional rule for judges to prosecutors, judicial assistants, and clerks; the Court held that because the claimants were clerks assigned to a prosecutor's office attached to the Alba Court of Appeal, they could not sue in that jurisdiction, and therefore the action had to be heard by a court of the same degree within the jurisdiction of a neighboring Court of Appeal, specifically the one in Pitești, making the Argeș Court of Appeal the territorially competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 din C. proc. civ, art. 396 din C. proc. civ, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for labor claims by court clerks against prosecutor's offices under special competence rules of the Code of Civil Procedure: Tribunalul Alba a constatat că în acest caz concret sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ., fiind întrunite condiţiile menţionate în prima teză a alin. (1).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, solicitând obligarea acestora la acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 2018-2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor.
Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3111/2023 din 8 iunie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Alba, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut că reclamanţii fac parte din categoria personalului auxiliar, de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi au domiciliul în judeţul Alba.
Având în vedere domiciliul reclamanţilor şi faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2022, la data de 10 octombrie 2023.
La termenul din 27 februarie 2024, faţă de obiectul cererii cu care instanţa a fost învestită şi calitatea reclamanţilor, precum şi faţă de caracterul special al normei, art. 127 din C. proc. civ. în raport chiar şi cu dispoziţiile art. 59 din acelaşi cod, considerând că fiecare reclamant îşi urmăreşte valorificarea drepturilor salariale care i se cuvin din raportul propriu de serviciu cu propriul angajator, instanţa a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii H., I., J., K., L. şi M., sens în care s-a format un dosar nou, înregistrat sub nr. x/2024, având ca obiect obligaţie de a face.
În dosarul nr. x/2022 privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, apreciind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a secţiei I civile din cadrul Tribunalului Alba şi a reţinut cauza în pronunţare. Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din C. proc. civ., instanţa a amânat pronunţarea în cauză la data de 14 martie 2024.
Prin sentinţa civilă nr. 572/2024 din 14 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, invocată, din oficiu, de către instanţă; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat soluţionarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Alba nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece acţiunea reclamantelor având în vedere aspectele obligatorii asupra cărora s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7/16.05.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461/22.06.2016, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1).
Întrucât reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G. deţin calitatea de prim grefier, grefier şef de secţie şi grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, iar instanţa învestită pentru soluţionarea cererii lor (Tribunalul Alba) reprezintă o instanţă pe lângă care se află parchetul în cadrul căruia îşi desfăşoară reclamantele activitatea sunt îndeplinite condiţiile cumulative redate în considerentele sentinţei.
Tribunalul Alba a constatat că în acest caz concret sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ., fiind întrunite condiţiile menţionate în prima teză a alin. (1).
În temeiul art. 131 şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., cu aplicarea prevederilor speciale ale art. 127 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, respectând alegerea făcută de către reclamante, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate, din oficiu, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Argeş.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022/a1, la data de 13 mai 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Argeş şi Tribunalul Alba - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acţiunea introductivă are ca obiect acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 2018-2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamantelor, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, în care reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G. sunt prim grefier, grefier şef de secţie şi grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi că este aplicabil în prezenta cauză C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Astfel, prin modificarea art. 127 din C. proc. civ., s-a valorificat Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Având în vedere că, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege anterior evocat se aplică şi procurorilor, asistenţilor judiciari, dar şi grefierilor, rămâne valabilă interpretarea dată prin Decizia (RIL) nr. 7/2016 a instanţei supreme, potrivit căreia art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. se aplică şi în situaţia grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, în cadrul acestor parchete desfăşurându-şi activitatea, de altfel, atât procurorii, cât şi grefierii pe care aceeaşi normă legală îi menţionează expres.
Aşadar, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. devine aplicabil şi în cazul în care reclamantul este nu numai judecător sau procuror, ci şi grefier, care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa ierarhic superioară celei competente să soluţioneze cauza, potrivit legii, ori la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Constatând, totodată, că nu pot fi reţinute prevederile art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet de pe lângă o instanţă, aşa cum este în speţă, Înalta Curte, pornind de la statuările cu caracter obligatoriu anterior evocate, constată că, pentru reclamantele grefieri din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., conform alin. (3) al aceluiaşi articol.
În aceste condiţii, prin raportare la parchetul la care activează reclamantele şi caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., instanţa supremă reţine că, în cauză, competenţa de soluţionare a acţiunii revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.
Prin urmare, de vreme ce Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Alba Iulia, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Alba (instanţa care ar fi fost competentă din punct de vedere material), rezultă că Tribunalul Argeş este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.