Municipality’s annulment claim rejected; loan-for-use contract for electricity network upheld, appeal costs awarded

Şedinţa publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.12.2020 pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea (în continuare, "U.A.T. Cârcea") a chemat în judecată pe pârâta S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A., solicitând, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat nr. x/25.04.2018 şi pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3865/26.04.2021, Judecătoria Craiova, secţia I civilă şi-a declinat în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă competenţa materială, iar acesta din urmă, prin sentinţa civilă nr. 774/17.12.2021, s-a dezînvestit în favoarea secţiei a II-a Civile a instanţei.

Astfel sesizat, prin sentinţa nr. 125/30.05.2023, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea a declarat apel împotriva acestei sentinţe, care a fost respins prin decizia nr. 559/28.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea a atacat cu recurs această decizie, solicitând casarea ei şi admiterea acţiunii.

În motivare, a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva primului motiv de casare, a arătat că instanţa de apel a omis analiza concretă a raporturilor juridice prin prisma susţinerilor sale, a apărărilor şi a probelor, nesocotind exigenţele derivate din prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

S-a referit, în acest sens, la constatările Curţii de Conturi din decizia nr. 49/2019 care evidenţiază încălcarea, prin contractul de comodat, a dispoziţiilor art. 874 C. civ. şi a art. 36 alin. (5) şi art. 124 din Legea nr. 215/2001.

Deşi, în considerarea încălcării dispoziţiilor menţionate, a promovat acţiunea de faţă, învederând că pârâta nu este o instituţie de utilitate publică, curtea de apel a respins apelul, motivându-şi soluţia pe un alt temei, respectiv că pârâta desfăşoară un serviciu public.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă, prin notele de concluzii înregistrate la 17.05.2024, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-un prim motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac susţine că motivarea hotărârii nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât omite analiza susţinerilor expuse prin memoriul de apel.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce face ca, în sarcina instanţelor, să se regăsească obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, impune ca celor fundamentale, susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, să li se ofere o dezlegare.

În apel, art. 479 C. proc. civ. obligă instanţa de prim control judiciar să verifice, în limitele învestirii sale, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ceea ce, din perspectiva obligaţiei de motivare, face necesare atât expunerea argumentelor care conduc la pronunţarea hotărârii în calea de atac şi contrapunerea lor statuărilor primei instanţe, cât şi indicarea consideraţiilor părţilor care au fost primite, respectiv înlăturate.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că prin calea de atac, reclamanta a invocat încălcarea, la momentul încheierii contractului de comodat, a art. 874 C. civ. şi a art. 124 din Legea nr. 215/2001 şi a solicitat instanţei de control judiciar verificarea validităţii convenţiei, subliniind că pârâta desfăşoară un serviciu public.

Curtea de apel a confirmat, în primul rând, dispoziţia de respingere de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local Cârcea nr. 21/30.03.2018 şi, evocând art. 124 din Legea nr. 215/2001, art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul A.N.R.E. nr. 31/2013 şi raportul de expertiză întocmit la fond - din care se desprinde concluzia că pârâta prestează un serviciu public de interes general de tip deschis -, a tras concluzia că pârâtul era îndreptăţit să primească în folosinţă, cu titlu gratuit, reţeaua de distribuţie edificată.

A mai reţinut că, în lipsa coroborării cu alte probe, nelegalitatea actului administrativ nu poate fi reţinută exclusiv prin prisma deciziei nr. 49/2019 a Camerei de Conturi Dolj, care nu poate fi opusă direct pârâtei; a amintit, în sprijinul acestor statuări, decizia în interesul legii nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A conchis, raportat la dispoziţiile art. 123 şi art. 124 din Legea nr. 215/2001, la art. 51 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2014 şi la Ordinul nr. 75/2013, că extinderea reţelei electrice realizată prin cofinanţare sau prin fondurile administraţiei publice locale poate fi predată cu titlu gratuit operatorului.

Reţinând că susţinerile apelantei au fost examinate în mod real de către instanţa sesizată, iar silogismul expus în motivarea hotărârii este transparent, coerent şi răspunde criticilor expuse în calea ordinară de atac, Înalta Curte constată că decizia recurată denotă respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi, în consecinţă, înlătură motivul de recurs analizat.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că instanţa de apel a omis analiza acţiunii din perspectiva nesocotirii, la încheierea contractului de comodat, a art. 124 din Legea nr. 215/2001 şi a art. 874 C. civ., întrucât pârâta nu este o instituţie de utilitate publică, ci doar prestează un serviciu public.

Criticile recurentei sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Raporturile juridice litigioase derivă din încheierea de către părţi, în temeiul art. 17 alin. (1) din Metodologia pentru evaluarea condiţiilor de finanţare a investiţiilor pentru electrificarea localităţilor ori pentru extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 75/2013 (în continuare, "Metodologia"), a contractului de cofinanţare nr. x/27.12.2016, prin care s-au stabilit atât condiţiile financiare de cofinanţare pentru realizarea reţelei electrice de interes public pentru racordarea utilizatorilor individuali "extindere reţea electrică de distribuţie zona A.", cât şi regimul proprietăţii şi utilizării ei.

Potrivit art. 8 lit. g) şi i) şi art. 12 din contractul de cofinanţare, reţeaua electrică ce face obiectul contractului de cofinanţare este în coproprietatea părţilor la data punerii în funcţiune, iar autoritatea publică, actuala recurentă, şi-a asumat obligaţia de predare a instalaţiilor de distribuţie publică în comodat către operatorul de distribuţie, intimata.

La 30.03.2018, prin hotărârile nr. 20 şi nr. 21, Consiliul Local Cârcea a aprobat introducerea investiţiei "extindere reţea electrică de distribuţie zona A." în domeniul privat al comunei Cârcea şi, respectiv, încheierea contractului de comodat încheiat cu intimata; la 25.04.2018, recurenta a semnat convenţia a cărei anulare se solicită.

Prin decizia nr. 49/2019, Camera de Conturi Dolj a constatat că lucrarea de extindere a reţelei electrice de distribuţie este un bun proprietate publică a U.A.T. Cârcea şi că darea ei în folosinţă gratuită intimatei încalcă art. 36 alin. (5), art. 124 din Legea nr. 215/2001 şi art. 874 C. civ.

În subsecvenţa actului de control, U.A.T. Cârcea a promovat prezenta acţiune, solicitând anularea convenţiei litigioase.

Înalta Curte observă că promovarea acţiunii pe temeiul invocat de reclamantă, respectiv art. 1.237 C. civ., evidenţiază de la bun început construcţia contradictorie a cererii, întrucât dispoziţia legală sancţionează încheierea unui act juridic cu scopul de a eluda o normă legală imperativă. O astfel de ipoteză presupune ca actul contestat, deşi valabil încheiat, să fie utilizat ca instrument pentru fraudarea legii. Totuşi, reclamanta contestă tocmai această premisă, susţinând că actul în sine ar fi nul ab initio, ceea ce contrazice însăşi logica invocării art. 1.237 C. civ.

În realitate, cauza acţiunii, insuficient detaliată în actul de sesizare, vizează nulitatea contractului de comodat fundamentată pe ilicitatea obiectului său, derivată din împrejurarea că un bun despre care se pretinde că se află în proprietate publică a fost dat în folosinţă gratuită unei entităţi care, nefiind calificată drept instituţie de utilitate publică, ci doar prestatoare de servicii publice, nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi un astfel de bun, conform art. 874 C. civ.

Cum litigiul s-a născut în legătură cu o lucrare de extindere a reţelei electrice de distribuţie derulată în condiţiile Ordinului A.N.R.E. nr. 75/2013, sunt relevante dispoziţiile art. 17 alin. (3) lit. b) din Metodologia aprobată prin acest ordin, care prevăd că "autoritatea publică, în calitate de coproprietar, atribuie operatorului de distribuţie concesionar dreptul de utilizare exclusivă a reţelei electrice, conform prevederilor legale în vigoare".

Pe de altă parte, art. 4 alin. (1) lit. a) din Metodologia privind reglementarea condiţiilor pentru preluarea de capacităţi energetice de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 31/2013 permitea transferul capacităţii energetice de distribuţie prin contract de comodat, pe baza acordului de voinţă dintre deţinătorul ei şi operatorul de distribuţie concesionar.

Prin urmare, hotărârile instanţelor devolutive au reţinut în mod judicios că încheierea contractului de comodat era permisă de legislaţia secundară şi, totodată, că el a fost încheiat atât în baza contractului de finanţare nr. x/27.12.2016 - act juridic a cărui validitate nu a fost contestată -, cât şi a unui act administrativ - hotărârea Consiliului Local Cârcea nr. 21/30.03.2018 -, a cărui legalitate a fost confirmată prin respingerea excepţiei de nelegalitate.

Înalta Curte observă că dispoziţia de respingere a excepţiei de nelegalitate nu a fost recurată de reclamantă, astfel că este învestită cu autoritate de lucru judecat şi, de asemenea, notează că, în faţa primei instanţe, pârâta s-a prevalat şi de hotărârea Consiliului Local nr. 20/30.03.2018, prin care cota-parte din proprietatea reclamantei a fost inclusă în domeniul privat al Comunei Cârcea; în raport cu acest act administrativ, nu s-a dovedit că a intervenit o cauză de ineficienţă.

Starea de fapt astfel conturată nu poate fi cenzurată în recurs şi impune concluzia că reclamanta nu a dovedit că actul juridic a cărui anulare o solicită încalcă dispoziţiile art. 874 C. civ., câtă vreme textul legal se referă exclusiv la bunurile proprietate publică.

După cum a reţinut în mod judicios instanţa de apel, făcând trimitere la decizia în interesul legii nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 49/02.05.2019 a Camerei de Conturi Dolj nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru a conduce la concluzia încălcării, prin actul juridic contestat, a unor dispoziţii legale sancţionate cu nulitatea. Constatările organului de control şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate - recurenta - sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta şi, fiind externe raportului juridic litigios, nu pot fi opuse direct pârâtei.

Consecutiv acestei concluzii, trebuie conchis şi că decizia recurată nu reflectă aplicarea greşită a art. 124 din Legea nr. 215/2011, care - în forma în vigoare la data încheierii actului juridic, 25.04.2018 - privea deopotrivă bunurile proprietate publică şi privată locală şi permitea consiliilor locale să le dea în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.

În consecinţă, Înalta Curte înlătură şi susţinerile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, reţinând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi, reţinând culpa procesuală a recurentei, o va obliga, în condiţiile art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., la plata către intimată a cheltuielilor de judecată dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta U.A.T. Comuna Cârcea împotriva deciziei nr. 559/28.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.