Supplier wins reversal: price-cap rule applies only above 1 leu/kWh threshold; appeal quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16.06.2022 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea ei la stornarea facturilor emise la 27.05.2022 cu seria x şi nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x, cu consecinţa menţinerii facturilor întocmite iniţial, cu seria x şi nr. x din 15.03.2022 şi nr. x din 13.04.2022, la restituirea diferenţelor de sume stabilite eronat şi achitate de reclamantă şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 547/14.10.2022, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Astfel sesizat, prin sentinţa civilă nr. 156/25.01.2023, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 538/17.10.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea şi a obligat pârâta să storneze facturile fiscale emise în 27.05.2022, seria x nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x şi să menţină facturile fiscale seria x nr. x din 15.03.2022 şi nr. x din 13.04.2022, să restituie reclamantei suma de 545.865,57 RON, plătită în plus în baza facturilor anterior menţionate şi să îi achite, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 12.725,47 RON, aferente primei instanţe şi suma de 6.961,51 RON, aferente apelului.

B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a învederat că în perioada 01.02-31.03.2022 a furnizat intimatei-reclamante, în baza contractului nr. x/02.12.2021, energie electrică la un preţ de 0,980663 RON/kWh, inclusiv T.V.A., procedând la emiterea facturilor cu respectarea art. 61 din O.U.G. nr. 118/2021, care se aplică numai în ipoteza în care preţul de contract pentru clienţii noncasnici de energie este mai mare decât plafonul de 1 leu/kWh, inclusiv T.V.A. Astfel, numai în situaţia în care preţul de contract este mai mare, el se plafonează, cel mult, la valoarea indicată.

A susţinut că, pentru clienţii noncasnici, O.U.G. nr. 118/2021 include exclusiv plafonul de 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, independent de componentele incluse în preţul final, concluzie derivată din art. 61; a explicat că mecanismul în temeiul căruia se asigură valoarea rezonabilă a preţului final facturat clientului noncasnic este că lui îi este facturat plafonul maxim, iar furnizorul solicită diferenţa dintre preţul contractual şi plafon de la Ministerul Energiei şi nu o suportă din fonduri proprii.

A arătat că, în contrast, intimata pretinde ca preţul final facturat să fie inferior valorii de 1 leu/kWh - mai exact să plătească un preţ final de 0,83663 RON/kWh -, deci solicită aplicarea pentru componenta de preţ al energiei electrice a valorii de 0,525 RON/kWh, deşi aceasta nu este ea însăşi un plafon.

A relevat că instanţa de fond a reţinut corect că situarea preţului contractual agreat sub plafonul de 1 leu/kWh exclude acordarea compensării, însă curtea de apel, deşi constată că trebuie întrunite două condiţii, neglijează efectul pe care îl produce neîndeplinirea uneia dintre ele şi califică, opus legii, valoarea componentei de preţ al energiei electrice drept un plafon de sine stătător.

Recurenta a calificat interpretarea drept contrară atât O.U.G. nr. 118/2021, cât şi legislaţiei secundare, sens în care a indicat Ghidul de utilizare şi instrucţiunile de completare a machetelor din O.U.G. nr. 118/2021, emise de A.N.R.E. şi corespondenţa purtată cu autoritatea şi cu Ministerul Energiei.

A explicat că, urmare a depunerii cererilor de decontare la Ministerul Energiei, a rezultat că a emis eronat facturile iniţiale, întrucât preţul final de contract nu depăşea valoarea de 1 leu/kWh, şi, în consecinţă, a notificat intimata-reclamantă, a stornat facturile eronate şi a emis noi facturi în 27.05.2022, la preţul de contract.

Autoarea căii de atac a ataşat recursului înscrisuri.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 06.02.2024, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că raţionamentul instanţei de prim control judiciar nu este contradictoriu, întrucât reţine că, pentru beneficiul plafonării la cel mult 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, componenta preţului energiei electrice poate să fie de cel mult 0,525 RON/kWh, concluzie ce susţine propria viziune că sensul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2022 este că, deşi se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, preţul final poate fi şi inferior acestei valori.

La 15.03.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că disputa litigioasă derivă din aplicarea O.U.G. nr. 118/2021 în cazul contractului de furnizare încheiat între pârâtă, în calitate de furnizor, şi reclamantă, în calitate de client - consumator noncasnic -, pentru consumul de energie electrică înregistrat în lunile februarie şi martie 2022.

Prin facturile emise în lunile martie şi aprilie 2022, pârâta, furnizor, a dat eficienţă plafonării reglementate de O.U.G. nr. 118/2021, modificată prin O.U.G. nr. 3/2022; în luna mai 2022 însă, apreciind că a aplicat greşit plafonarea, a revenit asupra facturilor iniţiale, stornându-le, şi a emis facturi noi, în care preţul nu a mai avut în vedere măsurile de compensare.

De aceea, reclamanta a iniţiat prezentul litigiu, solicitând instanţei să oblige pârâta la stornarea facturilor emise în luna mai 2022, la menţinerea facturilor emise iniţial şi la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Prima instanţă a respins acţiunea, constatând că preţul final prevăzut în anexa 2 a contractului părţilor, cu luarea în considerare a preţului de achiziţie al energiei electrice active de 669 RON/MWh, se situează sub valoarea de 1 leu/kWh, fiind de 0,980663 RON/kWh, în ambele luni de referinţă.

A observat că suportarea de către stat a unei părţi din valoarea energiei electrice consumate şi facturate de furnizor - scopul urmărit prin acordarea compensării, rezultat din expunerea de motive a ordonanţei - nu justifică aplicarea măsurii în cazul consumatorilor noncasnici prevăzuţi de art. 61, decât în cazul depăşirii unui anumit plafon de preţ, iar acesta are în vedere preţul stabilit contractual între furnizor şi client.

Prin urmare, a statuat că, în considerarea actului normativ reglementând o schemă de ajutorare a consumatorului final, statul suporta, în sensul art. 61 lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021, diferenţa rezultând din depăşirea plafonului de 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, calculată faţă de preţul contractual.

Sentinţa tribunalului a fost reformată de instanţa de apel, care a reţinut - evocând şi interpretarea Ministerului Energiei din adresa din 19.07.2022 - că, în aplicarea art. 61 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2022, se impune a fi observat şi preţul componentei energiei electrice din preţul final facturat, chiar dacă cel din urmă era inferior valorii de 1 leu/kWh.

Subsecvent, a constatat că facturile emise cu aplicarea plafonului pentru componenta preţului energiei electrice erau corecte, iar cele din 27.05.2022 contravin prevederilor legale.

Prin intermediul căii extraordinare de atac, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cum din perspectiva primului motiv de nelegalitate se afirmă contrarietatea considerentelor prin care instanţa de apel statuează asupra sensului dispoziţiilor legale de care depinde soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că recurenta pretinde, în realitate, greşita lor aplicare şi va avea în vedere susţinerile cu prilejul dezlegării celei de-a doua ipoteze de casare.

Prin criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac afirmă, în esenţă, că dispoziţiile art. 61 din O.U.G. nr. 118/2021 determină plafonarea preţului de contract pentru clienţii noncasnici de energie la 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, numai dacă tariful depăşeşte valoarea menţionată.

Susţine că scopul ordonanţei de urgenţă, de a asigura o valoare rezonabilă a preţului la clientul final, se coroborează cu obligaţia statului de a suporta diferenţa dintre preţul contractual şi unicul plafon reglementat de dispoziţia menţionată, de 1 leu/kWh.

Recurenta relevă că interpretarea dată de curtea de apel dispoziţiilor în divergenţă este infirmată şi de legislaţia secundară emisă de A.N.R.E., dar şi de interpretarea Ministerului Energiei.

În apărare, intimata-reclamantă afirmă că plafonarea reglementată de O.U.G. nr. 118/2021 vizează, în cazul consumatorilor noncasnici, o valoare de cel mult 1 leu/kWh, dar ea se aplică şi în cazul în care preţul final este mai mic, însă componenta preţului energiei electrice depăşeşte 0,525 RON/kWh. Totodată, invocă şi interpretarea dată de Ministerul Energiei prin adresa nr. x/19.07.2022.

Premergător statuării asupra motivelor de recurs, Înalta Curte va reţine că dispoziţiile legale a căror interpretare divergentă a generat disputa litigioasă sunt cele ale art. 61 din O.U.G. nr. 118/2021, introdus prin O.U.G. nr. 3/2022, care prevăd următoarele:

"(1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie-31 martie 2022, preţurile pentru energie electrică (…) se plafonează pentru clienţii noncasnici, excepţie făcând clienţii noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 (…), aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, beneficiarii prevăzuţi la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 (…), precum şi producătorii de energie electrică, după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 RON/kWh;

(…)

(2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:

a) pentru energie electrică - componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;

(…)

(3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi (…) nu includ TVA".

Articolul 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 118/2021 prevede că "Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022 şi plafonul maxim de (…) 525 RON/MWh, reprezentând preţul energiei electrice, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 61 alin. (1), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei".

Alineatul (11) al aceluiaşi articol dispune că "Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va transmite valorile aferente compensărilor prevăzute la alin. (1) - (7) către Ministerul Energiei, iar acesta efectuează plata către furnizori a sumelor reprezentând valoarea compensării în termen de 15 zile de la data primirii documentelor".

Prin Ordinul comun nr. 183/112/173/2022, emis de Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministrul Energiei şi Ministrul Finanţelor, a fost aprobată procedura de decontare a sumelor aferente schemei de sprijin reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare, precum şi documentele în baza cărora se realizează decontarea (în continuare, "Procedura de decontare").

Prin art. 13 alin. (6) din Procedura de decontare se prevede că, în termen de 30 de zile de la introducerea datelor pe platforma pusă la dispoziţie şi gestionată de A.N.R.E., autoritatea va calcula, pentru fiecare furnizor, separat pentru gaze naturale şi/sau energie electrică, valorile aferente compensaţiilor şi le va transmite către Ministerul Energiei în vederea decontării.

Disputa litigioasă necesită stabilirea sensului art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2021, demers care, astfel cum în mod just arată autoarea căii de atac -, impune deopotrivă aplicarea interpretării teleologice, în considerarea scopului actului normativ, şi a celei sistematice, prin raportare la alte acte normative.

Procedând în primul sens, Înalta Curte observă că expunerea de motive a legii de aprobare a O.U.G. nr. 118/2021 precizează că actul normativ reglementează o schemă de acordare a unei compensări lunare clienţilor casnici pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică, suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Expunerea de motive care a însoţit Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2022 menţionează că O.U.G. nr. 118/2021 va fi modificată şi completată în sensul "plafonării preţurilor finale facturate pentru energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii noncasnici".

De aceea, o primă concluzie pe care se va baza dezlegarea recursului este că scopul reglementării analizate este subvenţionarea consumatorului vulnerabil - din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei -, prin instituirea unei scheme de plafonare care vizează, inechivoc, preţurile finale facturate clienţilor noncasnici şi nu intervenţia asupra componentelor individuale ale tarifului.

Divergenţele de interpretare derivă din menţionarea în cuprinsul art. 61 alin. (1) lit. a) atât a preţului final facturat al energiei electrice care se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, cât şi a componentei de preţ al energiei electrice, care va fi în valoare de maximum 0,525 RON/kWh.

Ambiguitatea normei legale este generată de complexitatea raporturilor juridice pe care le reglementează, în care se suprapune, pe de o parte, relaţia dintre consumatorul vulnerabil/client final şi stat, grefată pe raportul preexistent dintre client şi furnizor, şi, pe de altă parte, cel subsecvent primului, derulat între furnizor şi stat.

Astfel cum s-a arătat anterior, art. 61 alin. (2) al actului normativ menţionează că plafoanele prevăzute la alin. (1) - referindu-se la plafoanele de preţ al energiei electrice şi gazelor naturale, dintre care relevant în cauza de faţă este cel dintâi - reprezintă preţul final facturat pentru clientul final şi au incluse componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi T.V.A.

Reiterând că scopul principal al actului normativ care include schema de compensare este plafonarea preţurilor finale facturate, astfel încât să protejeze consumatorii vulnerabili, şi având în vedere prevederile art. 61 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021, precum şi faptul că, în relaţia dintre furnizor şi consumator, preţul final facturat este unitar, Înalta Curte observă că stabilirea unei cote de preţ reglementat pentru energia electrică (0,525 RON/kWh) are rolul de a structura clar preţul facturat, dar nu ar trebui să conducă la aplicarea schemei de compensare pentru consumatorii care, anterior aplicării ei, nu plăteau un preţ final de cel puţin 1 leu/kWh.

Aceştia nu pot fi consideraţi consumatori noncasnici vulnerabili, întrucât beneficiau deja de un preţ inferior plafonului legal, iar calificarea componentei de preţ al energiei electrice ca fiind ea însăşi un plafon ar extinde categoria de beneficiari ai schemei de compensare şi către aceşti clienţi finali, cu transgresarea scopului reglementării.

Prin urmare, condiţia ca preţul facturat să fie mai mare de 1 leu/kWh este una indispensabilă pentru declanşarea mecanismului de protecţie prevăzut de art. 61 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021.

Dacă preţul final facturat de furnizor este mai mic sau egal cu 1 leu/kWh, nu doar că schema de plafonare nu se aplică, dar niciunul dintre paşii ulteriori prevăzuţi de reglementare nu devine relevant.

De altfel, ghidul A.N.R.E., administrat în probaţiune în faţa instanţei de apel de actuala recurentă, şi care clarifică aplicabilitatea practică a reglementării, prevede că "sunt luate în considerare doar preţurile preplafonare care depăşesc pragul de 1,00 leu/kWh (…)", confirmând astfel că preţurile aflate sub acest prag nu sunt afectate de plafonare.

În situaţia în care condiţia care priveşte raportul juridic primar este îndeplinită, atunci schema de plafonare este activată şi determină reducerea preţului facturat la 1 leu/kWh, iar măsura este implementată de furnizor.

În acest caz, într-un raport juridic secundar şi care nu interesează cauza de faţă - referitor la calculul şi plata de la bugetul de stat a sumelor cuvenite furnizorilor -, valoarea de 0,525 RON/kWh devine relevantă, în măsura în care furnizorul a înregistrat un preţ mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 01.02-31.03.2022 superior plafonului maxim de 525 RON/MWh.

Interpretarea sistematică expusă în precedent surprinde şi art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, prevederile art. 13 din Procedura de decontare şi reglementările tehnice emise de A.N.R.E. şi corespunde şi principiului de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, permiţând actului normativ să producă efecte complete şi conforme cu scopul său.

Nu poate fi primită susţinerea intimatei-reclamante, potrivit căreia formularea art. 61 alin. (1) "preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus" înseamnă că valoarea plafonată poate fi inferioară celei indicate.

Concluzia intimatei se bazează pe o lectură strict literală a textului legal care este, însă, insuficientă pentru decelarea sensului reglementării, pentru că norma, în contextul dualităţii ei, necesită, aşa cum s-a arătat, recurgerea la interpretarea teleologică şi sistematică.

Or, procedând astfel, s-a conchis deja anterior că intenţia legiuitorului a fost de a fixa o limită superioară pentru preţul final facturat şi nu de a reduce automat preţul deja stabilit prin convenţia părţilor sub acest prag, ceea ce denotă că legiuitorul a operat cu o premisă implicită, aceea că preţul final facturat înainte de aplicarea măsurii era mai mare de 1 leu/kWh, în lipsa căreia nu există necesitatea unei plafonări, deoarece consumatorul nu ar fi considerat vulnerabil în sensul protecţiei vizate de actul normativ.

De altfel, evoluţia legislativă confirmă interpretarea expusă, întrucât în reglementarea ulterioară a schemei de compensare, O.U.G. nr. 27/2022, aprobată prin Legea nr. 206/2022, art. 5 alin. (3) dispune că "În cazul în care preţul din contractul de furnizare în vigoare încheiat cu clienţii finali prevăzuţi la alin. (1) este mai mic decât preţul final rezultat prin aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, se aplică preţul contractual".

De aceea, nu poate primi efectul dat de instanţa de apel nici adresa nr. x/19.07.2022 a Ministerului Energiei, care - distinct de împrejurarea că nu realizează o interpretare a actului normativ - trebuie privită din perspectiva destinatarului ei, un furnizor de energie, căruia i se explică condiţiile aplicării, în raport cu el, a O.U.G. nr. 118/2021. Concluzia derivă din punctul 1 al adresei care explică modul de calcul al preţului mediu ponderat şi reflectă prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 118/2021, explicate în precedent de instanţa de recurs.

În concluzie, instanţa supremă constată că, pentru soluţionarea litigiului de faţă - care opune un furnizor clientului final - nu interesează valoarea maximă a componentei de preţ al energiei electrice, ci este operant plafonul de cel mult 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, stabilit de legiuitor pentru preţul final facturat, prin art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2021.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel, care va avea în vedere dezlegările problemelor de drept din prezenta decizie şi cererile accesorii ale părţilor, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs şi în cererea de suspendare a deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 538/17.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.