Absolute nullity of a judicial auction deed executed after bankruptcy opening: imperativeness of statutory suspension under Law 85/2014 and inapplicability of fraud requirements for movable goods

Şedinţa publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursurilor şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.11.2018 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâţii C., D. S.A. şi Biroul Executorului Judecătoresc E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în principal, să constate nulitatea procesului-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de B.E.J. E., privind vânzarea la licitaţie publică a spaţiului comercial situat în Bacău, str. x, iar în subsidiar, să le anuleze; a solicitat, totodată, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 193/18.04.2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar F.. şi prin administrator special G., a declarat apel.

Prin decizia nr. 870/16.12.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a administratorului special şi, în consecinţă, a respins apelul declarat de G., a admis apelul promovat de lichidatorul judiciar al S.C. A. S.R.L., a anulat în parte sentinţa apelată, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind actul de adjudecare şi l-a trimis spre o nouă judecată primei instanţe, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, C. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1599/23.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În rejudecare, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 367/13.10.2022, prin care a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară. A obligat reclamanta la plata sumei de 310 RON, cheltuieli generate de fotocopierea dosarului de executare, iar pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1.810 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, C. a formulat apel.

Prin încheierea din 01.03.2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a constatat că B.E.J. E. nu are calitate de parte în cauză, iar prin decizia nr. 264/15.03.2023, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.662 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat recurs principal, iar C., recurs incident.

Prin recursul principal, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei recurate şi pe fond, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

În motivare, a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat astfel, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Introductiv, a arătat că instanţa de fond a reţinut corect, în temeiul art. 8 alin. (3) şi art. 52 din Legea nr. 85/2014, că efectele sentinţei de deschidere a procedurii de faliment se produc nu de la momentul cunoaşterii ei de către persoanele interesate, ci de la data pronunţării, astfel încât, o dată cu pronunţarea sentinţei nr. 188/05.04.2017 - prin care s-a dispus, în dosarul nr. x/2016, intrarea sa în faliment în procedură simplificată, publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă (în continuare, "B.P.I.") în 09.05.2017 - hotărârea îi era opozabilă executorului judecătoresc şi intimata D. S.A. era obligată să îşi valorifice creanţa numai în procedura colectivă.

A afirmat că termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare era deja epuizat la 08.06.2017, când a fost desemnat lichidatorul judiciar provizoriu, astfel încât procesul-verbal de adjudecare din 12.04.2017 nu putea fi atacat în cadrul executării silite; totodată, a relevat că a urmărit anularea actului de adjudecare, acţiunea fiind respinsă în dosarul nr. x/2016, cu motivarea că nu poate fi întemeiată pe Legea nr. 85/2014.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului principal a invocat existenţa unor motive contradictorii şi străine de natura cauzei, susţinând că instanţa de apel a fost în eroare în privinţa obiectului acţiunii; a evocat considerentele de la pagina 8 a deciziei şi a subliniat că numai o instanţă de drept comun putea dezlega acţiunea, întrucât competenţa judecătorului-sindic este una limitată, context în care a susţinut că în mod corect judecătorul fondului a reţinut autoritatea de lucru judecat a statuărilor instanţei supreme din ciclul procesual anterior, privind calificarea actului de adjudecare ca act translativ de proprietate, împotriva căruia se poate exercita acţiunea în constatarea nulităţii absolute sau în nulitate.

Printr-o critică distinctă, recurenta-reclamantă a afirmat că instanţa de apel a omis să răspundă motivelor de apel referitoare la incidenţa art. 167 din Legea nr. 85/2014.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a vizat considerentele expuse de instanţa de apel la pagina 10 a hotărârii - prin care s-a considerat că o diferenţă de 113.000 RON, mai mică de 22% din valoarea spaţiului, nu echivalează cu subevaluarea bunului - calificându-le drept contrare art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 44 din Constituţie.

Totodată, a contestat şi aserţiunile instanţei de apel cu privire la regulile de diminuare a preţului din C. proc. civ., considerându-le străine cauzei, de vreme ce procedura de executare silită trebuia întreruptă ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin intermediul unui set de critici subsecvent, autoarea căii de atac a susţinut greşita aplicare a art. 777 C. proc. civ., a art. 75, art. 84, art. 117 şi art. 176 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a art. 1.657 C. civ. şi a Legii nr. 31/1990.

Printr-o primă critică, a afirmat că, din moment ce creanţele urmărite au fost achitate integral, bunul imobil nu va fi valorificat prin licitaţie, ci va fi atribuit, potrivit Legii nr. 31/1990, în coproprietate asociaţilor, în funcţie de cotele de participare.

Din perspectiva greşitei aplicări a art. 777 C. proc. civ., autoarea recursului principal a susţinut că, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, executorul judecătoresc trebuia să suspende procedura de executare silită, începând cu 05.04.2017.

A reliefat că poziţia procesuală a D. S.A. este lipsită de interes, din moment ce creanţa pentru care executorul judecătoresc a realizat vânzarea silită a spaţiului comercial a fost acoperită în procedura insolvenţei, iar în situaţia constatării nulităţii absolute a actului de adjudecare, imobilul se va reîntoarce în patrimoniul său şi executorul judecătoresc va restitui adjudecatarului preţul plătit.

Această recurentă a relevat că instanţa de fond a recunoscut interdicţia expresă de înstrăinare a bunurilor în cadrul procedurii executării silite raportat la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, devenind incident art. 1.657 C. civ., normă imperativă care ocroteşte un interes de ordin general.

În legătură cu cauza ilicită, a învederat că este probabil ca adjudecatarul să fi insistat să se întocmească şi actul de adjudecare, deşi executorul judecătoresc era decăzut din acest drept, fiindu-i opozabil art. 75 din Legea nr. 85/2014.

A combătut şi teza potrivit căreia anularea actelor juridice poate fi dispusă doar în baza art. 117 din Legea nr. 85/2014, dispoziţii care privesc actele juridice întocmite voluntar de societatea ce intră în insolvenţă.

Autoarea căii de atac a subliniat că vânzarea nu poate fi contestată exclusiv în cadrul contestaţiei la executare, pe de o parte, întrucât nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată şi, pe de altă parte, pentru că nu îi poate fi imputată inacţiunea lichidatorului judiciar, care nu a contestat executarea silită. A menţionat că administratorul statutar a avut dreptul de administrare ridicat începând cu 05.04.2017, data deschiderii procedurii de faliment împotriva societăţii.

A reiterat că vânzarea imobilului a avut loc după deschiderea procedurii de faliment a debitoarei, iar art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 interzice creditorilor ca, în timpul procedurii insolvenţei, să îşi satisfacă creanţele pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât legea specială impune practicianului în insolvenţă să urmărească maximizarea averii debitoarei.

H., a invocat şi art. 84 din Legea nr. 85/2014, care prevede că, în afară de cazurile prevăzute de art. 87, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept.

A solicitat instanţei să constate că procesul-verbal de licitaţie încheiat de B.E.J. E. intră sub incidenţa art. 84 din Legea nr. 85/2014 şi este sancţionat cu nulitatea absolută, din cauza încălcării caracterului concursual şi egalitar al procedurii insolvenţei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 25.08.2023, C. a invocat nulitatea şi inadmisibilitatea recursului declarat de reclamantă, excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui, ca nefondat.

Totodată, C. a formulat recurs incident, în motivarea căruia a afirmat că, prin considerentele care vizează aplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a art. 777 C. proc. civ., instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, a expus considerente străine de natura cauzei şi a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Premergător, a relevat că dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul Legii nr. 85/2014 de lichidatorul judiciar în dosarul nr. x/2016 a rămas definitivă, prin respingerea ca tardivă a căii de atac, conduită care nu îi deschide dreptul la formularea unei alte cereri, pentru aceleaşi motive.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a remarcat că dosarul indicat nu a avut ca obiect o contestaţie la executare, ci o acţiune în anulare reglementată de Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, a combătut decizia atacată, arătând că o acţiune de drept comun în constatarea nulităţii absolute nu poate fi întemeiată pe art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Această afirmaţie a avut în vedere ipoteza în care instanţa de recurs apreciază că acţiunea de drept comun poate fi formulată împotriva unui adjudecatar care nu este creditorul ce a iniţiat executarea silită, fără a i se solicita reclamantului să dovedească o fraudă, astfel cum dispune art. 777 alin. (1) C. proc. civ.

A subliniat că acţiunea de faţă nu urmează niciuna dintre căile deschise lichidatorului, contestaţie la executare, potrivit art. 704 C. proc. civ., sau acţiunea în anulare, întemeiată pe art. 84, respectiv art. 121 din Legea nr. 85/2014.

A evidenţiat că, înlăturând celelalte motive pe care s-a fundamentat cererea, instanţele de fond au confirmat că a achitat preţul real şi că nu i s-a dovedit intenţia frauduloasă sau reaua-credinţă.

A arătat că vânzarea era consumată anterior publicării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, actul de adjudecare fiind numai instrumentum-ul, dovada înstrăinării finalizate prin procesul-verbal de vânzare la licitaţie, astfel încât, în viziunea sa, dezlegarea căii extraordinare de atac impune a stabili momentul la care a operat transferul de proprietate. A subliniat că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei recurentei-reclamante nu era publicată la momentul încheierii procesului-verbal de executare silită.

A evidenţiat că actele încheiate cu încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu sunt nule ex lege, dispoziţia având în vedere suspendarea acţiunilor judiciare şi nu anularea actelor juridice, care poate fi dispusă doar în baza art. 117 şi următoarele din lege.

Recurentul-pârât a susţinut că se impunea ca instanţa de apel să înlăture criticile formulate în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, însă a încălcat şi interpretat greşit art. 777 C. proc. civ. şi art. 1.657 C. civ.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului incident.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a căilor de atac, care a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care s-a prevalat recurenta-reclamantă.

Prin încheierea din 27.03.2024, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului principal şi au fost admise în principiu ambele recursuri, dispunându-se citarea părţilor pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanţelor devolutive, disputa litigioasă priveşte validitatea actului de adjudecare a unui bun imobil, emis de executorul judecătoresc împotriva unui debitor aflat în procedura insolvenţei, într-o urmărire silită imobiliară care nu a fost întreruptă la momentul deschiderii procedurii; elementele relevante şi parcursul procesual al cauzei vor fi sintetizate în continuare, pentru a pregăti statuarea asupra celor două recursuri.

Astfel, prin încheierea din 29.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, executorul judecătoresc E. a admis cererea formulată de creditoarea D. S.A. împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. şi a încuviinţat executarea silită a contractului de credit nr. x-001377 din 24.09.2010, a contractului de garanţie personală nr. x din 24.09.2010, a contractului de ipotecă mobiliară asupra creanţelor nr. x din 19.07.2012 şi a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/22.09.2010 de notarul public I..

Prin sentinţa civilă nr. 188/05.04.2017, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a dispus intrarea în faliment, în procedură simplificată, a debitoarei S.C. A. S.R.L.

La 12.04.2017, ca urmare a licitaţiei imobiliare derulate, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din care rezultă că C. a oferit cel mai mare preţ pentru bunul imobil aflat în proprietatea debitorului, supus urmăririi.

La 09.05.2017, sentinţa de deschidere a procedurii falimentului a fost publicată în B.P.I. nr. 9070.

La 10.05.2017, executorul judecătoresc a emis actul de adjudecare nr. 31, din care rezultă că C. a adjudecat, prin procesul-verbal de licitaţie din 12.04.2017, imobilul situat în Bacău, Calea x.

Prin acţiunea de faţă, introdusă la 01.11.2018, debitoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, a solicitat constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017.

În primul ciclu procesual, sentinţa prin care tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii a fost reformată de curtea de apel în parte, constatându-se admisibilitatea capătului de cerere privind actul de adjudecare; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia instanţei de apel.

În ciclul procesual curent, sentinţa prin care tribunalul a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară a fost atacată de pârâtul adjudecatar, calea ordinară de atac fiind admisă, iar hotărârea, schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii.

Premergător statuării asupra recursului principal, Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentului-pârât care impută căii de atac promovate de reclamantă lipsa interesului, motivat de împrejurarea că, prin intermediul ei, lichidatorul judiciar ar tinde la protejarea intereselor asociaţilor.

Va reţine că, potrivit art. 458 C. proc. civ., interesul promovării căii de atac derivă din caracterul defavorabil al dispoziţiilor hotărârii atacate, iar cum sentinţa tribunalului a fost schimbată în tot prin decizia recurată, în sensul respingerii acţiunii, recursul principal evidenţiază prezenţa acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile.

Criticile dezvoltate în susţinerea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - vizând pretinsa neglijare a unor argumente ale părţii sau contarietatea unor considerente - nu au, în concret, aptitudinea de a determina casarea hotărârii instanţei de apel şi de a face de prisos analiza argumentelor în legătură cu pretinsa încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material.

De aceea, ele vor fi analizate numai dacă îşi vor păstra utilitatea, subsecvent examinării ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sintetizând criticile din recursul principal pentru a contura o secvenţialitate logică a analizei, Înalta Curte observă că un prim set de argumente susţine - opus considerentelor instanţei de apel - că cererea de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare (emis ulterior datei de 05.04.2017, când a fost deschisă procedura de faliment a reclamantei), întemeiată în drept pe încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 care împiedica derularea executării silite, poate face obiectul unei acţiuni de drept comun şi nu doar al unei contestaţiei la executare; totodată, se afirmă că actul de adjudecare este afectat de o cauză ilicită.

H. celui dintâi set de argumente, autoarea recursului principal contestă înlăturarea, prin decizia recurată, a aplicării art. 1.657 C. civ., dar şi fundamentarea hotărârii pe art. 777 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, o a treia categorie de motive include argumente eterogene, care privesc pretinsa neadecvare a preţului de adjudecare, satisfacerea la acest moment a masei credale şi incidenţa în cauză a unor dispoziţii din Legea nr. 85/2014, de exemplu, art. 84, art. 114 şi art. 176.

Păşind la analiza primului segment al criticilor, Înalta Curte subliniază că nu va analiza motivul prin care se susţine cauza ilicită a actului de adjudecare, notând că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., argumentul fiind înlăturat de prima instanţă, fără ca reclamanta să apeleze considerentele relevante.

În continuare, autoarea demersului judiciar afirmă că acţiunea în nulitate absolută poate fi îndreptată împotriva actului de adjudecare şi combate statuările curţii de apel din care rezultă că vânzarea poate fi anulată doar în cadrul contestaţiei la executare; argumentează că viziunea curţii, restrictivă, încalcă normele de drept material, care îndreptăţesc orice persoană interesată să se prevaleze de nulitatea absolută.

Recurentul-pârât nu răspunde acestei critici, în mod distinct, prin întâmpinarea formulată.

Curtea de apel a statuat că prima instanţă, reluând analiza motivului de nulitate privind încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a nesocotit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., contravenind dezlegării instanţei supreme care a indicat că impedimentul putea fi valorificat exclusiv prin contestaţia la executare şi numai cu privire la actele de executare.

Criticile recurentei-reclamante sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine, contrar interpretării date de instanţa de apel, că decizia de recurs din ciclul procesual anterior stabileşte că, sub aparenţa unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul nu poate exercita atât contestaţia la executare, cât şi o acţiune de drept comun, iar în ipoteza în care cauzele invocate vizează acte de executare necontestate, acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Cum statuarea evocată indică faptul că, în circumstanţele speţei, actul de adjudecare nu poate fi contestat prin intermediul contestaţiei la executare - ci exclusiv prin acţiunea în nulitate de drept comun -, instanţa de fond a acţionat în mod judicios când a procedat la analiza încălcării art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Împrejurarea că în actuala reglementare nu se prevede distinct posibilitatea atacării actului de adjudecare prin contestaţie la executare - aşa cum dispunea art. 854 C. proc. civ., anterior adoptării Legii nr. 138/2014 - relevă concepţia legiuitorului, inserată inclusiv în expunerea de motive a legii, de a deplasa obiectul contestaţiei la executare la nivelul procesului-verbal de licitaţie, izolând actul de adjudecare de contestaţii a căror cauză derivă din împrejurări circumscrise art. 704 C. proc. civ.

Deşi, raportat la natura sa de titlu de proprietate, actul de adjudecare nu poate fi contestat pentru vicii intrinseci procedurii de executare silită, încălcarea unor cerinţe de fond sau de formă care vizează exclusiv acest act poate fundamenta o acţiune în nulitate, care se exercită în faţa instanţei competente conform dispoziţiilor de drept comun şi nu în faţa instanţei de executare.

În opoziţie cu decizia recurată şi cu apărările recurentului-pârât, Înalta Curte nu decelează niciun impediment pentru care cauza unei acţiuni în nulitate nu ar putea fi însăşi încălcarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aceasta fiind o normă imperativă, de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor şi executărilor silite împotriva debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic.

În consecinţă, instanţa supremă impune părţilor concluzia că, primind critica apelantului-pârât, care a susţinut că nesocotirea art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu poate fundamenta o acţiune în nulitate de drept comun, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură cuprinse în legea specială.

În continuare, recurenta-reclamantă susţine că încălcarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 atrage nulitatea absolută a actului de adjudecare, iar efectul suspendării de drept se produce de la pronunţarea hotărârii judecătorului-sindic.

Instanţa de recurs observă, în acord cu autoarea recursului principal, că producerea suspendării de drept este corelată prin lege cu un moment obiectiv - deschiderea procedurii insolvenţei - care, potrivit art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, este data pronunţării hotărârii de către judecătorul-sindic, în temeiul art. 71 sau art. 72 din lege. Aşadar, faţă de lipsa unei dispoziţii contrare, nu interesează nici momentul subiectiv în care participanţii la procedura execuţională iau cunoştinţă de iniţierea procedurii concursuale şi nici publicarea hotărârii în B.P.I.

Apoi, se impune notat că, din perspectiva executorului judecătoresc - singura care interesează litigiul pendinte, întrucât este contestată validitatea actului emis de acesta -, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de suspendare de drept a executării silite.

De aceea, devin relevante şi dispoziţiile art. 701 C. proc. civ., care dispun prin alin. (1) că "Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege (…)", iar prin alin. (4) că "Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare".

Este deopotrivă relevantă statuarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia în interesul legii nr. 11/2018, punctul 91, potrivit căreia art. 701 alin. (4) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că nu doar actele de executare efectuate în ziua acordării suspendării executării sunt desfiinţate de drept, ci, a fortiori, şi actele de executare efectuate ulterior acestei zile, dacă este cazul.

Se impune, deci, concluzia că sancţiunea desfiinţării de drept invalidează fiecare act emis de executorul judecătoresc începând cu ziua deschiderii procedurii insolvenţei.

Dat fiind că suspendarea de drept derivă din Legea nr. 85/2014, trebuie conchis că viciul determinat de încălcarea ei nu este unul intrinsec executării silite şi, astfel, apare lipsită de fundament susţinerea că el poate fi valorificat, în privinţa actului de adjudecare, exclusiv printr-o cerere subsumată art. 712 C. proc. civ.

În consecinţă, convergent cu calificarea dispoziţiei analizate ca fiind una imperativă, încălcarea ei atrage, în condiţiile art. 1.250 şi art. 1.247 C. civ., sancţiunea nulităţii absolute, câtă vreme executorul judecătoresc nu mai are abilitarea legală să realizeze acte de executare silită, de la momentul la care suspendarea este operantă.

Este, deci, nerelevantă buna-credinţă a adjudecatarului, care nu poate fi opusă efectelor pe care legea le asociază emiterii unor acte de executare când executarea silită a fost suspendată de drept.

Recurenta-reclamantă critică decizia instanţei de apel, susţinând că vânzarea era interzisă de art. 1.657 C. civ., că dispoziţiile art. 777 C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi că buna-credinţă a adjudecatarului este indiferentă, în raport cu dispoziţiile univoce ale legii insolvenţei.

Instanţa de control judiciar devolutiv a înlăturat de la aplicare art. 1.657 C. civ., în temeiul art. 777 alin. (1) C. proc. civ., statuând că nulitatea actului de adjudecare nu poate fi dispusă decât în situaţia unei fraude din partea adjudecatarului.

Recurentul-pârât se prevalează de prevederile art. 777 C. proc. civ., sens în care susţine că frauda adjudecatarului, condiţie esenţială pentru anularea actului de adjudecare, nu poate fi decelată în cauză, din moment ce, la data licitaţiei şi a întocmirii actului de adjudecare, în cartea funciară nu era notată deschiderea procedurii insolvenţei.

Critica recurentei-reclamante este fondată în privinţa greşitei aplicări a art. 777 C. proc. civ., prevedere care nu era incidentă în cauză, întrucât este edictată în materia vânzării silite mobiliare, în timp ce obiectul adjudecării a fost un bun imobil, care se supune unor reglementări distincte; prin urmare, întregul raţionament expus în secţiunea 2 a deciziei recurate reflectă o greşită aplicare a art. 1.657 C. civ.

Pentru considerentele expuse anterior, decizia recurată va fi casată, iar cauza trimisă instanţei de apel spre o nouă judecată, convergent cu dezlegările din prezenta decizie.

Cu prilejul rejudecării, în măsura în care va constata că au fost regulat invocate, instanţa de apel va examina şi argumentele din memoriul de recurs a căror analiză nu s-a materializat în prezenta decizie, ca efect al dezlegării date criticilor anterior examinate.

Păşind la soluţionarea recursului incident, instanţa supremă reţine că pârâtul a solicitat înlăturarea considerentelor care privesc aplicarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanţei de recurs.

Constată că, subsecvent casării, în întregul ei, a deciziei nr. 264/15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, calea de atac exercitată exclusiv împotriva considerentelor acesteia, promovată în condiţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., a devenit lipsită de obiect şi va fi respinsă ca atare.

În consecinţă, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal şi va respinge ca rămas fără obiect recursul incident declarat împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Instanţa supremă nu va primi solicitarea recurentei-reclamante de a statua, subsecvent casării, în fond - această măsură nefiind permisă de art. 497 C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă litigiului -, şi va trimite cauza instanţei de apel, spre o nouă judecată, prilej cu care vor fi analizate şi cererile accesorii ale părţilor, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei nr. 264/15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Respinge ca rămas fără obiect recursul incident declarat de recurentul-pârât C. împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.