Reorganization plan enforcement suspension costs ruled moot after main appeal loss; cassation dismissed and appellant ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3341/04.09.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea creditorului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (11), alin. (2) pct. b), alin. (3), art. 141 alin. (2), art. 142 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 69/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 90/2018, şi a art. 7 pct. 3 Codul fiscal; a indicat că împotriva acestei dispoziţii poate fi exercitat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Totodată, în temeiul art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, a confirmat planul de reorganizare modificat al debitoarei S.C. DINAMO 1948 S.A.; a menţionat că împotriva acestei dispoziţii poate fi exercitat apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (în continuare, "B.P.I.").

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel A., solicitând, totodată, suspendarea executării sentinţei apelate, până la soluţionarea apelului.

Calea de atac a fost înregistrată sub nr. x/2021/a34 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care, prin încheierea din 25.10.2023, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 3341/04.09.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă; a dispus restituirea către petent a cauţiunii de 1.000 RON şi a obligat petentul să plătească intimatei B. suma de 3.047,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 25.10.2023, solicitând casarea acesteia.

În motivarea căii de atac, realizată atât prin declaraţia de recurs din 30.10.2023, cât şi prin completarea motivelor, înregistrată la 13.11.2023, autorul căii de atac a susţinut că, prin încheierea atacată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva primului motiv de casare, printr-o primă critică, recurentul a susţinut că au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de art. 14, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., prin prisma nesocotirii dreptului său la apărare, a principiului contradictorialităţii în procesul civil şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului, raportate la art. 244 şi art. 349 C. proc. civ.

Argumentând această critică, a subliniat că a depus, în şedinţa din 25.10.2023, concluzii scrise, prin care a invocat lipsa caracterului executoriu al hotărârii de fond şi nelegalitatea acesteia, în raport cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; simultan, administratorul judiciar a depus concluzii scrise care nu i-au fost comunicate.

Totodată, a învederat că dispozitivul încheierii atacate nu menţionează autorul excepţiei inadmisibilităţii, admisă de curtea de apel.

Dezvoltând această susţinere, prin memoriul de completare a motivelor de recurs, autorul căii de atac a susţinut că încheierea atacată este nelegală, întrucât stabileşte un termen de recurs de 5 zile, cu încălcarea art. 485 alin. (1) C. proc. civ., deşi prima instanţă s-a pronunţat, printr-un act procedural unic, atât cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi cu privire la planul de reorganizare.

A apreciat că nu se poate stabili regimul juridic aplicabil cererii de suspendare, aceasta fiind o încheiere accesorie, în condiţiile în care hotărârea principală are un caracter dual şi este contrară legii; astfel, a arătat că nu se poate stabili dacă încheierea din 25.10.2023 este susceptibilă de recurs, în condiţiile în care sentinţa civilă atacată cu apel era supusă atât acestei căi de atac, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., coroborat cu art. 46 din Legea nr. 85/2014, cât şi recursului, din perspectiva art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu aceeaşi critică, prin completarea motivelor de recurs, autorul căii de atac a subliniat că cererea de suspendare nu viza soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, supusă recursului, însă afirma că, înglobând şi această dispoziţie, hotărârea judecătorului-sindic nu era executorie, întrucât nu urma regimul căilor de atac reglementat de art. 46 din Legea nr. 85/2014.

O critică subsecventă a privit obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată; autorul căii de atac a arătat că dispoziţia ignoră faptul că, fiind un incident procedural, în cererea de suspendare nu se poate reţine culpa procesuală la care se referă art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin notele scrise înregistrate la dosar la 22.01.2024, intimata S.C. DINAMO 1948 S.A., prin administrator judiciar, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, lipsit de interes şi rămas fără obiect, susţineri precizate astăzi, în dezbateri, ca reprezentând excepţia inadmisibilităţii recursului, respinsă de Înalta Curte, potrivit considerentelor din practicaua prezentei decizii.

La 12.02.2024, recurentul a răspuns la întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea art. 14, art. 20 şi art. 21, prin raportare la art. 244 şi art. 394 C. proc. civ., din perspectiva refuzului instanţei de apel de a amâna cauza sau pronunţarea hotărârii vor fi înlăturate.

Înalta Curte constată că, din moment ce actualul recurent nu a formulat în faţa instanţei de apel nicio solicitare de amânare a cauzei sau a pronunţării hotărârii, susţinerile analizate sunt formulate cu încălcarea principiului non omisso medio şi nu pot fi analizate, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Va fi înlăturată şi critica privind omisiunea menţionării în dispozitivul încheierii atacate a autorului excepţiei inadmisibilităţii, această nematerializând încălcarea unei norme de procedură, partea finală a hotărârii atacate fiind concordantă cu art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Critica expusă în secţiunea I din memoriul de completare a motivelor de recurs - concentrată în jurul negării caracterului executoriu al sentinţei civile nr. 3341/04.09.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă - distinct de construcţia sa contradictorie, va fi înlăturată, întrucât a devenit, la acest moment procesual, lipsită de interes.

Din această perspectivă, se impune notat că recurentul a solicitat suspendarea executării sentinţei civile nr. 3341/04.09.2023 cu privire la dispoziţia de confirmare a planului de reorganizare modificat, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.

La 30.10.2023, data declarării recursului, apelul nu era soluţionat, însă prin decizia civilă nr. 60A/17.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, calea de atac a fost respinsă.

Prin urmare, recurentul nu mai justifică un folos practic în analiza acestei critici, întrucât, independent de temeinicia ei, suspendarea sentinţei tribunalului nu mai este posibilă, momentul soluţionării căii de atac, până la care măsura putea subzista, fiind depăşit.

Critica dezvoltată în secţiunea II a memoriului de completare a motivelor de recurs, prin care se invocă încălcarea art. 485 alin. (1) prin raportare la art. 13, art. 14, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ. este nefondată.

Termenul de 5 zile pentru exercitarea recursului, inserat în dispozitivul încheierii recurate, reflectă în mod corect dispoziţiile art. 719 alin. (6) raportat la art. 450 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere (…) încheierea poate fi atacată, (…), dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă" .

Va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât deduce instanţei supreme încălcarea unei norme de drept procesual, critica circumscrisă motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care autorul căii de atac a susţinut că încheierea recurată încalcă dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât îl obligă la plata cheltuielilor de judecată, deşi cererea de suspendare nu antamează fondul pretenţiilor şi nu conduce la stabilirea culpei procesuale a uneia dintre părţi.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt corecte.

Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o cerere incidentală, potrivit definiţiei cuprinse în art. 30 alin. (6) din cod, în timp ce culpa procesuală la care se referă art. 453 alin. (1) C. proc. civ. vizează modalitatea de soluţionare a unui litigiu în care se deduc judecăţii pretenţiile părţilor, iar nu un incident procedural în legătură cu un atare proces.

Aceasta reprezintă un mijloc de prevenire a consecinţelor ireversibile pe care executarea provizorie a hotărârii primei instanţe le-ar produce, prealabil examinării legalităţii ei de instanţa de apel; procedura nu pune în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii, astfel că nu sunt examinate criticile aduse sentinţei apelate.

De aceea, admiterea sau respingerea cererii de suspendare a executării provizorii nu pune părţile în situaţia de a pierde sau de a câştiga drepturi sau pretenţii deduse judecăţii şi, deci, nu justifică incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., întemeiate pe culpa procesuală, care derivă din pretenţii contrare, opuse reciproc de către părţi.

Prin urmare, este real că instanţa care a soluţionat apelul declarat de actualul recurent în dosarul nr. x/2021 era abilitată să statueze asupra cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-creditoare B. în cererea de suspendare, însă prin decizia civilă definitivă nr. 60A/17.01.2024, pronunţată ulterior promovării prezentei căi de atac, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a decis exclusiv asupra cheltuielilor de judecată din apel.

Aceste consideraţii relevă că viciul încheierii recurate, deşi real, şi-a pierdut aptitudiena de a determina casarea ei.

Pe de o parte, Înalta Curte nu poate dispune, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., decât trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a soluţionat cererea de suspendare, iar aceasta - aşa cum s-a arătat anterior - nu este abilitată să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată, după cum nici nu îi este permis de C. proc. civ. să pronunţe o hotărâre prin care să lase nesoluţionat un capăt de cerere.

Pe de altă parte, instanţa de apel - care era chemată să decidă asupra cheltuielilor de judecată în litigiu - s-a dezînvestit, prin soluţionarea căii de atac.

Este esenţial de observat că autorul recursului urma să suporte şi cheltuielile de judecată efectuate în cauza de faţă de intimata creditoare B., din moment ce a căzut în pretenţii în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3341/04.09.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, calea sa de atac fiind respinsă prin decizia civilă nr. 60A/17.01.2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru aceste motive, instanţa supremă înlătură şi această critică.

Faţă de ansamblul considerentelor anterioare, reţinând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte va respinge recursul şi, reţinând culpa procesuală a recurentului, în condiţiile art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., îl va obliga la plata către intimata B. a sumei de 6.099,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul A. la plata către intimata B. a sumei de 6.099,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.