Validity of contractual jurisdiction clause between professionals vs. exclusive territorial jurisdiction for consumer disputes

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă cu nr. x/2023, la data de 01.11.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 4847,14 RON reprezentând facturi neachitate, dobânda penalizatoare contractuală, precum şi cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 2517/06.03.2024, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţă, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situaţie în care se prevede competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., întrucât cererea formulată în contradictoriu cu pârâta are ca obiect obligarea acesteia la plata unor servicii prestate de furnizor în temeiul contractului de furnizare servicii.

Instanţa a constatat că reclamanta se circumscrie definiţiei profesionistului din cuprinsul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) C. civ., în vreme ce pârâta este consumator în sensul definiţiei din cuprinsul prevederilor pct. 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului şi art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Totodată, potrivit art. 19 din TCG pentru serviciile de transport prestate de reclamantă:

"Toate litigiile care se nasc din interpretarea şi aplicarea prezentului contract se vor soluţiona pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţei de drept comun competentă de la sediul Prestatorului."

Cu toate acestea, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de clauză atributivă de competenţă poate fi încheiată doar după naşterea dreptului la despăgubire. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.

Faţă de cele prezentate, instanţa a apreciat că Judecătoria Timişoara este competentă teritorial să soluţioneze cauza, fiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

Prin sentinţa civilă nr. 12205/19.04.2024, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 121 teza I C. proc. civ. care reglementează un caz de competenţă de ordine publică.

Astfel, s-a reţinut că pârâta B. S.R.L. nu are calitate de consumator, cum greşit a reţinut Judecătoria Buftea, ci pe aceea de profesionist, în acest sens fiind prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) din C. civ., conform cărora "(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ." Or, pârâta din cauză este o persoană juridică, mai exact o societate comercială înscrisă ca atare în Registrul Comerţului. Această concluzie, referitoare la calitatea pârâtei de profesionist, este susţinută şi de definiţiile noţiunilor de "consumator", respectiv "operator economic" cuprinse la pct. 1 şi 13 din Legea 296/2004 privind Codul consumatorului.

Prin urmare, raportat la persoana pârâtei şi obiectul cauzei, competenţa în prezentul litigiu nu era de ordine publică, ci este o competenţă de ordine privată, prevăzută de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.". În prezentul litigiu, sumele de bani solicitate reprezintă bunuri de care părţile pot să dispună, acestea au ales competenţa instanţei înainte de naşterea litigiului, iar competenţa aleasă nu este exclusivă.

Pe cale de consecinţă, Judecătoria Buftea, competentă să judece prezenta cauză, nu putea să îşi invoce din oficiu necompetenţa teritorială, doar pârâta având această posibilitate. Aceasta întrucât, prin modul de reglementare al art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Buftea.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 4847,14 RON reprezentând factura neachitată şi dobânda penalizatoare contractuală, conform Termenilor şi Condiţiilor generale ale contractului de prestări servicii de transport.

În cauză, prima instanţă de conflict a reţinut incidenţa normei de competenţă exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, "consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale".

Or, în speţă, pârâta B. S.R.L. este persoană juridică, ce are calitatea de profesionist, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) din C. civ., conform cărora "(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ."

Astfel, Înalta Curte constată că litigiul de faţă opune doi profesionişti, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii de transport, care, la art. 19 include o clauză atributivă de competenţă, cu următorul conţinut:

"Toate litigiile care se nasc din interpretarea şi aplicarea prezentului contract se vor soluţiona pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţei de drept comun competentă de la sediul Prestatorului."

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părţilor având drept cauză răspunderea contractuală şi nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecinţă, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută la verificarea competenţei teritoriale, din moment ce procesul iniţiat nu are natura unui litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Totodată, părţile nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerinţele aplicării lui fiind îndeplinite.

În altă ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Astfel, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speţă, aşa cum reiese din actele dosarului, pârâta nu a invocat excepţia relativă de necompetenţă teritorială, context în care, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Buftea nu o putea invoca.

În raport de considerentele expuse, raportat la obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, precum şi la lipsa calităţii de consumator a pârâtei, Înalta Curte constată că este aplicabilă clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. 19 din contractul de prestări servicii de transport, conform căreia "Toate litigiile care se nasc din interpretarea şi aplicarea prezentului contract se vor soluţiona pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţei de drept comun competentă de la sediul Prestatorului", respectiv în sat Dragomireşti-Deal, comuna Dragomireşti-Vale, jud. Ilfov.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.