Jurisdictional conflict over whether a natural person seeking professional grant funding qualifies as a consumer under exclusive territorial jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, la data de 22.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâţii B. şi C. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei totale de 9520 RON şi la plata penalităţilor de 1%/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1694/27.03.2024, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţă, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situaţie în care se prevede competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., competenţă exclusivă ce nu a fost înlăturată conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin determinarea competenţei instanţei după naşterea dreptului la despăgubire.

Raportat la faptul că domiciliul consumatorului - pârât persoană fizică este în jud. Braşov, str. x, Sat Prejmer, Comuna Prejmer, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buzău, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Braşov, în raza căreia se află domiciliul pârâtului - persoană fizică.

Prin sentinţa civilă nr. 3766/16.04.2024, Judecătoria Braşov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, în acord cu RIL-ul nr. 31/2019 al Î.C.C.J., instanţa a reţinut, pe de o parte, faptul că prin încheierea interlocutorie din data de 20.03.3024, Judecătoria Buzău s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, consolidându-şi în mod definitiv competenţa teritorială. Prin urmare, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială a fost una ulterioară declarării competenţei, astfel că soluţia de declinare către Judecătoria Braşov este greşită.

Pe de altă parte, instanţa a mai reţint că pârâtul B. nu are calitatea de consumator, nefiind incident art. 121 C. proc. civ. privind competenţa teritorială exclusivă în materia litigiilor cu consumatori.

În raport de obiectul contractului, instanţa a apreciat că pârâtul, deşi persoană fizică, acţionează în calitate de profesionist, iar nu de consumator, clauza nr. 10 din contractul de prestări servicii nr. x, încheiat de părţi la 18.01.2022, fiind valabilă.

Instanţa a mai reţinut că pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, relevante fiind cauzele C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L. şi C-110/14 Horaţiu Ovidiu Costea împotriva S.C. Volksbank România S.A.

Or, faţă de toate înscrisurile depuse la dosar şi fără a realiza o analiză amănunţită, de fond a valabilităţii acestui contract, în etapa verificării competenţei, instanţa a apreciat că persoana fizică B. a acţionat în calitate de profesionist, în scopul dobândirii unei finanţări nerambursabile pentru o activitate profesională.

Este lipsit de relevanţă faptul că pârâtul B. a încheiat contractul în calitate de persoană fizică, atât timp cât scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar şi viitoare, aspect evidenţiat şi de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L.

Faţă de acestea, lipsindu-i calitatea de consumator, nu se justifică protecţia suplimentară oferită de dispoziţiile legale prevăzute de art. 121 şi de art. 126 C. proc. civ., astfel că acea clauză atributivă de competenţă prevăzută de art. nr. 10 din Contractul de prestări servicii nr. x (orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluţionat în mod amiabil, va fi depus pentru soluţionarea finală şi obligatorie la instanţa competentă de la sediul Prestatorului, respectiv Jud. Buzău, mun. Buzău, str. x) îşi găseşte aplicare, având în vedere obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, fiind respectate dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu ambii pârâţi.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Buzău.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâţii B. şi C. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei totale de 9520 RON şi la plata penalităţilor de 1%/zi de întârziere, în baza contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022.

La data de 14.10.2022, B., în calitate de administrator al C. S.R.L., a semnat Înscrisul confirmativ nr. 69, prin care societatea C. S.R.L. şi-a însuşit calitatea de beneficiar al contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022.

În cauză, prima instanţă de conflict a reţinut incidenţa normei de competenţă exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Sub un prim aspect, cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptăţită poate invoca încălcarea competenţei teritoriale, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

În speţă, pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, iar prin încheierea din data de 20.03.2024, Judecătoria Buzău, initial învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificându-şi din oficiu competenţa, a constatat că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial, să soluţioneze prezenta cauză, potrivit art. 107 C. proc. civ. rap. la art. 1.028 alin. (1) C. proc. civ. şi a amânat pronunţarea hotărârii la 27.03.2024.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată este dată de termenul la care părţile din proces pot pune şi concluzii asupra competenţei, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reţine în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020.

Atât timp cât Judecătoria Buzău şi-a verificat competenţa şi a statuat că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, nu mai putea reveni asupra propriei aprecieri printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală, astfel cum s-a întâmplat la momentul pronunţării hotărârii din 27.03.2024.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că litigiul de faţă opune doi profesionişti, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii consultanţă privind obţinerea de fonduri nerambursabile în cadrul Programului de finanţare "Start-up-Nation Diaspora 2022 Pilon II, care, la clauza nr. 10, include o clauză atributivă de competenţă, cu următorul conţinut:

"orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluţionat în mod amiabil, va fi depus pentru soluţionarea finală şi obligatorie la instanţa competentă de la sediul Prestatorului".

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părţilor având drept cauză răspunderea contractuală şi nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecinţă, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută la verificarea competenţei teritoriale, din moment ce procesul iniţiat nu are natura unui litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Totodată, părţile nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerinţele aplicării lui fiind îndeplinite.

Pentru a stabili dacă pârâtul persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE defineşte criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni. Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14 Horaţiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale profesionale. Astfel, la paragraful 36 s-a statuat că "numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut de convenţia menţionată în materie de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională".

În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, Înalta Curte constată că pârâtul persoană fizică B. a acţionat în calitate de profesionist, cu intenţia de a dobândi o finanţare nerambursabilă pentru a înfiinţa şi finanţa o activitate profesională viitoare.

Astfel, este lipsit de relevanţă faptul că pârâtul B. a încheiat contractul în calitate de persoană fizică, atât timp cât scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar şi viitoare, aspect evidenţiat şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L.

Prin urmare, pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator.

În raport de considerentele expuse, raportat la obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, precum şi la lipsa calităţii de consumator a pârâtului, Înalta Curte constată că este aplicabilă clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. 10 din contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022, potrivit căreia orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluţionat în mod amiabil, va fi depus pentru soluţionarea finală şi obligatorie la instanţa competentă de la sediul Prestatorului, respectiv în municipiul Buzău, judeţul Buzău.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.