Jurisdictional conflict over individual guarantor status as non-consumer in professional commercial dispute

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 18.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, pronunţarea unei hotărâri în urma căreia pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 612,51 RON şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3%, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 274/30.01.2024, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţă, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situaţie în care se prevede competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ.

În acest context, faptul că există doi debitori nu determină aplicarea art. 112 C. proc. civ. sau a prevederilor art. 9.6 din contract întrucât, pe de o parte, nu există un raport de tipul debitor obligat principal - debitor obligat accesoriu în cadrul contractului de vânzare mai sus indicat, ambii debitori fiind principali, iar pe de altă parte, art. 9.6 din contract este înlăturat de la aplicare de competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului, atrasă de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., competenţă exclusivă ce nu a fost înlăturată conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin determinarea competenţei instanţei după naşterea dreptului la despăgubire.

Raportat la dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., la faptul că domiciliul consumatorului - debitor persoană fizică este în jud. Dolj, Comuna Bârca, şi având în vedere H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1102 din 7 decembrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Piteşti, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Segarcea, în raza căreia se află domiciliul pârâtei - persoană fizică.

Prin sentinţa civilă nr. 09/20.02.2024, Judecătoria Segarcea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că societatea pârâtă nu are calitatea de consumator în raport cu reclamanta, respectiv nu este o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care să fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în afara activităţii sale profesionale, şi nici pârâtul C. (care s-a angajat, ca fidejusor, să răspundă în solidar cu societatea, în caz de neplată), nu poate fi socotit consumator, întrucât nu a cumpărat, dobândit, utilizat ori consumat produse sau servicii, în afara activităţii sale profesionale, ci a cumpărat mărfuri de la vânzător în calitatea sa de reprezentant legal al al societăţii pârâte, profesionist, comerciant, autorizat să desfăşoare activităţi economice sau profesionale.

Prin urmare, speţei nu i se aplică dispoziţiile art. 121 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, la art. 11.2 din contract, părţile au convenit ca, în caz de neînţelegeri derivând din contract, competenţa de soluţionare să revină instanei competente de la sediul vânzătorului, respectiv Judecătoriei Piteşti.

Pe cale de consecinţă, observând prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că instanţa competentă să judece cererea de valoare redusă este Judecătoria Piteşti, în circumscripţia căreia se află sediul reclamantei.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Piteşti.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., obligarea acestora la plata sumei de 612,51 RON, reprezentând contravaloare produse livrate. şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3%, în baza facturilor emise conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2022.

Raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege.

În cauză, prima instanţă de conflict a reţinut incidenţa normei de competenţă exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Însă, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesionişti, fiind o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale.

În acest sens, se cuvine menţionat că pârâtul C. nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2022, ci acesta are calitatea de reprezentant legal al pârâtei B. (astfel cum reiese din extrasul O.N.R.C. aflat la dosarul Judecătoriei Piteşti - filele x). De asemenea, conform clauzei inserate la art. 9.6 din contract, acesta s-a angajat să răspundă în solidar cu societatea, ca fidejusor, în considerarea calităţii sale de reprezentant legal al societăţii.

Pentru a stabili dacă pârâtul persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederileart. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE defineşte criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni. Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14 Horaţiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A.. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale profesionale. În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, instanţa constată că pârâtul C. a semnat contractul dedus judecăţii în calitate de administrator al pârâtei B., prin care societatea s-a obligat să cumpere produse în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producţie, iar în această calitate şi-a asumat obligaţia de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea. Aşadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activităţi profesionale, iar pârâtul persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acţionând ca un profesionist, în scopul derulării activităţii economice de către societatea al cărei reprezentant legal este.

Este lipsit de relevanţă faptul că pârâtul este persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecăţii, scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar şi viitoare, aspect evidenţiat şi de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L..

Prin urmare, pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator.

Or, în materia competenţei teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În altă ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Astfel, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speţă, aşa cum reiese din actele dosarului, pârâţii nu au invocat excepţia relativă de necompetenţă teritorială, context în care, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Piteşti nu o putea invoca.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.