Ex officio declination of territorial jurisdiction barred in relative competence conflicts absent defendant's exception

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 19.01.2023, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 11.767,41 RON cu titlul de regres, a sumei de 1.603,51 RON reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal calculată de la data de 04.01.2021, până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi dobândă legală aferentă debitului principal calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 10459/08.11.2023, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia, motivat de faptul că, în urma analizării prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare a cauzei ar putea aparţine fie Judecătoriei Medgidia (domiciliul pârâtului fiind în judeţul Constanţa), fie Judecătoriei Buftea (fapta ilicită fiind săvârşită în localitatea Snagov).

Prin sentinţa civilă nr. 515/19.03.2024, Judecătoria Medgidia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, fiind vorba de norme de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, iar Judecătoria Braşov nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială în condiţiile în care pârâtul nu a invocat necompetenţa, instanţa sesizată de reclamant, chiar fără să fie competentă teritorial rămânând învestită cu soluţionarea cauzei.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Medgidia a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Braşov.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Faţă de obiectul cauzei, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată, prin care legiuitorul a prevăzut o competenţă alternativă, în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cerererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Este de menţionat că pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens dispun şi prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Cu alte cuvinte, fiind un caz de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În acest context, dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa iniţial sesizată nu mai poate să-şi declare necompetenţa tocmai pentru acest motiv, întrucât, prin lege, s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

În speţă, ţinând cont că pârâtul B. nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, prin alegerea făcută de reclamantă, soluţionarea cauzei rămâne în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu mai putea să invoce, din oficiu, necompetenţa sa teritorială, la primul termen de judecată din 6 octombrie 2023 când părţile au fost legal citate şi să se desesizeze, în această manieră, de soluţionarea pricinii, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza.

Altfel spus, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în sensul imposibilităţii invocării din oficiu a necompetenţei de ordine privată, prin introducerea cererii de chemare în judecată la una din instanţe, competenţa teritorială se fixează în favoarea acelei instanţe, orice altă instanţă devenind necompetentă.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte constată că Judecătoria Braşov este instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.