Inadmissibility of Extraordinary Appeal for Incidental Guarantee Claims in Public Procurement Litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the Ministry of Internal Affairs (specifically the Inspectorate General for Immigration) against a Court of Appeal decision, thereby leaving the lower appellate ruling final and binding; this ruling upheld the obligation for the Inspectorate to pay late-payment penalties of 0.1% per day to a construction company (B. S.R.L.) in a guarantee proceeding stemming from a public procurement contract dispute involving an unpaid debt of 353,313.55 RON. The core legal issue was whether a judgment concerning a incidental request for guarantee (chemare în garanție) based on a public procurement contract is subject to appeal (recurs) under the Romanian Code of Civil Procedure. The Court ruled that such judgments are not subject to appeal because, under Article 55(3)1 of Law No. 101/2016 on public procurement, decisions in litigation arising from the execution or termination of public procurement contracts are final after the first appeal, and Article 460(4) of the Code of Civil Procedure confirms that when a principal claim is subject to appeal but an incidental claim is not, the finality of the incidental claim is preserved, rendering the high court's review inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 1 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 27 din C. proc. civ; Inadmissibility of Extraordinary Appeal for Incidental Guarantee Claims in Public Procurement Litigation: Intimata- pârâtă B. S.R.L. a formulat şi aceasta întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului (raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ.), iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 17.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L. şi Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea societăţii B. S.R.L la plata sumei de 353.313,55 RON către reclamantă, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă la obiectivul Centrul de Tranzit în regim de urgenţă Timişoara - în temeiul răspunderii civile contractuale; în subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, reclamanta a solicitat obligarea societăţii B. S.R.L, în solidar cu Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, la plata sumei de 353.313,55 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă la obiectivul Centrul de Tranzit în regim de urgenţă Timişoara; obligarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări la plata sumei de 353.313,55 RON către reclamantă în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză; obligarea pârâtelor la plata penalităţilor de întârziere calculate pana la data efectuării plăţii sumei de 353.313,55 RON către reclamantă; obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate, constând în taxa judiciara, onorariu avocat, taxe poştale, precum şi orice alte cheltuieli care vor decurge din acest proces, în baza art. 453 din C. proc. civ.
Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat ca, în situaţia în care instanţa va aprecia că se impune atragerea răspunderii sale contractuale, să dispună obligarea chematului în garanţie Inspectoratul Pentru Imigrări (Inspectoratul General pentru Imigrări) la plata sumelor care vor fi puse în sarcina sa.
Sentinţa primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 312/07.06.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L.; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi Inspectoratul General pentru Imigrări; a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 353.313,55 RON, cu titlu de debit principal; a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi aferente sumei de 353.313,55 RON, de la scadenţă şi până la data plăţii efective; a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 15.485,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins, în rest, acţiunea; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; a admis, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L.; a obligat chematul în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 353.313,55 RON, cu titlu de debit principal; a respins, în rest, cererea de chemare în garanţie.
Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.
Prin decizia civilă nr. 496/A din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelantul-chemat în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 313/07.06.20222, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, împotriva sentinţei civile nr. 313/07.06.20222, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat chematul în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări să plătească pârâtei B. S.R.L. penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi aferente sumei de 353.313,55 RON, de la scadenţă şi până la data plăţii efective; a menţinut, în rest, sentinţa apelată; a obligat apelantul-chemat în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări să plătească apelantei pârâte B. S.R.L. suma de 3250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi apelanta-pârâtă B. S.R.L. să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. suma de 5824,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs chematul în garanţie INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, să se dispună, în principal, plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi, de la data scadentă până la data plăţii efective de către B. S.R.L., iar, în subsidiar, plata acestor penalităţi în mod egal între instituţia sa şi B. S.R.L..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 12 februarie 2024, sub nr. x/2020.
Apărările formulate în cauză
Intimata- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (fără a fi depuse şi dovezi).
Intimata- pârâtă B. S.R.L. a formulat şi aceasta întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului (raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ.), iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 decembrie 2020, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin rezoluţia din 09 aprilie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Prezentul recurs este îndreptat împotriva deciziei nr. 496/A din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins apelul formulat de apelantul- chemat în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 313/07.06.20222, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, şi s-a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat chematul în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări să plătească pârâtei B. S.R.L. penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi aferente sumei de 353.313,55 RON, de la scadenţă şi până la data plăţii efective; a fost menţinută în rest sentinţa apelată şi obligat apelantul-chemat în garanţie Inspectoratul General pentru Imigrări să plătească apelantei-pârâte B. S.R.L. suma de 3250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi apelanta- pârâtă B. S.R.L., să plătească intimatei- reclamante A. S.R.L. suma de 5824,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Astfel cum reiese din cererea de recurs, aceasta vizează exclusiv soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în garanţie, cerere care are ca şi temei un contract de achiziţie publică.
Potrivit art. 27 din C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
La alin. (2) al aceluiaşi text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, se prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".
În privinţa cererilor întemeiate pe un contract de achiziţie publică, dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 prevăd în mod expres faptul că "Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.
"Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei", conform alin. (3)1 al art. 55 din aceeaşi lege.
Rezultă, aşadar, că, în cauză, hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Timişoara, cu privire la apelul exercitat împotriva soluţiei date asupra cererii de chemare în garanţie, este definitivă, întrucât prevederile art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016 înlătură în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din materia achiziţiilor publice.
Relevante sunt şi dispoziţiile art. 460 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora "Dacă hotărârea cu privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă nici apelului şi nici recursului, soluţia cu privire la celelalte cereri este supusă căilor de atac în condiţiile legii".
Din aceste prevederi legale reise că, în cadrul unui litigiu în care a fost formulată atât o cerere principală, cât şi una sau mai multe cereri incidentale, soluţiile pronunţate asupra fiecăreia dintre aceste cereri sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, textul legal instituind o derogare de la principiul unicităţii căii de atac, permiţând existenţa situaţiei în care soluţiile pronunţate printr-o singură hotărâre judecătorească să primească un regim juridic diferit din perspectiva căilor de atac.
În prezenta cauză, cererea principală este una de drept comun, în vreme ce cererea de chemare în garanţie este întemeiată pe un contract de achiţizie publică. Prin urmare, aplicând în cauză prevederile art. 460 alin. (4) C. proc. civ., anterior redate, reiese că, deşi în privinţa soluţiei pronunţate de către instanţa de apel asupra cererii principale ar fi deschisă calea de atac a recursului, în privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii de chemare în garanţie legea nu prevede posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac. Fiind vorba de o cerere incidentală, în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra acesteia se încadrează în ipoteza reglementată de art. 460 alin. (1) teza I C. proc. civ., nefiind supusă recursului.
Prin soluţia legislativă pe care o conţine textul art. 460 alin. (4) C. proc. civ. se reglementează concursul dintre principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 7 C. proc. civ. şi de art. 129 din Constituţie, şi principiul unicităţii căii de atac, prevăzut de art. 460 C. proc. civ., dându-se prevalenţă principiului legalităţii căii de atac, în sensul că unitatea căii de atac este dată doar de căile de atac prevăzute de lege, nefiind posibil a se deschide căi de atac pe care legea nu le stabileşte.
Cum hotărârea pronunţată în primă instanţă asupra cererii de chemare în garanţie, în temeiul art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, este supusă numai apelului, rezultă că nu se poate critica prin intermediul recursului soluţia în aceste limite, devenind aplicabile dispoziţiile art. 460 alin. (4) C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, raportat la conţinutul prevederilor legale în vigoare la data declanşării prezentului litigiu, referitoare la soluţionarea litigiilor în materia contractelor de achiziţie publică, excepţia inadmisibilităţii recursului apare ca fiind întemeiată. Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiţie al recurentului, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Constituţia României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.
Prin urmare, de vreme ce recurentul a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susţine că prin respingerea recursului ca inadmisibil i s-ar îngrădi accesul la justiţie, în condiţiile în care hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor legale enunţate, definitivă în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de chemare în garanţie.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496, raportat la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul- chemat în garanţie.
În ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin preambulul întâmpinării, Înalta Curte constată că aceasta nu este dovedită, astfel cum impun dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., motiv pentru care va fi respinsă.
Înalta Curte reţine, în acest sens, dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, ca o sancţiune a culpei procesuale a acesteia.
Pentru a fi acordate trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv să existe o cerere în acest sens (condiţie îndeplinită în speţă, fiind solicitate prin întâmpinare), partea să fi căzut în pretenţii (condiţie îndeplinită, întrucât recursul va fi respins, ca inadmisibil) şi să se facă dovada unor astfel de cheltuieli.
În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii acestora, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Cum în prezenta cauză, în recurs, intimata-reclamantă nu a făcut dovada suportării vreunor cheltuieli de judecată, la dosarul cauzei nefiind depuse dovezi care să ateste efectuarea acestora, în considerarea dispoziţiilor legale precitate, se va respinge cererea sa privind obligarea recurentului-chemat în garanţie la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI împotriva deciziei nr. 496/A din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2024.