Time-barred annulment of arbitral award: non-applicability of procedural reinstatement for ignorance of law

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Circumstanţele cauzei.

I. Cadrul procesual

Prin cererea de arbitraj înregistrată sub nr. x/22.04. Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, reclamanta S.C. TERMOELECTRICA S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 31.689.221,48 USD, reprezentând contravaloarea energiei electrice livrate şi neachitată, precum şi penalităţi în valoare de 4.292.208,81 USD pentru neplata la termen, precum şi la plata cheltuielilor de arbitrare aferente.

Prin sentinţa arbitrală nr. 73/23.03.2004, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2003, a fost admisă în parte acţiunea şi în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 31.183.599,72 USD, reprezentând plata pentru energia electrică livrată şi neachitată, plus suma de 2.943.641,07 USD dobânzi legale, precum şi suma de 188.533,22 USD cheltuieli de arbitrare. S-a mai stabilit că modalităţile de plată a sumelor menţionate vor fi cele convenite şi aprobate la nivelul Guvernelor şi a Ministerelor de resort, ţinând seama şi de prevederile contractuale - art. 4.2.1. C din Addedumul nr. 3/15.09.1999.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale reclamanta Întreprinderea de Stat "A." a formulat cerere în anulare, prin care a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 73/23.03.2004.

În drept, s-au invocat prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat şi repunerea în termenul de formulare a acţiunii în anulare sentinţă arbitrală.

Pârâta SCPEET "TERMOELECTRICA" S.A.. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări a acţiunii în anulare, cu consecinţa respingerii ei ca netimbrată/insuficient timbrată; admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii în anulare, cu consecinţa respingerii ei, ca tardiv formulată, iar, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii în anulare.

În drept s-au invocat prevederile art. 24 şi 25 C. proc. civ., 115 şi urm, art. 114 ind,.1 alin. (2) şi 364 C. proc. civ. de la 1865

La data de 19.01.2023, C. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interesul Termoelectrica S.A., având în vedere faptul că a preluat prin cesiune de la pârâta Termoelectrica S.A. o parte din creanţa constatată prin sentinţa arbitrală nr. 73/23.03.2004 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti.

Prin cererea de intervenţie accesorie s-a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în anulare sentinţă arbitrală, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La data de 25.05.2023, reclamanta Întreprinderea de Stat A. a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, prin care a solicitat obligarea acestuia la încheierea unui acord de compensare în conformitate cu obligaţia legală care îi incumbă în temeiul dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 79/2000 privind stingerea unei părţi din datoria Companiei Naţionale de Electricitate S.A. către stat cu contravaloarea energiei electrice livrate in Republica Moldova în vederea stingerii creanţei D. S.A. în valoare 31.928.450 dolari SUA care a fost cesionată către Statul Român, reprezentat prin Ministerul Industriei şi Resurselor.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 72 şi urm. C. proc. civ.

Pârâta S.C. D. S.A. a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acesteia prin raportare la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unui proces civil aflat în etapa judecăţii în primă instanţă şi prin raportare la limitele stabilite prin convenţia arbitrală, cu consecinţa respingerii sale ca inadmisibilă.

Chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei civile, având în vedere obiectul acţiunii-obligarea la emiterea unui act administrativ astfel că secţiei de contencios administrativ i-ar reveni competenţa de soluţionare.

S-a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român în acest litigiu.

O altă excepţie invocată este cea a inadmisibilităţii acţiunii având în vedere că cererea de chemare în garanţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. proc. civ., respectiv condiţia interesului şi a legăturii de dependenţă şi de subordonare între cererea principală de chemare în judecată şi cererea subsidiară de chemare în garanţie.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 şi urm C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 12,10,2023 Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de C. S.R.L.

II. Soluţia instanţei. Hotărârile recurate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.10.2023, Curtea a respins cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii în anulare şi a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare sentinţă arbitrală pentru considerentele reţinute în încheiere.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 114/2023, pronunţată la data de 06 decembrie 2023, în dosarul nr. x/2022, a respins cererea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 73/23.03.2004, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2003, formulată de reclamanta Întreprinderea de Stat "A.", în contradictoriu cu pârâta SCPEET "Termoelectrica" S.A., prin lichidator judiciar B., cu intervenientul C. S.R.L., prin lichidator judiciar E. IPURL şi cu intimatul-chemat în garanţie Statul Român- reprezentat prin Ministerul Finanţelor, ca tardiv formulată; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. C. S.R.L.; a respins excepţia necompetenţei materiale procesuale invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a respins cererea de chemare în garanţie, ca inadmisibilă; a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, precum şi împotriva încheierii de şedinţă publică de la 26 octombrie 2023, reclamanta ÎNTREPRINDEREA DE STAT "A." a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei civile, împreună cu încheierea recurată, doar în ceea ce priveşte respingerea cererii de repunere în termen, admiterea excepţiei tardivităţii formulării cererii şi respingerii acţiunii în anulare, ca tardiv introdusă; în urma admiterii recursului, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea intimatei-pârâte Termoelectrica la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă se raportează în motivele de recurs invocate la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., de la 1865, având în vedere că decizia civilă recurată este o hotărâre, care conform legii, nu se poate ataca cu apel, ci doar cu recurs, rezultând că prezentul recurs formulat nu se limitează la motivele de casare de la art. 304, iar instanţa de recurs va analiza cauza sub toate aspectele, ţinând cont de criticile formulate.

A relevat, pe larg, prezentarea situaţiei de fapt a cauzei şi soluţia în primă instanţă, în dezvoltarea motivelor de recurs invocând, în esenţă, următoarele:

Condiţiile de la art. 103 C. proc. civ. au fost îndeplinite, astfel că acţiunea în anulare a fost introdusă în termen, instanţa în mod eronat ignorând argumentele aduse de recurentă în privinţa motivelor justificate ce au împiedicat-o să introducă acţiunea la momentul anului 2004 sau anterior formulării acţiunii în anulare.

Susţine că împrejurările mai presus de voinţa sa ce au împiedicat-o să formuleze acţiunea în anulare sunt reprezentate de incertitudinea asupra existenţei şi efectelor pe care O.U.G. nr. 79/2000 le are în cauză, în concret pretinsa calitate de creditor pe care Termoelectrica ar fi avut-o la data arbitrajului în raport de creanţa împotriva A..

Această incertitudine a fost alimentată de atitudinea pasivă a statului român şi de conduita mistificatoare a Termoelectrica, ambele, entităţi de drept românesc, care cunoşteau foarte bine cadrul legislativ aplicabil. Practic, prin susţinerea faptului că Termoelectrica avea calitatea de creditor la A. la data arbitrajului şi necontestarea acestui fapt ulterior, a fost împiedicată până la data de 3.11.2022 să acţioneze în instanţă şi să ceară anularea sentinţei arbitrale.

Precizează că a luat cunoştinţă de O.U.G. nr. 79/2000 şi efectele sale doar în urma confirmării oficiale venite din partea Statului Român, prin Ministerul Energiei, prin intermediul adresei din 3.11.2022, ca răspuns la solicitarea F. S.R.L., în cuprinsul căreia Statul Român recunoaşte oficial intrarea în vigoare şi, în consecinţă, de efectele O.U.G. nr. 79/2000, efectul principal al acestei ordonanţe de urgenţă fiind acela de cesiune a creanţei Termoelectrica către statul român.

A considerat util de punctat că, anterior luării la cunoştinţă a adresei din 3.11.2022, nu a avut cunoştinţă de vreo poziţie oficială a Statului Român cu privire la titularul creanţei împotriva A., deşi a transmis numeroase adrese oficiale către autorităţile Statului Român.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată şi pentru aplicarea în mod eronat a principiului "nemo censetur ignorare legem", principiu de drept care, susţine aceasta, instituie o prezumţie relativă a cunoaşterii legii, putând fi, aşadar, răsturnată în funcţie de circumstanţele concrete ce se regăsesc în situaţia dată.

Chiar dacă O.U.G. nr. 79/2000 era în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, susţine recurenta-reclamantă că nu putea cunoaşte în mod rezonabil acest lucru, dat fiind faptul că, pe de o parte, nici nu este o persoană juridică de naţionalitate română, aşadar nu este suficient de familiarizată cu sistemul de drept românesc, în special cu publicaţiile legislative ale României, iar, pe de altă parte, la momentul declanşării litigiului arbitral, Termoelectrica a pretins că este în continuare creditor al recurentei, indicând, în probaţiune şi contractul de furnizare energie electrică, precum şi alte înscrisuri relevante pentru a crea aparenţa că raporturile juridice dintre părţi nu s-au modificat.

Aşadar, principiul "nemo censetur ignorare legem" nu este aplicabil speţei curente deoarece situaţia de fapt face dovada că recurenta nu putea cunoaşte, în mod obiectiv, întreaga legislaţie aplicabilă raportului juridic respectiv, mai mult de atât, legislaţia în vigoare la acea dată nefiind cunoscută şi din cauza comportamentului Termoelectrica, care a pretins în continuare că este titulara creanţei, cu atât mai mult, nu putea cunoaşte toate prevederile care intraseră în vigoare la începutul anilor 2000, pentru că în acea perioadă Monitorul Oficial al României, care este publicaţia oficială a Statului român, nu era disponibil în format electronic, prima modificare legislativă a Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, care introducea varianta electronică a acestuia, fiind făcută prin O.G. nr. 23/2008, care a introdus art. 151.

În continuare, recurenta-reclamantă a prezentat demersurile efectuate către G. S.R.L., precizând că adresa transmisă către aceasta nu vine decât să confirme susţinerile în legătură cu faptul că recurenta avea bănuiala că Statul Român este adevăratul titular al creanţei, bănuială care i-a fost confirmată ulterior, la data de 3 noiembrie 2022.

În final, conchide recurenta că abia la data de 3.11.2022 a avut reprezentarea efectelor generate de adoptarea O.U.G. nr. 79/2000 în planul legislativ românesc, cât şi a poziţiei oficiale a Statului Român asupra acestui act normativ şi a calităţii de creditor asupra datoriei A..

S-a susţinut de către recurenta-reclamantă şi netemeinicia excepţiei tardivităţii, în opinia sa, cererea de anulare ar fi trebuit analizată pe fond.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, consideră că are dreptul de a fi repusă în termenul de formulare a cererii în anulare, dată fiind inducerea în eroare a acesteia şi a instanţei arbitrale în privinţa adevăratului titular al creanţei, ce a condus la pronunţarea unei sentinţe arbitrale cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2000.

Ca o consecinţă a faptului că cererea de repunere în termen era întemeiată, rezultă, pe cale de consecinţă, că excepţia tardivităţii, invocată în cauză, era nefondată, aceasta ar fi trebuit să fi fost respinsă, pentru motivele expuse şi, ca o altă consecinţă, instanţa ar fi putut să analizeze în fond acţiunea, dacă ar fi soluţionat în mod corect excepţia invocată.

C. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă S.C. D., prin lichidator judiciar B.. şi intimata-intervenientă accesorie C. S.R.L., prin lichidator judiciar E. I.P.U.R.L. au formulat, fiecare, întâmpinare în cauză, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

D. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succedă:

Prin dispoziţiile de procedură civilă, legiuitorul a impus, printre altele, cerinţa imperativă a exercitării unei căi de atac în termenele prevăzute de lege.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speţă, obiectul cererii îl constituie anularea sentinţei arbitrale nr. 73 din 23.03.2004, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2003, acţiune în anulare formulată de reclamanta Întreprinderea de Stat "A.", fiind invocate, drept temei de drept, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. de la 1865.

Dispoziţiile art. 365 alin. (2) din acelaşi Cod prevăd că: "Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale."

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei". Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează: "În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării".

Sancţiunea decăderii poate fi evitată, aşadar, în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal, printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, în acest sens dispunând art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată în data de 26 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2022 (recurată în cauză), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a acţiunii în anulare de către recurenta-reclamantă, ca neîntemeiată, cu consecinţa admiterii excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în anulare sentinţă arbitrală. Soluţia a fost reluată de către Curtea de Apel şi prin decizia recurată, nr. 114/2023, pronunţată la data de 06 decembrie 2023.

Curtea a avut în vedere prevederile art. 365 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, iar cu privire la cererea de repunere în termen, a constatat că ceea ce invocă, de fapt, reclamanta, este necunoaşterea legii, împrejurare care nu poate justifica, însă, repunerea în termen, deoarece, potrivit principiului "nemo censetur ignorare legem", nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea.

În subsidiar, a reţinut că, şi dacă s-ar accepta teza potrivit căreia reclamanta a fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă de existenţa actului normativ invocat la momentul publicării acestuia în Monitorul Oficial, a luat cunoştinţă de O.U.G. nr. 79/2000 cel mai târziu la data de 26.11.2020, astfel cum rezultă din adresa nr. x din 26.11.2020, emisă de chiar reclamantă, din care reiese că avea cunoştinţă de Legea nr. 209/20.04.2001, prin care s-a aprobat respectiva ordonanţă de urgenţă.

Soluţia la care s-a oprit curtea de apel este legală şi a fost dată cu corecta aplicare a prevederilor legale sus-arătate, în mod judicios apreciindu-se că nu au fost îndeplinite condiţiile repunerii în termen.

În esenţă, astfel cum susţine şi prin recurs, recurenta-reclamantă a arătat că împrejurările mai presus de voinţa sa, ce au împiedicat-o să formuleze acţiunea în anulare în termen, sunt reprezentate de incertitudinea asupra existenţei şi efectelor pe care O.U.G. nr. 79/2000 le are în cauză, mai exact calitatea de creditor pe care Termoelectrica o avea la data arbitrajului, în raport de creanţa împotriva A..

Pretinde recurenta-reclamantă că a luat cunoştinţă de O.U.G. nr. 79/2000 şi de efectele sale doar în urma confirmării oficiale venite din partea Ministerului Energiei, prin adresa din data de 03.11.2022, anterior acesteia neavând cunoştinţă de vreo poziţie oficială a Statului în ceea ce priveşte titularul creanţei împotriva A..

Critica recurentei-reclamante este nefondată.

Înalta Curte aminteşte că normele juridice intră în vigoare la data aducerii lor la cunoştinţa publică.

În conformitate cu articolul 78 din Constituţia României, cu denumirea marginală: Intrarea în vigoare a legii, "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei."

Cu alte cuvinte, actele normative sunt opozabile cetăţenilor de la data publicării în Monitorul Oficial.

Ordonanţă de urgenţă nr. 79 din 16 iunie 2000, privind stingerea unei părţi din datoria Companiei Naţionale de Electricitate S.A. către stat cu contravaloarea energiei electrice livrate în Republica Moldova, de a cărei necunoaştere la timp se prevalează recurenta-reclamantă, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 282 din 22 iunie 2000, fără ca în textul sau în preambulul ei să se prevadă o altă dată la care va intra în vigoare.

Astfel, faţă de prevederile art. 78 din Constituţie, O.U.G. nr. 79/2000 era intrată în vigoare cu mult timp înainte de data formulării acţiunii în anulare de recurenta-reclamantă în speţa de faţă, corect dispunându-se respingerea demersului său judiciar ca tardiv.

Nu se poate reţine că recurenta-reclamantă nu avea cunoştinţă de efectele acestui act normativ, fapt ce ar constitui împrejurare mai presus de voinţa sa, conform art. 103 alin. (1) teza finală C. proc. civ.., întrucât, în sensul acestui text, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită.

Or, unei astfel de situaţii în niciun caz nu-i poate fi asociată aceea că recurenta nu luase cunoştinţă de un act normativ publicat în Monitorul Oficial, legal intrat în vigoare, ori că nu putea cunoaşte toate prevederile care intraseră în vigoare la începutul anilor 2000 "pentru că în acea perioadă Monitorul Oficial al României, care este publicaţia oficială a Statului Român, nu era disponibil în format electronic", cum se arată în recurs.

Intrarea în vigoare a unei legi este guvernată de principiul nemo censetur ignorare legem, care înseamnă că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii.

Acest principiu guvernează intrarea în vigoare a legii, pentru că, dacă ar fi ignorat, obligativitatea normei juridice şi autoritatea sa ar putea fi puse la îndoială de către oricine, invocând scuza de necunoaştere a legii, fapt ce ar putea conduce la numeroase încălcări ale acesteia.

Or, de vreme ce, în cauză, au fost asigurate condiţiile cunoaşterii normei de drept - a O.U.G. nr. 79/2000, prin publicarea în Monitorul Oficial, nu se poate reţine cu temei că recurenta-reclamantă s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de cunoaştere a legii şi a efectelor actului normativ la acel moment, sancţiunea procedurală a decăderii din exerciţiul acţiunii în anulare neputând fi înlăturată sub cuvânt că legea nu este cunoscută.

Împrejurările invocate de către recurenta-reclamantă, respectiv că aceasta nu deţinea naţionalitatea română şi că partea adversă a avut o atitudine de natură a o induce în eroare, nu pot constitui cazuri care să justifice repunerea în termen, conform art. 103 din C. proc. civ. de la 1865, deoarece nu sunt mai presus de voinţa părţii. Relevant este, în acest sens, faptul că O.U.G. nr. 79/2000 era un act normativ adoptat în domeniul de interes al recurentei-reclamante şi că aceasta a avut legături cu entităţi din România, putând apela, în caz de nevoie, la asistenţă juridică de specialitate, care i-ar fi permis să ia cunoştinţă pe deplin şi la timp de existenţa şi efectele pe care O.U.G. nr. 79/2000 le produce. Prin urmare, era în puterea recurentei-reclamante să ia cunoştinţă de toate informaţiile necesare exercitării dreptului său procesual.

Mai mult, astfel cum a reţinut prima instanţă şi cum, de altfel, afirmă şi recurenta-reclamantă, aceasta a luat cunoştinţă de existenţa O.U.G. nr. 79/2000 la data de 26.11.2020. Prin urmare, cel mai târziu la acea dată recurenta-reclamantă era ţinută să iniţieze demersul său procesual, nefiind necesară, în acest sens, vreo confirmare din partea unei instituţii a Statului Român.

Se constată, astfel, că aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu puteau constitui împrejurări mai presus de voinţa sa, care să o fi pus în imposibilitate obiectivă de a formula acţiunea în anulare în termen.

Termenul în care este înfăptuită justiţia este esenţial pentru garantarea eficacităţii sale, iar susţinerile recurentei nu pot fi primite, atâta vreme cât, pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare, celeritatea nu trebuie să vină în contradicţie cu dreptul de apreciere al părţii asupra intrării în vigoare a unui act normativ şi oportunităţii luării la cunoştinţă de acesta.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie obiectivă şi invincibilă, astfel cum dispune art. 103 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, iar, pe de altă parte, necunoaşterea legii nu este de natură a justifica cererea de repunere în termen nici în ipoteza în care "împrejurarea mai presus de voinţa sa" ar fi apreciată în legătură directă cu aceasta, nefiind un eveniment care să facă insurmontabilă posibilitatea de formulare a acţiunii în anulare în termenul legal.

În aceste condiţii, soluţia instanţei de respingere a cererii de repunere în termen şi, subsecvent acesteia, de respingere, ca tardivă, a acţiunii în anulare, este legală, în speţă fiind corect aplicată sancţiunea prevăzută de art. 365 alin. (2) C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în soluţionarea cauzei instanţa a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, desprins din art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi egalitatea armelor în procesul civil, precum şi la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială.

În considerarea celor ce precedă, se reţine fără echivoc că acţiunea în anulare a fost tardiv introdusă în raport de dispoziţiile art. 365 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 şi, în consecinţă, reţinându-se că hotărârea Curţii de Apel este legală, nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va fi menţinută.

Cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă ÎNTREPRINDEREA DE STAT "A." împotriva încheierii de şedinţă publică de la 26 octombrie 2023 şi a deciziei civile nr. 114/2023 din 06 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2024.