Unjust enrichment accessories: classification of inflation adjustment and interest as non-civil fruits and bad faith execution under Art. 1645 Civil Code

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 24 iunie 2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriul cu pârâtul Judeţul Cluj a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 276.478,96 RON compusă din 54.230,47 RON reprezentând actualizarea creanţei în sumă totală de 764.886,83 RON cu rata inflaţiei şi suma de 222.248,49 RON reprezentând dobânda legală, calculată pentru întârzierea la plată a debitului principal în sumă totală de 764.886,83 RON, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1726 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la solicitarea de actualizare cu rata inflaţiei şi plată a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în sumă de 535.961,50 RON, invocată de pârâtul Judeţul Cluj; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 59.626,4 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 228.925,33 RON, calculată pentru perioada 29 septembrie 2018 - 27 aprilie 2021 şi a sumei rezultată din actualizarea creanţei în valoare de 228.925,33 RON cu rata inflaţiei şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5750 RON.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Judeţul Cluj, solicitând modificarea în parte a sentinţei apelate şi rejudecând cauza, respingerea în întregime a cererii introductive de instanţă formulată de intimatul-reclamant.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi A. S.R.L., solicitând în principal anularea în parte, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi cu privire la solicitarea de actualizare cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în sumă de 535.961,50 RON şi obligarea apelantului Judeţul Cluj la cheltuieli de judecată integrale în fond şi în apel.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 211 din 31 martie 2023 Curtea de Apel Cluj a respins apelurile declarate de apelanţii Judeţul Cluj şi S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1726 din 21 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

E. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj şi decizia instanţei de recurs.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, iar prin decizia nr. 2564 din 6 decembrie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 211 din 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a admis recursul declarat de pârâtul Judeţul Cluj împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o în parte şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru judecarea apelului pârâtului, fiind menţinute în rest celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

F. Hotărârea Curţii de Apel Cluj după casare.

Prin decizia nr. 487 din 2 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de Judeţul Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1726/2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Judeţul Cluj şi a obligat pârâtul la actualizarea creanţei în valoare de 228.925,33 RON cu rata inflaţiei la momentul plăţii, precum şi la plata dobânzii penalizatoare aferente sumei de 228.925,33 RON pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021; a obligat pârâtul să achite suma de 3210 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise - 1210 RON şi onorariu avocaţial parţial - 2000 RON; a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată în apel.

G. Considerentele deciziei Curţii de Apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Curtea a avut în vedere că prin decizia de casare au fost date dezlegări de principiu şi concrete referitoare la capetele de cerere deduse judecăţii, care se impune a fi reţinute şi aplicate ca atare în soluţionarea cauzei. În acest sens sunt dispoziţiile exprese ale art. 501 din C. proc. civ., care reglementează efectul obligatoriu al statuărilor instanţei de casare asupra problemelor de drept dezlegate.

Urmare a deciziei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor declarate de părţi, soluţia de admitere a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 535.961,50 RON, a rămas definitivă.

Înalta Curtea stabilit astfel că, în vederea rejudecării apelului declarat de către pârâtul Judeţul Cluj, instanţa de apel va analiza îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 1645 C. civ. pentru plata accesoriilor de la data de 29 septembrie 2018 până la data la care sentinţa civilă nr. 156 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2019 a devenit definitivă, având în vedere buna-credinţă a pârâtului Judeţul Cluj precum şi faptul că despăgubirile solicitate cu titlu de dobândă legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie nu reprezintă fructe civile, precum şi dacă după ce a devenit executorie sentinţa civilă nr. 156 din 29 ianuarie 2020, accesoriile solicitate de reclamantă sunt întemeiate, având în vedere efectuarea plăţi debitului principal cu întârziere la 27 aprilie 2021.

Pretenţiile solicitate în prezenta cauză reprezintă accesorii constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobândă legală penalizatoare, cu privire la care corect s-a reţinut de către prima instanţă că sunt incidente dispoziţiile art. 1645 C. civ., care stabileşte că "(1) Dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii şi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa bunului, cu excepţia cazului în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. (2) Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura".

Aplicând corespunzător dispoziţiile alin. (1) din art. 1645 C. civ., Curtea reţine că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea unei indemnizaţii pentru folosinţa bunului decât în cazul în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei sau a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. Or în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de textul legal, întrucât lipsa de folosinţă este invocată în legătură sumele de bani la restituirea cărora a fost obligat pârâtul, sume care reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate suplimentar de către reclamantă, astfel încât se poate lesne constata că folosinţa acestora nu a fost obiectul principal al prestaţiilor în discuţie şi, în plus, nu este vorba despre bunuri supuse deprecierii rapide, ci despre sume de bani.

Prin urmare, acţiunea reclamantei apare a fi neîntemeiată pentru sumele ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă - actualizare şi dobândă legală penalizatoare - a sumei de 228.925,33 RON în perioada 29 septembrie 2018 -8 septembrie 2020.

Curtea constată că pârâtul nu a oferit nicio justificare rezonabilă pentru care nu a procedat la restituirea sumei de 228.925,33 RON în favoarea reclamantei vreme de un an şi 4 luni, în condiţiile în care nu se poate constata existenţa vreunui impediment la punerea în executare a obligaţiei de plată stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească executorie, iar argumentele referitoare la regimul decontării cheltuielilor bugetare nu pot servi drept justificare pentru neexecutarea unei obligaţii stabilite printr-o hotărâre judecătorească, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a probat, nici nu s-a susţinut măcar că temporizarea plăţii s-ar fi datorat efectuării unor demersuri în acest scop. Apărările întemeiate pe lipsa disponibilităţilor băneşti alocate cu acest scop nu poate fi reţinută drept o cauză de înlăturare a obligaţiei pârâtului, principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans opunându-se la aceasta.

Curtea constată că nici reclamanta nu era datoare să notifice pârâtului executarea obligaţiei, nici pârâtul nu era îndreptăţit să aştepte rămânerea definitivă a acesteia.

După data de 8 septembrie 2020, şi până la data efectuării plăţii, respectiv 27 aprilie 2021, reaua-credinţă a pârâtului este dovedită, pentru pretenţiile aferente acestei perioade fiind incidente prevederile alin. (2) din art. 1645 C. civ., astfel încât obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă este nu doar legală, dar şi temeinică.

Curtea constată că prin refuzul restituirii sumei de bani la plata căreia a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 156/2020 a Tribunalului Specializat Cluj, respectiv prin lipsirea reclamantei de folosinţa acestei sume, pârâtul a cauzat un prejudiciu la repararea căruia trebuie ţinut, prejudiciu constând atât în pierderea efectivă, damnum emergens, ca urmare a fluctuaţiilor monetare ce s-au produs după expirarea scadenţei obligaţiei de plată şi care reprezentând o daună efectivă produsă patrimoniului reclamantei, cât şi în beneficiul nerealizat, lucrum cessans, constând în valoarea ce ar fi fost produsă de suma de bani de care a fost lipsită reclamanta, pe un anumit interval de timp, respectiv dobânda.

Actualizarea creanţei constituie acoperirea pierderii patrimoniale suferite, în vreme ce beneficiul nerealizat constă din lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit, astfel încât dată fiind natura juridică diferită a celor două elemente, ele nu acoperă aceeaşi pagubă, ci prejudicii distincte, motiv pentru care în mod corect s-a reţinut în sarcina pârâtului, de către prima instanţă, obligaţia de a le acoperi pe amândouă.

H. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Chiar dacă a fost reţinută de către Curtea de Apel dezlegarea de principiu dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare privind faptul că Judeţul Cluj a fost de bună-credinţă în perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020, pârâtul datorează pretenţiile accesorii solicitate de reclamantă pentru această perioadă potrivit art. 1645 alin. (1) C. civ.

S-a reţinut în mod eronat faptul că în cauză nu ar fi incidentă niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de lege.

În realitate, potrivit art. 1645 alin. (1) teza a II-a C. civ., prin excepţie, cel obligat la restituire, chiar dacă a fost de bună-credinţă, datorează indemnizaţie pentru folosinţa bunului dacă această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.

Inflaţia afectează puterea de cumpărare a banilor pe termen lung, ceea ce înseamnă că o sumă fixă de bani poate cumpăra mai puţine bunuri sau servicii în viitor.

Prin urmare, pretenţia formulată de S.C. A. S.R.L. prin care solicită ca Judeţul Cluj să fie obligat la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă-actualizare şi dobândă legală penalizatoare calculată asupra sumei de 228.925,33 RON pentru perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020 este întemeiată. Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa rejudecării apelului şi respingerea în totalitate a apelului declarat de Judeţul Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1726/2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Pârâtul Judeţul Cluj critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a statuat greşit că dispoziţiile art. 1645 alin. (2) C. civ. sunt incidente pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021, UAT Judeţul Cluj fiind de rea-credinţă.

În conformitate cu art. 637 alin. (1) C. proc. civ., punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel în rejudecare, era necesară o notificare din partea reclamantei sau orice altă modalitate prin care să-şi exprime asumarea riscului pentru executarea hotărârii supuse controlului judiciar, în speţă recursului.

Reaua-credinţă a UAT Judeţul Cluj nu poate fi reţinută în cauză şi din perspectiva dispoziţiilor legale care reglementează angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice.

Instanţa de apel a statuat greşit că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021, se compun atât din suma rezultată din actualizarea cu rată a inflaţiei - pierderea efectivă, cât şi dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal - beneficiul nerealizat.

Conform art. 548 C. civ. dobânzile sunt incluse în categoria fructelor civile, însă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că despăgubirile solicitate cu titlul de dobândă legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie nu reprezintă fructe civile.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa a admis doar în parte apelul, însă în dispozitivul sentinţei instanţa admite apelul lipsind de claritate soluţia pronunţată de instanţă.

Decizia recurată nu oferă precizia şi claritatea necesare pentru a înţelege obligaţiile stabilite în sarcina părţilor.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului formulat de Judeţul Cluj şi respingerea în întregime a cererii introductive formulate de reclamantă.

I. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate şi acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Decizia recurată respectă dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care instituie regula potrivit căreia dezlegarea dată de instanţa de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanţa de fond care rejudecă procesul.

Hotărârea instanţei de recurs este obligatorie doar cu privire la problemele de drept dezlegate, iar nerespectarea dezlegării date de instanţa de recurs unei probleme de drept poate atrage o casare a hotărârii pronunţate cu încălcarea reguli edictate de art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia recurată, instanţa de apel în deplin acord cu dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, a statuat că pretenţiile solicitate de recurent a reclamantă sunt accesorii ale debitului principal rezultat din îmbogăţirea fără justă cauză, iar acestea constau în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare.

Aşadar, s-a stabilit în mod corect faptul că prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut buna-credinţă a pârâtului Judeţul Cluj în perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020 şi faptul că despăgubirile solicitate cu titlu de dobândă legală penalizatoare şi actualizarea cu rata inflaţiei nu reprezintă fructe civile, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin lipsa folosinţei bunului.

Având în vedere dispoziţiile art. 1645 alin. (1) C. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este îndreptăţită la acordarea unei indemnizaţii pentru folosinţa bunului decât în cazul în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei sau în cazul în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 1645 alin. (1) C. civ., nu este întrunită în cauză, astfel cum în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel, deoarece lipsa de folosinţă este invocată în legătură cu sumele de bani la restituirea cărora a fost obligat pârâtul Judeţul Cluj, sume care reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate suplimentar de reclamantă, astfel că folosinţa acestora nu a fost obiectul principal al prestaţiilor în discuţie. Pe de altă parte, nu este vorba despre bunuri supuse deprecierii rapide, ci despre sume de bani.

Potrivit dispoziţiilor art. 622 alin. (1) C. proc. civ.:

"Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie".

Dispoziţiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc nici o obligaţie pentru creditor de a formula o solicitare de plată sau de a-şi asuma într-un anume mod riscul executării unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu, dacă hotărârea poate fi atacată cu recurs, astfel cum susţine recurentul-pârât.

Potrivit dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ.:

"Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor făcute pentru producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să-l indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura".

Întrucât pârâtul Judeţul Cluj nu a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească definitivă decât la 27 aprilie 2021, reaua-credinţă, astfel cum a reţinut instanţa de apel este dovedită, iar pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021 sunt incidente prevederile art. 1645 alin. (2) C. civ.

Hotărârea recurată respectă cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât cuprinde în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care au fost respinse solicitările părţilor.

Criticile privind lipsa de claritate şi concizie a hotărârii recurate sunt nefondate, neexistând nici o contradicţie între considerente şi dispozitiv, astfel cum susţine pârâtul-recurent.

Prin motivele de recurs nu se pot aduce critici ce vizează dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, hotărârea recurată respectând întocmai cele dispuse anterior şi anume prin analiza îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 1645 C. civ. pentru plata accesoriilor de la data de 29 septembrie 2018 până când sentinţa a devenit definitivă, precum şi dacă după ce a devenit executorie sentinţa civilă nr. 156/2020, accesoriile solicitate de reclamantă sunt întemeiate, faţă de plata debitului principal cu întârziere la 27 aprilie 2021.

Este nefondată şi critica privind faptul că nu poate fi reţinută în sarcina pârâtului Judeţul Cluj reaua-credinţă datorită dispoziţiilor legale care reglementează procedura de angajare, lichidare, ordonanţare şi plata cheltuielilor instituţiilor publice. Aceste dispoziţii legale nu pot justifica neexecutarea unei obligaţii stabilite printr-o hotărâre judecătorească executorie.

Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans determină netemeinicia apărărilor cu privire la lipsa disponibilităţilor băneşti alocate cu acest scop.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul-pârât JUDEŢUL CLUJ împotriva deciziei civile nr. 487 din 2 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 23 mai 2024.