RCA insurer's appeal over set-aside of arbitral award quashed as unfiled for unpaid court fee

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 27 iunie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat anularea şi suspendarea hotărârii arbitrale nr. 129 din 17 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2023.

Prin sentinţa nr. 91 din 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de A. S.A., a anulat hotărârea arbitrală nr. 129 din 17 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2023 şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs B. S.R.L., solicitând desfiinţarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa a reţinut că, în lipsa unei convenţii arbitrale valabile, părţile nu pot apela la arbitraj şi că Norma ASF nr. 18/2017 reglementează procedura de soluţionare a petiţiilor, nu şi soluţionarea unei acţiuni în pretenţii îndreptată împotriva unei societăţi de asigurare. Susţine că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale a interpretat diferit prevederile Normei ASF nr. 18/2017 şi că intenţia legiuitorului european, potrivit Directivei nr. 2009/138 şi Directivei nr. 2016/97, a fost de a da posibilitatea părţilor să apeleze la o arbitraj sau la o procedură care să ofere garanţii comparabile. Apreciază că dispoziţiile normei au caracter special şi se aplică cu prioritate faţă de cele ale art. 548 C. proc. civ., legea dând posibilitatea reclamantului de a alege modalitatea de soluţionare a litigiului. Afirmă că în domeniul asigurărilor părţile pot apela la arbitraj şi în lipsa unei convenţii arbitrale, cu condiţia de a respecta dispoziţiile 115 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la competenţa teritorială. Mai susţine că art. 7 pct. 4 lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 reprezintă o excepţia de la principiul forţei obligatorii a contractului reglementat de art. 1270 C. civ. întrucât în această situaţie contractul se modifică "din cauze autorizate de lege". Arată că, în domeniul asigurărilor, contractul este guvernat de Legea nr. 132/2017 şi Norma nr. 20/2017, iar modalitatea de soluţionare a litigiilor este prevăzută de Norma nr. 18/2017 şi că o eventuală convenţie arbitrală între asigurat şi asigurător ar limita drepturile persoanei prejudiciate. În opinia aceleiaşi părţi, lipsa acestei convenţii este complinită prin dispoziţiile art. 7 pct. 3 din Norma nr. 18/2017, iar art. 542 pct. 1 C. proc. civ. nu exclude soluţionarea pe calea arbitrajului a litigiilor izvorâte din contractele RCA.

Recurenta a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aspectele legate de timbrarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul are ca obiect sentinţa nr. 91 din 25 octombrie 2023, prin care Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de A. S.A., a anulat hotărârea arbitrală nr. 129 din 17 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2023 şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Autoarea căii de atac a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, iar conform art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac.

Înalta Curte constată că recurentei i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare acte aflat la dosarul de recurs.

În urma verificării evidenţelor din programul Ecris nu rezultă că autoarea căii de atac ar fi formulat cerere de reexaminare sau de acordare de facilităţi la plata taxei de timbru.

Pentru aceste considerente şi văzând că până la data soluţionării căii de atac formulate, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 91 din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 91 din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.