Transport contract damages and detention penalties: failure to allow rebuttal of res judicata effects and insufficient appellate reasoning

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la 30 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 86.430 euro reprezentând contravaloarea mărfii contractate a fi transportată şi care a fost descărcată la altă destinaţie decât cea din contract, a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data naşterii obligaţiei de restituire a sumei de 86.430 euro şi până la plata efectivă a întregii sume şi a sumei de 6.700 euro reprezentând daune materiale suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării contractului pe care reclamanta îl avea încheiat cu beneficiarul mărfii ce trebuia transportată, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei A.. la plata sumei de 21.300 euro reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x din 23 martie 2022, emisă pentru penalităţi staţionare camioane, la care se adaugă penalităţi de întârziere pentru neexecutarea comenzii nr. 876 din 15 martie 2022.

Reclamanta A.. a formulat cererea de chemare în garanţie a societăţii C. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a societăţii C. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 75 din 6 aprilie 2023, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.R.L., a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta şi pârâtă şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta A.. împotriva chematei în garanţie C. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 223 din 13 octombrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că menţinerea soluţiei de respingere a capătului nr. 1 din cererea reconvenţională şi considerentele pe care aceasta se bazează încalcă prevederile art. 5 alin. (1), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare motivele invocate şi că nu a construit o motivare proprie, reluând argumentele tribunalului. Menţionează că deşi a solicitat ataşarea dosarului nr. x/2022 pentru a demonstra că nu a primit suma de 1.900 euro cu titlu de reparaţie de la societatea D.., curtea de apel a respins această solicitare considerând că este suficientă existenţa în dosar a hotărârii pronunţate în respectivul proces. În opinia recurentei, statuările curţii de apel sunt vagi şi nu reprezintă o motivare corespunzătoare. Apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 6, art. 14 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei în sensul art. 478 C. proc. civ. pentru că nu a analizat motivul de apel prin care s-a invocat interpretarea greşită a temeiului juridic al pretenţiei de 4.500 euro şi pentru că nu a dat apelantei posibilitatea de a face dovada contrară celor tranşate în dosarul nr. x/2022, refuzând administrarea probei cu martori. Arată că anumite argumente nu au fost analizate.

Referitor la soluţionarea motivelor de apel ce privesc capătul nr. 2 din cererea reconvenţională, autoarea căii de atac susţine că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 277 şi art. 278 C. proc. civ. şi art. 1352 C. civ. şi încălcate art. 5 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., că temeiul pretenţiei a fost greşit interpretat şi că instanţa de apel nu a înţeles din ce este compus prejudiciul solicitat prin cererea reconvenţională. Precizează că nu este aplicabil art. 278, ci art. 277 din acelaşi cod deoarece contractul nr. x din 15 martie 2022 a fost încheiat între profesionişti. Arată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea cauzei exoneratoare de răspundere, prevăzute de art. 1352 C. civ. întrucât culpa intimatei este evidentă, aceasta neîndeplinind corespunzător obligaţia de a pregăti şi organiza transportul.

Aceeaşi parte critică şi soluţia de compensare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei privind nerespectarea prevederilor art. 6, art. 13, art. 22 şi art. 478 C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, iar încălcarea exigenţelor stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit acestor text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va reţine criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel ar fi trebuit, în temeiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum este definit de art. 22 C. proc. civ., să dea posibilitatea pârâtei, în apel, să administreze probe care să îi permită să contrazică considerentele sentinţei nr. 155 din 26 iulie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Suceava.

Curtea de apel a validat motivarea instanţei de fond în sensul că este corectă soluţia de respingere a capătului nr. 1 al cererii reconvenţionale prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 4.500 euro, reprezentând penalităţi pentru staţionarea camioanelor pârâtei. Această soluţie a fost justificată prin raportare la considerentele sentinţei nr. 155 din 26 iulie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Suceava prin care s-a reţinut că pârâta ar fi încasat de la societatea D.., beneficiara transportului, suma de 1.900 euro, fiind astfel despăgubită pentru staţionarea celor 6 camioane.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel nu a construit o motivare proprie pe acest aspect, ci a preluat argumentele tribunalului şi a indicat dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. care consacră obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti între părţile dosarului şi succesorii acestora, iar cu privire la terţii care nu au fost părţi în respectivul proces stabilesc un efect de opozabilitate limitat de dovada contrară pe care terţii o pot produce.

Dosarul nr. x/2022 a avut ca obiect cererea de chemare în judecată prin care societatea D.. a solicitat rezoluţiunea/rezilierea contractului nr. x/2022 încheiat cu C. S.R.L. şi restituirea de către aceasta din urmă a preţului ce îi fusese achitat.

Instanţa supremă constată că, deşi prin memoriul de apel pârâta a solicitat ataşarea dosarului nr. x/2022 şi administrarea probei cu înregistrare audio, mijloace de probă care, în opinia părţii, ar fi contrazis cele reţinute în sentinţa de fond privind încasarea sumei de 1.900 euro cu titlu de penalităţi pentru staţionarea camioanelor şi ar fi dovedit înţelegerea părţilor cu privire la achitarea de către reclamantă a sumei de 150 euro/zi/camion, curtea de apel a respins aceste probe. Astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 6 (Dreptul la un proces echitabil), art. 13 (Dreptul la apărare) şi art. 22 alin. (2) (Rolul judecătorului în aflarea adevărului) C. proc. civ. întrucât partea a fost lipsită în mod nelegal de şansa de a îşi construi apărarea şi de a beneficia de opţiunea de a face dovada contrară celor reţinute prin hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionat un litigiu în care pârâta nu a avut nicio calitate procesuală, fiind în imposibilitate legală de a consulta respectivul dosar sau de a influenţa în orice fel cursul acelei judecăţi.

De asemenea, curtea de apel a nesocotit şi prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora părţile se pot folosi înaintea instanţei de apel de dovezile pe care le propun prin memoriul de apel. Instanţa de prim control judiciar, în virtutea rolului să devolutiv, are ocazia de a administra probe noi, care să ajute la stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Or, în speţă, curtea de apel s-a limitat la indicarea unor pasaje din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2022, fără a ţine cont de susţinerile pârâtei din memoriul de apel care a precizat că suma de 1.900 de euro a fost achitată pentru perioada de staţionare cuprinsă în intervalul 14-17.03.2022, iar suma de 4.500 euro era aferentă perioadei 18-22.03.2022.

Încălcarea normelor de procedură edictate de art. 6 (Dreptul la un proces echitabil), art. 13 (Dreptul la apărare) şi art. 22 alin. (2) (Rolul judecătorului în aflarea adevărului), coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ. este evidentă şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului nr. 2 al cererii reconvenţionale în sensul că în mod greşit curtea de apel a respins proba cu martori pe aspectul dovedirii înţelegerii părţilor cu privire la despăgubirile care s-ar cuveni pârâtei. Fără a administra nicio dovadă şi fără a analiza cererea pârâtei, astfel cum a fost întemeiată, instanţa de apel a constatat că, dată fiind calitatea de terţ a reclamantei faţă de contractul încheiat de pârâtă cu clientul E. S.R.L. şi în lipsa unei facturi emise de acest client către pârâtă, reclamanta nu poate fi obligată la plată. Astfel curtea de apel a ignorat obiectul cererii reconvenţionale precizate, prin care pârâta a arătat că suma de 16.800 euro reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a imposibilităţii de a onora respectiva comandă de transport, şi nu penalităţi pretinse de societatea E. S.R.L. în temeiul contractului încheiat cu recurenta-pârâtă.

Decizia recurată nu respectă nici exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Din această perspectivă, cu ocazia analizei opozabilităţii faţă de reclamantă a contractului încheiat între pârâtă şi clientul E. S.R.L., precum şi a unei eventuale cauze exoneratoare de răspundere în favoarea reclamantei, curtea de apel a preluat aproape în totalitate motivarea instanţei de fond şi fără a reflecta un raţionament logico-juridic propriu, a validat statuările din sentinţă. Mai mult decât atât, instanţa de apel a reţinut ca un argument pentru incertitudinea prejudiciului existenţa cauzei exoneratoare de răspundere reprezentată de refuzul chematei în garanţie de a elibera documentele necesare transportului. Or, stabilirea caracterului cert sau eventual al prejudiciului pe care pârâta l-a suferit ca urmare a blocării camioanelor sale este independentă de stabilirea persoanei vinovate de producerea acestui prejudiciu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 223 din 13 octombrie 2023, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 şi 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Cu ocazia unei noi judecăţi, instanţa de apel, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 C. proc. civ., al dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului, prevăzute de art. 13 şi 22 din acelaşi cod, şi cu respectarea efectului devolutiv al apelului, va dispune (dacă este cazul) administrarea probatoriului necesar în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, va analiza toate susţinerile din memoriul de apel şi probele existente la dosar şi va construi un raţionament logico-juridic corect şi clar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 223 din 13 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.