Corporate damages claim against former directors time-barred as of 25 May 2011; appeal dismissed, costs awarded

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 3 iulie 2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată şi astfel cum a rezultat în urma măsurii disjungerii dispuse la 4 martie 2016, reclamanta Compania Naţională Loteria Română S.A. a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. la plata sumei de 237.788,22 RON, reprezentând prejudiciu produs proporţional cu salariul net al fiecăruia de la data constatării pagubei, respectiv de la data emiterii de către Curtea de Conturi a României a Deciziei nr. 3 din 14 iulie 2011; cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia de nelegalitate a raportului de control nr. x/2011 şi a Deciziei nr. 3/2011, emise de Curtea de Conturi, excepţia necompetenţei completului specializat sesizat, excepţia inadmisibilităţii şi a prematurităţii acţiunii.

Pârâţii F., E., J., M., O. şi N. au invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La 24 noiembrie 2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare în care a indicat pentru fiecare pârât în parte temeiul juridic în baza căruia aceştia şi-au desfăşurat activitatea în cadrul societăţii reclamante, în perioada indicată în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 4 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei şi formarea dosarului nr. x/2016, părţi fiind reclamanta şi toţi pârâţii, în afară de C..

Prin încheierea din 4 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a a Tribunalului Bucureşti şi a înaintat cauza secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 1 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a rămas fără obiect, faţă de precizările depuse de reclamantă şi de indicarea temeiului de drept, respectiv Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 691 din 10 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului K., a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamantă ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Naţională Loteria Română S.A.

Prin decizia civilă nr. 1909A din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimata D. a sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1594 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că în motivarea deciziei recurate nu se regăseşte analiza argumentelor pro sau contra privind cel de al doilea motiv de apel referitor la considerentele instanţei de fond privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, deşi reclamanta invocase aceste aspecte prin cererea de apel. Faţă de efectele casării în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că nu se mai impunea analizarea celorlalte argumente din cererea de recurs.

Prin decizia nr. 2083 din 19 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1594 din 17 septembrie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016.

La termenul de la 7 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca urmare a decesului pârâtului A. şi a solicitării de a fi introduşi în cauză moştenitorii acestuia, a constatat transmiterea calităţii procesuale către P., Q. şi R..

Prin decizia civilă nr. 568A din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat, şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimata D. a sumei de 7.735 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Compania Naţională Loteria Română S.A., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată în contradictoriu cu C., care nu a fost parte în proces. Mai arată că acţiunea formulată în contradictoriu cu această persoană a format obiectul dosarului nr. x/2014, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 1562 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Invocă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a stabilit în mod greşit momentul de început al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la dispoziţiile Codului muncii şi la considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Precizează că între reclamantă şi pârâţi nu au existat raporturi de muncă, fiind aplicabile norme de drept civil. Susţine că nu prezintă relevanţă data producerii pagubei, ci data la care reclamanta a cunoscut paguba şi pe cei care răspund de ea, aceasta fiind ulterioară emiterii Deciziei nr. 3/2011.

Aceeaşi parte arată că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în ceea ce priveşte răspunderea pârâtului A., decedat la data formulării recursului, întrucât curtea de apel nu a reţinut că a fost suspendat cursul prescripţiei până în luna iunie 2012. Menţionează că pârâtul a deţinut calitatea de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al reclamantei.

Mai arată că instanţa de apel a ignorat şi prevederile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Intimaţii-pârâţi Q., P., R. şi L. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.

Intimaţii-pârâţi D. şi O. au formulat întâmpinări prin care a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsurilor la întâmpinări, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 20 martie 2024 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi S. şi D. prin întâmpinări, cu motivarea că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, şi având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018. Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia nulităţii, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod. La acelaşi termen a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023 şi s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 iunie 2024. Acest termen a fost preschimbat prin rezoluţia instanţei la 22 mai 2024.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Referitor la susţinerile intimatului-pârât O. legate de calitatea sa procesuală pasivă, Înalta Curte constată că acestea nu se subsumează unei veritabile excepţii, partea solicitând, în esenţă, instanţei să analizeze aspecte legate de funcţia pe care intimatul a deţinut-o în cadrul societăţii reclamante. Instanţa supremă constată că în ciclul procesual anterior această chestiune a calităţii procesuale pasive a pârâţilor a fost dezlegată de instanţa de fond, iar intimatul-pârât nu a formulat apel.

În ceea ce priveşte invocarea de către intimata-pârâtă D. a unei presupuse autorităţi de lucru judecat prin întâmpinare, instanţa supremă reţine că partea se raportează la motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în ceea ce priveşte răspunderea pârâtului A.. Susţinerile intimatei-pârâte nu echivalează cu invocarea unei veritabile excepţii care să necesite o analiza distinctă deoarece reprezintă o apărare în combaterea motivelor de recurs.

Referitor la cererea de recurs, criticile prin care se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, şi nu a pct. 6, indicat în memoriul de recurs.

Conform acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. deoarece menţionarea în dispozitivul deciziei recurate a numitului C. nu echivalează cu schimbarea calităţii părţilor în apel. Din considerentele hotărârii atacate nu rezultă că instanţa de apel ar fi analizat susţinerile domnului C., că ar fi stabilit situaţia de fapt sau că şi-ar fi construit raţionamentul în funcţie de apărările acestuia. Mai mult decât atât, simpla menţionare a părţii în dispozitiv nu produce recurentei nicio vătămare, în sensul art. 175 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a fost obligată la vreo prestaţie faţă de acest pârât.

Instanţa supremă reţine că din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat formal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui motiv de casare, autoarea căii de atac a invocat greşita aplicare de către curtea de apel a statuărilor instanţei supreme din Decizia nr. 19/2019, a prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă contestă stabilirea momentului de început al termenului de prescripţie extinctivă întrucât instanţa de apel nu a stabilit că raporturile dintre reclamantă şi pârâţi sunt raporturi de dreptul muncii, ci, contrar susţinerilor recurentei, a dat eficienţă statuărilor obligatorii din Decizia nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 iunie 2019, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, şi publicată în Monitorul Oficial la 24 octombrie 2019.

Instanţa supremă a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Decizia nr. 19/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este incidentă de vreme ce din considerentele acesteia rezultă că se referă tocmai la lipsa relevanţei actului de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, în determinarea momentului de început al termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, "şi în cazul faptei juridice licite, respectiv acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plăţii nedatorate sau gestiunii de afaceri, dispoziţii ce au relevanţă şi în analiza problemei de drept, obiect al recursului în interesul legii."

Aşadar, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la legalitatea sau nu a unor acte comise de către persoana chemată în judecată ca fiind cea care a cauzat un prejudiciu, persoana prejudiciată trebuia să cunoască dacă activitatea intimaţilor-pârâţi era în concordanţă cu mandatul ce le-a fost încredinţat şi în baza cărora au fost încheiate poliţele de asigurare de răspundere profesională.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 atunci când a reţinut că data de început a termenului de prescripţie este "data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.", iar această dată este data comunicării raportului de control către recurenta-reclamantă, respectiv 25 mai 2011.

Stabilind situaţia de fapt, curtea de apel a constatat că termenul de prescripţie a început să curgă la 25 mai 2011, şi a reţinut, în mod corect, că termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la 3 iulie 2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Vor fi înlăturate şi criticile prin care se arată că în mod greşit curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi nu a reţinut că termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt pe perioada în care pârâtul A. a deţinut funcţia de director general.

Potrivit textului de lege indicat mai sus, "Între părinţi sau tutor şi cei ce se afla sub ocrotirea lor, între curator şi acei pe care îi reprezintă precum şi între orice alta persoana care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate."

Instanţele devolutive au stabilit că pârâţii au deţinut calitatea de membri în adunările generale ale acţionarilor sau în consiliului de administraţie sau calitatea de director general, fie pe baza ordinelor emise de Ministerul Finanţelor Publice, fie pe baza contractelor de administrare sau de mandat încheiate cu societatea reclamantă. Astfel cum a indicat reclamanta prin cererea precizatoare depusă în stadiul procesual al fondului, pârâtul A. şi-a desfăşurat activitatea în temeiul contractului de mandat nr. x din 13 martie 2009.

Recurenta-reclamantă are în vedere ipoteza ultimă a art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la alte situaţii în care fie legea, fie hotărârea judecătorească reprezintă temeiul în virtutea căruia o persoană are dreptul de a administra bunurile altuia. Or, în speţa de faţă, dreptul pârâtului A. de a administra bunurile societăţii, în calitatea sa de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie, nu a fost instituit nici de lege, nici de judecător, printr-o hotărâre judecătorească de numire în acest sens, ci el decurge din voinţa acţionarilor care l-au numit în aceste funcţii, în temeiul contractului de mandat.

Instanţa supremă nu va reţine nici criticile prin care recurenta susţine că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, text care prevede "Cursul prescripţiei se suspendă până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei."

Potrivit motivului de recurs invocat, hotărârea poate fi casată dacă au fost încălcate normele de drept material incidente în respectivul litigiu, or, normele indicate de recurentă se aplică în materia contractelor de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii. Dincolo de caracterul imperativ al nomelor care reglementează prescripţia, raţiunea suspendării curgerii termenului de prescripţie nu se regăseşte în prezentul proces deoarece nu se pune problema formulării unei reclamaţii administrative sau parcurgerii unei alte proceduri prealabile, anterior formulării cererii de chemare în judecată împotriva pârâţilor, care să influenţeze stabilirea momentului la care s-a născut dreptul material la acţiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A. la plata către intimata-pârâtă D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. la plata către intimata-pârâtă D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.