Absolute nullity of joint venture amendments for illicit cause and creditor's standing in insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 1 februarie 2011, sub nr. x/2011, reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.., G. S.A. şi H. S.R.L. au chemat în judecată pârâtele I. S.R.L., J. şi K. S.R.L., solicitând instanţei, în principal, în temeiul art. 966 - art. 968 C. civ. din 1864, constatarea nulităţii absolute a actul adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, încheiat la 1 martie 2010 de către I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L. şi a actului adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2009, încheiat la 1 iulie 2010 de către I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L.; a notificării transmise de K. S.R.L. către I. S.R.L. la 1 septembrie 2010, privind denunţarea unilaterală a contractul de asociere în participaţiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, cu plata daunelor-interese; a acordului cu privire la încetarea contractului de asociere în participaţiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, încheiat la 1 octombrie 2010 între aceleaşi părţi; a acordului de dare în plată încheiat la 1 octombrie 2010 între I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L.; a contractului de cesiune de creanţă încheiat la 1 octombrie 2010 între aceleaşi părţi, iar, în subsidiar, în temeiul art. 975 C. civ. din 1864, să dispună revocarea actului adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune; a actului adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune; a notificării privind denunţarea unilaterală a contractului de asociere în participaţiune, cu plata daunelor - interese; a acordului cu privire la încetarea contractului de asociere în participaţiune; a acordului de dare în plată încheiat la 1 octombrie 2010 şi a contractului de cesiune de creanţă încheiat la 1 octombrie 2010 între J. S.R.L. şi K. S.R.L.

La termenul de judecată de la 1 februarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a admis excepţia de netimbrare a capetelor cinci şi şase din cerere, formulate în principal, şi excepţia de netimbrare a capetelor cinci şi şase, formulate în subsidiar, iar la termenul de judecată de la 15 mai 2013 a admis excepţia de netimbrare a capătului patru din cerere formulat în principal şi excepţia de netimbrare a capătului patru din cerere formulat în subsidiar.

Pe parcursul judecăţii reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.. şi G. S.A. au depus cereri de renunţare la judecată.

La termenul de judecată de la 21 iunie 2013, pârâta I. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de prematuritate a cererii în temeiul art. 7201 C. proc. civ. din 1865; excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarilor acţiunii, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii cu motivarea că acţiunea formulată de reclamantă este o veritabilă acţiune revocatorie falimentară, ce urmează regimul juridic al dispoziţiilor art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei; excepţia lipsei de interes a acţiunii şi excepţia lipsei de interes a reclamantelor derivată din inopozabilitatea asocierii în participaţiune faţă de terţi.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta K. S.R.L. a invocat excepţia de prematuritate a acţiunii, în temeiul art. 7201 C. proc. civ. din 1865; excepţia de inadmisibilitate a acţiunii cu motivarea că pretenţiile reclamantelor privind anularea unor acte apreciate frauduloase pot fi valorificate exclusiv pe calea acţiunilor speciale reglementate de art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006; excepţia lipsei de interes a reclamantelor, cu motivarea că, referitor la actul adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2009, actul adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2009 şi la notificarea privind denunţarea unilaterală a contractului de asociere în participaţiune nr. x/2009, reclamantele nu demonstrează care este folosul practic imediat pe care l-ar deţine ca urmare a constatării nulităţii, respectiv revocării actelor menţionate, având în vedere dispoziţiile art. 253 Codul comercial.

La termenul de judecată de la 26 iunie 2013, tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei J. S.R.L., în raport de dispoziţiile art. 41 C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prin sentinţa nr. 305 din 6 martie 2013, Tribunalul Buzău a dispus închiderea procedurii de insolvenţă a debitorului J. S.R.L. şi radierea acestei societăţi din registrul comerţului .

La termenul de judecată de la 9 octombrie 2013, tribunalul a constatat că în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, pârâtele sunt decăzute din dreptul de a invoca excepţia de prematuritate a acţiunii pentru neefectuarea de către reclamante a procedurii concilierii directe prevăzute de 7201 C. proc. civ. din 1865, a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia inadmisibilităţii pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă şi a unit cu fondul excepţia lipsei de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 881 din 26 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. din 1865, a luat act că reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.. şi G. S.A. au renunţat la judecată. A anulat cererea formulată în contradictoriu cu pârâta J. S.R.L., pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, a anulat ca netimbrate capetele patru, cinci şi şase formulate în principal şi capetele patru, cinci şi şase formulate în subsidiar, a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată şi a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamanta H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele I. S.R.L. prin administrator judiciar L. şi K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.., ca neîntemeiate.

Împotriva încheierii din 9 octombrie 2013 şi a sentinţei civile nr. 881 din 26 februarie 2014 au declarat apel pârâtele I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. şi K. S.R.L. prin lichidator judiciar M..

Reclamanta H. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 881 din 26 februarie 2014.

Prin decizia civilă nr. 175/A din 6 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. şi K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.. împotriva sentinţei civile nr. 881 din 26 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, a admis apelul declarat de reclamanta H. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis cererea privind constatarea nulităţii actelor adiţionale, a anulat actul adiţional nr. x din 1 martie 2010 şi actul adiţional nr. x din 1 iulie 2010 la contractul de asociere în participaţiune din 1 octombrie 2009 încheiat între I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L. A păstrat în rest sentinţa apelată şi a luat act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că din acordul contractual încheiat în anul 2009 între I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L. rezultă că această din urmă societate a acţionat în calitate de comisionar al J. S.R.L., iar conform dispoziţiilor art. 406 alin. (1) Codul comercial, comisionarul se obligă personal faţă de terţi, dar efectele actelor pe care acesta le încheie cu terţii se produc în patrimoniul comitentului. A mai reţinut că riscul contractelor încheiate de pârâta K. S.R.L., în calitate de asociat-administrator, cu clienţii era suportat de J. S.R.L., iar riscul neexecutării obligaţiilor către furnizori era suportat de I. S.R.L. şi că din acest punct de vedere între părţi a intervenit o stipulaţie pentru altul, K. S.R.L. fiind promitentul, iar beneficiarul fiind furnizorul.

Instanţa de apel a conchis că în raporturile cu clienţii acordul contractual încheiat în 2009 a funcţionat ca o asociere în participaţiune, în timp ce în raporturile terţilor cu I. S.R.L. a fost vorba de o stipulaţie pentru altul, iar în raporturile terţilor cu J. S.R.L. a fost vorba de un mandat fără reprezentare. De asemenea, s-a constatat că demersul procesual aparţine furnizorilor, terţi aflaţi în relaţie contractuală directă cu I. S.R.L. care au susţinut că modul în care cele trei societăţi au reglementat încetarea acordului contractual a fost unul fraudulos.

Referitor la soluţionarea excepţiei lipsei de interes, curtea de apel a reţinut că în temeiul stipulaţiei pentru altul furnizorii au dobândit drepturi proprii (respectiv dreptul de a fi plătiţi de K. S.R.L. şi de a fi garantaţi de J. S.R.L.), iar denunţarea contractului încheiat în 2009 afectează aceste drepturi, astfel că reclamanţii obţin un folos practic prin formularea cererii de chemare în judecată şi justifică un interes legitim, născut şi actual. A mai reţinut că pârâtele au invocat această excepţie prin prisma imposibilităţii urmăririi directe a patrimoniilor asociaţilor aflaţi în procedură, însă reclamantele justifică un interes direct deoarece masa credală şi tabelele de creanţe pot fi reconfigurate potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte neurmarea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. din 1865, analizând critica referitoare la decăderea pârâtelor din dreptul de a mai invoca excepţia prin întâmpinările depuse la doi ani de la declanşarea litigiului, curtea de apel a reţinut că soluţia tribunalului de a constata tardivitatea ridicării excepţiei ulterior intrării pârâtelor în procedură specială a fost corectă, cu argumentul că publicitatea negativă la care ar fi fost expuse pârâtele era exclusă în cadrul procesual concursual colectiv impus de procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de a respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu argumentele reţinute în încheierea din 9 octombrie 2013, curtea de apel a constatat că, în lipsa reglementării din Legea nr. 85/2006 a societăţilor de grup şi faţă de refuzul instanţele învestite în administrarea procedurilor de insolvenţă a asociaţilor de a analiza acordul asociaţilor, pe motiv că excede procedurii, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 6 din CEDO privind liberul acces la justiţie. Pentru aceste motive curtea de apel a apreciat că reclamantele au dreptul de a formula prezenta acţiune, într-un cadru exterior procedurii insolvenţei şi că soluţia tribunalului este corectă.

Pe fondul cauzei, curtea a constatat că actele adiţionale încheiate la 1 martie 2010 şi 1 iulie 2010 au fost întemeiate pe o cauză ilicită, fiind lovite de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 948 alin. (4) C. civ. din 1864 deoarece, pe de o parte, la momentul acordului contractual din 1 martie 2010, asociaţii cunoşteau neefectuarea plăţilor către furnizori, iar asociatul I. S.R.L. a renunţat fără nicio justificare la clauzele mai avantajoase din contractul încheiat în 2009, iar pe de altă parte, prin încheierea actului adiţonal nr. 2, bunurile din patrimoniul garantului-comitent J. S.R.L. au fost transferate în patrimoniul K. S.R.L., fiind puse la adăpost de o eventuală valorificare din partea creditorilor. Instanţa de apel a reţinut că aceste acte adiţionale nu au avut altă cauză decât evitarea urmăririi silite a patrimoniilor asociaţilor I. S.R.L. şi J. S.R.L., cu încălcarea dispoziţiilor art. 967 C. civ. din 1864.

Referitor la anularea convenţiei de dare în plată şi a notificării în denunţarea asocierii, curtea de apel a reţinut că aceste acte juridice nu pot fi anulate în prezentul cadru procesual pentru că s-ar încălca principiul concursual consacrat de Legea nr. 85/2006, respectiv pentru că din probele administrare a rezultat că asocierea nu profita membrilor săi, ceea ce ar justifica demersul de denunţare a acordului contractual iniţial, încheiat în 2009.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele-pârâte I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. şi K. S.R.L. prin lichidator judiciar M..

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar a solicitat admiterea căii de atac formulate, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului formulat de această parte, cu consecinţa admiterii excepţiilor inadmisibilităţii, lipsei de interes şi prematurităţii, respingere apelului formulat de reclamanta H. S.R.L. şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întrucât, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, pretenţiile reclamantei privind anularea unor acte pretins frauduloase ale I. S.R.L. pot fi valorificate exclusiv pe calea acţiunilor speciale reglementate de art. 79-art. 80 din Legea nr. 85/2006. În opinia sa, considerentele prin care s-a reţinut că pretenţiile reclamantei pot fi valorificate pe calea dreptului comun nu sunt corecte deoarece dau prevalenţă dispoziţiilor art. 6 din CEDO şi principiului accesului la justiţie în raport de prevederile legii insolvenţei. Arată că există contradicţie între motivarea instanţei şi soluţia pronunţată în sensul că, deşi curtea de apel a notat că nulitatea absolută a actelor în discuţie trebuie analizată în cadrul creat de procedura insolvenţei, totuşi a respins excepţia inadmisibilităţii.

Recurenta-pârâtă consideră că nu este corectă nici soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes întrucât reclamanta H. S.R.L. are calitatea de terţ faţă de actele a căror nulitate absolută a solicitat-o şi nu ar obţine niciun folos concret ca rezultat al admiterii cererii de chemare în judecată. Critică demersul curţii de apel de a recalifica contractul de asociere în participaţiune în stipulaţie pentru altul în raport cu furnizorii şi susţine că efectele stipulaţiei nu au fost pe deplin analizate. Arată că motivarea instanţei de apel contrazice cele susţine de părţi şi că de fapt s-a încercat reinterpretarea efectelor actului juridic pentru a se crea un interes al reclamantei care să justifice demersul procesual al acesteia.

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel, deşi a pus în vedere părţilor să depună un punct de vedere cu privire la incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi cu privire la coparticiparea procesuală faţă de radierea societăţii J. S.R.L. şi de intrarea în insolvenţă a societăţii I. S.R.L., în decizia recurată nu se regăseşte nicio menţiune legată de aceste aspecte.

Recurenta-pârâtă apreciază că şi soluţia dată excepţiei prematurităţii este nelegală întrucât curtea de apel a ignorat raţiunea reglementării procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. din 1865.

În opinia aceleiaşi părţi, decizia recurată este nelegală şi pentru că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, analizând şi recalificând, fără a pune în discuţia părţilor, contractul de asociere în participaţiune. Astfel, curtea de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii, schimbând atât natura, cât şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, prin recalificarea asocierii în participaţiune în stipulaţie pentru altul în raport cu furnizorii şi în contract de comision în raport de ceilalţi terţi. Precizează că raportul de comision dintre K. S.R.L. şi J. S.R.L. era anterior încheierii contractului de asociere în participaţiune şi intenţia părţilor a fost să înlocuiască acest raport cu cel născut din asocierea în participaţiune. Critică modalitatea în care curtea de apel a procedat la recalificare, apreciind că acest aspect ar fi trebuit pus în discuţia părţilor. Consideră că, prin interpretarea dată contractului de asociere în participaţiune, curtea de apel a încălcat voinţa părţilor semnatare, care nu a avut în vedere nici stipulaţia pentru altul, şi nici contractul de comision.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea prevederilor art. 967 C. civ. din 1864 întrucât curtea de apel a prezumat existenţa unei cauze ilicite, fără a justifica această concluzie altfel decât prin lipsa identificării cauzei licite şi fără a se sprijini pe probe.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.. a solicitat admiterea căii de atac declarate şi casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă şi admiterii apelului recurentei-pârâte, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei de interes, a prematurităţii şi a inadmisibilităţii. A invocat, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac precizează că, dată fiind motivarea deciziei din apel, contractul de asociere în participaţiune nu a fost contestat şi nu a făcut obiectul acţiunii în anulare formulate de reclamante. Mai precizează că, faţă de anularea ca netimbrată a capetelor 4, 5 şi 6 din cererea principală, Tribunalul Bucureşti a rămas legal învestit cu cercetarea legalităţii celor două acte adiţionale şi a notificării prin care K. S.R.L. a înştiinţat I. S.R.L. cu privire la intenţia de încetare a asocierii. Menţionează că şi cadrul procesual a fost modificat ca urmare a cererilor de renunţare formulate de o parte din reclamante şi a radierii pârâtei J. S.R.L. Astfel, arată recurenta, reclamantă este H. S.R.L., iar pârâte sunt I. S.R.L. şi K. S.R.L.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a interpretat şi calificat în mod greşit contractul de asociere deoarece nu a fost învestită cu examinarea acestuia. Susţine că instanţa de apel nu a indicat regulile de interpretare pe baza cărora a stabilit natura contractului, limitându-se la simple afirmaţii. Se arată că au fost încălcate principiul interpretării actului juridic conform voinţei părţilor şi dispoziţiile art. 982 C. civ. din 1864 privind interpretarea sistematică a clauzelor contractuale. Menţionează că reclamanta nu a contestat natura contractului şi că din clauzele acestuia se desprind efectele specifice asocierii în participaţiune.

Autoarea căii de atac critică şi soluţiile pronunţate de curtea de apel cu privire la excepţia lipsei de interes, a prematurităţii şi a inadmisibilităţii, precum şi soluţia pronunţată pe fondul cauzei ca urmare a încălcării art. 967 C. civ. din 1864.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-reclamantă H. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererilor de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. A susţinut că pârâta K. S.R.L. a fost radiată, iar creanţele au fost cesionate către N. S.R.L.

Prin încheierea din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursurilor şi introducerea în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L.

La termenul de la 8 iunie 2016, avocatul dlui O. a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei-pârâte I. S.R.L., în calitate de administrator al acestei societăţi supusă procedurii insolvenţei. Instanţa supremă a amânat cauza pentru a se lua cunoştinţă de cererea de intervenţie şi pentru achitarea taxei de timbru aferente, prorogând discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L. şi a admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Prin încheierea din 5 octombrie 2016 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie şi s-a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursurilor, discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L. şi a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei-pârâte K. S.R.L. prin lichidator judiciar M., faţă de radierea acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016 faţă de cererea de intervenţie accesorie, intimata-reclamantă H. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a intervenientului accesoriu, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii.

La termenul de la 23 noiembrie 2016, intimata-reclamanta H. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii absolute a cesiunii de creanţă a N. S.R.L. pentru fraudă la lege şi a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului de urmărire penală nr. 455/D/P/2015. Prin încheierea de la acelaşi termen, Înalta Curte a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-pârâte K. S.R.L., a amânat judecarea cauzei şi a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursurilor şi discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L.

Prin încheierea din 15 februarie 2017, Înalta Curte a suspendat judecata recursurilor până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865.

La 19 martie 2024, lichidatorul judiciar al recurentei-pârâte I. S.R.L. a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că prin încheierea din 15 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a soluţionat definitiv dosarul penal în funcţie de care s-a dispus suspendarea.

Prin rezoluţia din 25 martie 2024 s-a fixat termen la 22 mai 2024, în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei şi soluţionării recursurilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.., vor fi analizate cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 41 C. proc. civ. din 1865, aspectele legate de capacitatea procesuală de folosinţă a autoarei căii de atac.

Potrivit textului de lege indicat mai sus, "orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate procesuală de folosinţă întrucât a fost radiată, cum este cazul în speţă.

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual; sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârşite după momentul încetării capacităţii de folosinţă.

Radierea societăţii recurente are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, reprezentând capacitatea de folosinţă, precum şi de capacitatea de a exercita aceste drepturi şi obligaţii, adică de capacitatea de exerciţiu.

Condiţia existentei capacităţii procesuale de folosinţă trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acţiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac.

În cauză, se constată că recurenta-pârâtă a fost radiată astfel că aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosinţă la momentul soluţionării prezentului recurs, motiv pentru care, prin încheierea din 23 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei părţi.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii).

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, coroborate cu prevederile art. 41 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar ca fiind introdus de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar L., instanţa supremă reţine că susţinerile referitoare la presupusa contradicţie dintre motivarea instanţei şi soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este motivată logic şi coerent, pe baza unui raţionament juridic din care se desprinde concluzia că, în lipsa demersurilor întreprinse de administratorul/lichidatorul judiciar sau de comitetul creditorilor, creditorul individual considerat nesemnificativ din punct de vedere al procentului deţinut în masa credală trebuie să beneficieze de liberul acces la justiţie şi să îşi poată susţine pretenţiile, în lipsa analizei de către instanţele specializate a acordului de asociere în participaţiune.

Referitor la criticile prin care autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, analizând şi recalificând contractul de asociere în participaţiune, Înalta Curte le va înlătura, constatând că nu au fost încălcate norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Conform prevederilor art. 294 alin. (1) şi art. 295 coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. din 1865, în apel instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel.

Astfel nu se poate reţine că nu au fost respectate limitele învestirii şi principiul disponibilităţii întrucât potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. din 1865 judecătorul este în drept să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt şi de drept, iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol poate să pună în discuţie necesitatea administrării de probe, având îndatorirea să stăruie pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt.

Analizarea de către curtea de apel a mecanismului juridic reflectat în contractul de asociere în participaţiune se circumscrie examinării susţinerilor expuse de reclamanta H. S.R.L. prin motivele de apel, aceasta arătând inclusiv că tribunalul nu a avut în vedere structura formată din contractul de asociere în participaţiune şi cele două acte adiţionale, precum şi a argumentelor pentru care pârâta I. S.R.L. a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă. Prin întâmpinarea depusă în stadiul procesual anterior, această parte susţine că este important scopul încheierii contractului de asociere, şi anume implementarea unor modele de afaceri inovative în scopul creşterii profitabilităţii şi consolidării poziţiei pe piaţă a asociaţilor, şi îşi construieşte apărărea plecând de la modul în care a fost reglementat mecanismul asocierii.

Instanţa supremă reţine că aspectele referitoare la efectele contractului de asociere în participaţiune reprezintă o etapă prealabilă în construirea raţionamentului logico-juridic care stă la baza considerentelor pentru care curtea de apel a respins apelurile pârâtelor şi a admis apelul reclamantei. Aceste aspecte nu au necesitat punerea lor în discuţia părţilor deoarece fusesera deja invocate de acestea, iar pentru lămurirea lor nu a fost necesară administrarea altor probe decât cele solicitate de părţi. Astfel, nu se poate vorbi de o recalificare a contractului de asociere în participaţiune, ci de o analiză a efectelor convenţiei principale premergător examinării nulităţii absolute a actelor adiţionale subsecvente.

Înalta Curte nu va reţine criticile prin care autoarea căii de atac invocă o presupusă lipsă de motivare cu privire la incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi cu privire la coparticiparea procesuală faţă de radierea societăţii J. S.R.L. şi de intrarea în insolvenţă a societăţii I. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a pus în vedere apelantelor să depună un punct de vedere cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul de la 30 ianuarie 2015, instanţa de apel a pus în vedere părţilor să pună concluzii şi cu privire la cadrul procesual, respectiv la coparticiparea procesuală dintre pârâte şi la posibilitatea continuării acţiunii în contradictoriu cu pârâta I. S.R.L. după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, curtea de apel era în drept să ceară părţilor explicaţii oral sau în scris şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, în scopul aflării adevărului. Susţinerile recurentei-pârâte din notele depuse la fila x şi urm. din volumul II al dosarului de apel nu reprezintă motive de apel, astfel cum aceasta arată prin recursul formulat, ci exprimarea poziţiei părţii astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţă. Ca urmare, curtea de apel nu avea obligaţia de a răspunde punctual acestor susţineri, cu atât mai mult cu cât autoarea căii de atac nu a solicitat aplicarea măsurii suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi a circumscris argumentele sale în favoarea aplicabilităţii textului de lege efectelor art. 79-80 din acelaşi act normativ.

Referitor la precizarea cadrului procesual, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a luat act de radierea pârâtei J. S.R.L. şi, prin încheierea din 26 iunie 2013, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a acestei pârâte.

Concluziile părţilor referitoare la posibilitatea continuării acţiunii în contradictoriu cu pârâta I. S.R.L., precum şi susţinerile acestei pârâte din notele depuse ca urmare a dispoziţiei instanţei de la 24 octombrie 2014 au fost avute în vedere de instanţa de apel la momentul reanalizării excepţiei inadmisibilităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestor cazuri de casare, recurenta-pârâtă arată că soluţiile de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii, lipsei de interes şi a prematurităţii cererii de chemare în judecată au fost în mod nelegale menţinute de curtea de apel şi critică modul în care instanţa de apel a interpretat contractul de asociere în participaţiune şi a stabilit existenţa cauzei ilicite a actelor adiţionale la acesta.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susţine că reclamanta nu ar fi putut să îşi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun deoarece procedura insolvenţei împotriva recurentei-pârâte I. S.R.L. nu fusese deschisă la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul nu ar fi putut introduce nici acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, nici acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi. De asemenea, se constată că acţiunea introdusă de reclamantă vizează desfiinţarea celor două acte adiţionale la contractul de asociere în participaţiune, ca urmare a constatării nulităţii absolute pentru existenţa unei cauze ilicite, fără a se fi solicitat anularea unor transferuri patrimoniale.

Vor fi înlăturate şi criticile prin care recurenta-pârâtă arată că nu este corectă soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes întrucât, deşi reclamanta H. S.R.L. are calitatea de terţ faţă de actele a căror nulitate absolută a solicitat-o, aceasta urmăreşte să obţină un folos concret ca rezultat al admiterii cererii de chemare în judecată. Reclamanta H. S.R.L. a urmărit, prin formularea acţiunii, desfiinţarea actelor prin care pârâtele au creat un mecanism care afectează şansele reclamantei de a îşi valorifica drepturile de creanţă pe care le deţine faţă de pârâta I. S.R.L.

Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.

Instanţa supremă nu va reţine criticile prin care se susţine că soluţia dată excepţiei prematurităţii este nelegală întrucât curtea de apel, în mod corect, a observat că raţiunea reglementării procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. din 1865 a fost aceea de a încerca soluţionarea, pe cale amiabilă, într-un cadru restrâns, a litigiilor comerciale. Pârâtele au invocat lipsa parcurgerii acestei proceduri la mai bine de doi ani de la data începerii procesului şi la un moment în care toate cele trei pârâte se aflau deja în procedura insolvenţei. Având în vedere caracterul colectiv şi concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum şi faptul că una dintre pârâte se afla deja în procedura insolvenţei la data introducerii cererii de chemare în judecată, se constată că nu ar fi existat posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului, iar admiterea excepţiei de prematuritate nu ar fi avut nicio finalitate.

Critica prin care se susţine o presupusă interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii va fi înlăturată întrucât actele a căror nulitate absolută o vizează reclamanta sunt actele adiţionale, şi nu contractul de asociere în participaţiune, iar curtea de apel a înţeles corect scopul acestora. De altfel, soluţia din dispozitivul deciziei recurate priveşte numai actele adiţionale, contractul de asociere fiind în continuare în vigoare. Instanţa de prim control judiciar a prezentat mai întâi structura actului principal pentru a înţelege în mod corect efectele actelor adiţionale subsecvente. Descrierea raporturilor juridice născute în temeiul convenţiei iniţiale reprezintă un demers preliminar pe care curtea de apel l-a considerat necesar pentru a îşi construi motivarea şi nu echivalează cu o interpretare greşită sau cu schimbarea naturii ori înţelesului actelor juridice.

Instanţa supremă constată că dispoziţiile C. civ. din 1864 au fost corect aplicate întrucât nulitatea absolută a celor două acte adiţionale a fost determinată de lipsa unei cauze licite.

Conform art. 948 C. civ. din 1864, existenţa cauzei licite este una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii. Art. 967 din acelaşi act normativ prevede o prezumţie relativă de existenţă a cauzei, care poate fi răsturnată prin dovada contrarie. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că actele adiţionale au fost încheiate în scopul de a îngreuna procesul de recuperare creanţelor de la pârâta I. S.R.L. şi a administrat probe în acest sens. Instanţa de apel a considerat că din conţinutul actelor adiţionale, coroborat cu succesiunea demersurilor efectuate de pârâte şi cu probele prezentate de toate părţile procesului, rezultă caracterul ilicit al scopului urmărit de pârâte, fiind astfel răsturnată prezumţia cauzei licite. Mai mult decât atât, curtea de apel a observat că nici recurenta-pârâtă nu a făcut dovada caracterului licit al cauzei, sarcină care îi revenea ca rezultat al răsturnării prezumţiei, astfel cum prevede art. 1169 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

Nu vor fi avute în vedere susţinerile recurentei prin care aceasta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a ajuns la concluzia că actele adiţionale sunt întemeiate pe o cauză ilicită deoarece se contestă aspecte de netemeinicie, cum ar fi interpretarea dată prevederilor contractuale, care, în opinia autoarei căii de atac, nu este sprijinită de probatoriu. Verificarea temeiniciei si a elementelor de fapt ale cauzei, inclusiv prin reevaluarea probelor, este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar.

Referitor la cererea de intervenţie accesorie, instanţa supremă reţine că nu se mai impune analizarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, excepţiei lipsei de interes şi excepţiei inadmisibilităţii, invocate de intimata-reclamantă H. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016, deoarece cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu prin încheierea din 5 octombrie 2016, fiind depăşit momentul la care se pot pune în discuţie aspecte care vizează admisibilitatea în principiu a respectivei cereri.

Pe fondul cererii de intervenţie, Înalta Curte reţine că intervenientul accesoriu O. a arătat că susţine apărările şi poziţia procesuală a recurentei-pârâte I. S.R.L.

Conform dispoziţiilor art. 49 alin. (3) coroborat cu art. 55 C. proc. civ. din 1865, cererea de intervenţie în interesul unei părţi sprijină numai apărarea acesteia şi va fi judecată odată cu cererea principală. Soluţionarea cererii de intervenţie accesorie este influenţată de soluţia ce urmează a fi dată acţiunii principale, în cazul de faţă recursului formulat de partea în favoarea căreia s-a intervenit, având în vedere raportul de accesorialitate dintre cererea de recurs şi cererea de intervenţie.

Susţinerile intervenientului referitoare la un pretins raţionament al curţii de apel străin de natura pricinii relativ la motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii nu vor fi avute în vedere deoarece pe această cale pot fi invocate apărări în favoarea recurentei-pârâte, dar nu pot fi aduse în discuţie noi motive de recurs.

Celelalte argumente subsumate analizării excepţiei inadmisibilităţii, excepţiei lipsei de interes şi excepţiei prematurităţii au fost deja înlăturate la momentul examinării recursului. De asemenea, instanţa supremă a statuat mai sus cu privire la presupusa recalificare a contractului de asociere în participaţiune şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 967 C. civ. din 1864 şi a conchis că descrierea mecanismului contractual nu echivalează cu o interpretare greşită sau o schimbare a naturii actului juridic, iar constatarea existenţei unei cauze ilicite, dedusă în urma coroborării probelor de la dosar şi în lipsa oricărei dovezi contrare din partea recurentei-pârâte, nu contravine normei materiale indicate.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 55 raportat la art. 298 şi art. 316 C. proc. civ. din 1865 şi văzând soluţia de respingere a recursului formulat de recurenta-pârâtă I. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de intervenţie accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR M.. împotriva deciziei civile nr. 175/A din 6 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca fiind introdus de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR L. împotriva deciziei civile nr. 175/A din 6 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.