Appeal against annulment for material error in appeal qualification dismissed; prior annulment of appeal for illegality grounds upheld

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 01.10.2020 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1.959.928,74 RON, din care 1.628.739,44 RON reprezintă contravaloarea chirie şi marfă, iar 331.189,28 RON reprezintă dobânda legală calculată până la 07.08.2020, precum şi dobânda legală în continuare, până la plata efectivă a debitului principal.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1548 C. civ., O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin sentinţa civilă nr. 775 din 10 iunie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Apelul declarat de reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 476/2021 din 04.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.628,739,46 RON, reprezentând chirie şi contravaloare marfă şi a sumei de 331.189,28 RON, reprezentând dobânda legală calculată până la 07.08.2020, precum şi a dobânzii legale calculată în continuare, până la data plăţii integrale a creanţei principale.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., care a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 1399 pronunţată la 08 iunie 2022, fiind casată decizia recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

4. Rejudecând apelul, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a pronunţat decizia civilă nr. 70 din 10.02.2023, prin care a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia nulităţii relative invocată de pârâtă, ca nefondată, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.628.739,46 RON, reprezentând chirie şi contravaloare marfă şi a sumei de 331.189,28 RON, reprezentând dobândă legală calculată până la 07.08.2020, precum şi a dobânzii legale aferente debitului principal, calculată în continuare, până la data plăţii integrale a acestuia.

5. Pârâta C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, cu consecinţa respingerii apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 346 din 14 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost anulat recursul pârâtei prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

6. La 4 martie 2024 pârâta C. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei din recurs, invocând dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., cu precizarea că dezvoltarea motivelor vor fi transmise după motivarea şi comunicarea deciziei atacate.

La 9 mai 2024 au fost transmise motivele contestaţiei în anulare, contestatoarea solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate şi judecarea pricinii pe fondul recursului, invocând în susţinere dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de anulare, în esenţă, a arătat contestatoarea că instanţa de recurs în mod eronat a admis excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind rezultatul unei greşeli materiale reprezentate de aprecierea eronată a motivelor de nelegalitate invocate pe calea memoriului de recurs, ceea ce reprezintă o eroare evidentă în legătură cu aspectul formal al încadrării/neîncadrării motivelor de recurs formulate în unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A precizat contestatoarea că prin recursul formulat a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dezvoltate punctual criticile imputate instanţei de apel, cu referire la raţionamentul acesteia în raport cu starea de fapt şi de drept, cu trimitere la dispoziţiile legale încălcate. Din modalitatea concretă în care au fost dezvoltate motivele de recurs nu se poate reţine că acestea vizează aspecte de temeinicie ori de reapreciere a probelor, astfel încât să intervină măsura anulării recursului.

Potrivit contestatoarei, greşeala instanţei de recurs vizează, aşadar, un aspect formal al procesului, nefiind puse în discuţie aspecte privind judecata fondului recursului pentru a se putea considera că prezenta contestaţie în anulare îmbracă forma unui recurs la recurs.

A mai arătat contestatoarea că textul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează repararea unor nereguli procedurale prin anularea deciziei date în recurs şi poate fi dispusă dacă instanţa nu a cercetat sub niciun aspect criticile formulate pe calea memoriului de recurs.

Astfel, prin decizia atacată instanţa de recurs s-a pronunţat asupra aspectului procedural al neîncadrării motivelor de casare în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind antamat fondul criticilor de nelegalitate invocate prin recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 martie 2024 sub nr. x/2024.

Prin întâmpinare şi completarea la întâmpinare, intimata A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. a solicitat respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestaţiei în anulare formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare nu reprezintă o cale ordinară de atac prin care legiuitorul să fi permis părţilor să solicite reanalizarea unei cauze, soluţionate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prin contestaţia formulată s-a solicitat anularea deciziei pronunţate în recurs pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, între alte situaţii, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce priveşte sintagma "erori materiale", se cuvine subliniat că aceasta nu poate viza decât acele greşeli materiale de ordin procedural, care au determinat pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a neobservării sau confundării unor elemente ori date materiale esenţiale, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Aşadar, noţiunii de greşeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, întrucât, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, respectiv reanalizarea aceleiaşi căi de atac prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, aspect nepermis de lege.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice.

În speţă, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că, prin criticile formulate pe calea memoriului de recurs, recurenta, deşi a invocat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea anumitor dispoziţii de drept material, pe care le-a şi indicat, prin criticile dezvoltate nu a argumentat în concret modalitatea în care aceste dispoziţii au fost nesocotite de către instanţa de apel, aspectele invocate având valenţele unor critici de netemeinicie, care nu pot fi examinate în cadrul controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

Pe calea contestaţiei în anulare se susţine că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale evidente, în sensul că instanţa supremă ar fi apreciat greşit că motivele invocate pe calea memoriului de recurs vizează aspecte de temeinicie ori de reapreciere a probelor şi nu de nelegalitate, ceea ce reprezintă, în opinia contestatoarei, o eroare evidentă în legătură cu aspectul formal al încadrării motivelor de recurs formulate în unul dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Criticile contestatoarei nu pot fi, însă, circumscrise noţiunii de eroare materială, astfel cum aceasta a fost definită în cele ce preced, întrucât ele vizează pretinse greşeli de judecată săvârşite de instanţa de recurs, autoarea căii de atac contestând, în realitate, dispoziţia de anulare a recursului ca rezultat al raţionamentului instanţei supreme în interpretarea şi aplicarea legii, iar nu prin omisiunea unor elemente materiale ale dosarului.

Prezenta contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala aplicare greşită a legii de către instanţa de judecată, susţinerile părţii în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare, în care instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să reexamineze legalitatea raţionamentului prezentat în soluţia pronunţată.

Chestiunile aduse în dezbatere pe calea contestaţiei în anulare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aspecte incompatibile cu calea de atac exercitată.

Reiese, aşadar că, soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu este consecinţa unei erori materiale, ci a aplicării dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că, în realitate, criticile nu vizează greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 346 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 346 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.