Penalty interest ruling quashed and remanded for revision on res judicata effect of prior final decisions.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată în data de 02.03.2023 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, creditoarea A. S.A. în contradictoriu cu debitoarea U.A.T. Municipiul Baia Mare, a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de 114.674,79 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadenţă şi până la plată) potrivit art. 4.5 din contractul nr. x/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului serviciului de salubrizare cuprins în factura DRS nr. x/18.03.2022, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 şi urm. C. proc. civ. şi ale Legii nr. 101/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 790/2023 din 4 aprilie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de emitere a ordonanţei de plată şi a ordonat debitoarei să achite creditoarei suma de 114.674,79 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadenţă şi până la plată), potrivit art. 4.5 din Contractul nr. x/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţie de plată a preţului serviciului de salubrizare cuprins în factura fiscală seria x nr. x/18.03.2022. S-a fixat termen de plată de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei de plată, fiind obligată debitoarea la plata sumei de 3.200 RON, cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere în anulare debitoarea U.A.T. Municipiul Baia Mare, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023, care, prin decizia civilă nr. 497/2023 din 6 iunie 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la 12.06.2023, a admis în parte cererea, fiind anulată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de emitere a ordonanţei de plată în ceea ce priveşte suma de 106.869,46 RON, reprezentând penalităţile de întârziere contractuale cu privire la debitul principal aferente poziţiilor 3, 4, 5 din factura fiscală seria x nr. x/18.03.2022.

A fost menţinută sentinţa atacată în ceea ce priveşte obligarea debitoarei la plata sumei de 7.805,33 RON reprezentând penalităţi de întârziere contractuale cu privire la debitul principal, poziţiile 1 şi 2 din factura fiscală seria x nr. x/18.03.2022 şi termenul de plată fixat, fiind compensate parţial cheltuielile de judecată şi obligată debitoarea să achite creditoarei suma de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată rămase după compensare.

3. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire creditoarea A. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentând că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 1674/A/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022; nr. 504/A/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022; nr. 242/A/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, toate ale Tribunalului Specializat Cluj.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, care prin decizia civilă nr. 8/2023 din 4 septembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 528/2023 din 16 octombrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire.

4. Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susţinut recurenta-revizuentă că, în mod nelegal, instanţa de revizuire a apreciat că pentru a exista hotărâri definitive potrivnice este necesară existenţa identităţii de obiect între litigiile soluţionate prin aceste hotărâri, fiind încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu implică în mod necesar şi obligatoriu identitatea de obiect între litigiile soluţionate prin hotărârile potrivnice, considerentele primei instanţe de revizuire adăugând la lege.

Potrivit titularei memoriului de recurs, identitatea de obiect a litigiilor soluţionate prin hotărârile potrivnice, nu a fost prevăzută de legiuitor ca "cerinţă indispensabilă" pentru "a opune lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu acest litigiu", potrivit art. 431 C. proc. civ., respectiv de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Dimpotrivă, coroborând dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi 431 alin. (2) C. proc. civ., rezultă cu suficientă claritate, că în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul a stabilit doar să existe "un lucru anterior judecat într-un alt litigiu", care "are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", fără să prezinte vreo relevanţă, dacă există sau nu o identitate de obiect, între cele două litigii.

De altfel, susţine recurenta-revizuentă, împrejurarea că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea caracterului potrivnic a două hotărâri definitive inclusiv situaţia în care caracterul potrivnic derivă din efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultă şi din prevederile art. 513 alin. (4) Cod procedură civilă, care dispun în sensul că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, potrivit recurentei-revizuente, condiţia priveşte doar existenţa unei dezlegări în drept ce are o legătură cu soluţionarea celui de-al doilea litigiu, condiţie îndeplinită în prezenta speţă, dat fiind că în acest litigiu, în discuţie era aplicarea aceleiaşi clauze penale din contractul cu executare succesivă, a aceloraşi tipuri de lucrări, în baza aceloraşi tarife, cu unică diferenţă la nivel de cantitate de servicii (utilizatorii serviciului nu produc aceeaşi cantitate de deşeuri, lună de lună), aspect care fusese anterior dezlegat în drept de către Tribunalul Specializat Cluj.

Or, din acest punct de vedere, considerentele instanţei de revizuire în sensul că obiectul dosarelor în discuţie, deşi similar, nu este identic, sunt vădit nelegale, reprezentând o adăugare la lege, aşa cum s-a reţinut atât în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi în literatura de specialitate.

Recurenta-revizuentă a precizat că, în cauza dedusă judecăţii, există identitatea de părţi şi de cauză, dar nu şi de obiect, care este doar similar - diferite fiind luna şi cantităţile serviciilor prestate, acest aspect fiind arătat explicit în cererea de revizuire.

Astfel, există un singur contract cu executare succesivă, una şi aceeaşi clauză penală privind penalităţile de întârziere, acelaşi tarif de aplicat pentru lucrările prestate în fiecare lună, variind doar cantitatea de lucrări, de la lună la lună. Prin urmare, devin imposibil de acceptat două interpretări şi aplicări diametral opuse ale aceleiaşi clauze penale.

Titulara memoriului de recurs a mai susţinut că, în revizuire, Tribunalul Cluj nu a respins penalităţile de întârziere pentru motive de fapt privind întârzierea la plată, ci pentru că exact aceeaşi clauză penală privind penalităţile, a fost interpretată şi aplicată total opus, faţă de modul în care a fost anterior interpretată şi aplicată de aceeaşi instanţă.

Raportat la dezlegarea în drept a Tribunalului Specializat Cluj a chestiunii privind aplicabilitatea clauzei penale de la art. 4.5 din contract în ceea ce priveşte întârzierea la plata facturilor cuprinzând contravaloarea serviciului prestat, recurenta-revizuentă a invocat încălcarea de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ., precum şi a art. 6 din C.E.D.O. în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor reţinute de către instanţa de revizuire, recurenta-revizuentă a arătat că problema stabilirii pe cale convenţională a cuantumului daunelor moratorii conform art. 4.5 din contract tuturor lucrărilor înscrise în factură a fost dezlegată în drept definitiv, impunându-se cu forţa juridică a unei constatări jurisdicţionale, care trebuie respectată.

Ca atare, recurenta-revizuentă apreciază că statuările contrare ale instanţei de revizuire încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat potrivit dispoziţiilor art. 430 - 431 C. proc. civ.

Convenţia părţilor, astfel cum subliniază recurenta-revizuentă, cu privire la cuantumul convenţional al daunelor moratorii, a primit o aplicare diferită prin hotărâri definitive (a fost apreciată ca aplicabilă şi respectiv ca inaplicabilă aceluiaşi tip de lucrări executate în baza aceluiaşi contract), aceasta redând în extras, comparativ, considerentele celor două instanţe.

Într-o altă critică, recurenta-revizuentă a arătat că argumentele instanţei de revizuire în sensul că Tribunalul Cluj ar fi dezlegat şi aplicat clauza penală de la art. 4.5 din contract în mod "detaliat" pe servicii contractate şi prestate pentru întâia oară, analiza anterioară a Tribunalului Specializat "nefiind efectivă şi concretă", nu vin decât să confirme încălcarea instituţiei autorităţii de lucru judecat.

Potrivit recurentei-revizuente, indiferent şi independent de cât de detaliată sau nu, ar fi fost analiza unei instanţe atunci când a pronunţat sau a reţinut o dezlegare în drept, acesta se impune a fi respectată ca atare şi avută în vedere ca un dat juridic imuabil, în caz contrar, autoritatea de lucru judecat rămânând doar o formă (fără fond) care permite o nouă dezlegare în drept a "lucrului judecat" (art. 431 C. proc. civ.), chiar şi una vădit contrară.

A mai arătat autoarea cererii de recurs că probaţiunea din cele două litigii a fost identică, atât la nivel juridic, cât şi la nivel faptic, soluţia diametral opusă cu privire la aceeaşi categorie de servicii (sortare, tratare, depozitare) fiind rezultatul unei interpretări diferite a contractului.

Potrivit recurentei, cât timp interpretarea art. 4.5 din contract este un aspect litigios dezlegat prin soluţiile sale de către Tribunalul Specializat în hotărârile pronunţate, aşa cum reţine instanţa de revizuire, acesta se impunea a fi avut în vedere ca atare, nefiind permisă o reinterpretare a aceleiaşi clauze penale, aplicabile aceloraşi tipuri de servicii.

Sub un ultim aspect, recurenta-revizuentă expune aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale privind autoritatea de lucru judecat şi revizuirea pentru motivul contrarietăţii de hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 27 decembrie 2023.

Intimata U.A.T. Municipiul Baia Mare, prin întâmpinare, a solicitat, în principal, anularea căii extraordinare de atac, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca nefondată, excepţia nulităţii fiind soluţionată la termenul din 21 mai 2024.

Prin rezoluţia din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă reţine că, deşi recurenta-revizuentă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susţinerea cererii vizează doar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs anterior evocat, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în speţă fiind criticat modul de aplicare de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv verificarea condiţiilor privind existenţa unor hotărâri potrivnice, prin care se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuirea formulată de recurenta-creditoare are ca obiect decizia civilă nr. 497/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, de admitere a cererii de anulare a debitoarei (intimată în această cauză) împotriva sentinţei civile nr. 790/2023, prin care ordonanţa de plată a fost anulată în parte, fiind respinse ca neîntemeiate penalităţile contractuale pentru întârzierea la plată a contravalorii serviciilor de depozitare a fracţiei umede, de sortare a deşeurilor uscate şi de tratare mecanică (poziţiile 3-5 din facturi), solicitate de recurentă în temeiul art. 4.5 din contractul nr. x/2019 încheiat de părţi.

Analizând apărările intimatei, Înalta Curte reţine, pentru început, că potrivit art. 1024 alin. (6) C. proc. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.. Instanţa a constatat că numai o parte a pretenţiilor creditoarei (recurenta în cauză) pot fi admise, ordonanţa de plată fiind menţinută numai pentru o parte a pretenţiilor, creditoarea, în această situaţie, putând formula cerere de chemare în judecată, potrivit dreptului comun, pentru a obţine obligarea debitoarei la plata restului datoriei.

Prin decizia recurată, instanţa a constatat că prin alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., se prevede că sunt supuse revizuirii nu doar hotărârile care evocă fondul, ci şi cele care nu evocă fondul, ultimă ipoteză în care se încadrează hotărârea atacată cu revizuire.

Prin reglementarea actuală, legiuitorul a renunţat la condiţia antamării fondului, introducând anumite excepţii în cazul revizuirii întemeiate pe anumite motive enumerate expres, inclusiv pentru calea extraordinară de atac întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Constatările instanţei de revizuire în legătură cu îndeplinirea acestei condiţii legate de obiectul căii de atac şi admisibilitatea revizuirii sunt intrate în autoritatea lucrului judecat, întrucât nu formează subiectul disputei în recursul recurentei-creditoare, iar intimata-debitoare nu a formulat recurs.

Prin cererea de revizuire, recurenta a susţinut încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în legătură cu mai multe hotărâri judecătoreşti definitive anterioare, pronunţate de Tribunalul Cluj în procedura ordonanţei de plată între aceleiaşi părţi, fiind menţionate decizia civilă nr. 1674/A/2022 (dosar nr. x/2022), decizia civilă nr. 504/A/2023 (dosar nr. x/2022) şi decizia civilă nr. 242/A/2023 (dosar nr. x/2022).

Revizuenta a arătat că prin toate aceste hotărâri a fost dezlegată în drept, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea interpretării clauzei penale de la art. 4.5 din contractul nr. x/2019.

Chiar dacă hotărârile judecătoreşti definitive invocate de revizuentă au fost pronunţate în procedura ordonanţei de plată efectul lor, din perspectiva autorităţii de lucru judecat, este prevăzut de art. 1025 C. proc. civ.. Astfel, ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, prin epuizarea căii de atac autoritatea de lucru judecat transformându-şi caracterul provizoriu într-unul definitiv.

Deşi instanţa de revizuire îşi începe analiza prin enumerarea formală a condiţiilor cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printre care tripla identitate de elemente - părţi, obiect, cauză, în cuprinsul considerentelor care sprijină soluţia pronunţată reţine că nu este necesar a fi întrunită această triplă identitate, în raport cu motivele revizuirii.

Constatările instanţei de revizuire privind lipsa identităţii de obiect a litigiilor soluţionate prin hotărârile indicate de revizuentă sunt însoţite de confirmarea că lucrul judecat anterior între aceleaşi părţi prin hotărârile menţionate anterior, are legătură directă cu soluţionarea celui din urmă, obiectul fiind similar, ca urmare a temeiului contractual comun.

Analizând aceste cauze, instanţa de revizuire a confirmat că sumele pretinse de revizuenta-creditoare în litigiul pendinte privesc servicii prestate pentru perioade diferite, obiectul acestor cauze fiind similar, fără a fi şi identic în privinţa învestirii prin cererile privind ordonanţa de plată.

Motivarea deciziei de respingere a revizuirii nu a avut în vedere, deci, efectul negativ al autorităţii lucrului judecat, care se determină prin coordonatele întrunite cumulativ ale obiectului, cauzei şi părţilor, ci autoritatea lucrului judecat ataşată unor hotărâri anterioare, prin care s-a analizat clauza penală, temei al dreptului dedus judecăţii şi în litigiul pendinte şi care asigură, prin efectul pozitiv valorificarea acestor constatări jurisdicţionale în procesul ulterior purtat între aceleaşi părţi, pentru a se deduce şi alte consecinţe juridice.

Înalta Curte subliniază că raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanţă, învestită cu un litigiu similar, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegarea jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Reglementând autoritatea de lucru judecat, art. 430 C. proc. civ.. stipulează în sensul că aceasta se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează procesul, inclusiv atunci când se statuează asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Se constată că noul C. proc. civ. a recunoscut, în mod explicit, autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, şi a considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, aceasta putând fi înţeleasă numai prin prisma raţiunilor de drept şi de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluţii.

Ca atare, considerentele pe care se sprijină în mod necesar hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat, putând fi, astfel, ulterior opuse cu efectele lucrului judecat, într-un alt litigiu între aceleaşi părţi.

Motivul de revizuire a fost extins privitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, prin modificările şi completările aduse Legii nr. 134/2010 prin Legea nr. 310/2018, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia şi care se concretizează în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Această extindere a protecţiei prin revizuire şi în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat urmăreşte asigurarea coerenţei şi credibilităţii hotărârii judecătoreşti.

Instanţa chemată să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârilor atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la anularea ultimei hotărâri cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea lucrului judecat a hotărârii anterioare, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, hotărârea supusă revizuirii este pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei, în sensul că în analiza motivului de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa nu şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe o analiză corectă şi completă a hotărârilor judecătoreşti, observându-se, de altfel, incongruenţa motivării.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, ceea ce impune ca instanţele să nu rejudece constatările instanţelor precedente (e.g. Cauza B. împotriva României-par. 32).

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost înlăturat, prin decizia recurată, apreciindu-se că în lipsa unei suprapuneri a chestiunii litigioase analizate prin considerente, hotărârile judecătoreşti nu au caracter contradictoriu.

Cu privire la hotărârile judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat este invocată prin cererea de revizuire, se reţine că problema aplicării clauzei penale nu a fost însoţită şi de analiza, prin considerente, asupra incidenţei cu privire la categoriile de servicii înscrise în facturi, pentru a se verifica măsura în care corespunde celor convenite de părţi.

Astfel, prin decizia recurată se reţine că s-ar fi analizat, pentru prima dată, incidenţa art. 4.5 privind clauza penală în legătură cu serviciile indicate la punctele 3-5 din facturi numai în dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Cu toate acestea, se reţine, totodată, şi că acelaşi aspect litigios dezlegat prin hotărârile anterioare ale tribunalului şi anume, privind aplicarea clauzei penale prevăzute de art. 4.5 din contract, a fost valorificat probatoriu, deci prin efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, prin decizia atacată cu revizuire.

În cauză, în dosarul nr. x/2023, în care s-a pronunţat decizia nr. 497/2023, obiect al revizuirii, recurenta-creditoare, în legătură cu apărările formulate de intimata-debitoare cu un conţinut identic, astfel cum au fost susţinute şi în alte dosare cu obiect similar, între aceleaşi părţi şi care au primit o dezlegare definitivă, a invocat efectele hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2023

Or, decizia civilă nr. 1674/A/2022 (dosar nr. x/2022), precum şi decizia civilă nr. 504/A/2023 (dosar nr. x/2022) nu au fost menţionate în considerentele care sprijină soluţia nici măcar tangenţial, iar motivarea deciziei nu conţine nicio referire la lucrul judecat în litigiile anterioare purtate între aceleaşi părţi, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin aceste două hotărâri de care se prevalează recurenta prin cererea de revizuire, alături de decizia civilă nr. 242/A/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a statuat că pentru contravaloarea serviciilor de sortare a deşeurilor uscate, depozitare temporară a fracţiei umede şi tratare mecanică menţionate la punctele 3-5 din facturi, în temeiul contractului nr. x/2019, pentru întârzierea la plată, părţile aflate în litigiu au stabilit prin clauza penală de la art. 4.5 cuantumul daunelor moratorii, penalităţile fiind datorate inclusiv pentru serviciile enumerate anterior.

În schimb, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, analizându-se o cerere privind plata penalităţilor contractuale prevăzute de art. 4.5 din contractul nr. x/2019, instanţa învestită cu cerere de anulare formulată de debitoare, admisă în parte, a procedat la interpretarea sistematică a contractului. Astfel, a concluzionat că aplicarea clauzei se restrânge la prestaţiile contractuale indicate la pct. 4 din contract, deci se rezumă la plata tarifelor stabilite pentru colectarea şi transportul deşeurilor, fiind respinse penalităţile contractuale pentru întârzierea la plată a contravalorii serviciilor de depozitare a fracţiei umede, de sortare a deşeurilor uscate şi de tratare mecanică (poziţiile 3-5 din facturi).

Prin urmare, nu este cazul, aşa cum se reţine prin decizia recurată, a unei simple diferenţe de argumentare ori a unor considerente cu caracter complementar, fiind vorba de statuări în legătură cu acelaşi contract, prin interpretarea şi aplicarea aceleiaşi clauze din convenţia părţilor şi în legătură cu acelaşi tip de servicii prestate care sprijină pronunţarea unor soluţii diametral opuse, de admitere, respectiv de respingere a cererii privind plata penalităţilor.

Prin urmare, faţă de considerentele înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 528/2023 din 16 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, urmând a se avea în vedere dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi dezlegările din această decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 528/2023 din 16 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.