Appeal annulled for lack of concrete legal criticisms; arbitral award annulment rejection stands.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor sub numărul de dosar x/2022, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 6.300 euro reprezentând comision datorat conform contractului de comision seria x nr. x/30.06.2021, la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% în conformitate cu art. 7.1 din contractul de comision seria x nr. x/20.03.2021 şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 3 din 18 mai 2023, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.

2. Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2023 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul B., acţiune în anulare, solicitând anularea în parte a sentinţei arbitrale nr. 3 din 18 mai 2023 cu privire la dispoziţia de respingere a acţiunii ca nefondată, în temeiul art. 608 alin. (1), lit. g) şi h) C. proc. civ., şi, rejudecând în fond litigiul dintre părţi, să se dispună plata debitului datorat cu titlu de comision, în valoare de 6.300 euro, şi a penalităţilor contractuale de întârziere la plată, în procent de 0,5% pe zi întârziere, calculat la valoarea comisionului datorat, precum şi obligarea pârâtului la achitarea tuturor cheltuielilor arbitrale şi cele de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 575 şi art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., art. 508 alin. (1) lit. h) din acelaşi cod raportat la art. 2049 alin. (3) C. civ., art. 1270, art. 1272 şi art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., fiind obligată aceasta la plata către intimat a sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După expunerea situaţiei de fapt, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat recurenta-reclamantă că instanţa de fond, în mod nelegal, a apreciat că nu sunt încălcate prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de către instanţa arbitrală. În acest sens, a precizat că sentinţa arbitrală nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate motivele care au format convingerea că prevederile art. 2.2 lit. a), respectiv art. 5.2 din contractul de comision seria x nr. x/30.06.2021 nu sunt aplicabile în relaţia contractuală, fiind clauze neuzuale, instanţa arbitrală limitându-se exclusiv la citarea prevederilor art. 1202 şi art. 1203 C. civ., precum şi la indicarea unui citat din literatura de specialitate.

De asemenea, a învederat recurenta-reclamantă că tribunalul arbitral a respins acţiunea, limitându-se să facă trimitere doar la motivele invocate de pârât, fără a răspunde apărărilor formulate de reclamantă în raport cu probele administrate şi textele legale invocate şi fără a se pronunţa asupra aplicabilităţii prevederilor art. 2049 alin. (3) C. civ., ceea ce atrage încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu a motivat corespunzător respingerea motivului acţiunii în anulare întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., judecătorul preluând citate din sentinţa arbitrală şi invocând doctrină şi practică judiciară, fără a face o analiză proprie a problemei dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte al doilea motiv al acţiunii în anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., se arată că instanţa de fond a respins acest motiv de anulare, motivând că analiza lui implică reexaminarea pe fond a litigiului, ceea ce este incompatibil cu judecata acţiunii în anulare, în cadrul căreia e analizează doar aspectele procedurale încălcate de instanţa arbitrală.

În acest sens, a precizat titulara memoriului de recurs că textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. reglementează în mod expres motivul de anulare a hotărârii arbitrale pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii. Prin acţiunea în anulare a invocat încălcarea prevederilor imperative ale art. 1203 raportat la art. 2043 şi art. 2049 alin. (3) C. civ., instanţa neputând refuza analiza unui motiv prevăzut expres de art. 608 C. proc. civ.

În final, a menţionat recurenta-reclamantă că, prin respingerea acţiunii, tribunalul arbitral a încălcat norma imperativă reglementată de art. 2049 alin. (3) C. civ., fapt ce determină anularea în parte a hotărârii arbitrale conform prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 22 decembrie 2023.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea căii extraordinare de atac, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar, în subsidiar, respingerea acesteia, ca nefondată şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţia din 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată, pentru soluţionarea recursului, la 21 mai 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecăţii, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea recurentei în anularea unei hotărâri arbitrale.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

A motiva recursul înseamnă nu doar indicarea cazului de nelegalitate, dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., din acest punct de vedere se observă că, formal, recurenta indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a precizat, în şedinţa publică, reprezentantul recurentei, că memoriul de recurs este întemeiat în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., şi nu pe pct. 5 şi 8, cum din eroare a menţionat), ci şi dezvoltarea în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs, deci în legătură cu motivarea hotărârii şi aplicarea regulilor de drept substanţial.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că aceste critici este necesar să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ipoteză incidentă în speţă.

În cauză, prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat şi în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate din perspectiva soluţiei pronunţate de curtea de apel, în raport cu temeiurile acţiunii în anulare, respectiv ale dispoziţiilor art. 608 lit. g) şi h) C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze, în esenţă, că atât instanţa arbitrală, cât şi instanţa de fond nu au respectat cerinţele legale privind motivarea hotărârii, invocând aplicarea greşită a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1203 raportat la art. 2043 şi art. 2049 alin. (3) C. civ. de către tribunalul arbitral, fapt ce impune anularea în parte a hotărârii arbitrale conform art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum a solicitat pe calea acţiunii în anulare.

Întregul memoriu de recurs este conceput în forma unei reluări de facto a apărărilor formulate în cadrul acţiunii în anulare, nefiind criticate considerentele curţii de apel, prin care s-a constatat că sentinţa arbitrală a fost corespunzător motivată, fiind respectate standardele de motivare stabilite de CEDO şi de legislaţia naţională, în raport cu specificul procedurii arbitrale, precum şi că prin invocarea încălcării dispoziţiilor imperative, petenta solicită, în realitate, reexaminarea pe fond a litigiului, ceea ce este incompatibil cu controlul de legalitate realizat pe calea acţiunii în anulare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 C. proc. civ., în sensul că nu a motivat corespunzător respingerea motivului acţiunii în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., precizând că judecătorul s-a limitat la preluarea unor pasaje din sentinţa arbitrală, cu menţionarea unor aspecte generale din literatura de specialitate şi din practica judiciară, fără a realiza o analiză proprie a problemelor deduse judecăţii. Potrivit recurentei, instanţa arbitrală nu ar fi arătat motivele care au format convingerea că prevederile art. 2.2 lit. a), respectiv art. 5.2 din contractul de comision seria x nr. x/30.06.2021 nu sunt aplicabile în relaţia contractuală, fiind clauze neuzuale, ci s-a limitat exclusiv la citarea prevederilor art. 1202 şi art. 1203 C. civ., precum şi la indicarea unui citat din literatura de specialitate, făcând trimitere doar la apărările pârâtului, fără a răspunde criticilor formulate de societatea reclamantă. De asemenea, a mai invocat recurenta omisiunea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 2049 alin. (3) C. civ., ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil instituit de art. 6 din CEDO.

Prin criticile formulate recurenta-reclamantă nu vizează în sensul motivului de casare invocat nemotivarea hotărârii recurate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 2049 alin. (3) C. civ., în ce priveşte fondul cauzei.

Deşi formal se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestor critici vizează, de fapt, reluarea aspectelor de fond, privind constatarea eronată, în opinia recurentei, a caracterului neuzual al clauzei de exclusivitate.

Curtea de apel a motivat că hotărârea arbitrală atacată respectă exigenţele art. 603 C. proc. civ., incluzând atât motivarea în fapt, cât şi în drept a soluţiei cuprinse în dispozitiv. Astfel, s-a arătat că tribunalul arbitral a examinat apărarea pârâtului, conform căreia clauza pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea este una neuzuală, făcând o aplicare detaliată a dispoziţiilor art. 1202 şi 1203 C. civ., precum şi a clauzei contractuale, reţinând că, în speţă, clauza îngrădeşte dreptul pârâtului de a contracta legal şi că aceasta nu a fost acceptată în mod expres, prin semnătură, de către pârât, neputând produce efecte între părţi.

A concluzionat curtea de apel că reclamanta, prin criticile formulate, este nemulţumită de faptul că tribunalul arbitral nu a arătat motivele pentru care nu este acceptată clauza prin simpla bifare olografă a uneia din cele două variante prevăzute în contract, deşi contrar susţinerilor formulate, acest aspect a fost analizat prin hotărârea arbitrală.

În legătură cu motivul acţiunii în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care reclamanta a invocat încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., a reţinut curtea de apel că reexaminarea caracterului uzual sau neuzual al clauzei de exclusivitate şi de a constata dacă aceasta a fost negociată şi acceptată de pârât constituie, în fapt, o cerere de reanalizare pe fond a litigiului, aspect nepermis în cadrul acţiunii în anulare, în care se verifică legalitatea hotărârii arbitrale şi nu reevaluarea probelor sau reinterpretarea clauzelor contractuale.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contracţie excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete în sensul lipsei argumentelor în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs, motivul de casare fiind de strictă interpretare.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Deşi formal se invocă de către autoarea memoriului de recurs încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil din perspectiva respingerii motivului acţiunii în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. şi a lipsei unui răspuns efectiv asupra apărărilor esenţiale formulate pe calea acţiunii în anulare, în legătură cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., nu sunt formulate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial invocate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Simpla reiterare prin recurs a argumentelor şi criticilor valorificate la prima instanţă privind motivarea hotărârii arbitrale şi încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 2043 şi art. 2049 alin. (3) C. civ. precum şi a jurisprudenţei CEDO, care au primit deja o soluţionare din partea curţii de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de curtea de apel în soluţionarea acţiunii în anulare, cu referire la motivele de nelegalitate invocate ale art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi cod.

Întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu pot fi identificate nici alte critici apte să fie încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Aşadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată şi că nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, respectiv chitanţa seria x din 23.01.2024, aflată la fila x verso din dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatului-pârât, în sensul obligării recurentei A. S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.