Absence of arbitration agreement justifies annulment; post-annulment litigation costs deferred pending final judgment on merits

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea arbitrală înregistrată la data de 13.01.2023 pe rolul Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat şi Conciliere, Intern şi Internaţional de pe lângă A., Intern şi Internaţional, în dosarul nr. x/2023, reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C.. a solicitat restituirea sumei de 2.277.937 RON şi a sumei de 3.457.039 euro.

Prin hotărârea arbitrală nr. 59 din 7 februarie 2023 Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat şi Conciliere, Intern şi Internaţional de pe lângă A., Intern şi Internaţional a admis cererea de arbitraj aşa cum a fost precizată, fiind obligate în solidar pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C.. să plătească reclamantei B. S.R.L. suma de 34.294.112,48 RON reprezentând prejudiciu şi dobânzile aferente perioadei 25.02.2015 până la data pronunţării hotărârii arbitrale, respectiv 07.02.2023 şi la plata cheltuielilor arbitrale către Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat şi Conciliere, Intern şi International de pe lângă C.A.J.I., în valoare de 1.542.477,23 RON.

2. Pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C.. au formulat acţiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 59/07.02.2023 pronunţate de Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat şi Conciliere, Intern şi Internaţional de pe lângă A., Intern şi Internaţional, solicitând admiterea acţiunii, desfiinţarea hotărârii arbitrale şi obligarea reclamantei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b), d) şi h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 15 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis acţiunea în anulare, fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 59/07.02.2023 şi trimisă cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă

3. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanta B. S.R.L., cât şi pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C..

3.1. Recursul reclamantei B. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, într-o primă critică, reclamanta a arătat că motivul invocat prin acţiunea în anulare, respectiv dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu este întemeiat, întrucât criticile formulate nu au fost susţinute în mod legal în faţa tribunalului arbitral, avocaţii pârâtelor neavând un mandat legal de reprezentare, chestiune invocată şi în faţa curţii de apel, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.

În acest sens, reclamanta a menţionat că, în faţa tribunalului arbitral avocaţii pârâtelor au depus la dosar împuterniciri avocaţiale care nu au respectat condiţiile de legalitate, ceea ce conduce la decăderea şi nulitatea oricăror apărări formulate în scris sau oral, recurenta redând în continuarea aspecte privind modul de desfăşurare a procedurii de judecată din faţa instanţei arbitrale. De asemenea, a mai arătat că, deşi li s-a pus în vedere în repetate rânduri să complinească solicitările formulate în faţa tribunalului arbitral, avocaţii pârâtelor nu s-au conformat şi nu au depus la dosar împuternicirile avocaţiale semnate şi ştampilate de client şi nu au prezentat contractele de asistenţă juridică, motiv pentru care tribunalul arbitral a procedat în mod corect în ceea ce priveşte constatarea lipsei calităţii de reprezentant.

Printr-o a doua critică se susţine că motivul acţiunii în anulare prin care s-a invocat nelegala citare a pârâtelor nu este întemeiat, având în vedere dovezile de citare aflate la dosarul arbitral, din care rezultă că acestea au fost înştiinţate ca până la termenul din 07.02.2023 să depună dovada mandatului.

O a treia critică se referă la faptul că motivul acţiunii în anulare prin care s-a invocat lipsa convenţiei arbitrale, trebuia formulat până la primul termen de judecată acordat în faţa tribunalului arbitral, în sensul caducităţii arbitrajului, însă pârâtele nu s-au conformat acestei obligaţii stabilite în sarcina lor până la termenul din 07.02.2023.

În final, a arătat reclamanta că pârâtele au ignorat toate cerinţele tribunalului arbitral, acestea având o atitudine procesuală cu încălcarea dispoziţiilor legale.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C.., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele de casare solicitate. De asemenea, pârâtele au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea art. 5 C. proc. civ. privind obligaţia instanţei de a judeca o cerere accesorie dedusă judecăţii, pârâtele precizând că soluţia curţii de apel cu privire la cheltuielile de judecată reprezintă un refuz de a soluţiona o astfel de cerere.

Printr-o altă critică se invocă încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor admisibilitatea cererii privind cheltuielile de judecată. În acest sens, pârâtele au precizat că soluţia curţii de apel se bazează pe motive de drept care nu au fost invocate în cursul procesului şi se sprijină pe o presupusă inadmisibilitate sau prematuritate a cererii de cheltuieli în cadrul procedurii de anulare a hotărârii arbitrale pe motivul că, într-o astfel de procedură, partea în culpă nu ar pierde procesul în sensul art. 453 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că prima instanţă a aplicat greşit condiţiile angajării răspunderii civile delictuale cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în procedura de anulare a hotărârii arbitrale. De asemenea, potrivit pârâtelor, instanţa a interpretat greşit sintagma "partea care a câştigat procesul", întrucât dreptul C. la recuperarea cheltuielilor de judecată cauzate de soluţionarea acţiunii în anulare nu depinde de eventualul rezultat al judecăţii care va avea loc în faţa instanţelor de judecată cu privire la pretenţiile reclamantei B. S.R.L., întrucât aceasta nu reprezintă o continuare a procedurii arbitrale. Procedura arbitrală este o procedură jurisdicţională alternativă, care s-a desfăşurat în faţa unui tribunal arbitral şi s-a încheiat printr-o hotărâre arbitrală finală, desfiinţată prin hotărârea judecătorească în prezentul dosar. Astfel, dată fiind soluţia de admitere a acţiunii în anulare, C. este partea care a câştigat procesul.

Au mai arătat pârâtele că procedura de anulare a hotărârii arbitrale nu este nici un simplu incident procedural ivit în cadrul unui proces, nici apel, recurs sau altă cale extraordinară de atac. Astfel, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate în acţiunea în anulare nu poate fi prorogată până la parcurgerea procedurii de judecată care ar urma după anularea hotărârii arbitrale pe motivul inexistenţei convenţiei arbitrale.

Pârâtele susţin că prima instanţă a apreciat greşit că cererea de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale este o pretenţie accesorie ce depinde de soluţia ce se va da în procesul civil, accesorialitatea acestei cereri fiind dată de acţiunea în anulare.

În final, pârâtele au arătat că reclamanta se află în culpă procesuală, întrucât, dacă aceasta nu ar fi apelat la arbitraj pentru soluţionarea unei dispute pentru care nu există convenţie arbitrală, C. nu ar fi fost nevoită să suporte sarcinile pecuniare ale unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale.

Prin întâmpinarea înregistrată la 22 februarie 2024 pârâtele C. - Sucursala Bucureşti şi C.. au solicitat pe cale de excepţie, nulitatea recursului reclamantei în privinţa invocării motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a recursului. De asemenea, au solicitat respingerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca vădit nefondat şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta B. S.R.L., prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 27 februarie 2024, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâte.

Prin răspunsurile la întâmpinare depuse la dosar reclamanta şi pârâtele au solicitat înlăturarea apărărilor formulate pe calea întâmpinării şi admiterea recursului propriu, pentru motivele arătate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 7 decembrie 2023, iar prin rezoluţia din 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 21 mai 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

I. Pentru început, Înalta Curte reţine că cererea de recurs formulată de societatea reclamantă din dosarul arbitral B. S.R.L., în cuprinsul căreia sunt redate fragmente ample din hotărârea arbitrală, deşi nu aceasta formează obiectul căii extraordinare de atac, ci sentinţa de admitere a acţiunii în anulare, urmează să fie analizată în limitele identificării cazurilor de casare, respectiv în măsura în care vor fi identificate motive apte să fie considerate critici de nelegalitate, potrivit art. 488 C. proc. civ.

Recurenta îşi întemeiază calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind nerespectarea regulilor de procedură care atrag nulitatea hotărârii recurate.

Prin criticile formulate în conţinutul recursului, se impută instanţei reţinerea greşită a motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., privind inexistenţa convenţiei arbitrale.

În susţinerea acestor critici, se invocă efectele lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocaţilor pârâtei şi nulitatea oricăror apărări în scris sau orale, în numele pârâtelor, în faţa instanţei arbitrale, precum şi decăderea pentru neinvocarea caducităţii arbitrajului, în mod legal, până la primul termen din 7 februarie 2023.

Prealabil examinării propriu-zise a acestor critici, Înalta Curte formulează observaţia că cenzura de legalitate a hotărârii recurate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare.

Soluţia pronunţată a fost precedată de determinarea, în funcţie de efectele asupra hotărârii arbitrale atacate, a ordinii de soluţionare a motivelor acţiunii în anulare.

Astfel, prin sentinţa recurată s-a analizat un singur motiv şi anume, cel referitor la lipsa convenţiei arbitrale, respectiv a unei înţelegeri a părţilor în litigiu încheiate în condiţiile art. 548-552 C. proc. civ., care să excludă competenţa instanţelor judecătoreşti, astfel încât vădindu-se întemeiat, cu consecinţa nulităţii hotărârii arbitrale, nu a mai fost apreciată ca utilă analiza celorlalte motive de nelegalitate susţinute de pârâtele din dosarul arbitral.

Se observă că, în cauza pendinte, nu au fost invocate critici relative la prioritatea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. cu care prima instanţă a fost învestită, iar în această situaţie nu există premisa legală a realizării unei analize a acestui aspect, din partea instanţei de recurs.

Motivarea recursului înseamnă pe de o parte indicarea cazului de nelegalitate, iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate.

Or, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aspectele reţinute prin sentinţa recurată în sensul inexistenţei convenţiei arbitrale, prin formularea unor critici care să se raporteze la argumentele esenţiale ale instanţei privind incidenţa art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Singurele referiri la convenţia arbitrală, care ar urmări combaterea formală a raţionamentelor instanţei sunt prezentate neprocedural în conţinutul răspunsului la întâmpinare şi al întâmpinării la recursul pârâtelor (care priveşte cheltuielile de judecată), neputând fi analizate, în raport cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs şi evident, în limitele temporale prevăzute de lege.

Inexistenţa convenţiei arbitrale care fundamentează admiterea acţiunii în anulare se referă, în esenţă, la necompetenţa tribunalului arbitral.

Compromisul (convenţia arbitrală) este o varietate de contract care necesită acordul de voinţă al părţilor în litigiu.

Pe de altă parte, în vederea realizării acestuia, este necesar acordul arbitrilor desemnaţi, în sensul acceptării numirii, care, în condiţiile legii, în situaţia trecerii termenului arbitrajului, poate determina caducitatea.

Această clarificare a aspectelor teoretice se impune întrucât excepţia lipsei convenţiei arbitrale nu se poate confunda cu caducitatea, cum rezultă din motivarea recursului.

Excepţia privind inexistenţa convenţiei arbitrale trebuie ridicată, într-adevăr, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 592 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa învestită cu acţiunea în anulare a stabilit incidenţa art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală, cu observarea prealabilă a dispoziţiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. şi cu concluzia că acestea au fost respectate.

Prin urmare, prin decizia recurată s-a confirmat că nu operează decăderea în temeiul art. 592 alin. (1) C. proc. civ. care să producă efecte şi în etapa soluţionării acţiunii în anulare.

Aceste constatări ale primei instanţe sunt corecte, întrucât chiar în cuprinsul hotărârii arbitrale din data de 7 februarie 2023 se consemnează poziţia procesuală a pârâtelor, de contestare a competenţei tribunalului arbitral, prin întâmpinare şi prin cererile înregistrate la dosar, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Motivul recurentei privind omisiunea cercetării de către prima instanţă a apărărilor sale în legătură cu nelegalitatea reprezentării pârâtelor în dosarul arbitral poate fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul lipsei unor motive determinante ale hotărârii recurate.

Înalta Curte reţine, însă, că în mod nefondat se reproşează curţii de apel absenţa unei asemenea analize.

Potrivit art. 613 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

Or, recurenta-reclamantă nu a invocat prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, unde a avut calitatea de intimată, nicio excepţie şi nicio apărare faţă de motivele de nelegalitate expuse de pârâte prin acţiunea în anulare, în vederea exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată pretinse de acestea, poziţie procesuală pe care şi-a schimbat-o ulterior.

La termenul de dezbateri din 8 septembrie 2023, la care se face trimitere prin motivele de recurs, prin concluziile asupra acţiunii în anulare avocatul a făcut referire la dispoziţiile tribunalului arbitral în legătură cu nedovedirea mandatului de reprezentare a pârâtelor.

Trebuie observat, în acest context, că nici motivul corespunzător din acţiunea în anulare, care a justificat formularea acestei apărări nu a mai fost analizat prin sentinţa recurată, ca urmare a abordării prioritare a necompetenţei tribunalului arbitral şi a inutilităţii cercetării altor condiţii legale pe care trebuia să le îndeplinească hotărârea arbitrală criticată de pârâte.

Astfel, sub pretextul nedovedirii corespunzătoare, de către avocaţii pârâtelor, a calităţii de reprezentanţi convenţionali, apărările pârâtelor nu au primit dezlegare prin hotărârea pronunţată, tribunalul arbitral însuşindu-şi argumentele reclamantei şi declarându-şi competenţa.

În legătură cu nulitatea implicită a actelor efectuate de pârâte în cadrul procedurii arbitrale, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei, având în vedere limitele analizei primei instanţe care a reţinut necompetenţa tribunalului arbitral şi în mod natural ale recursului, cât şi efectul subsecvent al nulităţii constând în desfiinţarea hotărârii arbitrale şi lipsirea de efecte juridice a actului jurisdicţional în ansamblul său, recurenta neputând să se mai prevaleze în recurs de efectele excepţiei procedurale admise de tribunalul arbitral, privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Înalta Curte reiterează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. putea fi invocat dacă, în prealabil, excepţia de necompetenţă invocată de partea interesată fie a fost respinsă, fie tribunalul arbitral nu a soluţionat-o, condiţie îndeplinită, astfel cum s-a reţinut prin considerentele precedente.

Prin urmare, nu pot fi identificate o încălcare a regulilor procedurale ori o omisiune de motivare a hotărârii recurate, conţinutul considerentelor raportându-se legal la cadrul judecăţii efectuate, în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru aceleaşi motive determinate de limitele judecăţii în prima instanţă, vor fi înlăturate şi criticile constând în neinvocarea caducităţii arbitrajului, neconformarea pârâtelor faţă de cerinţele tribunalului arbitral ori legalitatea procedurii de citare a pârâtelor în dosarul arbitral.

Aceste susţineri ale recurentei în legătură cu alte motive ale acţiunii în anulare nu pot forma obiect al analizei în recurs, instanţa neputând fi legal învestită decât cu cercetarea unor motive de nelegalitate care să se raporteze în concret la judecata realizată de prima instanţă.

Recursul constituie o cale de atac în care este supusă controlului judiciar hotărârea instanţei ierarhic inferioare, respectiv acele aspecte pe care instanţa le-a reţinut din ansamblul susţinerilor pe care părţile le-au formulat pe parcursul procesului.

Astfel fiind, în măsura în care hotărârea judecătorească conţine numai unele dintre argumentele de care părţile s-au folosit, circumscrise unui singur motiv al acţiunii în anulare, rezultă că numai acestea au fost apreciate ca pertinente.

Argumentele care au fost invocate de părţi, fără a fi fost validate prin reţinerea lor ca temei al soluţiei adoptate de instanţă, nu pot avea aptitudinea de a afecta legalitatea hotărârii judecătoreşti, pentru că, în mod evident, ele nu constituie rezultatul unor aprecieri proprii instanţei, ci îşi păstrează caracterul de simple propuneri ale părţii care le-a expus, care nu au primit vreo relevanţă juridică, câtă vreme nu au fost nici incluse în considerentele care sprijină soluţia.

De asemenea, sunt întemeiate apărările recurentelor-pârâte în sensul că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat pur formal, nefiind însoţit de expunerea unor critici în sensul încălcării sau aplicării greşite a unor norme de drept material, de natură să atragă casarea sentinţei atacate.

Totodată văzând dispoziţiile art. 432 C. proc. civ., care permit invocarea autorităţii de lucru judecat în orice stare a pricinii, chiar şi în faţa instanţei de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva motivelor de ordine publică ce pot fi ridicate şi din oficiu, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu poate susţine în mod întemeiat încălcarea autorităţii lucrului judecat a verificărilor efectuate de instanţa din procedura de încuviinţare a executării silite a hotărârii arbitrale.

Această procedură este una necontencioasă, care se limitează la cerinţele de ordin formal ale titlului executoriu, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 666 C. proc. civ., încheierile pronunţate neavând, potrivit art. 535 C. proc. civ., autoritatea lucrului judecat.

Singura posibilitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, în sensul verificării respectării atât a condiţiilor de formă, cât şi de fond, constă în promovarea acţiunii în anulare şi, în mod corespunzător, a recursului împotriva hotărârii date în acţiunea în anulare, pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, prin motivele prezentate, recurenta-reclamantă nu a reuşit să demonstreze nelegalitatea sentinţei recurate.

II. Prin recursul pârâtelor din dosarul arbitral C. Bank NV şi C. - Sucursala Bucureşti, este criticată sentinţa primei instanţe, în privinţa deciziei de a nu soluţiona cererea privind cheltuielile de judecată.

Motivele invocate sunt încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă observaţie, criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care privesc necesitatea reparării prejudiciului produs din culpa părţii vinovate de declanşarea demersului procesual, în sensul nesocotirii dispoziţiilor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală transpuse în dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu au obiect, din moment ce se contestă o măsură procesuală a primei instanţe, de lăsare nesoluţionată a cererii pârâtelor-titulare ale acţiunii în anulare privind cheltuielile de judecată. Concluzia impedimentului procedural de analiză, la acest moment procesual, a acestor critici se justifică prin cadrul procesual particular al cauzei.

Înalta Curte reţine că recurenţii-pârâţi şi-au încadrat argumentele privind încălcarea principiilor fundamentale ale procedurii civile, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă incidenţa acestuia nu se verifică în cauză.

Această cerere privind recuperarea cheltuielilor de judecată nu a primit dezlegare, prima instanţă explicând prin considerente motivele, astfel încât nu este cazul unei omisiuni şi nici al unui refuz de soluţionare a cererii, cu încălcarea art. 5 alin. (1) C. proc. civ., cum susţin recurentele-pârâte.

Prima instanţă, contrar afirmaţiilor recurenţilor, nu a admis o excepţie de procedură a necompetenţei ori a inadmisibilităţii sau a prematurităţii cererii accesorii, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi art. 248 C. proc. civ. să necesite punerea în discuţie, din oficiu, în prealabil, în vederea dezbaterilor contradictorii ale părţilor.

Curtea de apel a motivat că prin admiterea acţiunii în anulare şi trimiterea spre soluţionare a cauzei instanţei judecătoreşti competente, acţiunea introductivă a reclamantei nu a fost soluţionată, prin urmare nu s-a stabilit partea care a câştigat procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat iniţierea procesului sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la par. 82 al Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 871 din 6 noiembrie 2017 că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plăţii cheltuielilor de judecată în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., interesează rezultatul procesului.

Culpa procesuală a părţii care "a pierdut" procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi este analizată, în concret, în fiecare litigiu în funcţie de rezultatul procesului, respectiv în legătură cu realizarea în substanţă a pretenţiilor deduse judecăţii de reclamantă prin acţiunea introductivă.

Astfel cum rezultă in jurisprudenţa instanţei supreme, obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape ale procesului în care are loc o soluţionare a pricinii pe fondul acesteia ori chiar în baza unei excepţii procesuale, nu şi în etapele intermediare ale judecăţii în care, prin raportare la specificul soluţiei pronunţate, nu s-ar putea determina încă nici partea care a pierdut, nici partea care a câştigat procesul, litigiul nefiind încă tranşat şi neputându-se determina riguros întinderea culpei procesuale.

Astfel, poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie prezumţia de culpă procesuală a celui căzut în pretenţii, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată al părţii câştigătoare derivând din raportul juridic procesual.

În cadrul procesului care a debutat prin promovarea acţiunii arbitrale curtea de apel admiţând acţiunea în anulare formulată de pârâte, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b) şi art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., a pronunţat o hotărâre intermediară, prin care a anulat sentinţa arbitrală, trimiţând cauza spre judecata instanţei judecătoreşti competente, fără să se pronunţe asupra drepturilor în litigiu sau fondului cauzei, cererea introductivă a recurentei-reclamante nefiind soluţionată.

Prin urmare, prima instanţă a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmare a admiterii acţiunii în anulare iniţiate de acestea, recurentele-pârâte putându-şi valorifica în continuare dreptul la cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procesului, odată cu soluţionarea acţiunii reclamantei.

Având în vedere şi că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulităţii şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia, iar sancţiunea procesuală a nulităţii, ce se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa le-a îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare, îşi găseşte aplicarea ca ultim remediu, respectiv în ipoteza în care numai desfiinţarea actului poate repara/remedia vătămarea produsă, Înalta Curte constată că, faţă de aspectele mai sus prezentate, nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii atacate nici din această perspectivă, o atare vătămare a pârâtelor neregăsindu-se în speţă.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate reclamanta B. S.R.L. şi de pârâtele C.. şi C. - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 83 din 15 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă ca nefondate, ceea ce include neacordarea în această etapă procesuală a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. şi recursul formulat de pârâtele C.. şi C. - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 83 din 15 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.