Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1082/2024 AI generated

Unpaid contract price: Notification constituting tacit waiver of completed prescription despite post-expiration issuance and lack of administrator signature

Case Number Decizia nr. 1082/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision that ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 684,639 RON in unpaid contract price plus legal interest. The dispute concerned a commercial claim for the price of chemical fertilizers where the trial court had dismissed the action based on the statute of limitations, but the appellate court reversed, finding that the defendant’s notification dated June 7, 2021, constituted a tacit waiver of the completed prescription period. The Supreme Court rejected the defendant's arguments that the notification did not qualify as a debt acknowledgment, that the appellate reasoning was contradictory or foreign to the case, and that the document was invalid due to lack of authorization by the company administrator, ruling that the last argument was raised for the first time on appeal and thus inadmissible. The decisive legal basis includes the Civil Code provisions on the waiver of prescription (Arts. 2506(4), 2507, 2508, 2538), which allow a debtor’s acknowledgment after the prescription period to interrupt the time-bar, and the Code of Civil Procedure rules (Arts. 488, 496) governing the grounds for cassation and the inadmissibility of new arguments raised *omisso medio*.

Legislator headnote

AI generated

art. 1535 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 2508 C. civ, art. 2506 alin. (4) C. civ, art. 2508 alin. (2) C. civ, art. 2538 alin. (2) C. civ; Unpaid contract price: Notification constituting tacit waiver of completed prescription despite post-expiration issuance and lack of administrator signature: Pârâta C. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei civile atacate cu consecinţa rejudecării procesului pe fond şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a constatării prescripţiei dreptului material la acţiune.

Keywords

AI generated
commercial contract notification of the decision unpaid debt order to pay prescription civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.05.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă sub numărul unic de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 684.639,47 RON, cu titlu de preţ neachitat şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a datoriei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1516 şi art. 1535 C. civ.

Pârâta C. S.R.L., prin întâmpinare, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 11449 din 20.09.2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 334 pronunţată la 15.02.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, în consecinţă, cererea de chemare în judecată.

2. Apelul reclamantei A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., declarat împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr. 1463 din 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind anulată sentinţa atacată.

În evocarea fondului, a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta C. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma de 684.639,47 RON, cu titlu de preţ neachitat şi dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.

3. Pârâta C. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei civile atacate cu consecinţa rejudecării procesului pe fond şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a constatării prescripţiei dreptului material la acţiune.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată din perspectiva motivelor contradictorii şi străine cauzei, fără corespondent în probele administrate în legătură cu greşita admitere a apelului faţă de conţinutul notificării nr. x din 07.06.2021.

A precizat recurenta-pârâtă că, în adoptarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut nerespectarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 2506 alin. (4), art. 2507 şi art. 2508 C. civ. coroborate cu art. 2537 şi art. 2538 din acelaşi cod.

De asemenea, a criticat titulara memoriului de recurs statuarea instanţei de control judiciar devolutiv cu privire la caracterul definitiv al considerentului primei instanţe prin care s-a constatat că notificarea nr. x din 07.06.2021 reprezintă o recunoaştere de datorie făcută de pârâtă pentru suma de 711.112,21 RON.

În acest sens, a precizat recurenta că instanţa de fond nu a făcut trimitere la o recunoaştere de datorie din partea pârâtei, aceasta fiind contestată prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe. Cu încălcarea prevederilor art. 2506, art. 2507 şi art. 2508 C. civ. şi trecând peste conţinutul întâmpinării, instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că notificarea ar echivala cu o recunoaştere, deşi aceasta nu cuprinde nicio referire expresă la renunţarea la prescripţia debitului datorat şi nici la cuantumul sumei pretinse de reclamantă. În opinia recurentei, simpla referire că suma indicată în notificare reprezintă contravaloare îngrăşăminte chimice nu poate conduce la concluzia neîndoielnică a faptului că este vorba despre aceeaşi sumă solicitată de reclamantă.

În final, a mai invocat recurenta-pârâtă că notificarea invocată de reclamantă nu poate produce efecte juridice, întrucât nu este semnată de administratorul societăţii pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 14 decembrie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 13 februarie 2024 intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluţia din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată din perspectiva motivării, în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei, fără corespondent în probatoriul administrat, invocând în acest sens motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dispoziţie legală potrivit căreia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Existenţa unor motive contradictorii presupune folosirea de către instanţă a unor argumente care, din punct de vedere logic, se exclud reciproc, infirmând raţionamentul logico-juridic prezentat.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit limitele judecăţii, în apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei prin care acţiunea a fost respinsă ca prescrisă. În virtutea principiului disponibilităţii, recurenta-pârâtă necriticând această soluţie pe calea unui apel la considerente, calea de atac s-a limitat la critica reclamantei asupra constatării primei instanţe în sensul că recunoaşterea de datorie făcută de pârâtă prin notificarea nr. x din 7 iunie 2021 nu determină întreruperea cursului prescripţiei, fiind făcută după expirarea termenului de prescripţie.

Astfel, instanţa de apel, a reţinut în sens contrar, anume că în temeiul art. 2506 alin. (4) C. civ., recunoaşterea creanţei de către debitor, chiar dacă a intervenit după împlinirea termenului de prescripţie are semnificaţia unei renunţări la prescripţia împlinită.

Efectuând un examen al elementelor factuale ale cauzei, în raport cu actele dosarului, instanţa de apel a concluzionat că a operat o renunţare tacită la dreptul de a invoca prescripţia împlinită din partea debitorului obligaţiei de plată a preţului menţionat în contractul de vânzare dedus judecăţii, în temeiul art. 2507 teza a II-a C. civ., art. 2508 alin. (2) C. civ. şi art. 2538 alin. (2) C. civ.

Astfel, instanţa de apel a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi în evocarea fondului a admis acţiunea reclamantei.

Susţinând că greşit a fost calificată notificarea drept renunţare la prescripţie, cu referire la apărările din întâmpinarea de la prima instanţă prin care s-ar fi combătut taza unei recunoaşteri de datorie, recurenta pune în discuţie, pe această cale, chiar modalitatea de evaluare a situaţiei de fapt, sub forma unor critici de netemeinicie, aspecte care nu pot fi primite spre examinare în calea extraordinară a recursului, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel a răspuns punctual şi explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, pornind de la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei şi până la argumentarea motivelor de fapt şi de drept care au determinat soluţia pronunţată de admitere a acţiunii.

Înalta Curte reaminteşte că îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între considerente sau între unele considerente şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării unui control judiciar efectiv şi eficient.

Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din această perspectivă, instanţa supremă constată că decizia atacată respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea conţinând în considerentele sale argumentele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, având legătură directă cu aceasta şi care sprijină soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, astfel că nu se poate susţine cu temei că ar fi vorba de motive contradictorii şi, cu atât mai puţin, a unor motive străine cauzei, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină, în întregul lor, în mod coerent şi clar soluţia din dispozitiv.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a soluţionat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, critica fiind nefondată.

În continuarea criticilor, recurenta-pârâtă invocă nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 2506, art. 2507 şi art. 2508 C. civ.

Înalta Curte reţine că, deşi formal se susţine încălcarea normelor de drept material, titulara memoriului de recurs nu a arătat modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial invocate, astfel încât criticile formulate să poată fi analizate în cadrul motivului de casare corespunzător, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum rezultă din hotărârea atacată, recurenta-pârâtă nu a criticat în mod efectiv considerentele instanţei de control judiciar devolutiv din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 2506 alin. (4), art. 2507 şi art. 2508 coroborate cu art. 2537 şi art. 2538 C. civ., printr-o argumentare care să fie aptă a contura critici distincte de nelegalitate şi care să justifice exercitarea de către instanţa de recurs a controlului judiciar din perspectiva acestora.

Prin urmare, va fi înlăturată această critică, întrucât, invocarea anumitor dispoziţii legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte formulează observaţia că invocarea de către recurentă a faptului că notificarea nr. x/07.06.2021 nu poate produce efecte juridice, deoarece nu emană de la o persoană autorizată, nefiind semnată de administratorul societăţii pârâte, nu poate constitui o critică de nelegalitate, câtă vreme aceste susţineri sunt invocate omisso medio, direct prin cererea de recurs, nefiind invocate în cursul judecării apelului unde recurenta a avut calitate de intimată, şi de altfel nici la prima instanţă prin întâmpinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Aşadar, observând invocarea omisso medio a acestui motiv prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu poate fi analizat, fiind înlăturat din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1463 din 13 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.