Housing Agency's Cassation Against Damages for Housing Non-Delivery Annulled for Lack of Legally Formulated Grounds

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.054,23 RON/lună la cursul de 1 euro/4.6571 RON din data de 19.12.2018) pentru perioada cuprinsă între data de 19.12.2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19.12.2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 217.952,28 RON la cursul de 1 euro/4.6571 RON din data de 19.12.2018), cu titlu de daune-interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.588,52 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018), pentru perioada cuprinsă între 19.12.2015 şi 19.12.2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.186,72 RON la cursul de 1 euro/4,6571 RON din 19.12.2018), evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S1 situată pe lotul nr. x din Sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 44803 conform încheierii nr. 9750/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 465,71 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018) pentru perioada cuprinsă între 19.12.2015 şi 19.12.2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.765,56 RON la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S1 situată pe lotul nr. x din Sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 44803 conform încheierii nr. 9750/29.06.2004; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 07.01.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza s-a înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti la data de 8.02.2019, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din data de 23.07.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti, sens în care a dispus trimiterea dosarului la registratură în vederea repartizării corespunzătoare.

Dosarul a fost reînaintat completului iniţial învestit cu judecarea acestuia din cadrul secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din data de 20.08.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă cu privire la soluţionarea cauzei civile înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018, între Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a suspendat judecarea cauzei civile înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018, până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sub nr. x/2018, la data de 06.03.2020.

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 8 F din data de 13.03.2020, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a conflictului de competenţă în favoarea uneia dintre Secţiile a V-a şi a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 21.05.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 30F din 28.05.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 12.04.2021, reclamantul, prin avocat, având în vedere valorile din raportul de expertiză, a arătat că înţelege să precizeze petitul cererii de chemare în judecată, după cum urmează:

1. Obligarea pârâtei A.N.L. la plata sumei totale de 48.960 euro (pe baza sumelor anuale şi, implicit, lunare, din Tabelul cuprins în Raportul de expertiză întocmit în cauză, conform petitului cererii de chemare în judecată, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, pentru perioada cuprinsă între 19.12.2015-21.01.2021 (având în vedere că Raportul de expertiză conţine valori doar până în data de 21.01.2021 inclusiv).

2. Obligarea pârâtei A.N.L. la plata sumei de 878 euro/lună în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii reprezentând media contravalorii lipsei de folosinţă, în continuare de la data de 22.01.2021 până la data predării la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor, a locuinţei şi finalizării complete a Cartierului Henri Coandă.

3. Obligarea pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 11.130 RON constând în 5.130 RON taxa de timbru, 4.000 RON onorariu de avocat şi 2.000 RON onorariu de expert judiciar.

Din cuprinsul cererii precizatoare rezultă că nu se mai solicită daunele morale pentru lipsa de folosinţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1488 din 27 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea precizată în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, pe care a obligat-o la plata către reclamant a sumei de 48.960 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 19.12.2015-21.01.2021, precum şi la plata sumei de 878 euro/lunar (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii reprezentând media contravalorii lipsei de folosinţă de la data de 22.01.2021 până la predarea imobilului şi finalizarea cartierului Henri Coandă.

Totodată, a obligat pârâta A.N.L. la plata către reclamant a sumei de 11.130 RON (5130 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorariu avocat şi 2000 RON onorariu de expert), reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva soluţiei pronunţate de tribunal au exercitat apel ambele părţi procesuale.

Prin apelul formulat, reclamantul a solicitat schimbarea considerentelor primei instanţe, în sensul reţinerii autorităţii de lucru judecat pentru toate efectele obligaţiei de rezultat. În concret, a susţinut că respectivele considerente atacate sunt netemeinice şi nelegale, venind în contradicţie cu dezlegările date prin decizia civilă nr. 5197/25 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 de Î.C.C.J. secţia CAF privind obligaţiile A.N.L. în ansamblul asigurării realizării Cartierului Henri Coandă în calitate de iniţiator, investitor şi coordonator al Programului Guvernamental de Locuinţe Henri Coandă, garant al statului şi mandatar oneros şi în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin apelul formulat, pârâta A.N.L. a solicitat în baza dispoziţiilor art. 466 coroborat cu art. 480 alin. (2) C. proc. civ., modificarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, ambele cereri de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 1488/17.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., faţă de motivarea instanţei de apel care a reţinut că:

"obligaţiile A.N.L. sunt de rezultat şi că prejudiciul viitor este unul cert şi determinabil, pârâta neoferind niciun argument obiectiv apt a proba o variaţie în minus a chiriilor în zonă…".

Detaliind, recurenta a arătat că noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă, şi nu de rezultat, subliniind că A.N.L. avea obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul identificat şi stabilit prin contractul de construire.

Aşa fiind, a arătat că întinderea mandatului acordat Agenţiei este clar definită şi stabilită, încadrându-se în limitele şi particularităţile unui mandat convenţional tipic (derivă din voinţa expresă a părţilor) şi special (acordat pentru o anumită operaţiune şi o anumită perioadă de timp), fiind în prezenţa unui mandat special, recurenta învederează că acesta trebuie interpretat restrictiv.

Reafirmând că, în cauza de faţă, este vorba despre un contract de mandat, cu obligaţii de diligenţă, recurenta susţine că "a urmări" presupune o activitate de supraveghere, astfel încât, în opinia sa, a urmări executarea şi finalizarea construcţiei nu poate avea acelaşi sens cu a finaliza lucrările de construire a lucrărilor edilitare.

A mai arătat că activitatea propriu-zisă de urmărire a realizării acestor obligaţii a fost desfăşurată de A.N.L. în mod constant de-a lungul timpului, până în prezent, dovadă în acest sens fiind înscrisurile existente la dosarul cauzei, trimise tuturor autorităţilor şi societăţilor comerciale care au competenţe şi atribuţii în executarea şi asigurarea finanţării reţelelor de utilităţi şi dotări tehnico-urbane, conform Convenţiei nr. 1909/2004, precum şi în finalizarea construcţiei, conform contractului de construire.

În acest sens, a arătat că, urmare a diligenţelor pe care le-a întreprins pentru zona sector 1, unde se află şi imobilul intimatului din amplasamentul Henri Coandă, iluminatul public şi reţelele de apă şi canalizare, energie electrică şi gaze naturale sunt executate şi funcţionale, conform Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/06.06.2022, Procesului-verbal de recepţie parţială nr. x/15.10.2018, Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/28.11.2019, documente existente la dosar, dar pe care instanţa de apel le-a ignorat.

Pe de altă parte, a mai învederat faptul că obligaţia constând în "urmărirea executării" reprezintă o obligaţie de diligenţă, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligaţie de rezultat.

Prin urmare, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit A.N.L. o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând, astfel, întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse reprezentând diligenţele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale, obligând Agenţia la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de A.N.L.

Tot cu privire la obligaţiile A.N.L. ca fiind de "rezultat", recurenta învederează faptul că, prin decizia civilă nr. 1227/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Î.C.C.J. a reţinut că: "în mod greşit, întreaga motivare a instanţei de apel vizând obligaţiile A.N.L. ca fiind de rezultat s-a fundamentat numai pe decizii de speţă ale ÎCCJ, pronunţate în acest sens, deşi este de ştiut că potrivit Constituţiei, C. civ., C. proc. civ., exemplele în materie din jurisprudenţa naţională reţinute în sprijinul soluţiei adoptate nu pot servi ca repere obligatorii pentru instanţă, neavând calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic, instanţa de judecată fiind obligată să se raporteze la particularităţile concrete ale speţei."

Cu privire la prejudiciu, recurenta a arătat că acesta trebuie să fie consecinţa directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat între părţi. Or, în baza contractului de mandat, obligaţia A.N.L. este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligenţele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care Agenţia a respectat-o, fiind dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, iar obligaţia de a construi şi de a preda la cheie locuinţa revine constructorului şi autorităţilor locale care s-au obligat la realizarea utilităţilor.

Pe de altă parte, a arătat că, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie cert, direct şi să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.

Din perspectiva întinderii prejudiciului, recurenta a susţinut că trebuie avute în vedere probabilitatea reală şi serioasă de fructificare a şansei şi gradul de vinovăţie al autorului faptei ilicite.

În altă ordine de idei, recurenta a susţinut că întinderea prejudiciului viitor pretins a fi reparat nu este determinată, deoarece expertiza efectuată nu a avut în vedere perioada ulterioară întocmirii sale, ci numai perioada cuprinsă între 19.12.2015-21.01.2021.

De asemenea, a mai arătat că, sub aspectul menţinerii prejudiciului pentru viitor, instanţa de apel a statuat că:

"prejudiciul viitor este unul cert şi determinabil, pârâta neoferind niciun argument obiectiv apt a proba o variaţie în minus a chiriilor în zonă... " în condiţiile în care A.N.L. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Prin urmare, recurenta apreciază că motivarea este greşită, făcută cu intenţia de a prejudicia Agenţia prin acordarea unor despăgubiri pe viitor.

Mai mult, a învederat că, în cauze similare, instanţele au reţinut că nu se poate acorda un prejudiciu viitor, sens în care autoarea prezentului demers judiciar a făcut trimitere la diverse hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, a arătat că prejudiciul este cert dacă existenţa sa este sigură, condiţia caracterului cert fiind aplicabilă atât în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, cât şi în privinţa întinderii lui. În schimb, potrivit afirmaţiilor recurentei, prejudiciul viitor este doar probabil, neputându-se pune semnul echivalenţei între certitudine şi probabilitate, nici etimologic, nici printr-o interpretare juridică.

În continuare, recurenta a mai învederat că, ignorând existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care autorităţile statului au fost obligate să realizeze utilităţile în amplasamentul Henri Coandă, instanţa de apel a susţinut în mod greşit faptul că:

"ANL, ca agenţie a statului, trebuie să suporte riscul oricărei greşeli sau erori ce aparţine autorităţilor statului, erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive şi disproporţionate".

În acest sens, a evocat sentinţa civilă nr. 620/27.01.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 3291/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, a mai arătat că, în ceea ce priveşte S.C. B. există o hotărâre pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1565/16.11.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care aceasta a fost obligată la proiectarea, finanţarea şi execuţia reţelelor de alimentare cu energic electrică în cartierul Henri Coandă.

În consecinţă, a reiterat faptul că A.N.L. nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi care nu este impusă nici de o prevedere legală. Or, atâta timp cât A.N.L. nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o, nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

În încheiere, sumarizând cele susţinute anterior, respectiv că nu a fost dovedit efectiv un prejudiciu produs şi nici unul viitor cert, obligaţiile A.N.L. sunt de diligenţă şi nu de rezultat, recurenta a conchis în sensul că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi, în rejudecare după casare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 27 februarie 2023, intimatul-reclamant, prin avocat (cu delegaţie la dosar - dosar recurs), a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, fără a depune şi dovezi în acest sens. Detaliind, intimatul-reclamant a învederat, în esenţă, că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a regăsit niciun argument subsumat respectivului motiv de casare, iar, în privinţa celuilalt motiv de casare invocat de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), a susţinut, în principal, nulitatea acestui motiv de recurs întrucât recurenta a reluat motivele de apel, cu mici schimbări de formă, fără a formula critici punctuale ale considerentelor deciziei recurate, iar, în subsidiar, a susţinut caracterul nefondat al motivului de casare.

La 6 martie 2023, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 31 octombrie 2023, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de raportul comunicat, la 13 noiembrie 2023, recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a formulat în scris punct de vedere, prin care a susţinut admisibilitatea recursului formulat prin prisma motivelor de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.). Totodată, în susţinerea admisibilităţii recursului, a depus decizia nr. 1785/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 şi Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluţia din 4 decembrie 2023, a fost stabilit termen la 23 ianuarie 2024, în vederea examinării admisibilităţii recursului, în completul de filtru, fără citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, distinct de sancţiunea nulităţii pentru nemotivarea recursului în termenul legal prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puţin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, se impune precizarea că recursul va fi analizat strict în baza susţinerilor/criticilor formulate prin însuşi memoriul de recurs, neputând fi reţinute în analiza recursului şi precizările/complinirile depuse, ulterior, prin punctul de vedere formulat în urma comunicării raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Aceasta deoarece posibilitatea recunoscută părţilor de a depune punct de vedere la raport nu trebuie înţeleasă ca o oportunitate de a completa dezvoltarea motivelor de recurs.

În concret, în ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Faţă de ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării în niciuna din cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat pur formal, recurenta fiind nemulţumită, în realitate, de soluţia şi de însuşi raţionamentul instanţei de apel, exprimându-şi dezacordul faţă de considerentele reţinute.

Cu referire la celălalt motiv de casare invocat, se reţine că, din memoriul de recurs, nu pot fi desprinse critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de apel, fără, însă, a arăta, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de prim control judiciar, or, în lipsa unor minime consideraţii cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de instanţa de apel, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalităţii deciziei recurate.

În plus, criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate dispoziţii legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă în realitate o simplă reluare a susţinerilor formulate în instanţele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În concret, analizând cele susţinute prin cererea de recurs, se constată că recurenta-pârâtă încearcă să combată ceea ce a reţinut instanţa de apel, arătând că, potrivit contractului de mandat, obligaţia sa este aceea de a urmări executarea lucrărilor, nu de a finaliza locuinţa şi de a depune toate diligenţele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit contractului de construire, la care nu este parte, obligaţia de predare a locuinţei revine constructorului şi, prin urmare, nu poate fi antrenată răspunderea pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi nicio altă prevedere legală nu i-o impune, pe cale de consecinţă neputând fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu. Prin urmare, critica recurentei nu este îndreptată împotriva unei pretinse interpretări sau aplicări greşite a unei norme de drept, ci împotriva modului în care instanţele de fond, interpretând coroborat probatoriul administrat în cauză, au calificat obligaţia asumată de către recurentă prin contractul convenit cu reclamantul.

Astfel, în recurs, recurenta-pârâtă reia situaţia de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond, cu referire la: obligaţiile asumate de A.N.L., în baza mandatului, ca fiind obligaţii de diligenţă în vederea urmăririi executării lucrărilor de construire, nedovedirea prejudiciului produs, diligenţele pe care le-a efectuat pentru urmărirea executării lucrărilor de construcţii, atât pe lângă constructor, cât şi pe lângă toţi membrii semnatari ai Convenţiei MM1909/2004 pentru realizarea utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă, reluând susţinerile potrivit cărora nu şi-a asumat prin niciun înscris obligaţia realizării utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă. Însă, toate aceste susţineri, sunt reluate fără a se preciza în ce constau în mod concret greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel în aplicarea regulilor de drept incidente, astfel încât, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile recurentei nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Mai mult, toate aceste argumente evidenţiate anterior reprezintă trimiteri la elemente de fapt deja analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, precum şi o reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

Totodată, referindu-se la Convenţia nr. 1909/2004, recurenta a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii, atribuind A.N.L. o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând întregul probatoriu administrat în cauză.

Critica, astfel formulată, preia conţinutul unui motiv de nelegalitate din vechiul C. proc. civ. (de la 1865) care nu are corespondent în actualele motive de nelegalitate reglementate de C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), însă, chiar şi aşa, recurenta s-a rezumat la o simplă afirmaţie, fără a invoca încălcarea vreunei norme de interpretare.

În plus, ştiut fiind că instanţele devolutive sunt suverane în aprecierea probatoriului administrat în cauză, critica vizând aprecierea probatoriului, a înscrisurilor depuse nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinează, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta a mai criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul prejudiciului material, susţinând, în principal, că acesta trebuie să fie consecinţa directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat între părţi, or, în accepţiunea recurentei, obligaţia A.N.L., conform contractului de mandat, este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligenţele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care susţine că a respectat-o şi că a dovedit-o, iar obligaţia de a construi şi de a preda la cheie locuinţa revine constructorului şi autorităţilor locale care s-au obligat la realizarea utilităţilor.

Având în vedere că recurenta neagă această consecinţă tocmai din perspectiva susţinerilor sale referitoare natura obligaţiei sale, de diligenţă, şi nu de rezultat, lipsite de critici de nelegalitate aşa cum s-a arătat mai sus, în acord cu argumentele anterior expuse, instanţa de recurs nu va putea reţine critica recurentei.

Tot sub aspectul prejudiciului material, recurenta a afirmat că motivarea este greşită, făcută cu intenţia de a prejudicia Agenţia prin acordarea unor despăgubiri pentru viitor, susţinând în acest sens că întinderea prejudiciului viitor pretins a fi reparat nu este determinată, deoarece expertiza efectuată nu a avut în vedere perioada ulterioară întocmirii sale, ci numai perioada cuprinsă între 19.12.2015-21.01.2021.

În ceea ce priveşte prejudiciul, se reţine că reclamantul, conform cererii precizatoare, a solicitat repararea unui prejudiciu material compus din lipsa de folosinţă a locuinţei echivalentă cu chiria practicată pe piaţa liberă, ce înseamnă beneficiul nerealizat ("lucrum cessans"), în conformitate cu prevederile art. 1084 C. civ. de la 1864. Fiind lipsit de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinţei locuinţei, evaluarea acestui prejudiciu prin raportare la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil dintr-un cartier similar este singura posibilă, din moment ce locuinţa nu a fost finalizată şi nu a fost predată beneficiarului în termenul convenit.

Prin urmare, criticile recurentei referitoare la plata despăgubirilor pentru viitor, raportat la perioada avută în vedere de expertiza întocmită în cauză, nu constituie critici de nelegalitate, care să poată face obiect de analiză în cadrul recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci reprezintă veritabile critici de netemeinicie, care presupun o reevaluare a probelor administrate şi stabilirea unor aspecte de fapt diferite, cu relevanţă asupra caracterului cert al prejudiciului.

În plus, referinţele jurisprudenţiale evocate de recurentă nu au caracter opozabil din perspectiva puterii de lucru judecat şi atâta vreme cât autoarea prezentului demers judiciar nu a indicat ea însăşi o normă de drept material pretins a fi fost încălcată şi modul concret în care instanţa de apel a încălcat acea normă de drept, nici nu pot fi asimilate unei motivări propriu-zisă a criticii formulate, instanţa de recurs neputându-se substitui recurentei în demersul său judiciar, completând deductiv eventualele critici de nelegalitate pe care ar fi trebuit să le formuleze/dezvolte în susţinerea propriului recurs.

Reţinând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte reţine că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Cu privire la cererea intimatului-reclamant A. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, Înalta Curte reţine că, deşi au fost solicitate cheltuieli de judecată prin întâmpinare, intimatul, prin avocat, nu a ataşat odată cu întâmpinarea sau ulterior eventuale dovezi care să ateste cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

Cum intimatul-reclamant nu a făcut dovada existenţei cheltuielilor de judecată pretinse, conform art. 452 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 din acelaşi cod, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.