Inadmissibility of cassation appeal in social security indemnity dispute due to exclusive appellate route under Law No. 263/2010
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had previously rejected the appellant's appeal and dismissed the initial claim. The dispute concerned a social security conflict where a plaintiff claimed the recalculation and payment of differences for a special indemnity under Law No. 341/2004, alleging incorrect application of government urgent orders regarding indexation. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals (Article 457 of the Code of Civil Procedure), which mandates that decisions in social security matters are subject only to appeal; consequently, the Court of Appeal’s decision was final and definitive under Article 155(2) of Law No. 263/2010 and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, excluding it from review by cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 din O.U.G. nr. 90/2017, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, art. 494 C. proc. civ, art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; Inadmissibility of cassation appeal in social security indemnity dispute due to exclusive appellate route under Law No. 263/2010: Cererea introductivă este circumscrisă dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, iar potrivit art. 155 din aceeaşi lege, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 01.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâţii la majorarea cuantumului indemnizaţiilor, în raport cu salariul mediu pe economie, conform Legii nr. 341/2004, şi la plata diferenţelor de indemnizaţie rezultate, începând cu anul 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 7824/16.12.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 114/2018, în raport cu art. 115 alin. (4) şi (6), art. 44 şi art. 47 alin. (1) din Constituţia României; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi, în consecinţă, a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 5915/22.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
În motivare, a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 12 din O.U.G. nr. 90/2017, deşi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 prevede obligativitatea recalculării indemnizaţiei cuvenite la salariul minim indexat.
Recurentul a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, subliniind că enumerarea istorică a actelor normative emise de Guvern nu înseamnă un răspuns la criticile sale. Acţiunea sa este una ce constă în obligaţia de a face, care vizează obligarea executivului la calcularea sumelor cuvenite, exclusiv în limitele Legii nr. 341/2004.
În final, a relevat că instanţa de apel a schimbat sensul acţiunii introductive - obligaţia de a face, care viza intervenţia justiţiei pentru a obliga autorităţile administrative să execute un act normativ.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
La 26.02.2024, intimatul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.
Litigiul de faţă, iniţiat la 01.07.2022, priveşte un conflict de asigurări sociale având ca obiect plata indemnizaţiei prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 341/2004.
Cererea introductivă este circumscrisă dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, iar potrivit art. 155 din aceeaşi lege, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.
Acest regim al căilor de atac este prevăzut şi de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (...)".
Dispoziţii legale denotă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate în materia conflictelor de asigurări sociale, care, potrivit textelor de lege evocate anterior, pot fi atacate numai cu apel.
În acest cadru, Înalta Curte constată că decizia nr. 5915/22.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, recurată în cauză, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, fiind exclusă din sfera controlului de legalitate în recurs.
Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 5915/22.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2024.