Cassation inadmissible against decision resolving nullity of prior appeal; exhaustion of appeal rights in civil traffic accident litigation

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 04.05.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată B. S.A., C. şi D. (ultimele două în calitate de moştenitoare ale numitului E.), solicitând instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 150.000 RON reprezentând daune materiale şi morale, a dobânzii legale de la data comiterii faptelor (accidentului rutier) şi până la data plăţii, precum şi plata eventualelor penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. S-au solicitat totodată şi cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, O.U.G. nr. 54/2016 şi C. proc. civ.

La data de 10.05.2018, a fost depus la dosar contractul de cesiune de drepturi de creanţă, prin care reclamanta A. a cedat toate drepturile de creanţă şi garanţiile aferente ce fac obiectul prezentului dosar, cesionarului F. (fiul reclamantei).

Pârâtele C. şi D. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că succesiunea defunctului E. nu a fost dezbătută.

A formulat întâmpinare şi pârâta B. S.A., prin care a invocat excepţia de netimbrare; a invocat şi excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că reclamanta a mai formulat o cerere de chemate în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iaşi a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. şi D..

Împotriva acestei sentinţe, F., în calitate de moştenitor al reclamantei A., a declarat apel.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2021, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă de la acea dată, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, ca motiv de ordine publică, nulitatea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, având în vedere că prima instanţă, soluţionând cauza, a respins în final acţiunea formulată de reclamanta A. care decedase în timpul procesului.

Prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelantul F. împotriva sentinţei civile nr. 3339/03.04.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 20 august 2021, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 13063/2021 din 8 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâte şi a respins cererea formulată de reclamantul F., în calitate de cesionar de drepturi (cedentă fiind A.), în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. şi D., ca neîntemeiată.

Totodată, a luat act de faptul că pârâtele C. şi D. şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, F. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 107/2022 din 10 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 septembrie 2022 şi, ulterior, prin încheierea din 5 octombrie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de apelantul F. împotriva sentinţei civile nr. 13063 din 08.12.2021 a Judecătoriei Iaşi, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii, la 7 septembrie 2022, F. a declarat recurs, menţionând că va depune pe cale separată motivele de recurs.

Ulterior, la 10 noiembrie 2022, recurentul a depus şi motivele de recurs.

La primul termen de judecată, instanţa de recurs/Curtea de Apel Iaşi a invocat excepţia nulităţii recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., raportat la data la care s-a depus motivarea recursului.

Prin decizia nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi a constatat nul recursul formulat de recurentul F. împotriva deciziei civile nr. 107/2022 din 10.06.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 3339 din 3 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2018, F. a formulat recurs, solicitând casarea în totalitate a sentinţei, rejudecarea cauzei cu evocarea fondului şi obligarea intimaţilor la plata sumei de 150.000 RON daune morale şi materiale, a dobânzii legale de la data comiterii faptelor, cu aplicarea de penalizări de 2% pe fiecare zi de întârziere, având în vedere poliţa de asigurare încheiată; cu cheltuieli de judecată.

Recurentul a arătat că motivele de recurs vizează critica hotărârii judecătoreşti atacate, cu privire la situaţia de fapt şi a probatoriului administrat de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Totodată, a precizat că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

A arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, imparţial şi că cerinţa soluţionării cauzei într-un termen rezonabil impune în sarcina judecătorului obligaţia de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a asigura desfăşurarea cu celeritate a procesului.

De asemenea, a mai arătat că art. 6 alin. (1) C. proc. civ. face referire, în privinţa dreptului la judecarea unei cauze în mod echitabil, doar la termenul optim şi previzibil de desfăşurare a procesului şi la soluţionarea sa de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, în condiţiile în care în exigenţele impuse procesului din perspectiva art. 6 par. 1 din Convenţie sunt incluse, în afara termenului rezonabil, şi publicitatea dezbaterilor; egalitatea armelor, motivarea hotărârilor şi contradictorialitatea, toate aceste cerinţe găsindu-şi reglementarea în noul C. proc. civ., făcând însă obiectul unor articole distincte [art. 17 - publicitatea; art. 8 - egalitatea; art. 425 alin. (1) lit. b) - motivarea hotărârilor; art. 14 - contradictorialitatea], care, potrivit afirmaţiilor recurentului, nu au fost analizate nici de prima instanţă şi nici de cea de control/apel.

Prin urmare, în accepţiunea recurentului, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţia României, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nulă, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul a susţinut şi încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialităţii, al oralităţii dezbaterilor, lipsa dezbaterilor pe fond, vătămarea prin nepronunţarea asupra fondului cererii de intervenţie admise în principiu, decăderea din proba testimonială în anumite condiţii vătămătoare pentru partea care a solicitat proba, încălcarea principiului nemijlocirii.

De asemenea, a mai susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu este motivată în fapt şi în drept, nu răspunde cerinţelor impuse de C. proc. pen., instanţa însuşindu-şi simplist motivele invocate de pârâtă, fără a face nici măcar o analiză sumară a cauzei.

A mai arătat că hotărârea nu face altceva decât să admită o excepţie, fără a fi verificată şi dovedită, instanţa procedând la copierea întâmpinării formulate, fără a indica temeiul de drept pe care se bazează aprecierile făcute de judecător. În continuare, arată că nemotivarea instanţei încalcă dispozitile art. 6 din C.E.D.O., iar aplicarea greşită a legii lezează drepturile justiţiabilului, sens în care solicită admiterea căii de atac, cu fundamentarea argumentelor pe care se bazează soluţia ce va fi pronunţată.

Totodată, a mai învederat că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, că decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate de intimate în faza procesuală anterioară.

Prin urmare, a arătat că motivele de recurs vizează critica deciziei judecătoreşti atacate, cu privire la situaţia de fapt şi a probatoriului administrat de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speţa de faţă precum şi că hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

A mai arătat că un proces finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din CEDO, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, ceea ce presupune ca instanţa să procedeze la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

De asemenea, a mai învederat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, întrucât numai printr-o motivare clară, precisă şi necontradictorie, din care să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, se poate înlătura arbitrariul şi se poate efectua controlul judiciar.

Recurentul susţine că, în speţă, decizia instanţei de apel nu îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât nu a fost motivată sub toate aspectele invocate, astfel încât, coroborat cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

În realitate, în accepţiunea recurentului, hotărârea instanţei de prim control judiciar apare ca fiind neclară cu privire la temeiul de drept al cererii formulate, întrucât, din verificarea actelor dosarului, rezultă că procurorul a făcut aplicarea greşită a dispozitilor C. proc. civ., iar instanţa de apel deşi a reţinut temeiul de drept ca fiind al aceluiaşi cod, nu a pus în discuţia părţilor temeiul de drept al cererii pentru a lămuri acest aspect şi a înlătura orice speculaţie de care intimatele se prevalează.

Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanţei de apel este contradictorie. În plus, susţine că, din expunerea motivelor, nu se creează o certitudine cu privire la temeiul de drept asupra căruia instanţa s-a oprit în analizarea cererii. Mai arată că recursul în interesul legii are ca efect neanalizarea tuturor aspectelor pe care le impune C. proc. civ., necercetarea corespunzătoare a fondului, motiv pentru care recurentul a conchis în sensul că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în raport cu textele de lege enunţate, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, care, cu ocazia rejudecării, va avea în vedere şi celelalte susţineri din recurs.

În continuare, recurentul a reiterat aceleaşi susţineri formulate (la 10 noiembrie 2022), în motivarea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 107/2022 din 10 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2018.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., art. 58, 61, 252 coroborat cu 1381, 1385, 1386, 1391 C. civ., art. 49 din Norma ASF 23/2014, Ordinul CSA nr. 14/2011, O.U.G. nr. 54/2016, Decizia nr. 3169 din 14 noiembrie 2014 pronunţată în recurs de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, fără ca aceştia să formuleze întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport propunându-se soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea completului de filtru din 31 octombrie 2023, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Faţă de raportul comunicat, la 13.11.2023, recurentul a formulat punct de vedere, prin care a arătat că, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac formulate, motivele de recurs vizează hotărârile judecătoreşti nr. 3339 din 03.04.2020 şi decizia nr. 17/2023 din 11.01.2023 pentru ignorarea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Aşadar, legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obţinerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, legalitatea căilor de atac este, în egală măsură, atât un principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, cât şi un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aşadar, pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

În speţă, acţiunea are ca obiect obligarea intimaţilor-pârâţi la plata de despăgubiri materiale şi morale în urma producerii unui accident rutier, fiind judecată în primă instanţă de Judecătoria Iaşi.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)" iar, sub aspectul competenţei materiale, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. Recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, (…); 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Totodată, potrivit art. 459 alin. (1) din C. proc. civ. "căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât există calea de atac a apelului", iar dispoziţiile art. 460 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (...)."

În speţă, decizia nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, a fost dată în soluţionarea recursului declarat de recurentul F. împotriva deciziei civile nr. 107/2022 din 10 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în acelaşi dosar x/2018, iar sentinţa civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2018, nu numai că a fost atacată cu apel, dar a fost şi anulată prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Iaşi.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că Înalta Curte judecă exclusiv recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în calea de atac devolutivă a apelului, iar împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, în condiţiile în care dreptul părţii de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său.

Cum niciuna din hotărârile menţionate de recurent nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în plus sentinţa civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi fiind şi anulată prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi care a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.