Labor certification obligation: scope of judicial review for suspension of execution and substantive law violations in appeal

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 19.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea sumei de 2.293.928 RON, reprezentând salarii, contribuţii şi drepturi salariale încasate necuvenit, la plata dobânzii legale, a penalităţilor şi a diferenţei determinate de indicele de inflaţie, calculate de la data plăţii sumelor către pârâtă şi până la restituirea efectivă a acestora, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile aferente perioadei 2012 - septembrie 2018, iar pentru restul pretenţiilor, precum şi în subsidiar, respingerea acţiunii.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta a solicitat instanţei să constate că este încadrată pe funcţia/postul de inspector resurse umane (cod COR 333304) şi că drepturile salariale brute cuvenite lunar sunt în cuantum de 23.043 RON, să oblige reclamanta-pârâtă să-i plătească drepturile salariale cuvenite în acest cuantum, începând cu 16.03.2020, data concedierii, până la data intrării în concediu de creştere copil, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală aferentă sumelor datorate, calculată până la data plăţii efective; a mai solicitat obligarea reclamantei-pârâte să facă menţiunile corespunzătoare în Revisal, în sensul înscrierii corecte a postului ocupat, de inspector resurse umane (Cod COR 333304), iar nu de manager financiar şi a salariului de bază lunar brut de 23.043 RON şi să-i elibereze adeverinţă de angajat conform modelului publicat în M.O. nr. 510/17.05.2021, Partea I, cuprinzând salariul prevăzut în Revisal, potrivit raportului pe salariat din 14.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la sumele aferente anilor 2012-2017 şi perioadei ianuarie- septembrie 2018, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanţie a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii acţiunii, chemata în garanţie să fie obligată la plata sumelor pe care ar trebui să le plătească reclamantei.

Prin încheierea din 12.10.2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al aceluiaşi complet de judecată la prezentul dosar. În dosarul conexat, reclamanta B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., să constate nulitatea absolută a adeverinţei nr. x/27.01.2022 emisă de către pârâtă, să oblige pârâta la emiterea unei adeverinţe cuprinzând salariul brut real de 23.043 RON şi la plata prejudiciului suferit ca urmare a eliberării unei adeverinţe necorespunzătoare adevărului, constând în echivalentul drepturilor de care a fost lipsită, şi a dobânzii legale, calculată de la data la care sumele trebuiau achitate până la plata integrală a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 23.11.2023, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi ale art. 466 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1561/21.12.2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 19.10.2018, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta B., precum şi cererea conexată formulată de aceeaşi pârâtă în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2022, a constatat că salariul pârâtei este cel prevăzut în Revisal din 14.07.2021, de 23.043 RON brut, a anulat adeverinţa nr. x/27.01.2022 şi a obligat societatea reclamantă să elibereze pârâtei B. o nouă adeverinţă conform modelului publicat în M.O. nr. 510/17.05.2021, Partea I, cu salariul la nivelul prevăzut în extrasul Revisal din 14.07.2021; a respins, în rest, cererile, precum şi solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta B. au declarat apel.

Prin cererea de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării sentinţei civile atacate până la soluţionarea definitivă a căii de atac a apelului.

Prin încheierea din 14.03.2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1561/21.12.2023 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, până la soluţionarea apelurilor declarate împotriva acestei hotărâri.

Împotriva acestei încheieri, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea ei şi respingerea cererii de suspendare a executării sentinţei primei instanţe.

Prin cererea de recurs a arătat că, potrivit sentinţei a cărei suspendare a fost dispusă prin hotărârea recurată, singura obligaţie a intimatei era aceea de a-i emite o adeverinţă conform modelului solicitat, cuprinzând salariul brut de 23.043 RON, conform extrasului Revisal din 14.07.2021 emis de către societate, astfel că executarea acestei obligaţii nu poate crea niciun prejudiciu angajatorului.

Prin motivele de recurs suplimentare, formulate după comunicarea încheierii recurate, autoarea căii de atac a criticat hotărârea curţii de apel prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că aceasta nu este motivată în drept, cererea de suspendare fiind analizată doar pe aspecte de oportunitate, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. referitoare la cerinţa prezentării motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

În susţinerea aceluiaşi motiv de casare, a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât argumentele invocate de apelantă nu au fost analizate, iar instanţa şi-a fundamentat soluţia de admitere a cererii de suspendare pe alte argumente; în opinia sa, apelanta a invocat motive de nelegalitate, iar curtea de apel a dispus măsura suspendării pentru motive de oportunitate. A subliniat că apelanta nu a invocat producerea unui prejudiciu în patrimoniul său în ipoteza îndeplinirii obligaţiilor impuse prin sentinţa primei instanţe.

Recurenta a susţinut că normele de procedură recunosc caracter executoriu hotărârii judecătoreşti pronunţate de tribunal, împrejurare faţă de care suspendarea efectelor acesteia trebuia să aibă un caracter excepţional, putând fi admisă numai pentru motive întemeiate şi dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. c) şi g) din Codul muncii, privind obligaţia angajatorului de a respecta drepturile angajaţilor şi de a efectua înregistrările corespunzătoare în registrul general de evidenţă a salariaţilor. Aceasta întrucât, prin hotărâre definitivă s-a dispus reîncadrarea sa în muncă cu plata salariilor indexate, majorate şi actualizate, context în care, în luna iulie 2021, a fost emis un extras Revisal de către angajator cu salariul brut de 23.043 RON, însă intimata nu a operat această modificare în registrul de evidenţă a salariaţilor şi nici nu i-a emis adeverinţa corespunzătoare solicitată.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Excepţia nulităţii a fost respinsă la termenul de astăzi, în considerarea celor expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum şi încheierea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea din 14.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, instanţa a dispus suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1561/21.12.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în acelaşi dosar, pe temeiul unor considerente de oportunitate, prin prisma consecinţelor pe care le poate produce punerea în executare a hotărârii respective. Astfel, faţă de obligaţia impusă intimatei prin sentinţa primei instanţe, respectiv aceea de a elibera recurentei o adeverinţă cu salariul brut în valoare de 23.043 RON, având în vedere scopul în care urma a fi folosită această adeverinţă, spre a-i servi la calculul indemnizaţiei de creştere copil, curtea de apel a apreciat că emiterea înscrisului respectiv, înainte de soluţionarea definitivă a litigiului, poate avea un impact negativ asupra activităţii societăţii, prin prisma unor declaraţii rectificative ce ar trebui întocmite ulterior, sau a unor demersuri judiciare necesar a fi întreprinse pentru recuperarea de către stat a unor sume necuvenite. În acest context, a apreciat că prejudiciul pretins de reclamantă din cauza lipsei beneficiului unei indemnizaţii mai mari poate fi mai uşor reparat ulterior, ceea ce nu s-ar întâmpla în ipoteza în care societatea ar fi cea prejudiciată.

Circumscris cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea atacată pentru nemotivare şi reţinerea unor motive contradictorii, precum şi pentru încălcarea normelor de drept material.

Prioritar, Înalta Curte va analiza motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nerespectarea condiţiilor imperative statuate de art. 425 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului hotărârii judecătoreşti, care, dacă este găsit întemeiat, conferă hotărârii judecătoreşti un viciu de nelegalitate ce ar impune casarea şi ar face de prisos cercetarea celuilat motiv de nelegalitate.

Într-un prim considerent, instanţa supremă subliniază faptul că intră în sfera de incidenţă a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar, ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. invocate de recurentă, precum şi raţionamentul judiciar care susţine soluţia din dispozitiv.

Sub aspectul motivelor contradictorii, recurenta susţine că această ipoteză de casare se regăseşte în speţă întrucât argumentele prezentate de societatea apelantă în susţinerea cererii de suspendare a hotărârii nu au fost examinate de curtea de apel, iar soluţia de admitere a fost fundamentată pe argumente proprii ale instanţei, diferite de cele din motivarea cererii cu care a fost învestită.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva motivelor contradictorii cuprinse în hotărâre, vizează ipoteza unei contrarietăţi între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, sau ipoteza unei contrarietăţi dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii sau invers.

Analiza încheierii recurate relevă însă faptul că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în mod formal, sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel recurenta punând în discuţie de fapt fondul cererii de suspendare; această concluzie rezultă din argumentele menţionate în susţinerea motivului de recurs, autoarea căii de atac urmărind, în realitate, o reevaluare a măsurii suspendării, pe temeiul lipsei dovezilor privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul intimatei.

Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al aceleiaşi norme de drept, în susţinerea căruia recurenta a criticat încheierea pentru greşita aplicare dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. c) şi g) din Codul muncii, având în vedere că încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanţei de control judiciar, în funcţie de criticile formulate şi de conţinutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, Înalta Curte va examina criticile circumscrise fiind cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, modul în care instanţa a statuat asupra măsurii suspendării executării provizorii, prin prisma cerinţelor procedurale.

Sub acest aspect, instanţa supremă subliniază că specificul incidentului procedural în analiză impune verificarea condiţiilor de admisibilitate expres stabilite de art. 450 C. proc. civ., iar aprecierea asupra fondului cererii de suspendare se face pe criterii de oportunitate a acestei măsuri, în raport cu efectele pe care le-ar produce executarea obligaţiilor impuse debitorului prin hotărârea ce se bucură de executare provizorie, instanţa fiind singura care poate aprecia, de la caz la caz, în funcţiei de circumstanţe, dacă măsura se impune.

În cauză, nu se poate examina încălcarea normelor de drept material invocate de recurentă, întrucât curtea de apel nu trebuia să procedeze la o analiză a aplicării legii substanţiale la situaţia de fapt, respectiv a modului de îndeplinire a obligaţiilor de către angajator prin prisma prevederilor art. 40 alin. (2) lit. c) şi g) din Codul muncii, aspecte care, în realitate, fac obiectul căii de atac devolutive, declarate de ambele părţi, ci numai oportunitatea măsurii suspendării, pentru care legea nu impune criterii imperative.

În aceste împrejurări, în lipsa unor critici cu valenţe de nelegalitate, care să vizeze încălcarea normelor de procedură ce reglementează condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, orice alte argumente privind raţionamentul instanţei de apel cu privire la oportunitatea suspendării executării provizorii nu pot face obiectul evaluării în prezenta fază procesuală, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 483 alin. (3) şi al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, observând că intimata nu a depus dovezi care să ateste efectuarea acestora astfel cum au fost solicitate prin întâmpinare şi cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 14.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.