Revision for contradictory judgments barred where res judicata exception was expressly raised and decided on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as unfounded, maintaining the finality of the Appeal Court's 2024 decision which had overturned parts of the first-instance judgment. The dispute concerned a labor and social security matter where the claimant sought to enforce prior judgments obligating state authorities to investigate a professional illness signal sheet and issue new medical capacity decisions; the claimant argued that the Appeal Court’s admission of the defense of res judicata violated the authority of previous final judgments. The decisive legal basis was Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, under which the court held that the remedy for contradictory judgments is unavailable when the authority of prior judgments (res judicata) was explicitly raised and properly analyzed by the second-instance court, thus failing to meet the statutory condition that the exception was not invoked or was omitted in the underlying proceeding.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 78 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Revision for contradictory judgments barred where res judicata exception was expressly raised and decided on appeal: Astfel, se reţine împrejurarea că, strict formal, prezenta cerere de revizuire este, de principiu, admisibilă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac vizând o hotărâre care evocă fondul, dată în soluţionarea căii de atac a apelului, iar motivul invocat în susţinere este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, privind ipoteza hotărârilor definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1415/19.05.2023, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de reclamantul A. îndreptată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) Dolj, Casa Naţională de Pensii Publice (C.N.P.P.) şi Directia de Sănătate Publică (D.S.P.) Dolj, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la contestaţia având ca obiect Hotărârea nr. 405/19.04.2013 şi a respins acest capăt de cerere; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii I.T.M. Dolj, D.S.P. Dolj, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională De Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii (C.J.P.) Dolj, a anulat deciziile medicale asupra capacităţii de muncă nr. 68/20.05.2022, nr. 44.19.04.2019 şi nr. 23/19.06.2020 emise de C.N.P.P. - Comisia Medicală de Contestaţii Craiova, precum şi deciziile medicale asupra capacităţii de muncă nr. 932/06.04.2022, nr. 1419/27.03.2019 şi nr. 1046/27.04.2020, emise de Casa Judeţeană de Pensii Dolj - Cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă Craiova 3, a obligat pârâţii D.S.P. Dolj şi I.T.M. Dolj să participe şi să procedeze la cercetarea bolii profesionale a reclamantului, în conformitate cu dispoziţiile art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în baza Fişei de semnalizare BP1 nr. 01/07.01.2016 emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova - Clinica de Medicina Muncii, a obligat pârâta C.J.P. Dolj - Cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă Craiova 3 la emiterea unor noi decizii medicale asupra capacităţii de muncă a reclamantului în raport de dosarul medical complet întocmit ca urmare a cercetării bolii profesionale a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006.
Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Casa Naţională de Pensii Publice şi Ministerul Sănătăţii au declarat apel.
Prin decizia nr. 251/31.01.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Sănătăţii şi a admis apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Casa Naţională de Pensii Publice, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea introdusă împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj cu privire la capătul de cerere privind cercetarea bolii profesionale a reclamantului în baza fişei de semnalizare BP1 nr. 1/07.01.2016 emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova - Clinica de Medicina Muncii şi, în consecinţă a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil; a menţinut, în rest, sentinţa apelată.
La 21.02.2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată cererea de revizuire promovată de A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a susţinut faptul că decizia nr. 251/31.01.2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 434/24.02.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin decizia nr. 2020/12.09.2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, autorul căii de atac, după ce a prezentat aspecte privind parcursul procesual al litigiilor promovate, soluţiile pronunţate în cadrul acestora şi critici prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care au fost cercetate unele chestiuni litigioase, a susţinut că, prin decizia nr. 251/31.01.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, schimbând în parte soluţia primei instanţe, a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întrucât, la data la care au fost introduse cererile de chemare în judecată, pârâtele nu au făcut dovada cercetării fişei de semnalizare BP1 nr. 1/17.01.2016, care a fost analizată abia prin procesul-verbal nr. x/07.03.2023, fără ca revizuentul să fie convocat.
Totodată, prezentând argumente cu privire la legea aplicabilă pentru procedura de cercetare a acestei fişe, prin prisma principiilor neretroactivităţii şi ultraactivităţii legii, a criticat soluţia instanţei de apel cu privire la modul în care a apreciat asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat, arătând că hotărârea primei instanţe era legală, deoarece, la data învestirii acesteia, pârâtele D.S.P. Dolj şi I.T.M Dolj nu examinaseră fişa respectivă.
A mai susţinut că, decizia supusă revizuirii este nelegală, întrucât curtea de apel nu a avut în vedere tergiversarea de către cele două pârâte a procedurii de cercetare a fişei de semnalizare, timp de 7 ani, iar procesul-verbal nr. x/07.03.2023 s-a încheiat fără prezenţa sa, deşi anterior, pentru alte proceduri de cercetare din 2012, a fost convocat, dar şi pentru că nu a observat faptul că cele două pârâte nu au invocat excepţia în faţa tribunalului, deşi aveau această posibilitate, faţă de împrejurarea că procesul-verbal a fost depus la 24.03.2023 la prima instanţă. În susţinerea acestor critici a invocat cauza S. şi alţii împotriva României din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În opina revizuentului, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat, prin decizia supusă revizuirii, instanţa de apel a permis pârâtelor C.N.P.P. şi C.J.P. Dolj să refuze reanalizarea deciziilor medicale emise de acestea în anii 2018, 2019, 2020 şi 2022 şi a fişelor medicale aferente acestor perioade, încălcând şi alte hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de fond în dosarele nr. x/2019, devenit 6896/63/2022 şi nr. 648/54/2020, devenit 7121/63/2022, care au fost suspendate până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017
A subliniat faptul că, executarea deciziei nr. 251/31.01.2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale înlătură obligaţia stabilită în sarcina C.J.P. Dolj prin sentinţa nr. 434/24.02.2022 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin decizia nr. 2020/12.09.2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, de a emite o nouă decizie asupra capacităţii sale de muncă în raport de dosarul medical complet întocmit ca urmare a cercetării fişei de semnalizare menţionate mai sus.
În continuare, revizuentul a criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.P.P., arătând că această pârâtă a fost introdusă în cauză de către instanţa de fond, în primul proces, în temeiul art. 78 C. proc. civ., iar acel litigiu a fost soluţionat definitiv în contradictoriu cu aceasta. A mai arătat că nu poate fi pusă la îndoială calitatea procesuală a acestei insituţii în cauză, întrucât, în calitate de pârâtă, a afirmat faptul că un medic expert al său l-a încadrat pe revizuent în gradul II de invaliditate, însă nu a depus nicio decizie în acest sens.
În concluzie, a solicitat ca, admiţând cererea de revizuire, instanţa să schimbe în parte decizia nr. 251/31.01.2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2021 şi, în consecinţă, să păstreze ca temeinică sentinţa nr. 1415/19.05.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Intimatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar intimata Casa Naţională de Pensii Publice a invocat excepţia lipsei de interes a revizuentului în formularea cererii de revizuire şi, pe fond, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La 10.05.2024, intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.
Tot pe calea întâmpinării, intimatul Ministerul Sănătăţii, a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia.
Determinând ordinea de soluţionare şi examinând, cu prioritate, excepţiile invocate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge pe cele vizând inadmisibilitatea, tardivitatea şi lipsa de interes în formularea cererii de revizuire, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reţine împrejurarea că, strict formal, prezenta cerere de revizuire este, de principiu, admisibilă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac vizând o hotărâre care evocă fondul, dată în soluţionarea căii de atac a apelului, iar motivul invocat în susţinere este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, privind ipoteza hotărârilor definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Chestiunea tardivităţii căii extraordinare de atac promovate de dl. A. va fi examinată prin prisma dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În cauză, hotărârea supusă revizuirii a fost pronunţată şi a rămas definitivă la 31.01.2024, iar cererea de revizuire a fost formulată la 21.02.2024, fiind trimisă prin poşta electronică, aşadar cu respectarea termenului anterior menţionat.
Din perspectiva pretinsei lipse de interes a revizuentului în promovarea prezentei cereri, Înalta Curte reţine că intimata Casa Naţională de Pensii Publice a susţinut faptul că hotărârea supusă revizuirii îi profită revizuentului, deoarece acesta a obţinut anularea deciziilor medicale contestate.
Contrar susţinerilor acestei intimate, se constată că, într-adevăr, deşi prin sentinţa nr. 1415/19.05.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, iar acesta nu a declarat apel, achiesând astfel la hotărârea primei instanţe, în calea de atac devolutivă declarată de către o parte dintre pârâţi, sentinţa tribunalului a fost schimbată în parte, fiind admise excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice şi excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la cercetarea bolii profesionale a revizuentului, în baza fişei de semnalizare BP1 nr. 1/07.01.2016., aspecte pe care acesta le vizează prin cererea de revizuire, pretinzând faptul că această ultimă hotărâre este cea care încalcă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare.
De aceea, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile pe care art. 33 C. proc. civ. le impune interesului titularului unui demers judiciar, respectiv acelea de a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual, Înalta Curte reţine faptul că revizuentul justifică interesul formulării prezentei căi extraordinare de atac.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către intimatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, din examinarea deciziei supuse revizuirii se constată că, în litigiul soluţionat prin această hotărâre, M.M.P.S. a avut calitate de pârât la judecata în faţa primei instanţe, conform cadrului procesual pasiv stabilit de titularul acţiunii, iar prin sentinţa nr. 1415/19.05.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe temeiul lipsei identităţii dintre acesta şi cei care ar putea fi obligaţi în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, măsură rămasă definitivă prin neapelare, acest pârât lipsind din cadrul procesual în calea devolutivă de atac.
În acest context, având în vedere că în litigiul în care a fost pronunţată decizia supusă revizuirii s-a statuat definitiv asupra lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, nu există niciun temei pentru a conferi acestuia calitatea de parte în cererea de revizuire vizând respectivul proces, motiv pentru care Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui intimat şi, în consecinţă, va respinge, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de revizuire promovată de dl. A. în contradictoriu cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
În continuare, examinând fondul cererii de revizuire, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:
Raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea evitării încălcării autorităţii de lucru judecat, iar acesta conduce, în principiu, la anularea hotărârii pronunţate cu nesocotirea acestui principiu fundamental.
În respectivul context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acestei chestiuni.
Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost înştiinţată despre existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte din natura juridică a revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, în care instanţa nu poate efectua un control judiciar asupra modalităţii în care a fost dezlegată, în etapa procesuală anterioară, excepţia autorităţii de lucru judecat, dacă aceasta a fost invocată.
Această cerinţă nu este îndeplinită în cauză, întrucât, din examinarea hotărârii supuse revizuirii rezultă că, în speţă, în faţa Curţii de Apel Craiova, învestită să soluţioneze calea devolutivă de atac, a fost invocată şi analizată excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul anterior, considerentele decizie nr. 251/31.01.2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale valorificând, în realitate, efectul hotărârilor anterioare, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la unul dintre petitele cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de revizuire, titularul acesteia a susţinut că cea din urmă hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, solicitând anularea ultimei hotărâri, aspect care, prin prisma art. 509 alin. (8) şi a art. 513 alin. (4) C. proc. civ., relevă faptul că acesta a învestit instanţa cu soluţionarea căii extraordinare de atac numai din perspectiva efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.
Sub acest aspect, examinarea hotărârii supuse revizuirii relevă faptul că a fost analizată cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, instanţa statuând în sensul că există identitate între cele două litigii, context în care a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de I.T.M Dolj şi D.S.P. Dolj.
În realitate, cuprinsul cererii de revizuire evidenţiază faptul că titularul prezentei căi extraordinare de atac contestă modul în care curtea de apel a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către cele două intimate, prin prisma efectelor pe care această hotărâre le produce asupra sa, iar nu împrejurarea că instanţa de apel nu ar fi examinat chestiunea autorităţii de lucru judecat ce fusese invocată, în mod necontestat.
Prin urmare, amintind părţilor faptul că instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, în condiţiile arătate, Înalta Curte reţine că, nefiind îndeplinită cerinţa privind neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în al doilea litigiu sau aceea a invocării şi neanalizării acestei excepţii, în cauză nu se regăseşte ipoteza de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., să respingă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi lipsei de interes.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi în consecinţă:
Respinge, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de revizuire promovată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 251/31.01.2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu ceilalţi intimaţi.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.