Wage-differential enforcement challenge fails; annulment and 22,009 RON restitution upheld.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, secţia I civilă la 14.12.2020, sub nr. x/2020, contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., anularea încheierii nr. 350/24.11.2020 a B.E.J. B. şi a somaţiei din 24.11.2020, ambele emise în dosarul de executare nr. 350/2017, precum şi a celorlalte acte de executare ce se vor efectua în cadrul acestui dosar, cât şi întoarcerea executării silite.

Prin încheierea nr. 681/07.04.2021, Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.

Împotriva acestei încheieri, contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1219/13.10.2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis apelul, a schimbat în tot încheierea apelată, în sensul că a admis contestaţia la executare, a anulat încheierile din 24.11.2020, nr. 10/21.12.2020 şi din 01.04.2021 şi somaţia din 24.11.2020, toate emise de B.E.J. B. în dosarul de executare nr. 350/2017, a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 22.009 RON, exonerarea apelantei de plata cheltuielilor privind fotocopierea dosarului de executare şi restituirea către aceasta a taxei judiciare de timbru în sumă de 575 RON.

Împotriva acestei decizii, intimatul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1724/08.06.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a arătat că decizia a cărei revizuire a fost solicitată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă şi a deciziei nr. 1616/21.03.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

A susţinut că, prin dispozitivul primei hotărâri sus-indicate s-au stabilit în sarcina intimatei două obligaţii, cea de a recalcula drepturile salariale ale recurentului în raport cu salariul minim brut pe economie, potrivit contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul intimatei, începând cu 01.02.2013 şi până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32 şi cea de a achita diferenţele salariale rezultate în urma recalculării.

Aşadar, potrivit recurentului, intimata avea obligaţia de a emite un act adiţional la contractul individual de muncă, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii primei instanţe. Cum intimata nu şi-a îndeplinit această obligaţie, împotriva sa a fost demarată, în temeiul art. 274 din Codul Muncii, procedura de executare silită care a format obiectul dosarului de executare nr. 207/2017 pe rolul B.E.J. B., încetată la 03.07.2017, când s-au achitate toate sumele datorate în temeiul sentinţei civile nr. 796/07.03.2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

A mai arătat că, prin decizia nr. 1616/21.03.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, faptul că: "art. 17 alin. (5) din Codul muncii prevede că orice modificare a unuia dintre elementele contractului, printre care şi salariul, în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adiţional"; "deoarece în cauză nu s-a mai încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă din 01.06.2010, corect a apreciat tribunalul pretenţiile reclamantului"; "totodată, conform art. 41 alin. (1) din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar alin. (3) lit. e) din acelaşi articol prevede că modificarea contractului de muncă se referă, printre altele, şi la salariu". Întrucât intimata nu a emis actul adiţional menţionat mai sus nici după pronunţarea acestei decizii, a fost declanşată o nouă procedură de executare silită împotriva acesteia, care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 350/2017 pe rolul B.E.J. B..

În acest context, potrivit recurentului, curtea de apel, contrar prevederilor art. 17 alin. (5), art. 37 şi ale art. 41 alin. (1) şi alin. (3) lit. e) din Codul muncii, a considerat că plata diferenţelor salariale, la care a fost obligată intimata prin sentinţă, echivalează cu un act adiţional la contractul individual de muncă.

A mai susţinut că autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 656/13.05.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin care au fost anulate actele de executare silită din dosarul de executare nr. 350/2017, nu putea fi valorificată decât în limitele impuse de Codul muncii, în cauză potrivit textelor de lege reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă şi al deciziei nr. 1616/21.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

De asemenea, a precizat că aspectul întinderii obligaţiilor stabilite în sarcina intimatei prin sentinţa sus-menţionată a fost tranşat definitiv prin decizia nr. 1616/21.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, astfel că o nouă analiză a acestei chestiuni nu era permisă de lege.

Totodată, a apreciat că, respingând cererea de revizuire, curtea de apel a ignorat decizia nr. 1163/16.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost respinsă ca nelegală cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

În continuare, recurentul a arătat că în cauza în care a fost pronunţată decizia suspusă revizuirii nu putea fi reţinută, cu autoritate de lucru judecat, decizia civilă nr. 656/13.05.2021 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, întrucât obiectul acestui din urmă dosar a fost "contestaţie la executare" formulată în temeiul art. 712 alin. (1) C. proc. civ., iar analiza întinderii unui titlu executoriu nu putea fi realizată decât potrivit art. 712 alin. (2) din acelaşi cod.

A mai afirmat că, deşi această decizie are autoritate de lucru judecat, ea este nelegală, deoarece este dată în afara limitelor impuse de Codul muncii şi de C. proc. civ.

În drept, criticile autorului căii de atac au fost circumscrise motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ.

La 03.07.2023 recurentul a depus note scrise în completarea motivelor de recurs depuse iniţial, arătând că, prin pronunţarea deciziei civile nr. 656/13.05.2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a modificat întinderea dispozitivului sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a aceleiaşi instanţe, care avea autoritate de lucru judecat, exonerând intimata, contrar prevederilor art. 274 din Codul muncii, de punerea în executare a primei obligaţii stabilite în sarcina sa prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri - recalcularea salariului recurentului.

De asemenea, potrivit autorului căii de atac, considerentul din cuprinsul acestei decizii, potrivit căruia "în absenţa unei negocieri a modalităţii de calcul a salariului, până la data încetării acestor contracte, nu înlătură condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o creanţă la momentul punerii în executare a titlului executoriu, aceea de a fi certă, lichidă şi exigibilă", încalcă prevederile art. 37 şi ale art. 162 alin. (2) din Codul muncii.

La 20.07.2023 intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurentul a răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost analizat de completul de filtru, care a dispus comunicarea lui către părţile litigante, fiind înştiinţate că pot depune puncte de vedere; numai recurentul şi-a exprimat punctul de vedere la raport.

La termenul din 06.03.2024, instanţa de recurs, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii, a admis în principiu recursul şi a acordat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea căii de atac cu citarea părţilor.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurentul critică decizia atacată din perspectiva încălcării de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 430, art. 431 şi ale art. 432 C. proc. civ., apreciind că, prin prisma acestor texte de lege, coroborate cu art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, în cauză erau întrunite cerinţele legale pentru anularea deciziei civile nr. 1219/13.10.2021 a Tribunalul Prahova, secţia I civilă, întrucât a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a aceluiaşi tribunal, definitivă prin decizia nr. 1616/21.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a deciziilor nr. 1163/16.04.2019 şi nr. 1921/17.07.2019 ale aceleiaşi curţi de apel.

În aceste împrejurări, în raport cu temeiul juridic al cererii de recurs, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti a fost invocat în mod formal, întrucât autorul căii de atac nu a dezvoltat nicio critică în susţinerea acestui caz de casare.

Totodată, cum încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanţei de control judiciar în funcţie de criticile formulate şi de conţinutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, instanţa de recurs sesizează că recurentul opune în calea extraordinară de atac încălcarea, de către instanţa de revizuire, a normelor de procedură circumscrise autorităţii de lucru judecat, ceea ce conduce la încadrarea ei în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cel de la pct. 7 al aceleiaşi norme de drept, astfel că examinarea recursului va fi realizată adaptat acestui temei.

Sub acest aspect, Înalta Curte aminteşte că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi ea presupune tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză), iar a doua corespunde efectului pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, care nu mai pot fi contrazise şi care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu şi încălcarea efectului pozitiv, concluzie desprinsă din soluţia pe care art. 497 teza finală C. proc. civ. o reglementează, potrivit căruia, atunci când casarea intervine pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, "cererea se respinge ca inadmisibilă" - măsură justificată doar în cazul efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, al cărui rost este cel de a opri a doua judecată.

În cazul încălcării efectului pozitiv, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi ori, dimpotrivă, reţinerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate, conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce, procedând astfel, instanţele de fond au conferit valoare de lucru judecat unor aspecte care nu fuseseră dezlegate, cu încălcarea normelor de drept procesual, care reglementează efectele hotărârii judecătoreşti, cuprinse în art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., texte legale potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţate, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Prin cererea de revizuire formulată, autorul căii extraordinare de atac a invocat nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor date în litigiul anterior, prin pronunţarea unei hotărâri potrivnice în cel de-al doilea proces, iar curtea de apel a stabilit, examinând cerinţele legale impuse acestei ipoteze de revizuire, că nu este îndeplinită cerinţa identităţii chestiunii litigioase dezlegate în cele două litigii.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect; potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea celui din urmă.

Aşadar, autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, ipoteză în care legea pretinde cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, cât şi a unuia pozitiv, situaţie în care identitatea vizează părţile, dar şi chestiunea litigioasă dezbătută.

Înalta Curte notează că, în speţă, instanţa de revizuire a cercetat îndeplinirea condiţiilor anterior enunţate şi a stabilit faptul că, între cele două litigii invocate de revizuent în susţinerea cererii sale, nu există identitate sub aspectul chestiunilor litigioase dezlegate, întrucât primul proces a avut ca obiect stabilirea întinderii obligaţiilor impuse intimatei, iar în al doilea litigiu a fost soluţionată contestaţia la executare formulată de debitoare.

În cauză, recurentul a criticat inclusiv considerentele în care instanţa de revizuire a statuat asupra inexistenţei efectului pozitiv între hotărârile invocate.

Pentru o judicioasă dezlegare a pricinii de faţă, instanţa supremă, constatând că în faza anterioară a procesului nici părţile şi nici instanţa de revizuire nu au pus în discuţie aplicarea în timp a legii de procedură, faţă de data începerii procedurii de executare silită şi de faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri a vizat autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv al acesteia, reţine că cererea de revizuire în care s-a pronunţat decizia atacată prin prezentul recurs vizează decizia civilă nr. 1219/13.10.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin care s-a soluţionat contestaţia la executare împotriva procedurii de executarea silită din dosarul de executare nr. 350/2017 al B.E.J. B..

Ca urmare, în considerarea faptului că procesul civil, inclusiv căile extraordinare de atac exercitate în cadrul acestuia şi etapa executării silite constituie un tot unitar, el se supune normelor de procedură în vigoare la momentul iniţierii lui, aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 25 alin. (1) C. proc. civ., în speţă data iniţială a procesului fiind 24.11.2017, când creditorul A. a formulat cererea de executare silită în temeiul căreia a fost înregistrat dosarul de executare nr. 350/2017.

Pe cale de consecinţă, revizuirea formulată în cauză trebuia soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în reglementarea cărora contrarietatea hotărârilor trebuia examinată doar din perspectiva efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, consacrat in terminis de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, aşa cum s-a reţinut deja în precedent.

În soluţionarea cererii de revizuire nu se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din acelaşi cod, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, modificare care face pentru prima dată referire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în regimul de reglementare a revizuirii, dar care este ulterioară datei iniţierii procedurii de executare silită, aşadar inaplicabilă în cauză. Urmarea constă în faptul că instanţa de revizuire, păstrând soluţia de respingere a căii extraordinare de atac, trebuia să se limiteze la verificarea ipotezei efectului negativ al autorităţi de lucru judecat.

Din acest punct de vedere, analiza criticilor privind încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, din cadrul motivelor de recurs, devine de prisos, întrucât vizează exclusiv această ipoteză de admisibilitate, iar instanţa supremă apreciază că soluţia de respingere a cererii de revizuire ar fi trebuit fundamentată pe unicul argument al lipsei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în condiţiile în care părţile reprezintă singurul element comun al celor două litigii.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susţinerea căruia recurentul a indicat expres încălcarea, prin decizia dată în revizuire, a art. 17 alin. (5), art. 37, art. 41 alin. (1) şi alin. (3) lit. e), art. 162 alin. (2) şi art. 274 din Codul muncii, Înalta Curte reţine că şi acesta este nefondat.

Aceasta deoarece, instanţa de revizuire nu a încălcat textele de lege invocate, ce reglementează materia dreptului muncii, întrucât, prin prisma cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând efectul pozitiv al lucrului judecat, curtea de apel nu avea de examinat fondul raporturilor dintre părţi, ci numai îndeplinirea cerinţelor legale privind incidenţa cazului de revizuire invocat.

Aşadar, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1724/08.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.