Validity of email-exchanged commercial contract following signature denial: mandatory script verification procedure under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17.11.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 276.000 RON, cu titlu de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre preţul plătit de reclamantă şi cel prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.03.2021, ca urmare a nelivrării de către pârâtă a mărfii, şi suma de 231.000 RON, cu titlu de penalităţi în cuantum de 30% din valoarea contractului, precum şi cheltuielile de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1396/01.11.2022, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca nefondată.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva acestei sentinţe civile a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 153/LP/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Împotriva deciziei curţii de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi a evocat considerente ale acesteia apreciate elocvente.

A arătat că instanţa de apel a stabilit faptul că, pentru dezlegarea chestiunii litigioase, trebuie cercetate două condiţii - dacă contractul între profesionişti este valabil încheiat în varianta comunicării pe e-mail a exemplarului semnat şi scanat de cel căruia i se opune şi dacă semnătura de pe contract aparţine celui căruia îi este opus - şi, cu privire la a doua condiţie, a reţinut că, în situaţia contestării semnăturii este necesară parcurgerea procedurii reglementate de art. 302 C. proc. civ. Deşi în cauză nu s-a procedat la verificarea de scripte, s-a apreciat că este suficient faptul că pârâta a contestat semnătura de pe contract.

Potrivit recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 301 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de poziţia procesuală exprimată de intimată, în sensul că înţelege să conteste semnătura de pe înscris, curtea de apel avea obligaţia, în virtutea caracterului devolutiv, de a iniţia procedura reglementată de art. 302 C. proc. civ. A susţinut că această instanţă, observând că tribunalul nu a procedat la verificarea de scripte, a comparat direct semnătura contestată cu specimenul de semnătură din actele comunicate de Oficiul Registrului Comerţului şi a ajuns la concluzia lipsei identităţii între acestea şi, în consecinţă, a lipsei semnăturii de pe contractul scanat depus la dosar.

În opina acesteia, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 302 C. proc. civ., întrucât a iniţiat o procedură neprevăzută de lege, comparând semnăturile în modul arătat, deşi ar fi trebuit să compare înscrisul contestat cu scrierea sau semnătura făcute în faţa sa şi, dacă nu era lămurită, să dispună efectuarea unei expertize.

În acest context, recurenta a solicitat ca instanţa de recurs să efectueze procedura reglementată de art. 302 C. proc. civ., şi dacă ar rezulta similitudinea până la identitate dintre semnături, să caseze hotărârea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel.

Circumscris motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara recursului a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1.178, art. 1.182, art. 1.196, art. 1.266 şi ale art. 1.270 C. civ., privind încheierea, interpretarea şi puterea de lege a contractului.

A precizat faptul că părţile au încheiat un contract consensual, pentru a cărui valabilitate legea nu impune alte formalităţi, astfel că, având în vedere şi relaţiile contractuale anterioare ale părţilor, convenţia în dispută s-a încheiat la momentul întâlnirii acordului de voinţe, iar comunicarea înscrisului prin poşta electronică a fost un demers ulterior momentului perfectării acestuia, cu rol exclusiv probatoriu.

Din această perspectivă, recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde argumente eronate, deoarece a reţinut drept condiţii suplimentare necesare încheierii contractului, comunicarea exemplarelor originale semnate şi a biletului la ordin, or acestea nu vizează momentul naşterii raportului juridic dintre părţi, ci reprezintă formalităţi ulterioare încheierii contractului, emiterea biletului la ordin fiind o garanţie a executării obligaţiei de conformitate de către vânzător.

A mai criticat considerentele instanţei de apel cu privire la necesitatea semnăturii electronice pentru validitatea contractelor încheiate la distanţă, arătând faptul că nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.

În susţinerea argumentelor sale, a invocat decizia nr. 23/12.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie ş Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a apreciat asupra valabilităţii contractelor de credit încheiate la distanţă, în absenţa semnăturii împrumutatului pe contract, condiţia semnăturii olografe sau electronice fiind necesară exclusiv în situaţia în care există o cerinţă legală în acest sens sau un acord neîndoielnic al părţilor.

Recurenta a conchis că raportul juridic contractual s-a născut prin simplul acord de voinţă al părţilor, care au decis ca acest contract să circule pe suport informatic, fără condiţie suplimentară ataşată, exemplarul original cu semnătură având exclusiv rol probator.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept incidente, reţine următoarele:

Aşa cum s-a stabilit în etapele devolutive ale procesului, pretenţiile reclamantei derivă din contractul pe care aceasta pretinde că l-a încheiat la data de 30.03.2021, în calitate de cumpărătoare, cu pârâta, în calitate de vânzătoare, contract având ca obiect livrarea unei cantităţi de cereale din recolta anului 2021, pe care pârâta nu ar fi predat-o, astfel încât titulara acţiunii a fost nevoită să achiziţioneze marfa respectivă de la un alt vânzător, la un preţ superior celui stabilit prin convenţia invocată şi disputată.

Societatea pârâtă, prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, a contestat pretenţiile reclamantei, susţinând că nu a încheiat un contract valabil cu aceasta, ci doar s-au purtat discuţii prealabile privind o posibilă colaborare, astfel că a denunţat ca fals respectivul înscris prezentat de reclamantă, contestând semnătura ce se pretinde că ar aparţine reprezentantului său.

Prima instanţă a respins acţiunea, reţinând că între părţi nu s-a încheiat un contract, întrucât naşterea valabilă a acestuia era condiţionată de trimiterea de către pârâtă a exemplarelor originale semnate şi a unui bilet la ordin, precum şi împrejurarea că nu s-a perfectat un contract nici prin mijloace electronice, întrucât părţile nu şi-au exprimat consimţământul prin semnătura electronică.

Instanţa de apel a menţinut această soluţie.

Recurenta a criticat hotărârea curţii de apel atât din perspectiva încălcării normelor de procedură ce reglementează verificarea înscrisurilor, dar şi sub aspectul aplicării greşite şi încălcării unor dispoziţii de drept material privind contractul.

Întrucât încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanţei de control judiciar în funcţie de conţinutul lor concret, prin raportare la normele de drept incidente, instanţa de recurs sesizează că recurenta invocă, subsumat ipotezei considerentelor contradictorii, prevăzută de motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încălcarea în apel, a prevederilor art. 301 şi art. 302 C. proc. civ., aspect de natură a conduce la încadrarea acestei critici în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aşa încât examinarea recursului va fi realizată adaptat acestui temei.

Astfel, recurenta a imputat instanţei de prin controlul judiciar omisiunea efectuării procedurii verificării de scripte, în condiţiile în care aceasta a reţinut că prima instanţă nu a urmat-o, arătând că, evaluarea semnăturilor prezentate s-a realizat printr-o simplă comparaţie formală a înscrisurilor prezentate.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, faţă de poziţia procesuală exprimată de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că aceasta a înţeles să conteste semnătura de pe contractul prezentat de reclamantă şi invocat în susţinerea pretenţiilor acesteia, tribunalul a solicitat şi obţinut de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Giurgiu copii certificate ale înscrisurilor care conţin semnătura administratorului pârâtei, iar prin încheierea din 10.10.2022 a lut act de lipsa reprezentantului acesteia şi a stabilit că va proceda potrivit art. 304 şi urm. C. proc. civ., reţinând cauza în pronunţare.

Curtea de apel, în considerentele hotărârii pronunţate, a menţionat că, în situaţia în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va dispune verificarea autenticităţii semnăturii, apreciind subsecvent în sensul că semnătura aplicată pe contractul contestat şi a cărei analiză se cere este complet diferită faţă de cea care apare pe celelalte înscrisuri depuse la dosar şi, reţinând împrejurarea că, şi dacă nu s-a procedat la verificarea de scripte în faţa instanţei de fond, pârâta a negat totuşi semnătura aplicată pe contractul în discuţie, astfel încât se impune să se dea eficienţă acestei poziţii procesuale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că orice contestare a scrierii sau semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 301 C. proc. civ., impune instanţei obligaţia demarării procedurii verificării de scripte, în mod nemijlocit, prin metodele enumerate de art. 302 alin. (1) din acelaşi cod, scop în care, preşedintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa părţi din înscris. Dispoziţiile legale care reglementează verificarea de scripte permit instanţei de judecată să efectueze această procedură prin orice mijloace de probă admise de lege şi impun judecătorului să obţină specimene de la pretinsul autor al conţinutului sau semnăturii înscrisului.

Examinând însă decizia atacată din perspectiva normelor de drept enunţate, Înalta Curte reţine că pretinsa încheiere a contractului prezentat de reclamantă este pusă la îndoială în cauză de împrejurarea contestării propriei semnături de către pârâtă, ipoteză care se circumscrie textelor de lege anterior evocate şi care impunea cercetarea aspectelor invocate de către partea pretins semnatară, în apărare.

Or, se constată că instanţa de apel nu a urmat procedura riguroasă a verificării de scripte, reglementată de art. 301 - 302 C. proc. civ. şi, deşi avea la dispoziţie metode diverse de verificare a autenticităţii semnăturii, nu a dispus nicio măsură în acest scop, nu a considerat oportun să oblige pe administratorul intimatei să prezinte specimene de semnătură, ci a reţinut doar, într-o manieră superficială, printr-o simplă şi formală comparaţie de înscrisuri, că semnătura înscrisă pe acestea este complet diferită, apreciind suficientă conduita părţii pârâte de a o fi contestat.

Această modalitate de exercitare a controlului judiciar devolutiv de către instanţa de apel, în condiţiile în care reţine prealabil necesitatea verificării de scripte şi constată că prima instanţă nu a efectuat-o, echivalează însă cu cercetarea necorespunzătoare a fondului cauzei, sub aspectul naşterii realmente a raportului juridic contractul între părţile litigante, aspect esenţial pentru stabilirea fundamentului pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamantă, circumscrise răspunderii civile contractuale şi întemeiate pe contractul disputat.

Toate argumentele prezentate conduc la concluzia caracterului fondat al criticilor recurentei subsumate primului motiv de recurs, vizând procedura verificării de scripte şi conferă aşadar, deciziei atacate vicii de nelegalitate, impunând soluţia casării acesteia.

Trebuie menţionat că, deşi titulara căii extraordinare de atac a solicitat administrarea acestei proceduri speciale în faţa instanţei de recurs, cererea sa apare ca inadmisibilă din perspectiva prevederilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile lipsei caracterului de noutate a înscrisului în discuţie, astfel încât va rămâne nesoluţionată în prezenta etapă procesuală, urmând a fi valorificată în rejudecarea apelului.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsumat căruia recurenta a imputat instanţei de apel aplicarea greşită a normelor de drept material privind încheierea, interpretarea şi forţa obligatorie a contractelor, Înalta Curte reţine - prin prisma considerentelor anterioare ce conduc la reformarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. -, că aceste critici, care vizează maniera în care instanţa de apel a examinat, în esenţă, îndeplinirea condiţiilor de validitate a convenţiei invocate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale, confirmă aspecte reale de nelegalitate, cel puţin sub aspectul exprimării şi valabilităţii consimţământului părţilor. Or, după cum s-a arătat, aceste chestiuni urmează să fie analizate de instanţa de apel în rejudecare, întrucât este esenţial pentru justa soluţionare a cauzei să se stabilească dacă înscrisul înfăţişat de titulara acţiunii a fost apt să producă efectele juridice pretinse de aceasta.

În respectivul demers, instanţa de apel urmează ca, prin administrarea tuturor probelor necesare, inclusiv prin administrarea, în condiţii de legalitate, a procedurii de verificare a înscrisurilor reglementată de dispoziţiile art. 301-303 C. proc. civ., să stabilească fără echivoc, situaţia de fapt, uzanţele statornicite între părţi de-a lungul dinamicii relaţiilor contractuale derulate între acestea - în sensul de a lămuri modalitatea curentă, obişnuită, de încheiere a unor astfel de contracte, respectiv, consensuală - prin simplul acord de voinţă al părţilor, sau concretizată prin înscris semnat, scanat şi trimis reciproc prin poşta electronică, ori condiţionată de semnarea şi remiterea exemplarelor semnate prin mail şi în original, precum şi a unor bilete la ordin. În funcţie de aceste aspecte pe deplin lămurite, se va aprecia şi asupra valabilităţii sau nevalabilităţii contractului invocat de reclamantă în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv a efectelor juridice ale acestuia.

Totodată, faţă de împrejurarea că, în considerentele deciziei atacate, curtea de apel a evocat dispoziţii legale speciale ce reglementează semnătura electronică, reţinând tipurile, modalitatea în care poate fi utilizată şi efectele acesteia, Înalta Curte subliniază că respectivele consideraţii teoretice nu prezintă relevanţă pentru prezenta cauză, întrucât contractul disputat nu a fost semnat în această modalitate, ci poartă o semnătură olografă (cea contestată de către pârâtă), fiind numai scanat şi trimis prin poşta electronică părţii adverse. Cu alte cuvinte, aspectele prezentate apar ca fiind străine cauzei, urmând a fi înlăturate, deopotrivă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi al art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, care urmează a proceda conform celor statuate prin prezenta decizie, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 501 C. proc. civ. Totodată, în rejudecare, instanţa devolutivă va aprecia şi asupra cererii cu caracter accesoriu formulate de recurentă privind cheltuielile de judecată avansate de către aceasta în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/LP/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.