Restitution of purchase price following nullity of real estate sale: immediate due date, statutory interest, and recovery of property improvements

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă la 30.05.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200.094,32 RON, din care 65.407 RON reprezentând debit conform art. 2.2 din Convenţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.07.2012 de Biroul Notarului Public B. şi suma de 42.552,32 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru neîndeplinirea/îndeplinirea parţială a obligaţiei de restituire a sumei achitate cu titlu de preţ în baza contractului de vânzare cumpărare menţionat anterior, suma de 64.135 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă în perioada 2012-2016 pentru reabilitarea şi consolidarea imobilelor cumpărate prin acest contract şi suma de 28.000 RON cu titlu de daune interese compensatorii, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 31.05.2019, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019*.

La 13.08.2019, pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pe calea cererii reconvenţionale depuse odată cu întâmpinarea, pârâta a solicitat instanţei să oblige reclamanta la plata sumei totale de 134.595,53 RON, din care 78.037,30 RON, reprezentând chirie pentru imobilele clădiri, aferentă perioadei iulie 2012- iulie 2019 şi 28.041,33 RON, cu titlu de dobânda legală, iar 20.643,91 RON, cu titlu de chirie pentru teren, aferentă perioadei 2012-2019 şi 7.872,99 RON, dobânda legală pentru această sumă, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a invocat excepţiile netimbrării acesteia şi prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 276/15.11.2019, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei I Civile a aceluiaşi tribunal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Cluj, în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 62/19.05.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 03.07.2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi a dispus unirea cu fondul a excepţiei prescripţiei extinctive privind pretenţiile obiect al aceleiaşi cereri.

Prin sentinţa civilă nr. 66/15.06.2022, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvenţională, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă; a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.000 de RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa au declarat apel.

Prin încheierea din 04.05.2023, instanţa de apel a constatat că apelul declarat de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa este tardiv şi a amânat pronunţarea asupra cauzei.

Pârâta a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin decizia civilă nr. 324/29.05.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată şi, în consecinţă, a obligat pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 73.800 RON, începând cu data de 02.06.2016 şi până la data restituirii eşalonate efective a acesteia şi suma de 20.531 RON, reprezentând parte din contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte contravaloarea chiriei şi dobânzilor aferente datorate pentru construcţii în intervalul iulie 2012- august 2016 şi a chiriei şi dobânzii datorate pentru teren în perioada iulie 2012-31.12.2016, pretinse prin cererea reconvenţională; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Totodată, a respins ca tardiv apelul formulat de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa şi a obligat intimata-pârâtă să achite apelantei- reclamante suma de 9.432,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel, compusă din taxa judiciară de timbru în valoare de 3.432,85 RON şi onorariu de avocat în cuantum de 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin cererea de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, cu privire la dobânda legală aferentă sumei de 73.800 RON, a arătat că, deşi prin convenţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, părţile nu au prevăzut un termen de restituire a prestaţiilor, instanţa de apel a stabilit că exista o scadenţă pentru restituirea acestei sume, la 02.06.2016, dată de la care a admis dobânda legală. A susţinut că preţul nerestituit nu trebuia plătit la o anumită dată, ci părţile au stabilit că vor conveni în viitor, prin act separat, asupra acestei chestiuni, astfel încât, în lipsa unei scadenţe, dispoziţiile art. 1.535 C. civ. nu erau incidente. Prin urmare, obligaţia era afectată de un termen, eveniment viitor şi sigur de care depindea executarea, potrivit prevederilor art. 1.411 C. civ.

Recurenta a subliniat că părţile au convenit stabilirea termenului de plată printr-un act viitor întrucât, la data convenţiei de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, nu cunoşteau întinderea prestaţiilor reciproce, împrejurare faţă de care apare greşit argumentul instanţei de apel privind aplicabilitatea art. 1.495 C. civ., care stabileşte că, în lipsa unui termen de plată, aceasta trebuie efectuată de îndată.

Sub aspectul obligării sale la plata sumei de 20.531 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire a imobilelor, a arătat că hotărârea atacată încalcă art. 397 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut prin acţiunea introductivă; a susţinut că, deşi reclamanta a solicitat valoarea investiţiilor efectuate, precizând lucrările pe care şi-a întemeiat această cerere, instanţa a dispus ca, prin expertiză, să se stabilească îmbunătăţirile efectuate de aceasta asupra imobilelor, iar expertul a reţinut alte lucrări decât cele pretinse de reclamantă. A mai subliniat că, şi în ipoteza în care reclamanta şi-ar fi precizat cererea în sensul de a pretinde contravaloarea lucrărilor identificate prin expertiză, pretenţiile acesteia tot nu trebuiau admise, deoarece au fost efectuate fără acordul Staţiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa, în calitate de administrator al imobilelor.

În continuare, analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată sub aspectul lucrărilor pretins efectuate de reclamantă, în raport cu cele reţinute de expert şi a căror contravaloare a fost admisă de instanţa de apel, recurenta a arătat că au fost încălcate limitele judecăţii stabilite de titulara acţiunii.

A menţionat că, pentru dovedirea pretenţiilor sale, reclamanta a depus două devize de lucrări efectuate în regie proprie, iar prin expertiză nu au fost identificate şi evaluate aceste lucrări, ci altele, fără să existe o solicitare cu acest obiect, nici dovezi privind realizarea acestora şi momentul când au fost executate, deşi aceste aspecte trebuiau probate, în temeiul art. 249 C. proc. civ.

În opinia recurentei, soluţia de admitere în parte a pretenţiilor în temeiul unor facturi de achiziţie din 2013 nu este legală, întrucât la momentul respectiv intimata nu era proprietar, iar lucrările puteau fi efectuate în orice altă perioadă, dat fiind faptul că aceasta a fost chiriaş în intervalul 2006-2012; iar dacă lucrările ar fi fost efectuate în acest timp, pentru a putea despăgubi chiriaşul, locatorul trebuia să-şi fi dat acordul pentru efectuarea lor, ceea ce nu s-a întâmplat. A mai susţinut că lucrările identificate prin expertiză puteau fi chiar din perioada 2016 (după anularea contractului de vânzare-cumpărare) - 2022 (efectuarea expertizei), întrucât intimata a rămas în posesia imobilelor până la 19.04.2023.

În continuare, recurenta a arătat că soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu este legală, deoarece, stabilind greşit scadenţa obligaţiei de restituire a prestaţiilor la 02.06.2016, instanţa de apel a apreciat greşit si asupra cursului prescripţiei.

În opinia sa, întrucât obiectul convenţiei de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiilor, prin acest înscris intimata a recunoscut datoria pe care o avea pentru perioada 2012-2016, act de recunoaştere care a întrerupt termenul de prescripţie asupra chiriei datorate.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere natura de creanţă bugetară a chiriei, deşi acest caracter rezultă din împrejurarea că imobilele închiriate fac parte din domeniul public al statului şi chiria era virată la bugetul statului în temeiul art. 16 din Legea nr. 213/1998; de aceea, fiind o creanţă bugetară, este supusă unui termen de prescripţie de 5 ani, neîmplinit în august 2019, faţă de momentul de început stabilit de instanţă ca fiind 02.06.2016.

Recurenta a arătat că, negând caracterul de creanţă bugetară al chiriei datorate de intimată, motivat de împrejurarea că nu a dovedit că există o hotărâre de guvern privind dreptul său de a închiria imobilele respective, instanţa de apel a nesocotit prevederile Legii nr. 45/2009 şi ale H.G. nr. 1705/2006, pe care trebuia se le aibă în vedere din oficiu, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Sub aspectul respingerii ca tardiv a apelului său, recurenta a invocat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, deoarece hotărârea primei instanţe nu i-a fost comunicată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 155 alin. (2) C. proc. civ., faţă de calitatea sa de persoană de drept public.

În susţinerea acestei critici, a arătat că hotărârea a fost depusă la cutia poştală, data comunicării înscrise pe dovadă de către factorul poştal fiind 10.01.2023, deşi exista obligaţia comunicării către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei sau, în lipsa acesteia, către administratorul clădirii sau paznic, potrivit art. 155 alin. (2) şi art. 162 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, a invocat excepţia nulităţii absolute a actului de comunicare a sentinţei primei instanţe, precizând că aceasta a fost invocată şi în apel, la termenul de judecată din 04.05.2023, iar instanţa a stabilit că acest act a fost legal întocmit şi a constatat tardivitatea apelului.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii reclamante în privinţa persoanei care a semnat contractul de asistenţă juridică cu avocatul ce a depus cererea de chemare în judecată şi cererea de apel şi, în consecinţă, nulitatea acestor cereri şi a actelor subsecvente, pentru lipsa semnăturii reclamantei prin reprezentant legal sau convenţional, aspecte pe care Înalta Curte le-a calificat drept motive de recurs, reţinând că titulara căii de atac nu are la îndemână - potrivit art. 245 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în conformitate cu art. 494 C. proc. civ. - calea excepţiei, ci doar pe cea a acţiunii manifestată în faza procesuală în care se află litigiul sub forma unor critici de nelegalitate; în urma acestei calificări, reprezentantul intimatei a invocat excepţia tardivităţii noilor motive de recurs.

Examinând cu prioritate această excepţie, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, reţinând faptul că, potrivit art. 487 C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs (...)", care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În prezenta cauză, hotărârea instanţei de apel a fost comunicată recurentei la 14.06.2023, aceasta declarând calea de atac a recursului la 05.07.2023, iar termenul de recurs s-a împlinit la 17.07.2023, astfel că motivele de recurs formulate la 15.05.2024 apar ca fiind tardive.

În continuare, examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia recurată, curtea de apel a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente diferenţei de preţ nerestituite la scadenţă şi a sumei de 20.531 RON, reprezentând parte din contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul construcţie, a admis excepţia prescripţiei pentru parte din pretenţiile din cererea reconvenţională, respectiv chiria pentru construcţii şi teren şi dobânda aferentă pentru intervalul 2012-2016, iar pentru restul pretenţiilor a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a cererii reconvenţionale.

Cu privire la calea devolutivă de atac promovată de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa, curtea de apel a constatat tardivitatea, prin încheierea din 04.05.2023, iar prin decizia recurată, a respins cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-pârâtă şi apelul acesteia, ca tardiv.

Pârâta a formulat recurs împotriva deciziei curţii de apel, criticând-o pentru încălcarea normelor de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi pentru nesocotirea normelor de drept material.

Faţă de soluţia de respingere ca tardiv a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, examinarea prezentei căi de atac este limitată la criticile privind această soluţie, precum şi la cele care sesizează contextul admiterii apelului reclamantei.

Astfel, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la nelegalitatea soluţiei de respingere ca tardivă a căii de atac devolutive formulate, recurenta a susţinut că termenul de apel nu era împlinit, deoarece nu curgea de la data de 10.01.2023, când hotărârea primei instanţe i-a fost lăsată la cutia poştală, întrucât comunicarea trebuia realizată, în considerarea calităţii sale de persoană de drept public, cu respectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 2 şi ale art. 162 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, prin cererea de recurs a invocat nulitatea actului de comunicare a sentinţei primei instanţe, arătând că această excepţie a fost invocată şi în faţa instanţei de apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, din examinarea încheierii din 04.05.2023, prin care instanţa de apel a constatat tardivitatea apelului pârâtei, nu rezultă că recurenta, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, a invocat nulitatea actului de comunicare a hotărârii primei instanţe, deşi trebuia şi putea să o facă, cu atât mai mult cu cât tardivitatea a fost invocată prin întâmpinarea formulată de apelanta-reclamantă şi pusă în discuţie în şedinţa publică de la termenul la care instanţa a pronunţat încheierea interlocutorie.

În acest context, fiind invocată pentru prima dată în recurs, această chestiune nu poate fi primită, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speţă, erau create premisele invocării în apel, dat fiind că aspectul comunicării sentinţei primei instanţe a fost pus în discuţie în etapa procesuală anterioară, când recurenta, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, putea să-l invoce în termen în faţa instanţei; altfel spus, această chestiune trebuie invocată prin cererea de apel sau, cel mai târziu, la data invocării excepţiei de tardivitate a apelului, potrivit prevederilor art. 178 alin. (2) şi (3) lit. b) C. proc. civ.

Or, în lipsa unui asemenea demers, dar şi a omisiunii recurentei de a promova recurs împotriva încheierii interlocutorii din 04.05.2023, prin care s-a constatat formularea căii de atac devolutive peste termen, soluţia curţii de apel privind respingerea apelului ca tardiv apare ca fiind legală, iar criticile invocate sub acest aspect sunt inadmisibile.

În consecinţă, respingerea apelului pârâtei fără a fi cercetat în fond se opune examinării recursului formulat de aceeaşi parte, din perspectiva motivelor vizând pretenţiile formulate împotriva reclamantei pe calea cererii reconvenţionale. În acest segment al căii extraordinare de atac se înscriu criticile privind soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune privind sumele pretinse de la reclamantă cu titlu de chirie, precum şi cele privind reţinerea naturii juridice greşite a acestor sume care, în viziunea recurentei, reprezintă creanţe fiscale.

De aceea, vor fi supuse analizei instanţei de recurs exclusiv criticile circumscrise aspectului obligării recurentei la plata dobânzii legale pentru diferenţa de preţ nerestituită la scadenţă şi a contravalorii parţiale a îmbunătăţirilor efectuate de către intimată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea dispoziţiilor art. 1.535 C. civ. care reglementează modalitatea de acordare a daunelor moratorii în cazul obligaţiilor băneşti, autoarea căii de atac a arătat că obligarea sa la plata dobânzii legale pentru neplata la scadenţă a diferenţei de preţ nu este legală, întrucât convenţia încheiată de părţi nu stabilea o scadenţă a acestei obligaţii, ci doar o supunea unui termen determinabil, pe care părţile urmau să-l fixeze prin act separat ulterior, împrejurare care, în opinia acesteia, înlătură şi incidenţa prevederilor art. 1.495 C. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că, potrivit statuărilor instanţei de apel ce rezultă din actele dosarului, prin Convenţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.07.2012 de Biroul Notarului Public B., încheiată la 01.06.2016, părţile au prevăzut desfiinţarea de plin drept a contractului, cu consecinţa repunerii lor în situaţia anterioară, în sensul că recurenta-vânzătoare a redobândit proprietatea bunurilor vândute, iar potrivit clauzei 2.2., intimata-cumpărătoare a pierdut calitatea de proprietar al aceloraşi bunuri, fiind în drept să primească întreaga sumă de bani achitată cu titlu de preţ. Totodată, prin clauza 2.3 din convenţie, părţile contractante s-au obligat să îşi restituie reciproc prestaţiile, altele decât cele prevăzute la art. 2.1 şi 2.2, în condiţiile art. 1.639, art. 1.645 şi art. 1.646 C. civ., urmând ca întinderea lor să fie stabilită, de comun acord, printr-un act separat.

Aşadar, cele două clauze evocate, respectiv art. 2.2 şi 2.3 din contract, privesc prestaţii diferite, în sensul că prima vizează preţul vânzării reprezentat de o sumă certă, determinată, nesusceptibilă de modificare între momentul plăţii de către cumpărătoare şi cel al restituirii de către vânzătoare, iar a doua clauză vizează orice alte prestaţii pe care părţile le-au efectuat în acelaşi interval, putând fi aplicabilă, după cum a reţinut şi instanţa de apel, în privinţa evaluării îmbunătăţirilor pe care intimata-cumpărătoare le-a realizat asupra imobilelor deţinute vremelnic. De aceea, împrejurarea că părţile nu au stabilit un termen pentru restituirea preţului nu poate fi justificată prin aplicarea clauzei 2.3. şi asupra acestei prestaţii, în sensul reţinerii unui termen suspensiv pentru executare, ci indică faptul că suma de bani plătită cu titlu de preţ trebuia restituită de îndată, conform dispoziţiilor art. 1.495 C. civ., pe deplin incidente în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu dezlegările instanţei de apel, reţine că scadenţa obligaţiei de restituire a preţului era data de 02.06.2016, ziua imediat următoare încheierii convenţiei de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ca efect al principiului restitutio in integrum, întrucât nu se poate identifica un temei pentru ca recurenta-vânzătoare să mai păstreze această sumă ulterior intervenirii sancţiunii nulităţii.

Astfel, apare ca fiind legală soluţia curţii de apel care, prin prisma dispoziţiilor art. 1.535 C. civ., a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita dobânda legală aferentă preţului nerestituit de îndată, calculată de la data scadenţei până la momentul plăţii efective către intimată, motiv pentru care criticile recurentei vor fi respinse ca nefondate.

Aceeaşi soluţie, de respingere, se impune şi cu privire la criticile vizând contravaloarea îmbunătăţirilor la care aceasta a fost obligată, aspect pe care l-a contestat din perspectiva depăşirii de către instanţa de apel a limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, susţinând că lucrările invocate de către intimată în susţinerea acestei pretenţii, justificate cu devizele de lucrări depuse la dosar, erau complet diferite de cele identificate prin raportul de expertiză şi avute în vedere la pronunţarea deciziei.

Sub acest aspect, Înalta Curte aminteşte că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material sau de procedură, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raţionament care să justifice în ce modalitate şi din ce motive instanţa devolutivă a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile. Astfel, în recurs pot fi examinate doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează materialul probator sau modul de stabilire a situaţiei de fapt, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul prevederilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de o eventuală netemeinicie.

De aceea, întrucât prin aspectele învederate, recurenta vizează în realitate interpretarea materialului probator, contestă concluziile instanţei de apel cu privire la aspectele reţinute, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecăţii şi solicită instanţei de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura căii de atac analizate, acest motiv de recurs va fi înlăturat, la rândul lui.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva deciziei instanţei de apel.

Potrivit prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 494 din acelaşi cod, culpa procesuală reţinându-se în sarcina recurentei, ca parte căzută în pretenţii, aceasta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta fază procesuală, în sumă de 12.000 RON, reprezentând onorariu avocat, justificată cu înscrisurile depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" - Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa împotriva deciziei civile nr. 324/29.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.