Civil delictual liability for fiscal damages: probative value of anti-fraud reports and limits of cassation review regarding factual evidence assessment

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei, reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 13 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Roman, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 466.830 RON, reprezentând prejudiciu total adus bugetului consolidat al statului, la care se adaugă accesoriile aferente debitului până la data stingerii sumei datorate. Totodată, s-a solicitat şi instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâţilor, respectiv obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8001 din 15 decembrie 2021, Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. După declinarea în mod reciproc a competenţei de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Argeş, secţia civilă şi Tribunalului Specializat Argeş, Curtea de Apel Piteşti prin sentinţa nr. 14/F din 6 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 263 din 17 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, luând act că pârâţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 416 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Statul Roman, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 263 din 17 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2021.

4. Motivele de recurs formulate de reclamant

Indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a analizat argumentele pe care le-a formulat şi probele depuse în susţinerea cererii, întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care acestea au fost înlăturate. Omisiunea analizării situaţiei de fapt şi de drept prin filtrul propriu echivalează cu nejudecarea fondului pretenţiei deduse judecăţii.

În mod nelegal a fost respins apelul declarat de reclamant, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată a solicitat proba cu înscrisuri, care au fost administrate în cauză, din care reiese că sunt îndeplinite cerinţele art. 1349 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală: existenţa prejudiciului, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâţilor şi prejudiciul creat.

În acest context, a menţionat că a depus la dosarul cauzei cererea de constituire parte civilă, înregistrată sub nr. x din 15 ianuarie 2019, prin care a solicitat obligarea pârâţilor, în calitate de inculpaţi în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj la plata sumei de 94.966 RON (cuprinzând accesoriile calculate la 31 decembrie 2018). De asemenea, a depus ordonanţa de clasare din 12 noiembrie 2020, care probează că societatea B. S.R.L. a înregistrat în evidenţa sa facturi ce nu au la bază operaţiuni reale, ci cheltuieli fictive, raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, din care reiese săvârşirea faptei şi producerea prejudiciului, precum şi sentinţa nr. 184 din 7 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021. Instanţa de apel a analizat doar ordonanţa de clasare şi încheierea nr. 30 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, nefăcând referire la celelalte dovezi depuse de reclamantă.

În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs, a mai susţinut că sunt contradictorii considerentele prin care instanţa a reţinut, pe de o parte, că "într-adevăr, nu se poate stabili cu certitudine identitatea dintre facturile fiscale ce au făcut obiectul actelor de cercetare penală ca fiind emise în perioada iunie- decembrie 2012 şi facturile ce au făcut obiectul controlului organelor fiscale în urma căruia s-a emis decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală, ce au făcut obiectul judecăţii finalizate prin sentinţa civilă nr. 1071/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 544/R pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2015", însă a constatat că "în mod judicios tribunalul a reţinut că sumele sunt diferite dar şi faptul că cele două acţiuni au cauze juridice diferite; pe de altă parte, intimaţii nu au formulat apel împotriva considerentelor sentinţei în ceea ce priveşte nereţinerea de către prima instanţă a puterii de lucru judecat, pe care au invocat-o prin întâmpinare şi au reiterat-o în apărările formulate faţă de motivele de apel."

Printr-o altă critică, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că instanţa nu a aplicat/a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.2 şi 1.3 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2047/2016, care reglementează faptul că Statul Român se constituie parte civilă cu sumele stabilite prin raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, din care rezultă săvârşirea faptei şi prejudiciul produs.

Recurentul-reclamant a mai afirmat că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) din C. civ., prevederile art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., art. 1.535 din C. civ., art. 173 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Deşi organul de cercetare penală a dispus clasarea cu privire la faptele săvârşite de pârâţi, obligaţia fiscală există şi se stabileşte independent de existenţa sau nu a faptei penale, iar răspunderea fiscală a unei persoane nu trebuie confundată cu răspunderea penală, instituţia fiscală fiind îndreptăţită să uzeze de toate căile prevăzute de lege pentru recuperarea obligaţiilor fiscale. În opinia sa, dacă instanţa ar fi aplicat corect aceste norme legale, ar fi constatat că sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 1349 din C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

5.1 Intimaţii-pârâţi A. şi B. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurentul-reclamant şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia adoptată, reluând motivele de apel fără să indice în ce constau greşelile de judecată ale instanţei de apel.

De asemenea, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs au arătat că acesta este nefondat, întrucât motivarea cuprinde argumentele pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv, fiind prezentate atât motivele de fapt şi de drept. Contrar susţinerilor din cererea de recurs, reclamantul nu a solicitat încuviinţarea de probe în apel, iar în faţa primei instanţe a solicitat doar proba cu înscrisuri. În opinia sa, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, au susţinut că au fost reiterate criticile din apel, fiind adusă în discuţie evaluarea unor elemente probatorii, însă aceste aspecte nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Concluzia la care a ajuns instanţa de apel după evaluarea probelor administrate în cauză nu poate fi cenzurată prin prisma acestui motiv de casare, întrucât nu este rezultatul aplicării eronate a dreptului material. Au mai menţionat că nici prin încheierea penală nr. 30 din 13 aprilie 2021 a Tribunalului Gorj şi nici prin ordonanţa de clasare din 12 noiembrie 2020 nu s-a reţinut că intimaţii-pârâţi ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturi fiscale care să reprezinte cheltuieli fictive.

5.2 Recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a apreciat că apărările intimaţilor-pârâţi sunt neîntemeiate, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului. În continuare, a reluat criticile din cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin recursul declarat, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a susţinut că hotărârea este insuficient motivată, precum şi că anumite considerente sunt contradictorii. De asemenea, sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi text legal criticile referitoare la neaplicarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2047/2016. Împrejurarea că au fost preluate anumite motive evocate în faza procesuală anterioară nu reprezintă un impediment pentru încadrarea criticilor în aceste dispoziţii, în condiţiile în care în motivarea instanţei de apel se regăsesc argumente şi din soluţia primei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. A contrario, în situaţia în care au fost invocate mai multe motive de recurs, însă numai o parte dintre acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu intervine sancţiunea nulităţii recursului în integralitatea sa.

Într-un astfel de caz, recursul nu poate fi constatat nul, dar neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de lege va împiedica analizarea respectivelor critici pe fond, urmând ca, în soluţionarea căii de atac, să fie luate în considerare exclusiv motivele ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate. O asemenea situaţie se regăseşte în cauză, dat fiind că, după cum s-a arătat anterior, motivele de casare pot fi analizate pe fond.

În consecinţă, excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs, se reţine că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au fost dezvoltate atât critici care privesc temeinicia soluţiei, cât şi critici de nelegalitate care se dovedesc a fi nefondate.

Chestiunile de fapt reţinute prin decizia recurată au la bază probatoriul administrat, astfel că, în calitatea sa de instanţă care avea prerogativa de a cerceta fondul cauzei, instanţa de apel putea trage propriile concluzii cu privire la componenta factuală a raportului juridic litigios, prin prisma probelor administrate. Astfel fiind, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor, care, în aprecierea sa, fac dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, nu pot fi analizate de prezenta instanţă, ele vizând aspecte de fapt rezultate din probe, iar nu aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Sunt însă susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile prin care se susţine că hotărârea recurată este nemotivată, deoarece instanţa de apel nu a analizat argumentele şi probele pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, precum şi cele referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor.

Verificând respectarea exigenţelor de motivare a hotărârii judecătoreşti, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde considerente din care reiese raţionamentul juridic care a determinat respingerea apelului declarat de reclamant şi menţinerea soluţiei pronunţate de Tribunalul Argeş. Soluţionând cauza în primă instanţă, tribunalul a respins acţiunea ca nefondată, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) din C. civ. pentru a angaja răspunderea civilă delictuală a pârâţilor. În urma exercitării controlului judiciar asupra hotărârii de primă instanţă, curtea de apel a confirmat soluţia acesteia, constatând că înscrisurile administrate nu fac dovada săvârşirii unor fapte ilicite de către pârâţi, care să îi fi produs reclamantului un prejudiciu în valoare de 466.830 RON.

Pe calea apelului, reclamantul a solicitat reevaluarea probelor administrate în sensul constatării temeiniciei pretenţiilor sale raportat la condiţiile răspunderii civile delictuale. Motivului de apel enunţat i se subsumează argumentele prin care a evidenţiat valoarea probatorie a fiecărui înscris administrat în favoarea sa (cererea de constituire ca parte civilă, ordonanţa de clasare, raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale), în raport şi cu prevederile Ordinului emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2047/2016.

În aceste coordonate, pentru a răspunde punctual criticilor din recurs, Înalta Curte observă că raţionamentul juridic, în baza căruia curtea de apel a confirmat netemeinicia pretenţiilor solicitate de reclamant, a fost transpus în cadrul unor elocvente considerente.

Cu precizarea că prin cererea de apel nu au fost solicitate probe noi de către reclamant, pentru a decide asupra temeiniciei acţiunii în răspundere civilă delictuală instanţa de apel a procedat la evaluarea înscrisurilor depuse de acesta în faţa primei instanţe, acordând prevalenţă încheierii nr. 30 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală în dosarul nr. x/2021, prin care s-a definitivat soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 464/P/2019 din 12 noiembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Raportat la considerentele acestei hotărâri judecătoreşti, prin care s-a reţinut că, faţă de întregul material probator administrat în dosarul penal, nu rezultă, dincolo de orice dubiu, că operaţiunile comerciale nu sunt reale, instanţa de apel a constatat că în prezentul litigiu nu au fost administrate probe care să facă dovada săvârşirii de către pârâţi a unor fapte ilicite, care să fi produs reclamantului prejudiciul în sumă de 466.830 RON.

Înalta Curte constată că examinarea considerentelor deciziei pronunţate în apel trimite la concluzia că instanţa a realizat o motivare oportună şi suficientă în raport cu problematica dedusă judecăţii, răspunzând motivului de apel formulat de autorul căii de atac. Este de reţinut că legala motivare a unei hotărâri nu presupune, în mod necesar, că instanţa trebuie să răspundă fiecărui argument şi fiecărei aserţiuni făcute de parte, fiind suficient dacă instanţa, grupând argumentele şi/sau aserţiunile în cadrul unui motiv de apel, oferă o motivare care, expres sau cel puţin implicit, însă îndeajuns de limpede, răspunde motivelor de apel şi argumentaţiei juridice esenţiale care le configurează.

Referitor la raportul de constatare depus de reclamant, cu toate că instanţa nu a explicat în mod special de ce acesta nu probează săvârşirea faptei ilicite imputate, în motivarea deciziei recurate s-a constatat că încheierea nr. 30/2021 din dosarul penal nr. x/2021 nu poate fi valorificată în sensul că face dovada săvârşirii faptei ilicite. Raportul de constatare a fost întocmit de inspectorul antifraudă la 21 noiembrie 2018 în cursul urmăririi penale desfăşurate în dosarul penal nr. x/2018, ulterior înregistrat sub nr. x/2019, iar ordonanţa de clasare din 12 noiembrie 2020 face menţiune expresă la acesta.

Prin urmare, instanţa de apel s-a raportat implicit şi la acest act atunci când a analizat încheierea nr. 30 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei de clasare din 12 noiembrie 2020, fiind suficientă gruparea argumentelor şi formularea unei concluzii comune faţă de exigenţele de motivare a hotărârii judecătoreşti, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.

De asemenea, câtă vreme instanţa de apel a constatat că probele pe care reclamantul şi-a justificat pretenţia nu sunt apte să facă dovadă săvârşirii faptei ilicite imputate pârâţilor, se înţelege de la sine că au fost înlăturate şi susţinerile referitoare la Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2047/2016, prin care reclamantul a tins să demonstreze că raportul de constatare la care a făcut trimitere reprezintă o probă certă al prejudiciului fiscal.

Nu se constată o deficienţă în motivarea deciziei recurate de natură a atrage incidenţa cazului de casare nici în ceea ce priveşte sentinţa nr. 184 din 7 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021, având ca obiect sechestru asigurător. Se observă că această hotărâre a fost depusă de reclamant în apel, ataşat răspunsului la întâmpinare, fără ca instanţa de apel să fi fost învestită de către această parte cu o cerere prin care să fie propusă administrarea probei cu înscrisuri, prin care să fie completate probele administrate la prima instanţă.

Procesul civil este un proces al intereselor private, părţile fiind chemate primele să formuleze susţineri şi apărări, precum şi să propună probele pe care le consideră necesare şi utile în obţinerea unei soluţii favorabile. Instanţa va examina probele administrate, după cum stipulează art. 264 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că sunt supuse aprecierii instanţei numai probele care au fost încuviinţate de instanţă la propunerea părţilor, precum şi cele ordonate din oficiu.

Observând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se reţine că, în cadrul considerentelor, instanţa trebuie să expună situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, ceea ce presupune, în primul rând, că probele au fost propuse de părţi conform normelor de procedură aferente fiecărei etape procesuale (în cazul apelului fiind incident art. 470 C. proc. civ.), urmând ca instanţa să le încuviinţeze spre administrare dacă acestea sunt admisibile. Or, după cum s-a argumentat, întrucât reclamantul nu a propus administrarea unor probe noi în faţa instanţei de apel, nu se poate aprecia că sentinţa nr. 184 din 7 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021 reprezintă o probă administrată în cauză, pe care instanţa de apel să fi fost datoare să o interpreteze.

Nici teza motivelor contradictorii nu este incidentă. O asemenea teză presupune fie contradicţia între considerente şi dispozitiv, în sensul că argumentaţia nu fundamentează soluţia din dispozitivul hotărârii atacate, fie divergenţa între considerente, astfel încât, neputându-se cunoaşte care sunt cele corecte, nu poate exista o asemenea reprezentare nici în ceea ce priveşte soluţia adoptată în dispozitiv.

Recurentul-reclamant susţine contradictorialitatea considerentelor din ultimele două paragrafe ale deciziei recurate, fără a decela dacă acestea sunt în opoziţie cu dispozitivul sau dacă argumentele reliefate în cuprinsul acestora sunt divergente.

Analizând considerentele redate de recurentul-reclamant, se constată că acestea au rolul de a răspunde apărărilor formulate de intimaţii-pârâţi A. şi societatea B. S.R.L. (prin întâmpinarea la cererea de apel) cu privire la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1071/2016 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin decizia nr. 544/R-Cont din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2015. Astfel, sub un prim aspect, instanţa de apel a confirmat că nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat invocată de intimaţii-pârâţi, deoarece nu rezultă identitatea dintre facturile fiscale ce au făcut obiectul actelor de cercetare penală şi facturile care au stat la baza emiterii actelor fiscale ce au făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2015.

În al doilea rând, tot în raport cu apărările formulate de intimaţii-pârâţi, instanţa de apel a constatat că aceştia nu au formulat apel împotriva considerentelor din sentinţă civilă nr. 263 din 17 mai 2022, pronunţată în cauză, prin care s-a motivat de ce nu este incidentă puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, în legătură cu care au susţinut că, în mod definitiv, s-ar fi statuat că pârâta B. S.R.L. nu a produs un prejudiciu bugetului general consolidat prin operaţiunile comerciale derulate pe parcursul anului 2012.

Argumentele prezentate nu se circumscriu unei motivări contradictorii, de vreme ce împreună reflectă raţionamentul prin care instanţa de apel a înlăturat prezumţia puterii de lucru judecat a hotărârilor din dosarul nr. x/2015, pe care intimaţii-pârâţi au invocat-o pentru a determina o soluţie de respingere a pretenţiilor reclamantului. Însă, doar înlăturarea acestor apărări nu a fost suficientă pentru ca instanţele de fond să apreciere întemeiată acţiunea dedusă judecăţii, câtă vreme nu s-a constatat săvârşirea faptei ilicite imputate intimaţilor-pârâţi, care să fi produs prejudiciul pretins, în valoare de 466.830 RON.

Luând în examinare motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate criticile prin care recurentul-reclamant a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel nu a aplicat prevederile Ordinului emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2047/2016.

Înalta Curte reţine că prin acest act normativ a fost aprobată procedura de distribuire sau restituire în conturile, respectiv din conturile de venituri bugetare corespunzătoare a sumelor încasate în contul 50.86.09 "Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005", prevăzută în anexa acestui ordin. Conform art. I pct. 1.1 din anexă, procedura se aplică în situaţia în care contribuabilii care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, acoperă integral prejudiciul, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, precum şi în situaţia în care se dispune de către instanţa judecătorească restituirea sumelor sau diferenţelor de sume achitate cu titlu de prejudiciu.

Contrar opiniei recurentului-reclamant, raportul de constatare întocmit de inspectorul antifraudă, în baza căruia s-a constituit parte civilă în dosarul penal, nu are o putere doveditoare prestabilită, în condiţiile în care prevederile art. I pct. 1.3 din anexa Ordinului nr. 2047/2016 stipulează expres că acesta are doar scopul de a evalua prejudiciul fiscal, putând să constituie mijloc de probă doar în condiţiile legii. Valoarea probantă concretă a acestui înscris nu este dată a priori, ci rezultă a posteriori, după evaluarea şi aprecierea sa.

Or, în conformitate cu prevederile art. 264 C. proc. civ., probele sunt supuse liberei aprecieri a instanţei, în afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare, ceea ce nu este cazul în speţă. Ca atare, acest raport de constatare nu este în sine apt să facă dovada săvârşirii faptei ilicite şi a prejudiciului reclamant în litigiul pendinte în lipsa coroborării sale cu alte probe administrate.

Recurentul-reclamant a mai invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 1357 alin. (1) şi art. 1535 din C. civ., art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., art. 173 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care recurentul o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o conotaţie juridică, implică un grad mare de apreciere din partea instanţelor de fond.

Cu toate că a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi art. 1535 din C. civ., art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., art. 173 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, faţă de modul în care recurentul-reclamant a formulat aceste critici, Înalta Curte constată că acesta este nemulţumit de soluţia de respingere a acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Drept urmare, nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate a hotărârii atacate susţinerile referitoare la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, acestea supunând analizei elemente de fapt, tinzând de fapt la o altă evaluare a situaţiei de fapt decât cea realizată de instanţa de apel, care să susţină temeinicia acţiunii, însă asemenea chestiuni nu pot fi reinterpretate de prezenta instanţă în raport cu structura recursului, care nu permite decât invocarea unor motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie a deciziei atacate. În acord cu susţinerile intimaţilor-pârâţi, concluzia la care a ajuns instanţa de apel după evaluarea probelor administrate în cauză nu poate fi cenzurată prin prisma acestui motiv de casare, întrucât nu este rezultatul aplicării eronate a dreptului material.

Cu privire la aserţiunile în sensul că obligaţia fiscală există şi se stabileşte independent de existenţa sau nu a faptei penale, chiar dacă s-a dispus clasarea cu privire la faptele săvârşite de pârâţi, iar autoritatea fiscală este îndreptăţită să uzeze de toate căile prevăzute de lege pentru recuperarea obligaţiilor fiscale, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de relevanţă atât timp cât recurentului-reclamant nu i-a fost refuzat accesul la exercitarea acţiunii civile delictuale, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi A. şi S.C. B. S.R.L..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei nr. 416 din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.