Validity of court fee proof paid in a separate case file: rejection of excess formalism as a barrier to access to justice.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2020, la 20 iulie 2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-teren în suprafaţă de 11.200 mp - situat în localitatea Buftea, Str. x, jud. Ilfov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, intabulat în CF x a OCPI - BCPI Buftea, prin compararea actelor de proprietate deţinute de reclamanţi şi a actului deţinut de pârâtă. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 3061/F din 18 octombrie 2021, Tribunalul Ilfov a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu, a anulat cererea ca insuficient timbrată şi i-a obligat pe reclamanţi, în solidar, la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată constând în suma de 5.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii excepţiei insuficientei timbrări şi, pe cale de consecinţă, să se dispună trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1458 A din 24 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3061/F din 18 octombrie 2021 a Tribunalului Ilfov, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza Tribunalului Ilfov, spre rejudecare.

4. Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă C. S.A. a solicitat casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecă în apel, iar în subsidiar, în rejudecare, să fie respins apelul reclamanţilor, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca temeinică şi legală.

Prin expunerea circumstanţelor de fapt ale cauzei, în ceea ce priveşte timbrajul acţiunii, a relevat că reclamanţii au depus originalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.065 RON, achitată prin ordinul de plată din 4 august 2020 într-un alt dosar cu obiect similar, respectiv dosarul nr. x/2019, iar prin ataşarea acelui dosar la prezentul dosar au apreciat ca fiind achitată parţial taxa de timbru, astfel încât au înţeles să mai achite în prezentul dosar doar diferenţa taxei datorate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat viciul nemotivării, susţinând că instanţa de apel nu a analizat apărările pe care le-a expus în întâmpinare, precum şi că decizia recurată nu este susţinută de norme de drept material sau procesual.

Indicând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 32, art. 33 şi art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În opinia recurentei-pârâte, raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. civ., eroarea nu justifică indulgenţă faţă de nerespectarea normelor de procedură, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au dat dovadă de rea-credinţă, urmărind eludarea prevederilor în materia taxelor de timbru. Instanţa de apel nu a dat eficienţa interpretării per a contrario a principiului privind buna-credinţă, conform art. 12 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, a menţionat că reclamantele au formulat o acţiune identică, înregistrată sub dosar nr. x/2019, în cadrul căruia au achitat şi depus acea taxă judiciară de timbru invocată în prezentul dosar, în cuantum de 8.065 RON, achitată prin ordinul de plată din 4 august 2020, iar în dosarul nr. x/2020 au depus acelaşi ordin de plată, la o primă verificare, după depăşirea termenului de 10 zile acordat.

În aprecierea recurentei-pârâte, eroarea reclamanţilor putea fi remediată prin dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurenta-pârâtă a concluzionat că, în contextul în care nu a fost depusă în termen dovada achitării taxei de timbru în original, dublat de lipsa oricăror menţiuni în ordinul de plată privind numărul de dosar la care se referă taxa achitată, nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de O.U.G. nr. 80/2013 privind dovada certă a achitării taxei judiciare de timbru, mai ales că aceeaşi taxă a fost depusă în două dosare distincte.

Din punct de vedere juridic, a arătat că nu sunt relevante menţiunile din adresele de înaintare a dovezilor de plată, ci faptul că în ordinul de plată nu se precizează numărul dosarului, iar conform jurisprudenţei constante, în condiţiile în care în cuprinsul chitanţei de plată nu este individualizat numărul dosarului în care a fost achitată, aceasta nu poate avea forţă probatorie. Cu toate că în dosarul nr. x/2019 s-a dispus anularea acţiunii ca netimbrată, prin depunerea taxei în acest dosar, neurmată de o cerere de restituire conform art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, se consideră că taxa a fost achitată pentru dosarul nr. x/2019, iar nu pentru prezentul dosar.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

În ceea ce primeşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susţinut că hotărârea instanţei de apel este motivată conform exigenţelor art. 425 C. proc. civ., fiind expuse pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a fost admis apelul reclamanţilor. Obligaţia de motivare a hotărârii nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de fiecare parte, ci trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil soluţia, adică să cuprindă expunerea argumentelor fundamentale, care sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Cu privire la criticile expuse de recurenta-pârâtă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au menţionat că este corectă soluţia instanţei de apel, deoarece eroarea privind depunerea taxei nu poate conduce la concluzia că taxa a fost achitată în dosarul nr. x/2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile expuse din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurenta-pârâtă a conturat viciul nemotivării susţinând că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, precum şi că din considerentele deciziei recurate nu reiese cu precizie norma de drept pe care instanţa de apel şi-a întemeiat raţionamentul.

Verificând respectarea exigenţelor de motivare a hotărârii judecătoreşti, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde considerente din care reiese raţionamentul juridic care a determinat admiterea apelului declarat de reclamanţi, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Tribunalul Ilfov a anulat cererea ca insuficient timbrată, constatând că reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă, care a pus în vedere acestora să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 19.087,88 RON, iar nu diferenţa dintre taxa judiciară de timbru aferentă acestui dosar şi taxa judiciară de timbru achitată în dosarul nr. x/2019. De asemenea, tribunalul a avut în vedere că, în lipsa formulării unei cereri de restituire în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu poate avea în vedere taxa judiciară de timbru aferentă dosarului nr. x/2019, chiar dacă aceasta a fost depusă în original şi chiar dacă litigiul anterior menţionat a fost declanşat între aceleaşi părţi şi cu acelaşi obiect.

În urma exercitării controlului judiciar asupra hotărârii de primă instanţă, curtea de apel a infirmat soluţia acesteia, constatând din înscrisurile analizate că, la momentul pronunţării sentinţei, taxa judiciară de timbru datorată pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată era complet achitată, precum şi că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar decât cel în care aceasta este datorată nu constituie o ipoteză de restituire a taxei conform dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Motivarea în drept a soluţiei pronunţate de instanţa de apel s-a raportat la motivele de apel formulate în combaterea raţionamentului primei instanţe, vizând interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Reţinând în mod concret şi motivat o altă situaţie de fapt (rezultată din evaluarea probelor referitoare la obligaţia de a depune dovada taxei judiciare de timbru) decât cea reţinută prin sentinţă, curtea de apel a înlăturat argumentul de drept al tribunalului, precizând că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar decât cel în care aceasta este datorată nu constituie o ipoteză de restituire a taxei conform dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Aşadar, contrar criticilor recurentei-pârâte, hotărârea instanţei de apel este motivată sub acest aspect.

De asemenea, se constată că analiza efectuată de instanţa de control judiciar conţine dezlegări jurisdicţionale asupra argumentelor aduse de pârâtă.

Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, iar nu de volum, astfel că această obligaţie a instanţei nu înseamnă că trebuie prezentat un răspuns detaliat pentru fiecare argument invocat de părţi, fiind suficient ca din cuprinsul hotărârii să rezulte că a răspuns implicit acestor argumente. Potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţilor ori nemulţumirea recurenţilor referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării.

Instanţa de judecată trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, să analizeze efectiv motivele şi apărările părţilor care sunt înlăturate, exigenţe care, în cauza de faţă, sunt îndeplinite.

Apărările pârâtei în apel evocă următoarele argumente în susţinerea legalităţii soluţiei de anulare a cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată: taxa de timbru nu poartă menţiunea prezentului dosar, ci a fost depusă în original în dosarul nr. x/2019, cu o cerere explicită în care a fost indicat acest număr de dosar; dacă taxa ar fi fost depusă din "eroare", s-ar fi făcut în termen util o cerere de corectare a acestei erori, însă reclamanţii nu au formulat cerere de restituire a taxei de timbru şi nici cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17 mai 2021, prin care tribunalul le-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 19.087,88 RON. Aceste argumente ale pârâtei au rolul de a înlătura susţinerea reclamanţilor potrivit cu care ordinul de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.065 RON nu poartă menţiunea că ar fi fost achitată pentru dosarul nr. x/2019. În esenţă, pârâta a susţinut că reclamanţii au încercat să se sustragă cu rea-credinţă de la obligaţia de plată a taxei de timbru.

În aceste coordonate, pentru a răspunde punctual criticilor recurentei-pârâte, Înalta Curte observă că raţionamentul juridic, în baza căruia curtea de apel a constatat că taxa judiciară de timbru stabilită în vederea soluţionării cererii de chemare în judecată (19.087,88 RON) a fost integral achitată în două tranşe: tranşa iniţială de 8.605 RON şi diferenţa de 10.483 RON, a fost transpus în cadrul unor elocvente considerente.

Pentru a decide dacă reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţia de a timbra integral cererea de chemare în judecată, instanţa de apel a procedat la evaluarea înscrisurilor relevante, ţinând cont de contextul circumstanţelor litigiilor dintre părţi, şi a apreciat că originalul ordinului de plată, care atestă achitarea taxei judiciare în sumă de 8.605 RON, a fost ataşat la dosarul nr. x/2019 din cauza unei erori a reclamanţilor, care au indicat acest dosar în cererea de depunere a dovezii. Analizând cererea de depunere a dovezii de plată a taxei de 8.605 RON, curtea de apel a reţinut că, deşi a fost menţionat dosarul nr. x/2019, în cuprinsul acestei cereri s-a făcut referire la elemente specifice cauzei de faţă: cuantumul taxei stabilite prin rezoluţia dată la primirea cererii de chemare în judecată (diferit de cel stabilit în cauza nr. 2601/93/2019), data emiterii adreselor prin care reclamanţii au fost înştiinţaţi în această cauză despre obligaţia de timbrare, data comunicării acestor adrese. Totodată, a remarcat că mesajul electronic are în titlu denumirea "Dovada achitare taxa de timbru - dosar nr. x/2020", însă în cuprinsul acestuia se face referire la dosarul nr. x/2019.

Astfel, se observă că prin aceste considerente au fost analizate şi înlăturate primele două apărări ale pârâtei, privind tocmai depunerea taxei de timbru în original în alt dosar, precum şi menţiunile din cererea de depunere a taxei, care se subsumează chestiunii deduse judecăţii, şi anume dacă reclamanţii au făcut dovada plăţii integrale a taxei de timbru, discuţiile purtându-se exclusiv cu privire la dovada plăţii sumei de 8.605 RON. Chiar dacă nu a făcut referire, în mod explicit, la împrejurarea că ordinul de plată a taxei în cuantum de 8.605 RON nu conţine menţiunea privind dosarul de instanţă pentru care s-a achitat taxa, tocmai lipsa acestei menţiuni a impus verificări pentru a determina care a fost intenţia reclamanţilor şi dacă poate fi confirmată susţinerea că taxa a fost achitată pentru dosarul nr. x/2020, din eroare, originalul taxei de timbru fiind depus în dosarul nr. x/2019.

Continuând silogismul judiciar, curtea de apel a expus motivele pentru care depunerea din eroare a dovezii de plată a taxei de timbru, în original, în dosarul nr. x/2019 nu justifică validarea concluziei că respectiva plată a fost făcută de reclamanţi pentru cererea din dosarul nr. x/2019. În acest sens a dat relevanţă împrejurării că, la data depunerii dovezii în discuţie (6 august 2020), reclamanţii nu mai aveau obligaţia de a timbra cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, în condiţiile în care prin încheierea din 7 ianuarie 2020 a fost anulată cererea pentru lipsa taxei de timbru.

De asemenea, contrar celor invocate de recurenta-pârâtă, instanţa de apel a avut în vedere demersul prin care reclamanţii au încercat să remedieze eroarea, sens în care au formulat cerere de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.605 RON în dosarul nr. x/2019, care a fost admisă în parte prin încheierea pronunţată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce priveşte neanalizarea împrejurării că reclamanţii nu au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17 mai 2021, prin care tribunalul le-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 19.087,88 RON, relevante sunt considerentele prin care curtea de apel a arătat că în calea de atac se pune în discuţie exclusiv dovada plăţii taxei în cuantum de 8.605 RON. Faţă de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu se impunea ca instanţa de apel să răspundă detaliat acestei apărări a pârâtei, care nu se subsumează chestiunii deduse judecăţii, în condiţiile în care, prin apelul declarat, reclamanţii nu au criticat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite de tribunal, ci au urmărit să dovedească împrejurarea că taxa stabilită a fost achitată integral.

Indicând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, redând prevederile art. 32, art. 33 şi art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Analizând criticile care fac obiectul recursului, Înalta Curte constată că, în esenţă, recurenta-pârâtă pune în discuţie dacă soluţia instanţei de apel este în acord cu prevederile art. 197 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 32, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.", iar prevederile art. 33 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ stipulează astfel:

"(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea (...) este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, (…), obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.(…)".

Conform art. 40 alin. (1) din acelaşi act normativ, " Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru", al unităţii administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei."

De asemenea, conform art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Se constată astfel că mijlocul prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este definit explicit de dispoziţiile legale incidente, acesta urmând a fi apreciat de către instanţă în fiecare caz în parte.

Nu poate fi însă primită critica prin care recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada certă a plăţii taxei de timbru.

În cauză, instanţa de apel a apreciat că dovada achitării integrale a taxei de timbru în cuantum de 19.087,88 RON a fost realizată în două tranşe: tranşa iniţială de 8.605 RON şi diferenţa de 10.483 RON, dezbaterile purtându-se exclusiv în ceea ce priveşte dovada plăţii primei sume, în privinţa căreia a fost valorificat ordinul de plată din 4 august 2020, depus din eroare, în original, în dosarul nr. x/2019, în care cererea de chemare în judecată a fost anulată prin încheierea din 7 ianuarie 2020.

Dovada certă a achitării taxei judiciare de timbru reprezintă o chestiune de temeinicie, a cărei cercetare şi apreciere revine exclusiv instanţelor de fond, fiind sustrasă cenzurii instanţei de recurs, care efectuează un control al conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în aprecierea probelor, iar forţa probantă conferită înscrisurilor administrate în cauză nu poate fi reexaminată în recurs. Faţă de configurarea acestei căi extraordinare de atac, reglementată de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile cu privire la modul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile prin care reclamanţii au susţinut că au făcut dovada achitării în mod integral a taxei datorate nu se circumscriu unor motive de nelegalitate, fiind inadmisibile. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

De asemenea, raportat la aceste consideraţii, nu au vocaţie critică, din perspectiva motivelor de casare, nici susţinerile recurentei-pârâte relative la reaua-credinţă a reclamanţilor în ceea ce priveşte achitarea taxei de timbru. În plus, nu subzistă argumentul recurentei-pârâte în sensul că reclamanţii nu au formulat cerere de restituire a taxei depuse din eroare în dosarul nr. x/2019, după cum se va argumenta în continuare.

Instanţa de recurs învestită cu prezentul control de legalitate poate însă aprecia cu privire la semnificaţia juridică a unor chestiuni de fapt deja stabilite. Astfel, în baza înscrisurilor analizate, curtea de apel a valorificat, ca dovadă de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.605 RON, ordinul de plată din 4 august 2020, depus din eroare în dosarul nr. x/2019, constatând că taxa judiciară de timbru datorată pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată a fost complet achitată la momentul pronunţării sentinţei apelate, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor legale incidente pentru soluţionarea chestiunii timbrajului, a ţinut cont de circumstanţele specifice ale cauzei, determinantă fiind eroarea reclamanţilor, care au depus originalul taxei de timbru într-un alt dosar.

Prin încheierea pronunţată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019 s-a constatat că taxa nu a fost folosită în dosarul nr. x/2019, fără a se dispune însă restituirea dovezii de achitare cu motivarea că taxa de timbru a fost plătită în considerarea cererii înregistrate sub nr. x/2020, iar ordinul de plată din 4 august 2020 a rămas ataşat în dosarul nr. x/2019. Asemenea circumstanţe justifică valorificarea ordinului de plată din 4 august 2020, depus din eroare în dosarul nr. x/2019, ca dovadă de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.605 RON, deoarece ordinul de plată nu poate fi lipsit de orice efecte juridice în planul obligaţiilor procesuale ale reclamanţilor, astfel cum propune recurenta-pârâtă. O asemenea interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în circumstanţele cauzei ar fi putut constitui pentru reclamanţi un obstacol nejustificat în realizarea unui acces efectiv la o instanţă.

Înalta Curte constată că soluţia dată de instanţa de apel este în acord cu principiile conturate în domeniu în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017 pronunţate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunç şi alţii împotriva Turciei, instanţa de judecată este datoare ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanţă este afectat în însăşi esenţa sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică şi bunei administrări a justiţiei şi constituie un obstacol care împiedică justiţiabilul să solicite soluţionarea pe fond a litigiului.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a mai susţinut că eroarea privind depunerea taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2019 putea fi remediată de reclamanţi prin procedura de restituire a taxei, reglementată de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Din această perspectivă, se observă că reclamanţii au apelat la procedura de restituire prevăzută de aceste norme, iar cererea de restituire pe care au formulat-o a fost admisă în parte prin încheierea pronunţată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019, constatându-se că "taxa de timbru în cuantum de 8.605 RON, plătită prin ordinul de plată din data de 04.08.2020 nu a fost folosită în dosarul nr. x/2019.", fără a fi dispusă restituirea taxei, deoarece "nu există nici măcar obiectul restituirii în acest dosar, nr. x/2019, de vreme ce taxa de timbru a fost plătită în considerarea cererii înregistrate sub nr. x/2020, iar nu a celei înregistrate sub nr. x/2019." Drept urmare, instanţa nu a dispus restituirea taxei de timbru, astfel că ordinul de plată din 4 august 2020 a rămas ataşat în dosarul nr. x/2019.

Or, întrucât instanţa de apel a observat că aspecte au fost constatate prin încheierea pronunţată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019, reţinând totodată că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar nu constituire caz de restituire a taxei conform dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alegaţiile recurentei-pârâte sub acest aspect, al omisiunii reclamanţilor de a formula cerere de restituire, nu pot fi primite. Mai mult, acestea nu se fundamentează pe considerentele hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora cererea de reexaminare constituie o cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, prin care se verifică dacă cuantumul acesteia a fost determinat în mod legal de către instanţă, se constată că nu sunt incidente în cauză şi nu pot debilita soluţia instanţei de apel, întrucât, după cum s-a argumentat deja în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinerile reclamanţilor în faţa instanţelor de fond nu au vizat modul de stabilire a taxei de timbru, ci modul în care a fost apreciată dovada efectivă a achitării taxei de timbru, neputând fi îngrădită posibilitatea părţii de a supune controlului, în căile de atac, critici sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte reţine că practica judiciară indicată de recurenta-pârâtă nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte, nu reprezintă izvor de drept raportat la dispoziţiile art. 1 din C. civ., referindu-se la o decizie de speţă, iar, pe de altă parte, potrivit art. 9 alin. (3) din acelaşi cod, interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Faţă de soluţia ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă C. S.A. la plata sumei de 2.380 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin chitanţa şi factura de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1458/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenta-pârâtă C. S.A. la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.